ÎCCJ, decizie (scj.ro #187027)

Contestație la executare. Evaziune fiscală. Cauză de reducere a pedepsei. Dezincriminare

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Executarea hotârărilor penale

Drept penal. Legi speciale. Legea nr. 241/2005 privind evaziunea fiscală

Indice alfabetic:

-  drept procesual penal

-  contestație la executare. Cazul prevăzut în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen

- evaziune fiscală

- cauză de reducere a pedepsei

- dezincriminare

C. proc. pen.,

art. 598 alin. (1) lit. c)

C. pen.,

art. 4, art. 6, art. 187

Achitarea prejudiciului după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare se înscrie în efectul autorității de lucru judecat al hotărârii definitive, nefiind posibilă reexaminarea hotărârii definitive în scopul obținerii unei cauze de reducere a pedepsei sau a unei cauze de nepedepsire neprevăzută de legea în vigoare la data rămânerii definitive a hotărârii.

Î.C.C.J, Secția penală, decizia penală nr. 767 din 21 septembrie 2021

Prin sentința penală nr. xxx, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția penală și de minori, în dosarul nr. x/54/2021, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza a doua din C. proc. pen. raportat la art. 595 din C. proc. pen., s-a respins contestația la executare formulata de contestatorii H și I, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței penale nr. xxx, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția penală și de minori, în dosarul nr. x/54/2021 au declarat contestații contestatorii S.C. D S.R.L. și E.

Au solicitat admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare, având în vedere nemotivarea hotărârii, iar în situația în care s-ar constata că hotărârea este motivată, au solicitat admiterea contestației pe fond.

În esență, contestatorii au susținut că din perspectiva art. 4 din C. pen., noțiunea de lege penală de dezincriminare trebuie interpretată într-un sens mai larg, așa cum a făcut-o Curtea Constituțională în Decizia nr. 101 din 17 februarie 2021, decizie prin care s-a soluționat excepția de neconstituționalitate a Legii nr.55/2021, lege incidentă în cauză. Astfel, punctul 4 din Legea nr. 55/2021 reprezintă în realitate o dezincriminare a faptei de evaziune fiscală în condițiile în care prejudiciul, dobânzile, penalitățile, precum și 20 % din baza de calcul sunt achitate și art. 4 din C. pen. devine aplicabil în speță. Un argument suplimentar pentru dezincriminare îl oferă chiar instanța de fond atunci când consideră că procentul de 20 % din baza de calcul ar fi o sancțiune pur civilă, ar reprezenta o formă de răspundere civil.

Din moment ce fapta în discuție ar antrena doar răspunderea civilă, implicând plata prejudiciului, a dobânzilor, a penalităților și a unui procent de 20 % din baza de calcul (sancțiune civilă în opinia instanței de fond) nu se mai poate vorbi de incriminarea faptei respective, de menținerea ei în sfera ilicitului penal.

În susținerea aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6 C. pen., au menționat că dispozițiile art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și noțiunea autonomă de „pedeapsă" dezvoltată în jurisprudența Curții Europene în această teză, suma de 20% din baza de calcul la care face referire art. 10 din Legea nr. 241/2005, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 55/2021 fiind în realitate, în circumstanțele concrete ale speței, o „pedeapsă penală" în sensul autonom al acestei noțiuni inclusă în art. 7 din Convenție. Fiind o pedeapsă pecuniară, de natura amenzii penale din dreptul intern, este evident că aceasta este mai blândă decât pedeapsa cu închisoarea ce le-a fost aplicată, astfel încât, devin incidente dispozițiile art. 6 alin. (3) din C. pen..

Având în vedere că în speța de față este vorba de protecția unor drepturi

fundamentale și ținând seama de dispozițiile art. 20 din Constituția României,

interpretările pe care Curtea le dă „pedepsei penale" și „acuzației în

materie penală" trebuie aplicate și în prezenta contestație la executare. Pentru a califica o pedeapsă ca fiind penală, Curtea a statuat că trebuie ținut seama, alternativ, de natura și scopul măsurii în cauză, de calificarea ei în dreptul intern, de procedurile asociate adoptării și executării ei, precum și de gravitatea acestei măsuri.

În cauză, suma de 20% din baza de calcul are un rol represiv, neavând rolul de recuperare a prejudiciului, fiind evident din formularea textului de lege că rol în recuperarea prejudiciului îl au dispozițiile privind plata acestuia și plata dobânzilor (eventual a penalităților) la care art. 10 modificat face referire expresă, suma de 20% din baza de calcul având un rol represiv.

În mod greșit instanța de fond a înlăturat aceste argumente pe motiv că în cauză nu ar fi intervenit „modificări legislative privind limitele de pedeapsă prevăzute de noua lege pentru aceeași infracțiune comisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 55/2021, în sensul art. 187 din C. pen., respectiv pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma ei consumată fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.", așa cum rezultă din sentința atacată.

Instanța de fond se limitează la aplicarea exclusivă a dispozițiilor legale interne, ignorând prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudența pertinentă a Curții Europene a Drepturilor Omului, deși au fost invocate expres. Trebuie remarcat că instanța de fond nu a făcut absolut nicio referire la aplicabilitatea în cauză a Convenției Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței pertinente a Curții de la Strasbourg. Atunci când evaluează aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 6 din C. pen., instanța de fond nu analizează în niciun fel incidența în cauză a acestor norme internaționale și nu răspunde punctual la argumentele fundamentate pe ele.

Or, este evident că teza invocată aceea că suma de 20% din baza de calcul este o pedeapsă penală echivalentă pedepsei amenzii, mai ușoară decât pedeapsa închisorii aplicată prin hotărârea de condamnare. În loc să analizeze incidența lor în cauză, instanța de fond a preferat să le evite și să se cantoneze exclusiv în domeniul dreptului penal intern, iar ignorarea acestora de către instanța de fond, care nu a răspuns argumentelor derivate din ele, înseamnă încălcarea dispozițiilor art. 11 și art. 20 din Constituția României care conferă un loc privilegiat Convenției în dreptul intern.

În concluzie, s-a susținut că în principal sunt incidente în speță dispozițiile art. 4 C. pen., iar în subsidiar cele ale art. 6 C. pen.. Dacă suma de 20% este considerată o sancțiune civilă în sens larg, așa cum susține instanța de fond, ne aflăm în prezența unei discriminări și deci este aplicabil art. 4 C. pen., din contră, dacă suma de 20% este considerată o pedeapsă penală, atunci aceasta este mai ușoară decât cea care au fost aplicate și sunt incidente dispozițiile art. 6 C. pen..

Examinând contestațiile declarate de contestatorii S.C. D S.R.L. și E împotriva sentinței penale nr. xxx, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția penală și de minori, în dosarul nr. x/54/2021, prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Contestația la executare reprezintă o procedură jurisdicțională de rezolvare a situațiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale. Printr-o contestație la executare nu se pot invoca aspecte ce țin de judecata pe fond a cauzei, ci doar aspecte care privesc executarea hotărârilor.

Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei

Contestația la executare este un mijloc jurisdicțional de rezolvare a unor incidente ivite în cursul executării hotărârii, pe această cale putându-se invoca numai aspecte ce țin de executarea acestora, iar nu și de legalitatea și temeinicia lor.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. împotriva executării unei hotărâri penale se poate face contestație când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută (teza I) sau vreo împiedicare la executare (teza a II-a), cerere care, în conformitate cu prevederile art. 598 alin. (2) din C. proc. pen..

În ceea ce privește critica formulată de contestatorii S.C. D S.R.L. și E referitoare la nemotivarea sentinței contestate, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, fiind justă motivarea instanței de fond, întrucât în considerentele hotărârii se regăsesc motivele și argumentele care au condus la pronunțarea sentinței, aceasta răspunzând criticilor formulate de către contestatori, precum și dispozițiile legale care au condus la respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare.

Deși Convenția Europeană obligă instanțele să-și motiveze hotărârile, art. 6 nu poate fi înțeles în sensul că impune un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk contra Olandei), astfel că se constată că instanța de fond a analizat în mod efectiv criticile formulate de contestatori, sentința contestată fiind amplu motivată, așa cum rezultă din considerentele acesteia.

Analizând în continuare criticile formulate, Înalta Curte reține că prin sentința penală nr. xxx a Curții de Apel Craiova pronunțată în dosarul nr. x/54/2016, referitor la persoana juridică-inculpat S.C. D S.R.L. și la inculpatul E, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 386 Cod de procedură penală, cu aplic. art. 5 C. pen. s-au recalificat faptele cu privire la care inculpata persoană juridică P ce a fost trimisă în judecată, potrivit legii în vigoare la momentul epuizării activității infracționale.

S-a făcut aplicarea art. 5 din C. pen. și, în baza art. 7 alin. (1) și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic art. 74 alin. (1) lit. a)și c și alin. (2) C. pen. anterior, și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul E la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat. În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și dreptul a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale.

S-a făcut aplicarea art. 5 din C. pen. și, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și respectiv cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a),b și c și alin. (2) C. pen. anterior și art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen. anterior a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de la pedeapsa de 4 ani și 11 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și dreptul a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, pe o perioadă de 2 ani, în condițiile art. 66 C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și dreptul a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. X alin. (1) C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani și 11 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior.

S-a făcut aplicarea art. 5 din C. pen. și, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior a fost condamnată inculpata persoană juridică P la pedeapsa de 80.000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

S-a aplicat inculpatei persoană juridică pedeapsa complementară prevăzută de art. 53 ind. 1 alin. (3) lit. d) C. pen. anterior, respectiv interdicția de a participa la procedurile de achiziții publice, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 397 Cod de procedură penală, s-a admis acțiunea civilă promovată de partea civilă Statul Român - prin reprez. Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Juridică București și, printre alții, au fost obligați inculpatul E în solidar cu partea responsabilă civilmente M, prin lichidator N, precum și inculpata persoană juridică O, P, Q și R, în solidar, la plata sumei de 9.238.Y7 lei reprezentând despăgubiri civile către această parte civilă, cu obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală, de la data când acestea au devenit scadente, până la data executării integrale a plății.

S-a constatat că P a achitat, conform ordinelor de plată nr. 4802/12.12.2014, suma de 1.500.000 lei, nr. 162/15.01.2015 suma de 50.000 lei, nr. 212/19.01.2015, suma de 50.000 lei și nr. 319/26.01.2015, suma de 900.000 lei, cu titlu de „plată provizorie parțială” în dosarul nr. 102D/P/2012.

În baza art. 397 alin. (2) Cod de procedură penală, cu referire la art. 249 alin. (5) Cod de procedură penală, s-a menținut măsura sechestrului asigurător asupra stocului de marfă al P, astfel cum a fost comunicat prin adresa nr. 55X/13.10.2014, până la concurența sumei de 9.238.Y7 lei.

Hotărârea Curții de Apel Craiova a rămasă definitivă prin decizia penală nr. yyy a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, printre altele, referitor la apelurile declarate de persoana juridică-inculpat J și de inculpatul E, a decis admiterea apelului declarat de inculpata P, a desființat, în parte, hotărârea atacată și, rejudecând, a constatat că apelanta - intimată inculpată persoană juridică S a achitat și suma de 1.027.305 lei prin O.P. nr. 4616 din 29 septembrie 2015 în cursul procedurii de cameră preliminară. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, dacă nu contravin prezentei decizii. Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, apelul declarat de E.

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amenda următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: c) evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, iar alin.  (3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani.

Prin Legea nr. 55/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale publicată în Monitorul Oficial nr. 332 din 1 aprilie 2021, la art. 4 s-au stabilit următoarele: se introduc două noi alineate, alin. (1

1

) și (1

2

), cu următorul cuprins: "(1

1

) În cazul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepsește, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea privind C. proc. pen., cu modificările și completările ulterioare. (1

2

) Dispozițiile prezentului art. se aplică tuturor inculpaților chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (1) și (1

1

)."

Așadar, contrar criticilor formulate de contestatori, Legea nr. 241/2005 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 55/2021 introduce o cauză de neimputabilitate în condițiile în care persoana achită prejudiciul plus 20% din baza de calcul în curs de urmărire penală sau cercetare judecătorească, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. Or, astfel cum rezultă persoanele față de care s-a pronunțate deja o hotărâre de condamnare definitivă nu pot beneficia de prevederile acestei legi.

Dispozițiile art. 4 din C. pen. - Aplicarea legii penale de dezincriminare – stabilesc că legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi. Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei

Dispozițiile art. 6 din C. pen. - Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei – stabilesc :

(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

(2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detențiune pe viață și până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeași faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detențiunii pe viață se înlocuiește cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracțiune.

(3)Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuiește cu amenda, fără a se putea depăși maximul special prevăzut în legea nouă. Ținându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.

(4) Măsurile educative neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.

(5) Când legea nouă este mai favorabilă în condițiile - , pedepsele complementare și măsurile de siguranță neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta.

(6) Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.

(7) Când o dispoziție din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ține seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită.

Având în vedere dispozițiile anterior menționate și contrar criticilor formulate de contestatorii SC. D S.R.L. și E, se reține că prin instituirea unei cauze de atenuare a pedepsei sau a unei cauze de nepedepsire nu operează dezincriminarea faptei, dezincriminarea fiind numai atunci când fapta comisă de inculpat potrivit legii noi nu mai atrage răspunderea penală.

Înalta Curte de Casație si Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 9/2016 a stabilit „suntem în prezența legii de dezincriminare în două situații: atunci când legea nouă suprimă o incriminare, aceasta nemaiavând un corespondent în legea nouă; și, respectiv, în ipoteza în care, prin prevederile noii legi, se restrânge sfera de incidență a unui anumit text, astfel încât fapta concretă comisă de inculpat nu mai întrunește condițiile impuse de acesta”.

În ceea ce privește susținerea contestatorilor referitoare la aplicarea art. 6 din C. pen., Înalta Curte constată că prin Legea nr. 55/2021 nu au intervenit modificări legislative în sensul art. 187 din C. pen. pentru aceiași infracțiune comisă anterior intrării în vigoare a legii, respectiv pedeapsa prevăzută de lege care incriminează fapta săvârșită, iar cauzele de reducere a pedepsei nu intră în noțiunea de pedeapsă prevăzută de lege.

Criticile formulate de contestatori sunt nefondate, întrucât nu este vorba despre o lege de dezincriminare, iar achitarea prejudiciului după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare se înscrie în efectul autorității de lucru judecat al hotărârii definitive, nefiind posibilă reexaminarea hotărârii definitive în scopul obținerii unei cauze de reducere a pedepsei sau a unei cauze de nepedepsire neprevăzută de legea în vigoare la data rămânerii definitive a hotărârii

Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a respins contestația la executare promovată de contestatorii SC. D S.R.L. și E neputându-se reține criticile acestora, întrucât în realitate, nu se urmărește lămurirea dispozitivului, ci o completare a acestuia, în sensul de a se constata dezincriminată fapta.

Concluzionând, Înalta Curte și-a format convingerea că motivele contestației invocate de către contestatori nu se circumscriu cazului prevăzută de art. 598 alin. (1) lit c din C. proc. pen., întrucât pe calea contestației la executare se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor.