ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1036/2020

Ședința publică din data de 20 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 13.03.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța prin încheiere definitivă, să fie constrânsă pârâta ca în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii date în cauză să-i comunice în scris valoarea despăgubirii pentru 1 hectar teren extravilan din Municipiul București.

Prin sentința civilă nr. 4769 din 6 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a constatat că reclamantul A. a renunțat la judecată.

Împotriva sentinței civile recurate a formulat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, precum și să se invoce din oficiu autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 871/23.09.1998 .

A arătat recurentul că instanța de fond i-a încălcat în mod grav dreptul fundamental de acces la justiție, contrar dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, recurentul a susținut că prima instanță a stabilit prin citație o serie de obligații fără a indica temeiul juridic pe care se sprijină, astfel încât hotărârea este lovită de nulitate absolută conform art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

A mai susținut recurentul că din citația comunicată reclamantului rezulta că instanța intenționa repunerea pe fond a sentinței nr. 871/23.09.1998, definitivă și irevocabilă, învestită cu formulă executorie. În acest sens instanța de fond intenționa să încalce în mod grav principiul securității raporturilor juridice.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte reține că recurentul-reclamant A., la data de 06.03.2018, a depus la dosarul cauzei o cerere de renunțare la judecata recursului.

Având în vedere că recurentul-reclamant a formulat cerere de renunțare la judecata recursului, instanța de control judiciar va avea în vedere dispozițiile art. 406 alin. (1) din C. proc. civ. care prevăd că "Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă."

Cererea de renunțare la judecată formulată în cauză de către recurentul-reclamant se înscrie în limitele disponibilității procesului civil și a actelor de dispoziție permise părților pe parcursul judecății unei pricini.

Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al reclamantului care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 alin. (3) din C. proc. civ.

Față de aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea recurentului-reclamant la judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea recurentului-reclamant la judecata recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 4769 din 6 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2020.