ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1244/2020

Ședința publică din data de 27 februarie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în data de 24.06.2016 (în urma declinării competenței materiale de către Tribunalul Calarași prin sentința civilă nr. 476/26.05.2016 pronunțată în același dosar), reclamantele A., B., C., D. si E., au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul Calarași, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

1

din O.U.G. nr. 83/2014, la nivelul maxim aferent fiecărei funcții/vechimi în muncă/vechime în funcție avute de fiecare reclamante.

Prin sentința civilă nr. 2074 din data de 31 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției în ceea ce privește capătul de cerere privind plata diferențelor salariale, a dobânzii și a inflației aferente;

- a respins capătul de cerere privind plata diferențelor salariale, a dobânzii și a inflației aferente introdus împotriva pârâtului Ministerul Justiției ca fiind promovat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

-a respins capătul de cerere având ca obiect emiterea unui nou ordin de salarizare, prin care să fie recalculate drepturile salariale ale reclamanților, retroactiv, cu începere din data de 09.04.2012, precum și capătul de cerere privind plata diferențelor aferente perioadei 09.04.2012-09.04.2015, a dobânzii și a inflației, ca inadmisibil;.

-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune ca rămasă fără obiect;

-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Curtea de Apel București;

-a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită noi ordine prin care să recalculeze drepturile salariale ale fiecărui reclamant, retroactiv, cu începere din data de 09.04.2015, pe baza unei valori de referință sectoriale de 405 RON;

-a obligat pârâtul Tribunalul Calarași la plata către fiecare reclamant, după emiterea ordinelor de mai sus, a diferenței dintre drepturile salariale recalculate potrivit alineatului de mai sus și drepturile salariale încasate de reclamanți pe perioada 09.04.2015-zi, la plata dobânzii legale penalizatoare aferente diferențelor de mai sus, calculate de la data scadenței fiecărei diferențe lunare până la data restituirii integrale, precum și la actualizarea diferențelor cu inflația calculată tot de la data scadenței fiecărei diferențe lunare până la data restituirii integrale;

-a respins acțiunea introdusă împotriva pârâtei Curtea de Apel București ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2074 din data de 31 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Călărași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Recurentul - pârât Ministerul Justiției a depus note scrise, prin care a solicitat admiterea recursului și respingerea cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect, având în vedere că reclamanților le-a fost recunoscute drepturile solicitate prin prezenta acțiune, prin emiterea Ordinului nr. 2066/C/2018 și a Ordinului nr. 90/C/2019 privind completarea celui dintâi.

La termenul de judecată din 27 februarie 2020, Înalta Curte a invocat, din oficiu, execpția lipsei de interes a recursurilor, având în vedere precizările formulate de recurentul-pârât Ministerul Justiției, prin notele scrise depuse la dosar, fiind anexate cele două ordine prin care s-au stabilit drepturile salariale ale reclamanților, în conformitate cu pretențiile deduse judecății în prezenta cauză.

Examinând cererile de recurs, cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., din perspectiva excepției lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, cererile de recurs urmând a fi respinse, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că solicitarea recurentului-pârât Ministerul Justiției, în sensul admiterii recursului și respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect, nu poate fi primită, având în vedere că cele două ordine prin care s-au recunoscut pretențiile salariale ale reclamanților au fost emise după pronunțarea instanței de fond, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea Ministerului Justiției la emiterea unor noi ordine de salarizare în conformitate cu solicitările magistraților reclamanți.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes în susținerea recursurilor, Înalta Curte reține că activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect emiterea unui ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanți, în stabilirea interesului procesual în susținerea recursului se au în vedere și evenimentele survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv, actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 26.02.2020, recurentul- pârât Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018 și Ordinul nr. 90/C/04.01.2019, prin care a recalculat cuantumul indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor cuvenite intimaților- reclamanți, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 .

În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susținerea recursurilor, având în vedere că recurentul-pârât Ministerul Justiției, ulterior promovării căii de atac, și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința de fond, cu efectul recunoașterii pretențiilor reclamanților.

Prin urmare, interesul de a acționa al recurenților-pârâți nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., iar o eventuală soluție de admitere a recursurilor, ar fi lipsită de eficacitate juridică.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursurilor și va respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Călărași, ca fiind lipsite de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Călărași împotriva sentinței civile nr. 2074 din data de 31 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsite de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2020.