ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1808/2020

Ședința publică din data de 30 aprilie 2020

Asupra recursului de față

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul ÎCCJ la data de 11.12.2018, reclamanta A. S.A., prin administrator special B. și administrator judiciar C., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană A Finanțelor Publice Constanța și Agenția Națională De Administrare Fiscală - Direcția Generală De Soluționare A Contestațiilor, a solicitat suspendarea executării următoarelor acte administrative:

- Decizia de impunere nr. x/06.03.2015 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată în valoare de 43.651.814 RON emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța ("Decizia de impunere");

- Procesul Verbal nr. x/06.03.2015 ("Procesul-verbal") și

- Raportul de Inspecție Fiscală, înregistrat sub nr. x/06.03.2015 ("RIF" sau "Raportul"), până la soluționarea acțiunii în fond.

Prin Decizia nr. 863/20.02.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.06.2019.

Prin sentința nr. 232/CA din 5 decembrie 2019, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei ANAF - Direcția de Soluționare a Contestațiilor, invocată de aceasta prin întâmpinare;

- a respins ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., prin administrator special B. și administrator judiciar C. în contradictoriu cu intimata ANAF - Direcția de Soluționare a Contestațiilor;

- a calificat drept apărare de fond excepția inadmisibilității invocată de pârâta DGRFP Galați prin AJFP Constanța;

- a admis în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă A. S.A. în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și Agenția Națională De Administrare Fiscală - Direcția Generală De Soluționare A Contestațiilor.

- a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere x din 6.03.2015 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată în valoare de 43.651.814, emisă de DGRFP Galați prin AJFP Constanța, până la soluționarea fondului având ca obiect anularea aceluiași act administrativ fiscal;

- a respins cererea de suspendare a procesului-verbal nr. x din 6.03.2015 și a raportului de inspecție fiscală nr. x din 6.03.2015.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâta DGRFP Galați a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând cauza, respingerea cererii de suspendare.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 din C. proc. civ.

În esență, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de fond s-a pronunțat cu încălcarea regulilor de procedură care reglementează modalitatea de calcul a cauțiunii - art. 278 Codul de procedură fiscală.

Obiectul cererii de chemare în judecată a constituit cererea de suspendare a executării unui act administrativ fiscal prin care s-au stabilit obligații de plată la bugetul general consolidat al statului în cuantum de 43.651.814 RON.

Potrivit art. 278 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură fiscală cauțiunea, în cazul de față, este de 14.500 RON plus 0,1% din ceea ce depășește 1.000.000 RON.

În opinia recurentei cauțiunea ce trebuia stabilită de instanță este în valoare de 57.151,814 RON.

Or, în speță, a fost stabilită și achitată o cauțiune în cuantum de 56.500 RON, mai mică decât cea reglementată de norma legală imperativă, iar instanța nu putea trece la judecata cererii de suspendare executare act administrativ fiscal înainte de plata cauțiunii stabilită de lege.

În al doilea rând, recurenta învederează că instanța de fond s-a pronunțat cu încălcarea regulilor de procedură care privesc reglementarea cadrului procesual pasiv.

Deși în cuprinsul apărărilor formulate s-a arătat în fața instanței de fond că a intervenit subrogarea legală în dreptul de administrare privind contribuabilul S.C. A. S.R.L. și că se impune introducerea în cauză a organului de administrare în materie fiscală competent, în speță Administrația Sector 5 a Finanțelor Publice, instanța de fond fără ca, în considerarea prevederilor art. 78 C. proc. civ. C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, să pună în discuția părților întregirea cadrului procesual subiectiv întrucât, cadrul procesual pasiv compus din emitenții tuturor actelor administrativ fiscale supuse controlului judiciar este obligatoriu.

Totodată, judecătorul fondului, prin sentința civilă nr. 232/05.12.2019 a încălcat normele de procedură, fiind într-o totală contradicție cu situația de fapt și de drept.

Astfel, pe de o parte este admisă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei ANAF-DGSC și este respinsă acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate (procesual pasivă, iar, pe de altă parte, este admisă acțiunea, în parte, cu pârâta ANAF-DGSC.

În susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că în considerentele sentinței civile nr. 232/05.12.2019 se reține o altă situație de fapt.

Există o contradicție între considerente și dispozitiv. Astfel, în cuprinsul considerentelor se menționează că instanța va admite în parte cererea în contradictoriu cu:D.G.R.F.P. Galați prin AJFP Constanța, ANAF - DGSC, Administrația Sector 5 a Finanțelor Publice. în cuprinsul dispozitivului se menționează că instanța admite în parte cererea în contradictoriu cu:D.G.R.F.P. Galați - AJFP Constanța, ANAF-DGSC.

Totodată, hotărârea nu cuprinde motivele care l-a determinat pe judecătorul fondului să aprecieze case impune suspendarea executării actului administrativ fiscal.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. stabilește că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt a părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Consideră recurenta că judecătorul fondului nu a explicat raționamentul juridic care l-a determinat, pe de o parte, să respingă solicitarea instituției noastre de introducere în cauză a Administrației Sector 5 a Finanțelor Publice, iar, pe de altă parte, să adopte hotărârea pronunțată pentru a crea transparență asupra silogismului judiciar urmare a faptului că preluarea unor paragrafe întregi din doctrină, jurisprudență și legislație nu suplinește analiza proprie care în final trebuie să explice și să justifice dispozitivul și care să permită realizarea controlului judiciar.

Instanța de fond nu face o analiză a îndeplinirii de către reclamantă a celor două condiții cumulative care justifică măsura de excepție a suspendării executării actului administrativ fiscal.

Deși se menționează că măsura suspendării executării actului se impune raportat de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, arătă faptul că înscrisurile nu au fost comunicate și părților, astfel încât nu se cunoaște puterea doveditoare a acestora.

Reținerea in motivarea hotărârii a unei situații de fapt care este străină cauzei - se invocă existența unor înscrisuri care nu au fost comunicate părților în virtutea respectării principiului dreptului la apărare și contradictorialității probează motivul de recurs invocat.

Pe motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 - recurenta susține că instanța de fond a admis cererea de suspendare motivat de faptul că sunt îndeplinite cumulativ condițiile cazului bine justificat și a pagubei iminente.

Învederează instanței de control judiciar că cererea reclamantei nu îndeplinește condițiile reglementate în mod expres de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Chiar instanța de fond motivează sentința recurată din prisma definițiilor acordate de doctrină și de practica judiciară celor două condiții, fără a fi indicată în mod concret dovedirea de către reclamantă a îndeplinirii acestora.

Instanța de fond nu face o analiză a îndeplinirii de către reclamantă a celor două condiții cumulative care justifică măsura de excepție a suspendării executării actului administrativ fiscal, ceea ce conduce la ideea aplicării și interpretării greșite a normelor de drept material incidente speței.

Instanța de fond nu indică acele împrejurări care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, ci se limitează la indicarea de definiții din doctrina și invocarea dosarului de insolvență în care reclamanta are calitatea de debitoare.

În ceea ce privește a doua condiție, respectiv prevenirea unei pagube iminente precizează că reclamanta nu aduce vreun argument care să susțină cererea de suspendare întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În fine, recurenta susține că în mod nelegal instanța de fond a admis cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de impunere x/06.03.2015, nefiind dovedite îndeplinirea de către reclamantă a condițiilor cumulative care să justifice dispunerea acestei măsuri de excepție.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 21.02.2020, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5,6 și 8 C. proc. civ., față de prevederile legale aplicabile dar și de apărările intimatei-reclamante, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, motiv pentru care, nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenței unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanță nu li se poate pretinde amploarea și profunzimea probelor și raționamentelor pe care se fundamentează o soluție pronunțată cu privire la acțiunea în anularea actului.

Pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiții cumulative, și anume: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ca rezidând în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile subsumate prevăzut de dispozițiile de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., neputând fi circumscrise acestui motiv de casare susținerile recurentei-pârâte vizând eroarea în privința calcului cauțiunii stabilit de instanța de fond, în condițiile în care reclamanta a depus la data de 05.12.2019 dovada consemnării cauțiunii în cuantum de 56.500 RON, prin recipisa de consemnare la D. nr. x/1 din data de 04.12.2019, astfel cum i s-a pus în vedere prin citația emisă la data de 20.06.2019, iar conform recipisei de consemnare nr. x din data de 12.02.2020 a depus la dispoziția Înaltei Curți o cauțiune în cuantum de 672,00 RON.

Înalta Curte constată că sunt nefondate și alegațiile recurentei referitoare la încălcarea normelor de procedură privind cadrul procesual pasiv.

Astfel, contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că prin încheierea din 17.07.2019, Curtea de Apel Constanța a dispus introducerea în cauză în calitate de a Administrației Finanțelor Publice Sector 5 București, iar prin încheierea de îndreptare de eroare materială din data de 23.01.2020, Curtea de Apel Constanța a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinței nr. 23/05.12.2019, în sensul în care a admis în parte, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu și cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 5 București.

Independent de aceste aspecte, instanța de control judiciar apreciază că nu era necesară introducerea în cauză a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 5 București, câtă vreme decizia a cărei suspendare a executării a fost dispusă a fost emisă de DGRFP Galați prin AJFP Constanța.

Criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. sunt nefondate.

Astfel, susținerile recurentei referitoare la nemotivarea hotărârii sunt nefondate, instanța de control judiciar reținând că potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea pronunțată de instanță ca urmare a soluționării cauzei cu care a fost investită va cuprinde "…motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Împrejurarea că motivarea propriu-zisă încorporează o parte din argumentele părților nu este de natură a constitui o încălcare a dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., câtă vreme înscrisurile administrate au convins instanța de fond de justețea acestora.

În sensul acestor dispoziții procedurale, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, întrucât o hotărâre care nu evocă reținerile ei constituie o dispoziție arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil. Aceasta nu înseamnă, însă, că instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința atacată.

În acest context, Înalta Curte reține că sunt nefondate criticile recurentei referitoare la cadrul procesual, acest aspect fiind clarificat de instanța de fond prin încheierea de îndreptare de eroare materială din 23.01.2020, prin care s-a îndreptat dispozitivul sentinței cu privire la cadrul procesual pasiv.

Nu pot fi reținute nici susținerile potrivit cărora sentința atacată este nelegală pe motiv că se invocă existența unor înscrisuri care nu au fost comunicate părților, atâta vreme cât înscrisurile respective sunt înscrisuri emise chiar de pârâta DGRFP Galați.

De asemenea, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., prima instanță făcând o corectă aplicare a normelor de drept material incidente la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat.

Astfel, contrar susținerilor recurentei potrivit cărora instanța de fond nu a indicat acele împrejurări care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a aplicat greșit normele de drept material, iar îndeplinirea condiției cazului bine justificat a fost amplu motivat.

În acest sens, se reține că în mod corect a stabilit prima instanță că există indicii serioase cu privire la legalitatea deciziei de impunere, câtă vreme anumite creanțe din cele stabilite prin decizia de impunere sunt aferente perioadei anterioare deschiderii procedurii insolvenței, cu privire la care nu a fost formulată cererea de înscriere la masa credală.

De asemenea, se constată că sunt nefondate și criticile recurentei-pârâte potrivit cărora aspectele reținute de către instanța de fond cu privire la condiția pagubei iminente nu sunt de natură a antrena suspendarea executării actului administrativ.

Se impune a fi subliniat faptul că iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.

În cauză, punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost stabilită o creanță bugetară ar avea drept consecință diminuarea patrimoniului reclamantei, prin urmare, ținând seama de considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, de Recomandarea nr. R/89/8/13 09 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.

În acest context, este corectă aprecierea instanței de fond în sensul că în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, din care reiese situația economică a reclamantei intimate și de valoarea sumelor stabilite prin decizia de impunere, se constată caracterul întemeiat al cererii de suspendare a executării deciziei de impunere în vederea prevenirii unei executări, care, deși ar putea fi întoarsă în eventualitatea anulării deciziei de impunere, ar afecta în mod semnificativ activitatea reclamantei intimate, până la soluționarea fondului acțiunii de anulare a acestei decizii de impunere.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentei sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Prin urmare, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.,va respinge va respinge recursul declarat de pârâta Agenția Domeniilor Statului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța împotriva sentinței civile nr. 232/CA din 5 decembrie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 aprilie 2020.