ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1397/2020

Ședința publică din data de 5 martie 2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II a de contencios administrativ și fiscal, la data de 10.03.2017, reclamanta A. S.R.L., a formulat, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională Antifraudă Fiscală, Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, în temeiul art. 7 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, contestație împotriva Procesului Verbal nr. 12436/9 din data de 19.09.2016, solicitând anularea acestuia, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 4013 din 30 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe cale de consecință, admiterea contestației formulată împotriva Procesului Verbal nr. 12436/9 din data de 19.09.2016.

Recurenta a criticat sentința instanței de fond, susținând în esență că Procesul-verbal întocmit de către pârâtă este un act administrativ - fiscal chiar dacă în actele normative menționate este reținut faptul că nu produce efecte juridice și are un rol strict consultativ. Privitor la procesul-verbal contestat apreciez că, datorită conținutului juridic al acestuia, Administrația Fiscală a dispus instituirea unui sechestru asiguratoriu asupra bunurilor imobiliare și mobiliare ale societății precum și a conturilor bancare, emițând titluri executorii și somații de plată.

Fără a exista inițiată o procedură de control fiscal care să conducă spre emiterea unui raport de inspecție fiscală din care să rezulte sume datorate bugetului de stat, de peste un an de zile, inspectorii fiscali au blocat activitatea societății prin instituirea acestor sechestre asigurătorii numai în baza procesului-verbal contestat.

Astfel, plecând de la efectele juridice produse de către acest proces-verbal, chiar dacă în actele normative fiscale se arată faptul că nu poate fi contestat, în realitate sumele reținute prin acest act sunt menționate în actele de executare silită ale Administrației Financiare, nefiind efectuat nici un control de fond.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 09.03.2018, intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 21 noiembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față, la data de 5 martie 2020.

II. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimat și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Procesului Verbal nr. 12436/9 din data de 19.09.2016, emis în urma controlului efectuat în perioada 16.03.2016 - 19.09.2016 la societatea reclamantă A. S.R.L., control care a avut ca obiectiv verificarea realității și legalității achizițiilor de combustibil înregistrate în evidența contabilă, aferentă perioadei ianuarie 2011 - decembrie 2015.

În cuprinsul procesul-verbal indicat s-a menționat că au rezultat neconcordanțe privind valoarea achizițiilor de combustibil, față de constatările menționate, au fost estimate sume suplimentare datorate de societate în valoare totală de 5 753 472 RON, dintre care 3 452 083 RON TVA de plată și 2 301 389 RON impozit pe profit, în urma acestor constatări instituindu-se măsuri asiguratorii prin Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. A-AFR 20543/9.09.2016.

Înalta Curte constată că problema de drept care se impune a fi dezlegată este aceea a examinării caracterului de act administrativ a Procesul-verbal nr. x/19.09.2016 emis de pârâta A.N.A.F., prin prisma dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată formulată de recurenta-reclamantă este împărtășită de instanța de control judiciar, după efectuarea propriei evaluări asupra elementelor de fapt și de drept ale cauzei.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".

Înalta Curte retine că pentru a fi considerat act administrativ, condițiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații.

Potrivit doctrinei și jurisprudenței, nu toate actele unilaterale emise de autoritățile publice sunt acte administrative, ci numai cele care sunt emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia.

Înalta Curte constată că, în cauză, prin conținutul concret al procesului-verbal contestat nu s-a dat naștere la niciun drept și la nicio obligație din sfera dreptului administrativ, fiind vorba despre un simplu acte premergător emiterii actelor administrativ fiscale, respectiv raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere, care constituie titlu de creanță conform art. 85 din Codul de procedură fiscală și este susceptibilă de a fi contestată de contribuabil potrivit procedurii prevăzute de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, împrejurarea că, în baza acestui proces-verbal s-a emis Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A-AFR 20543/09.09.2016, nu îi conferă Procesului-verbal nr. x/19.09.2016 caracterele juridice ale actului administrativ, întrucât acesta nu produce efecte juridice prin el însuși, ci dovedește doar faptul că procesul-verbal contestat este un act premergător emiterii unui act administrativ-fiscal, ce poate fi contestat în baza art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, numai odată cu actul administrativ pe care îl precedă. Emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nu conferă acestuia natura unui titlu de creanță.

Referitor la susținerile potrivit cărora procesul-verbal în discuție produce efecte juridice, se constată că prima instanță în mod judicios, a stabilit că procesul-verbal de control atacat în prezentul litigiu constituie o operațiune administrativă, respectiv un act premergător care nu produce efecte juridice prin el însuși, ci pregătește emiterea unui act administrativ propriu-zis, iar o atare operațiune nu poate fi atacată separat în justiție, ci numai odată cu actul administrativ pe care l-a precedat

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar dezlegarea dată fondului cauzei reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, iar susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 4013 din 30 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 martie 2020.