Decizia nr. 1845/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Cererea de suspendare a executării Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 08.12.2017, reclamanta România Hypermarche S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 51 alin. (2) din Legea concurenței nr. 21/1996, a formulat cerere de suspendare prin care a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună suspendarea în parte a executării, Deciziei Consiliului Concurenței nr. 71/14.12.2018 privind "constatarea încălcării dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 101 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și sancționarea întreprinderilor România Hypermarche S.A. si furnizorii A. S.R.L. si B. S.R.L.", emisă de Consiliul Concurenței ("Decizia nr. 71/14.12.2018"), respectiv, în ceea ce privește pe C., până la soluționarea definitivă a dosarului având ca obiect acțiunea în contencios administrativ formulată de către C. împotriva Deciziei nr. 71/14.12.2018. A solicitat, totodată, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantei de soluționarea prezentului litigiu. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 201 alin. (5) C. proc. civ., coroborat cu art. 15 alin. (2) și art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, având în vedere urgența procedurii precum și faptul că punerea în executare a Deciziei nr. 71/14.12.2018 privind plata amenzii totale de 12.410.834 RON este iminentă (urmând să fie pusă în executare oricând începând cu data de 14.05.2019) și susceptibilă să provoace grave prejudicii Societății, a solicitat in mod respectuos instanței reducerea termenelor fixate de lege pentru depunerea întâmpinării precum și pentru primul termen de judecată în prezenta cauză, astfel încât să fie posibilă și în mod efectiv judecarea cu urgență și precădere a prezentei cereri de suspendare. 1.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 168 din 16 mai 2019, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta România Hypermarche S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca neîntemeiată. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 168 din 16 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamantă România Hypermarche S.A., în condițiile art. 493 C. proc. civ., susținând că aceasta a Recursul este construit pe incidența dispozițiilor art. 461 alin. (2) C. proc. civ., solicitându-se să se înlăture considerentele prin care recurenta aprecizază că instanța a reținut greșit uenle aspecte de drept find excedentare și care nu au legătură cu judecata acestui proces. Susține recurenta că, în cadrul secțiunii II, considerentele reținute de Curtea de Apel București sunt excedentare, depășesc sfera dezbaterilor din proces și aduc hotărârii elemente care nu influențează în niciun fel soluția adoptată, ele putând să lipsească din cuprinsul motivării hotărârii judecătorești. Pentru aceste motive, se impune admiterea prezentului recurs împotriva considerentelor Sentinței recurate și înlăturarea considerentelor excedentare. Arată recurenta, că art. 461 alin. (2) din C. proc. civ. permite declararea unei căi de atac numai împotriva considerentelor hotărârii, fără a se ataca soluția din dispozitiv, dacă atare conduită corespunde interesului procesual al părții care o promovează. Considerentele reținute de instanța de suspendare prin Sentința recurată pe care recurenta le apreciază ca fiind excedentare și eronate sunt următoarele: "pagina 25 din Sentința Recurată - paragraful 2 în aceste condiții, nu se poate aprecia că Decizia Consiliului Concurenței nt 71/14.12.2018 nu ar corespunde standardului de probă în materie, inclusiv cum este acesta recunoscut la nivel european, existența Înțelegerii/practicii anticoncurențlale, putând fi dedusă dintr-un număr de coincidențe și indicii care, considerate împreună, pot, în absența unei alte explicații, să constituie o dovadă a încălcării regulilor de concurență. în ceea ce privește respectarea de către autoritatea de concurență a standardului de probă, curtea are în vedere, pe de o parte, faptul că, pornind de la premisa principial valabilă că activitățile pe care înțelegerile anticoncurențiale le implică au loc într-o manieră clandestină, documentele asociate acestora fiind reduse la minimum, prin jurisprudența CJUE s-a stabilit că autoritatea de concurentă are dreptul la libera apreciere a probelor, singurul criteriu relevant fiind credibilitatea acestora. în acest sens, autorității de concurență îi revine sarcina de a prezenta dovezi precise și concordante pentru a crea convingerea fermă că încălcarea a fost săvârșită. "pagina 26 din Sentința Recurată - paragraful 2 - Analizând în mod aparent conținutul Deciziei Consiliului Concurenței ni 71/14.12.2018, rezulta cfi pârâta a procedat la' reținerea situației de fapt incidență în cauză cu respectarea jurisprudenței instanțelor comunitare în ce privește standardul de probă în materie, reținând încălcarea de către reclamantă a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței nr 21/1996 și a prevederilor art. 101 alin 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în baza unui probatoriu administrat în conformitate cu jurisprudența comunitară menționată anterior, constând în faptul că reclamanta nu își stabilea în mod independent prețurile de vânzare către consumatorii finali a produselor achiziționate de la furnizori. -"pagina 26 din Sentința Recurată - ultimul paragraf - Or, situația de fapt reținută de partea pârâtă se circumscrie normei legale menționate, astfel că nu se poate concluziona în sensul existenței vreunei împrejurări de fapt și de drept care să genereze îndoială asupra legalității actului contestat". Susține recurenta că o astfel de judecată ar putea fi realizată exclusiv de către instanța de fond învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a Deciziei Consiliului Concurenței, acțiune în anulare ce este pe rolul Curții de Apel București la acest moment, instanța de suspendare neavând competența de a se pronunța asupra fondului cauzei cauzei și de a statua dacă suntem sau nu în prezența unei fapte anti-concurențiale așa cum eronat susține Consiliul Concurenței. În măsura în care, instanța de suspendare, după "pipăirea fondului" ar fi constatat că motivele invocate de C. nu se circumscriu noțiunii "cazului bine justificat", nefiind împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, era suficient ca prima instanță să constate că în prezenta cauză nu este întrunită cerința cazului bine justificat, sens în care se impunea în mod firește respingerea acțiunii de suspendare formulate. 1.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Consiliul Concurenție a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare și concluzii scrise. 1.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 23 aprilie 2020, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen pentru judecata recursului, în data de 13 mai 2020, cu citarea părților, în condițiile art. 494 -495 C. proc. civ., dată când a avut loc judecata, în ședință publică. În faza procesuală a recursului au fost administrate probe. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele: Verificând considerentele hotărârii recurate, Curtea constată că instanța de fond a făcut trimitere la toate aspectele relevante cauzei, argumentele care au condus la soluția pronunțată față de reclamantă fiind întrepătrunse cu cele care au fundamentat soluția pronunțată. În prealabil, Curtea arată că obligația de motivare a unei hotărâri trebuie înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, o expunere a argumentelor fundamentale, care, prin conținutul lor sunt susceptibile să influențeze soluția. Considerentele reprezintă un element necesar al oricărei hotărâri judecătorești, motivarea de fapt și de drept fiind indispensabilă acestui important act procedural. Potrivit art. 461 C. proc. civ. cu denumirea marginală "Partea din hotărâre care poate fi atacată": "(1) Calea de atac se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii. (2) Cu toate acestea, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate". Cea de-a doua ipoteză se referă la considerentele greșite. Formularea are un caracter relativ general, fără ca legea să distingă între motivele de fapt și cele de drept. Cea de-a doua ipoteză din art. 461 alin. (2) C. proc. civ. reglementează soluția atacării separate a considerentelor, rezultând că o parte poate să promoveze în mod distinct recurs doar împotriva considerentelor, chiar dacă titularul căii de atac se află în poziția de parte câștigătoare în proces, iar împotriva acestora legiuitorul a prevăzut la îndemâna părților o cale de atac care poate fi exercitată potrivit prevederilor art. 461 alin. (2) C. proc. civ. pentru a se anihila vocația lor de autoroitate de lucru judecat prin faptul neatacării acestora. Considerentele în discuție sunt necesare, susțin soluția din dispozitiv și, drept urmare, vor fi menținute. Ca atare, partea din hotărâre care interesează puetrea de lucru judecat este disozitivul Deși s-a afirmat în susținerea recursului său, că motivele de la pag. 25 par. 2, pag. 26 par. 2 și pag. 26 ultimul paragraf din sentința pronunțată de Curtea de Apel ar fi excedentare și eronate, din actele și lucrările dosarului nu reiese acest aspect. Totodată, recurenta a susținut că "în măsura în care instanța de suspendare, după "pipăirea fondului" ar fi constatat că motivele invocate de recurentă nu se circumscriu noțiunii cazului bine justificat, nefiind împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ" ar fi fost suficient ca prima instanță să constate că în prezenta cauză nu este întrunită cerința cazului bine justificat. Niciuna dintre aceste susțineri ale recurentei- reclamante nu poate fi primită, astfel cum vom arăta în cele ce urmează. Contrar celor afirmate de recurenta-reclamantă, în considerentele apreciate ca fiind excedentare și eronate, instanța de fond răspunde cu titlu general, cercetând "aparența de nelegalitate" specifică unei acțiuni în suspendare, și prin raportare la principiile dezvoltate în jurisprudența europeană. Astfel, cu titlu de exemplu, în primul considerent criticat, respectiv cel de la pag. 25 par. 2, instanța reține, la o analiză sumară a probatoriului, astfel cum afirmă la pag. 24 par. 10, că "nu se poate aprecia ca Decizia Consiliului Concurenței nu ar corespunde standardului de probă în materie, inclusiv cum este acesta recunoscut la nivel european, existența înțelegerii/practicii anticoncurențiale, putând fi dedusă dintr/un număr de coincidențe și indicii care, considerate împreună, pot, în absența unei alte explicații, să constituie o dovadă a încălcării regulilor de concurență. " în același sens, instanța afirmă că autoritatea de concurență are dreptul la libera apreciere a probelor, singurul criteriu relevant fiind credibilitatea acestora, iar autorității de concurență îi revine sarcina de a prezenta dovezi precise și concordante pentru a crea convingerea fermă că încălcarea a fost săvârșită. Prin urmare, recurenta- reclamantă nu poate afirma că aprecierile principiale cu referire la standardul de probă și sarcina probei realizate de instanță nu ar avea legătură cu judecata procesului sau că acestea sunt de natură a o prejudicia. Curtea achiesează raționamentului avut în vedere de către instanța fondului, o astfel de reținere a primei instanțe nu este de natură a se impune cu autoritate de lucru judecat și a împiedica recurenta-reclamantă să formuleze contestație sau cerere de anulare a eventualelor acte administrative. De asemenea nu pot fi primite susținerile recurentei potrivit cărora instanța de fond învestită cu suspendarea deciziei Consiliului Concurenței nr. 71/2018 și-ar fi depășit limitele și prin motivarea realizată ar fi antamat fondul cauzei sau că ar fi dat dezlegări unor probleme de drept care nu au ar fi avut legătură cu judecarea acestui proces, cum eronat pretinde acesta. În argumentele expuse în susținerea soluției, judecătorul fondului a reținut corect faptul că "apărările reclamantei privind nedovedirea de către Consiliul Concurenței a restricției prin obiect și că, deși autoritatea de concurență a reținut în sarcina reurentei o înțelegere anticoncurențială constând în fixarea prețului de revânzare, ar fi trebuit să facă proba efectelor anticoncurențiale, nu se subsumează indiciilor de nelegalitate, potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/24004 și excedează specificului procedurii simplificate de suspendare a executării actului administrativ. Ca o ultimă chestiune ce se impune a fi lămurită în cauza dedusă judecății, se constataă că recurenta-reclamantă dorește o reapreciere a probelor și a situației de fapt din perspectiva considerentelor din hotărâre care nu îi convin, urmărind să valorifice dispozițiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ., astfel că, din acestă perspectivă se constată că soluția pronunțată de instanța învestită cu soluționarea cererii de suspendare, bazată pe analiza motivelor invocate în cerere, este una legală, fiind fundamentată pe o corectă aplicare și interpretare a normelor legale incidente în cauză. III. Temeiul procesual al soluției date recursului Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând legalitatea sentinței recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.