ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.09.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4372/2021

HOTĂRÂRE
30.09.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4372/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 30 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3, la data de 31 martie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Sectorului 3 a Finanțelor Publice, a solicitat anularea Deciziei nr. A.OAF 6316/08.03.2016 de instituire a măsurilor asigurătorii și ridicarea măsurilor dispuse.

La termenul de judecată din 27 iunie 2016, Judecătoria Sectorului 3 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sectorului 3 a Finanțelor Publice în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. A.OAF 6316/08.03.2016 de instituire a măsurilor asigurătorii.

La același termen de judecată, dată fiind poziția exprimată de reclamantă, în sensul că înțelege să formuleze acțiunea și în contradictoriu cu ANAF - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă București, instanța a întregit cadrul procesual cu acest pârât.

Prin sentința civilă nr. 13143/10.10.2016, Judecătoria Sectorului 3 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel București, care, la rândul, său, prin sentința civilă nr. 83/17.01.2017, a apreciat că nu este competentă.

Conflictul negativ de competență a fost dezlegat prin decizia nr. 1237/28.03.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul că este competentă să soluționeze cauza Curtea de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 3724 din 16 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Sectorului 3 a Finanțelor Publice București și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă București, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 3724 din 16 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 27 ianuarie 2018 intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă București a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin încheierea de ședință din 10 iulie 2020, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului declarat de reclamanta A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., republicat, constatând că niciuna dintre părți, deși legal citate, nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă.

Examinând cu prioritate excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:

"(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă".

Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 10 iulie 2020, a fost dispusă suspendarea judecării recursului, având în vedere lipsa părților, legal citate, la strigarea pricinii, precum și nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă.

Încheierea de ședință din data de 10 iulie 2020 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 11 ianuarie 2021.

Înalta Curte reține și faptul că, în cauză, nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 2 C. proc. civ., republicat, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă niciunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. De asemenea, nu subzistă niciun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ., republicat.

În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., republicat.

Admite excepția perimării.

Constată perimat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3724 din 16 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul urmând a se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-12-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6072/2021
Ședința publică din data de 6 decembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă cu
ÎCCJ 2021-02-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 656/2021
Ședința publică din data de 04 februarie 2021 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucureș
ÎCCJ 2021-03-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1282/2021
Ședința publică din data de 3 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregis
ÎCCJ 2021-04-01
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2121/2021
Ședința publică din data de 1 aprilie 2021 Asupra recursului de față; 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios a
ÎCCJ 2021-02-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 655/2021
Ședința publică din data de 04 februarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 2 mai 2017,
Sursă