ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1405/2020

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată la 18.12.2018, reclamanții Instituto Formazione Operatori Aziendali, A., B., A. au chemat în judecată pe pârâții OIPOSDRU și Organismul Intermediar din cadrul Programului Operațional Capital Uman, solicitând: 1. Obligarea OIPOCU la punerea în executare a sentinței civile nr. 5133/21.12.2017, rămasă definitivă prin nerecurare, dată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în sensul soluționării pe fond a cererilor de rambursare înregistrate sub nr. x/15.02.2016 și nr. y/15.02.2016 și achitării către reclamante a sumei de 2.300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente dosarului nr. x/2016, în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (1) și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004;

Sancționarea conducătorului OIPOCU cu amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, ce se va calcula începând cu expirarea termenului legal de 30 de zile calculat de la data de 21.12.2017 (data rămânerii definitive a sentinței), în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004;

Acordarea reclamantelor de penalități, în condițiile art. 906 C. proc. civ., atât în ceea ce privește obligația OIPOCU de soluționare pe fond a cererilor de rambursare înregistrate sub nr. x/15.02.2016 și nr. y/15.02.2016, cât și în ceea ce privește obligația OIPOCU de achitare către reclamante a sumei de 2.300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004;

Obligarea OIPOCU la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză de IFOA. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1877 din 31 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanții Instituto Formazione Operatori Aziendali, A., B., A. în contradictoriu cu pârâții OIPOSDRU și Organismul Intermediar din cadrul Programului Operațional Capital Uman, a dispus sancționarea conducătorului OIPOCU la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere de la 20.01.2018 până la executarea efectivă a obligațiilor prevăzute în sarcina OIPOCU prin sentința civilă nr. 5133/21.12.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, obligând pârâta OIPOCU la plata unei penalități de 400 RON pe fiecare zi de întârziere. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1877 din 31 mai 2019 a formulat recurs pârâtul Organismul Intermediar din cadrul Programul Operațional Capital Uman, întemeindu-și recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii de fond și respingerea cererii de chemare în judecată. În primul rând, se susține că admițând în totalitate cererea formulată de reclamanți, instanța de fond a admis prin dispozitivul sentinței recurate punerea în executare a sentinței civile nr. 5133/21.12.2017 fără a arăta în considerentele hotărârii motivele de fapt ce au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate prin dispozitiv, prin raportare directă și concretă la probatoriile administrate în cauză ori la dispozițiile de drept material incidente în materie. În considerentele sentinței, motivarea instanței nu face decât să reitereze susținerile contestatoarei din cererea de chemare în judecată și succint cele ale subscrisei, ceea ce încalcă grav atât dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) noul C. proc. civ., cât si dispozițiile art. 6 din CEDO potrivit cărora fiecare persoană are dreptul de a fi judecata de o instanță imparțială. În al doilea rând, recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 net. 8 noul C. proc. civ.), considerând că sentința a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Cu privire la obligarea OI POCU de punere în executare a sentinței civile nr. 5133/21.12.2017, rămasă definitiva prin nerecurare, dată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel București..." face următoarele precizări: In ceea ce privește achitarea sumei de 2.300 Iei cu titlu de cheltuieli de judecată, si așa cum rezultă și din organigrama Ministerului Educației Naționale, OIPOCU MEN este organizată și funcționează la nivel de direcție în cadrul Ministerului Educației Naționale, aceasta neavând personalitate juridică și nici buget destinat cheltuielilor referitoare la litigii. Pentru sume care revin în debit, conform hotărârilor judecătorești, nefiind ordonator de credite, Direcția OI POCU din cadrul MEN, se adresează ministerului (MEN). Potrivit instrucțiunii nr. 58197/26.09.2017, în situația în care AMPOSDRU actual DG PECU are de pus în aplicare hotărâri definitive și irevocabile ale instanțelor judecătorești, poate autoriza la plată, în baza unui raport întocmit de OI POCU MEN privind eligibilitatea cheltuielilor și implicațiilor financiare în relația cu beneficiarul, doar cheltuielile care fac obiectul hotărârilor definitive și irevocabile, nu și pe cele ocazionate de judecată (eventualele penalități și majorări de întârziere la plată, cheltuieli de judecată, etc). Prin urmare a fost întocmită adresa nr. x/07.01.2019 si s-a revenit cu adresa nr. x/17.07.2019 prin care s-a solicitat Direcției Generale Economice din cadrul Ministerului Educației Naționale, să întreprindă măsurile necesare pentru efectuarea plății sumei de 2.300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Și în acesta caz, consideră că a făcut toate demersurile legale, în limita diligentelor legale și necesare punerii în executare a Hotărârii civile nr. 5133/21.12.2017, pentru ca aceasta să fie pusă în executare de către ordonatorul de plăți. Faptul că MEN ca ordonator de credite nu a înțeles să dea curs solicitării de a achita debitele provenite din hotărârile judecătorești, consideră că nu le poate fi imputat, deoarece in ceea ce privește eventualele penalități și majorări de întârziere la plată, cheltuieli de judecată, etc plata se dispune de Direcția Generala Economica din cadrul Ministerului Educației Naționale. Referitor la sancționarea conducătorului Ol POCU cu amenda de 20% din salariu minim brut pe economie pe zi de întârziere"face următoarele precizări: Având în vedere ca Direcția OI POCU neputând dispune efectuarea plăților cu privire Ia cheltuielile de judecată, a depus în limita atribuțiilor, toate diligentele legale necesare și utile punerii în aplicare a dispozițiile sentinței civile nr. 5133/21.12.2017, cu atât mai mult cu cât consideră că nu este întemeiată sancționarea in baza art. 24 din Legea 554/2004 întrucât articolul menționat se refera la amenda judiciara, nicidecum la cheltuielile de judecata. De asemenea, consideră că acordarea de penalități în condițiile art. 906 C. proc. civ., întrucât Ordonatorul de plăți în ceea ce privește Cererile de rambursare sau orice alt titlu de creanță este Autoritatea de Management. In urma sentinței civile nr. 5133/21.12.2017 si a adreselor primite de Ia reclamanți, s-a dispus reverificarea pe fond a cererilor de rambursare si întocmirea Scrisorilor Standard de Informare aferente, respectiv Scrisoarea nr. x/15.10.2018 si Scrisoarea nr. x/15.10.2018. Acestea au fost comunicate către Autoritatea de Management Program Operațional Capital Uman -MFE prin adresa nr. x conform Procedurii operaționale -Verificarea și autorizarea cheltuielilor solicitate Ia rambursare PO.OIPOCU.11. În condițiile în care dispoziția instanței prin sentința civilă nr. 5133/21.12.2017, era de a soluționa pe fond cererile de rambursare înregistrate cu nr. x/15.02.2016 și nr. y/15.02.2016 si întocmirea Scrisorilor Standard de Informare aferente, respectiv Scrisoarea nr. x/15.10.2018 si Scrisoarea nr. x/15.10.2018, dispoziție pe care a îndeplinit-o, transmițând rezultatul acestei analize ordonatorului de plăți AM POSDRU prin adresa nr. x/16.10.2018 conform procedurii, dar și a prevederilor precizate din Acordul de delegare a anumitor atribuții privind implementarea Programului Operațional Capital Uman 2014 - 2020, intervenit la data de 20.04.2017, aplicabil speței conform principiului tentpus regit actum. Având în vedere că a efectuat verificarea pe fond a cererilor de rambursare și a emis scrisorile standard de informare, acestea fiind comunicate Autorității de Management, respectiv ordonatorul de plăți al OI POCU MEN. consideră că pretenția reclamanților este nefondată, hotărârea civilă nr. 5133/21.12.2017 fiind pusă în executare. In consecință, consideră că, față de cele învederate, nu există temei legal pentru a li se putea imputa tocmai neefectuarea acestei analize și în consecință nerespectarea prevederilor Hotărârii civile nr. 5133/21.12.2017. 4. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 08.04.2015, intimatul-reclamant Instituto Formazione Operatori Aziendali a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

Procedura de soluționare a recursului Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 21 noiembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față, la data de 5 martie 2020. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Organismul Intermediar din cadrul Programul Operațional Capital Uman este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: În ceea ce privește criticile formulate de recurentul - pârât, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. referitoare la modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004, instanța le apreciază întemeiate, impunându-se casarea hotărârii. Astfel, se reține că prin sentința civila nr. 5133/21.12.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București a dispus: - a admis în parte cererea de chemare în judecată promovată de reclamante în contradictoriu cu pârâții OIPOSDRU și OIPOCU; - a anulat scrisorile standard de informare nr. x/08.04.2016 și nr. y/07.04.2016, precum și decizia nr. x/24.05.2016; - a obligat pârâta OIPOSDRU din cadrul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice să soluționeze pe fond cererile de rambursare înregistrate sub nr. x/15.02.2016 și nr. y/15.02.2016; - a obligat pârâta OIPOSDRU din cadrul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice la plata către reclamanți a sumei de 2.300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 300 RON reprezintă taxă judiciară de timbru, iar suma de 2.000 RON onorariu avocat redus conform art. 451 alin. (2) rap. la art. 453 alin. (2) C. proc. civ. Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauzei, ulterior precizată, s-a solicitat aplicarea amenzii și acordarea penalităților, conform art. 24 din Legea nr. 554/2004 pentru neexecutarea sentinței civile nr. 5133/21.12.2017 . Instanța de fond a admis cererea și a dispus sancționarea conducătorului OIPOCU la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere de la 20.01.2018 până la executarea efectivă a obligațiilor prevăzute în sarcina OIPOCU prin sentința civilă nr. 5133/21.12.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, obligând pârâta OIPOCU la plata unei penalități de 400 RON pe fiecare zi de întârziere. Înalta Curte nu împărtășește opinia instanței de fond, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004. Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (formă în vigoare la data promovării cererii de chemare în judecată): "Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască ori să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris ori să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.", iar alin. (2) prevede că: "În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere…" În soluționarea recursului Înalta Curte urmează să aibă în vedere că, potrivit Soluției de principiu a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 27 mai 2016, cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014, în ceea ce privește intervalul și condițiile în care debitorul poate fi obligat la plata amenzii, penalităților și despăgubirilor în situația neexecutării obligațiilor prevăzute în titlul executoriu, s-a stabilit că este prezumată culpa conducătorului autorității în neexecutarea obligației, prezumția neavând un caracter absolut, ci putând fi răsturnată prin administrarea de dovezi cu privire la existența unor motive temeinice pentru care nu s-a executat obligația în termenul legal. Dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 instituie, pe de o parte, un mijloc de constrângere a autorității publice pentru executarea obligațiilor stabilite în sarcina sa și, pe de altă parte, reglementează o formă de răspundere juridică, drept sancțiune a atitudinii de pasivitate a autorității publice și a conducătorului acesteia. Sub acest aspect, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că dreptul de acces la un tribunal nu poate obliga un stat la executarea oricărei hotărâri, indiferent de circumstanțe, fiind acceptată posibilitatea intervenirii unor împrejurări de fapt sau de drept care să aibă ca efect temporizarea sau chiar imposibilitatea aducerii la îndeplinire a titlului executoriu. Ceea ce trebuie sancționat este inerția, pasivitatea administrației publice (Sanglier c. Franței, Scollo c. Italiei, Ruxandra Trading S.R.L. c. României, Mihăescu c. României). Prin Decizia nr. 1566/2009, Curtea Constituțională a României, respingând excepția de neconstituționalitate a art. 24 din Legea nr. 554/2004, în considerentele deciziei a relevat că aplicarea amenzii prevăzute de acest text de lege este consecința neexecutării culpabile a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Prin urmare, pentru a putea conchide asupra existenței sau inexistenței unei neexecutări culpabile a titlului executoriu, Înalta Curte va analiza, cumulativ, atât actele întocmite, dar și existența unei imposibilități obiective de punere în executare a titlului executoriu. Contrar celor reținute de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că în cauză, Organismul Intermediar din cadrul Programul Operațional Capital Uman a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor stabilite prin sentința nr. 5133/21.12.2017, în sensul că a soluționat pe fond cererile de rambursare înregistrate cu nr. x/15.02.2016 și nr. y/15.02.2016 si întocmirea Scrisorilor Standard de Informare aferente, respectiv Scrisoarea nr. x/15.10.2018 si Scrisoarea nr. x/15.10.2018, transmițând rezultatul acestei analize ordonatorului de plăți AM POSDRU prin adresa nr. x/16.10.2018 conform procedurii, dar și a prevederilor precizate din Acordul de delegare a anumitor atribuții privind implementarea Programului Operațional Capital Uman 2014 - 2020. Prin urmare, Înalta Curte constată că recurentul-pârât a efectuat verificarea pe fond a cererilor de rambursare și a emis scrisorile standard de informare, acestea fiind comunicate, la data de 16.10.2018, Autorității de Management, respectiv ordonatorul de plăți al OI POCU MEN. In ceea ce privește achitarea sumei de 2.300 RON cu titlu de cheltuieli de judecata, Înalta Curte constată că sunt fondate susținerile recurentului-pârât în sensul că așa cum rezultă și din organigrama Ministerului Educației Naționale, OIPOCU MEN este organizată și funcționează la nivel de direcție în cadrul Ministerului Educației Naționale, aceasta neavând personalitate juridică și nici buget destinat cheltuielilor referitoare la litigii. Potrivit instrucțiunii nr. 58197/26.09.2017, în situația în care AMPOSDRU are de pus în aplicare hotărâri definitive și irevocabile ale instanțelor judecătorești, poate autoriza la plată, în baza unui raport privind eligibilitatea cheltuielilor și implicațiilor financiare în relația cu beneficiarul, doar cheltuielile care fac obiectul hotărârilor definitive și irevocabile, nu și pe cele ocazionate de judecată (eventualele penalități și majorări de întârziere la plată, cheltuieli de judecată, etc). Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că în cauză a fost întocmită adresa nr. x/07.01.2019 prin care s-a solicitat Direcției Generale Economice din cadrul Ministerului Educației Naționale să întreprindă măsurile necesare pentru efectuarea plății sumei de 2.300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, astfel că nu se poate susține că pârâtul nu a depus toate diligențele în vederea îndeplinirii obligațiilor stabilite de instanța de judecată prin sentința nr. 511/21.12.2017. Față de aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, pronunțându-se fără a observa că la dosar există dovada îndeplinirii obligațiilor stabilite prin sentința nr. 5133/21.12.2017. Înalta Curte, în raport de circumstanțele cauzei și de faptul că recurentul-pârât nu a stat în pasivitate, acțiunile sale fiind constant îndreptate spre scopul punerii în executare a hotărârii judecătorești, fiind solicitat și concursul altor autorități cu atribuții în domeniu, apreciază ca fiind rezonabilă îndeplinirea obligațiilor de către recurentul-pârât la data de 15.10.2018 când au fost întocmite Scrisorilor Standard de Informare nr. x/15.10.2018 și nr. y/15.10.2018 prin care au fost soluționate pe fond cererile de rambursare. Înalta Curte va reține și aspectul potrivit căruia răspunderea reglementată prin dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 funcționează ca un mijloc de constrângere pentru obținerea executării hotărârii, ca garanție a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o anumită obligație. Prin reglementare, caracter și scop, ele presupun, cu necesitate, ipoteza neexecutării hotărârii judecătorești definitive până la momentul epuizării tuturor fazelor procesuale în litigiul ce urmărește sancționarea conducătorului autorității publice. Or, în cauza de față, deși punerea în executare a titlului executoriu a intervenit la data de 15.10.2018, obligația a fost îndeplinită anterior judecării cauzei în fața primei instanțe, astfel încât caracterul de mijloc de constrângere al dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 nu mai subzistă. În raport de aspectele reținute anterior, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentul-pârât. Pentru toate aceste motive, în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte admite recursul formulat de pârâtul Organismul Intermediar din cadrul Programul Operațional Capital Uman, casează sentința recurată și, rejudecând, respinge acțiunea formulată, ca neîntemeiată. PENTRU ACESTE MOTIVE,