ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 55 din data de 10 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie s-au dispus următoarele:

În baza art. 379 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., sub aspectul infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., i-a fost interzisă inculpatului A., ca pedeapsa complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata a 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., i-a fost interzisă inculpatului A., ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei de 2 luni închisoare aplicată inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Buzău la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., i-a fost impus condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune Buzău.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, la Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Râmnicu Sărat sau la Centru de Integrare prin Terapie Ocupațională Râmnicu Sărat.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., pedeapsa complementară se va executa de la data rămânerii definitive a sentinței.

Pedeapsa accesorie se va executa în ipoteza revocării sau anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

S-a luat act că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului a sumei de 1200 RON, din care 400 RON reprezintă cheltuielile judiciare avansate de stat pe parcursul urmăririi penale.

În baza art. 276 C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată cererea persoanei vătămate B., de obligare a inculpatului, la plata sumei de 1621,69 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. x/2019 din data de 17.12.2019 al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului prev. de art. 379 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, din data de 6.05.2019 și până în prezent, o reține la locuința sa pe fiica sa minoră C., fără consimțământul persoanei vătămate B., mama minorei, deși prin Sentința civilă nr. 183/14.02.2019 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, definitivă la data de 14.02.2019, s-a stabilit locuința minorei la domiciliul mamei;

În fapt, în actul de sesizare a instanței, s-au reținut următoarele:

La data de 24.10.2013 inculpatul A. s-a căsătorit cu persoana vătămată B., iar la data de 12.11.2013 s-a născut fiica lor C..

Pe perioada căsătoriei, cei doi foști soți împreună cu minora au locuit într-un imobil aparținând persoanei vătămate B..

Ca urmare a unor neînțelegeri intervenite între cei doi soți în timpul căsătoriei, aceștia s-au separat în fapt de câteva ori, inculpatul fiind cel care pleca din domiciliul comun, persoana vătămată continuând să locuiască în acel imobil cu fiica lor minoră.

O astfel de separare în fapt a avut loc între cei doi foști soți și în toamna anului 2017, când inculpatul a plecat din domiciliul comun, iar minora a rămas la mama ei.

În cursul lunii mai 2018, B., în calitate de reprezentant legal al minorei C., a adresat Judecătoriei Râmnicu Sărat o cerere de chemare în judecată a inculpatului A., prin care a solicitat obligarea acestuia la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei, înregistrându-se dosarul nr. x/2018.

Prin Sentința civilă nr. 326/6.03.2019 pronunțată în dosarul precizat anterior a fost admisă cererea de chemare în judecată și a fost obligat A. să-i plătească minorei o pensie de întreținere lunară în cuantum de 1/4% din venitul net lunar încasat de el, începând cu data introducerii cererii, respectiv 15.05.2018, până la data de 21.08.2018. La adoptarea acestei soluții s-a avut în vedere Sentința civilă nr. 1130/14.09.2018 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul nr. x/2018.

Hotărârea nr. 326/6.03.2019 a rămas definitivă prin neapelare la data de 15.05.2019.

La data de 9.08.2018 inculpatul A. a adresat Judecătoriei Râmnicu Sărat o cerere de chemare în judecată a persoanei vătămate B. prin care a solicitat desfacerea căsătoriei încheiată între ei din vina exclusivă a fostei soți; stabilirea locuinței minorei la domiciliul lui; reluarea de către fosta soție a numelui purtat anterior căsătoriei; exercitarea autorității părintești în comun de către ambii părinți; obligarea mamei la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Râmnicu Sărat sub nr. x/2018.

Tot la data de 9.08.2018, inculpatul A. a adresat Judecătoriei Râmnicu Sărat și o ordonanță președințială, prin care a solicitat, în contradictoriu cu B., stabilirea domiciliului minorei la locuința sa; autoritatea părintească asupra minorei să revină ambilor părinți și obligarea mamei la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei. În subsidiar, în ipoteza în care instanța nu ar fi admis cererea de stabilire a domiciliului minorei la locuința sa, A. a solicitat să i se admită dreptul de a avea legături personale cu minora.

Acest dosar a fost înregistrat la Judecătoria Râmnicu Sărat sub nr. x/2018.

Prin Sentința civilă nr. 1130/14.09.2018 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul nr. x/2018 a fost admisă, în parte, ordonanța președințială formulată de A., s-a încuviințat, cu titlu provizoriu, dreptul tatălui de a avea legături personale cu fiica sa minoră, după programul expres indicat și au fost respinse capetele de cerere privind stabilirea locuinței minorei, exercitarea autorității părintești și obligarea persoanei vătămate B. la plata pensiei de întreținere pentru minoră.

Totodată, a fost admisă, în parte, cererea reconvențională formulată de către B., în sensul că s-a stabilit cu titlu provizoriu locuința minorei C. la domiciliul mamei, până la soluționarea dosarului de divorț nr. x/2018 și a fost obligat A., cu titlu provizoriu, să plătească în favoarea minorei o pensie de întreținere de 1/4 din venitul lunar net încasat.

Hotărârea nr. 1130/14.09.2018 a rămas definitivă la data de 14.09.2018.

Prin Sentința civilă nr. 183/14.02.2019 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul nr. x/2018 a fost admisă cererea de divorț formulată de către A., astfel cum a fost modificată; s-a declarat desfăcută căsătoria încheiată între părți; s-a dispus ca fosta soție să-și reia numele avut anterior căsătoriei, respectiv Toader; s-a stabilit exercitarea autorității părintești în comun, de către ambii părinți, cu privire la minoră; s-a stabilit locuința minorei C. la domiciliul mamei; a fost obligat A. la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei în cuantum de 1/4 din venitul net lunar realizat, începând cu data pronunțării sentinței, respectiv 14.02.2019 și până la majoratul acesteia; s-a dispus ca B. să execute în natură obligația de întreținere față de minoră, prin asigurarea celor necesare traiului și a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională; i s-a încuviințat tatălui dreptul de a avea legături personale cu fiica sa minoră după următorul program: prima și a treia săptămână din lună, de vineri ora 14:00 până duminică ora 21:00, cu preluarea minorei de la locuința/grădinița acesteia și aducerea în locuința mamei; în fiecare zi de miercuri din săptămână de la ora 15:00 la ora 21:00, cu preluarea minorei de la locuința/grădinița acesteia și aducerea la locuința mamei; jumătate din vacanțele de iarnă - jumătate din vacanțele de vară - prima zi de Crăciun și a doua zi de Paști în anii impari - a doua zi de Crăciun și prima zi de Paști în anii pari - ziua de naștere a minorei, o dată la doi ani - ziua de naștere a tatălui.

Hotărârea era executorie și a rămas definitivă la data de 14.02.2019.

După ce a intervenit ultima despărțire în fapt a foștilor soți, inculpatul, cu acordul mamei, a avut legături personale cu minora.

De la momentul pronunțării hotărârii de divorț, minora C., care locuia tot la domiciliul persoanei vătămate B., a avut legături personale cu tatăl ei, inculpatul A., mult mai extinse față de cele stabilite prin hotărârea judecătorească nr. 183/2019, mama fiind de acord.

Acest aspect a reieșit din sesizările formulate de către persoana vătămată B., care a arătat că i-a permis fostului soț sa o ia pe minoră"având în vedere că am dorit ca fiica mea să nu fie afectată de acest divorț".

Același aspect a reieșit și din declarația dată de persoana vătămată în cursul urmăririi penale, la data de 4.06.2019

Astfel a relatat că "în luna octombrie 2017, eu și fostul meu soț ne-am despărțit în fapt definitiv; eu împreună cu fiica minoră am continuat să locuim în același apartament arătat mai sus, iar el s-a dus să locuiască cu mama sa; după ce ne-am despărțit în fapt nu i-am interzis numitului A. să ia legătura cu minora, astfel că de câte ori dorea o lua pe minoră la domiciliul său și apoi o aducea conform înțelegerii dintre noi; ... la data pronunțării hotărârii menționată anterior, copilul se afla la domiciliul meu; și după momentul pronunțării acestei hotărâri eu și fostul soț A. am continuat să ne înțelegem asupra modului în care copilul nostru urma să stea la noi în sensul că, deși s-a pronunțat această hotărâre, noi nu am respectat-o cu privire la dreptul tatălui de a avea legături personale cu minora conform programului stabilit de către instanță, ci noi, de comun acord, stabileam când el putea să vină să ia copilul la domiciliul său, după care o aducea acasă, așa cum stabileam, fără a fi ținut de programul stabilit de instanță; după momentul pronunțării hotărârii, cu acordul meu, minora a rămas câteva zile la domiciliul tatălui său fără a fi respectat programul stabilit de instanță; minora a rămas să înnopteze la domiciliul tatălui său cu acordul meu numai în perioada în care era în vacanță, la sfârșit de săptămână, practic când nu mergea la grădiniță pentru că, în perioada în care mergea la grădiniță, ea înnopta numai în domiciliul meu".

Chiar inculpatul A. a recunoscut că, în perioadele în care a fost despărțit în fapt de fosta sa soție, cu acordul acesteia, a avut legături personale cu minora, iar după pronunțarea hotărârii de divorț, foștii soți nu au respectat programul stabilit de către instanță, ci, având și consimțământul fostei soții, el a avut dreptul de a avea legături personale cu fiica lui minoră în condiții mult mai avantajoase decât hotărârea dispusă.

Astfel, la data de 19.08.2019, cu ocazia audierii sale în prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat că "de fiecare dată când a intervenit despărțirea noastră în fapt, minora a rămas la mamă, iar eu luam legătura cu minora, de fiecare dată mergând la domiciliul fostei soții, o luam pe minoră la domiciliul meu, apoi o duceam acasă la mama sa; în cursul săptămânii o duceam pe minoră seara la domiciliul mamei, iar la sfârșit de săptămână minora rămânea la domiciliul meu cu acordul mamei sale".

A mai declarat că, la un moment dat, fosta soție nu i-a mai permis să o ia la domiciliul său pe minoră și nici să ia legătura cu minora în vreun fel, motiv pentru care a formulat acțiune pentru desfacerea căsătoriei (dosarul nr. x/2019).

Potrivit depoziției sale, "după ce fosta soție a primit acțiunea atunci mi-a deblocat numărul de telefon și mi-a permis să iau legătura cu minora, atât telefonic cât și prin luarea minorei la domiciliul meu; după ce s-a pronunțat hotărârea de divorț, minora a rămas în locuința mamei în mod efectiv; ... o perioadă de timp după pronunțarea divorțului fosta soție a fost de acord în continuare ca eu să am legături cu minora "chiar mai ample decât dispozitivul hotărârii de divorț", astfel că o luam ori de câte ori doream în domiciliul meu la cererea fostei soții, a fiicei mele, vorbeam cu fiica mea la telefon ori de câte ori voiam, apelând-o pe telefonul fostei soții".

Și cu ocazia audierii efectuată la data de 4.12.2019 inculpatul a declarat că, după pronunțarea Sentinței civile nr. 183/2019, cu consimțământul fostei sale soții, "minora a stat în locuința mea mai mult decât fusese stabilit de către instanță".

Faptul că inculpatul, cu consimțământul persoanei vătămate B., a avut legături personale cu minora C. mult mai avantajoase decât cele stabilite prin hotărârea de divorț reiese și din declarațiile martorilor D. și E..

Astfel, martora D., mama persoanei vătămate, a declarat că:

"după pronunțarea hotărârii, fiica mea a dorit ca minora să aibă o relație bună cu ambii părinți chiar dacă aceștia sunt divorțați; în acest sens, fiica mea a fost de acord ca fostul soț să o ia pe minoră la el acasă ori de câte ori dorea acesta chiar dacă nu avea program de vizită; practic, fostul meu ginere avea un program de vizită mai larg față de cel stabilit de către instanța de judecată".

Martora E., audiată la cererea inculpatului, a declarat că:

"după divorț copilul a fost încredințat mamei, iar A. avea program de vizită; după ce instanța a stabilit programul de vizită, minora a fost dusă de B. la locuința lui A. și în alte zile în care acesta nu avea program de vizită, practic acesta având un program de vizită mult mai larg față de cel stabilit de către instanță".

Chiar martora F., mama inculpatului, a declarat că, "de la momentul pronunțării hotărârii de divorț, B. nu i-a interzis fostului soț să aibă legături personale cu minora, conform hotărârii judecătorești, fiul meu respectând întocmai programul stabilit de către instanță".

Așa cum s-a arătat mai sus, deși B. a fost de acord ca inculpatul să aibă legături personale cu minora C. mult mai extinse decât cele stabilite de către instanța de judecată, totuși, la un moment dat, acesta a refuzat să o mai ducă pe minoră în locuința mamei sale și a reținut-o la domiciliul său, unde se află și în prezent, fără consimțământul persoanei vătămate.

Astfel, la data de 5.05.2019 (duminica), minora C. se afla la domiciliul inculpatului cu acordul mamei și, potrivit Sentinței civile nr. 183/2019, ea ar fi trebuit să fie dusă de către inculpat la domiciliul persoanei vătămate în acea zi, la ora 21:00.

Persoana vătămată a declarat că "am stabilit cu fostul soț să mi-o aducă pe minoră duminică seara, respectiv pe 5.05,2019 pentru a o pregăti să meargă a doua zi la grădiniță; în cursul serii de 5.05.2019 l-am sunat pe fostul soț și l-am întrebat când o aduce pe fată ca să am timp să o pregătesc de grădiniță, iar el mi-a spus că o să o aducă; văzând că totuși nu a adus-o, l-am sunat insistent pe fostul meu soț și i-am cerut să o aducă pe minoră, iar el mi-a spus că aceasta nu vrea să vină acasă și atunci el mi-a zis să o mai las la el și în cursul acelei seri, că o să o aducă el în dimineața următoare; a doua zi dimineața, respectiv la data de 6.05.2019, în. jurul orelor 09:00, fostul soț a venit cu minora la domiciliul meu; copilul plângea că nu vrea să meargă la grădiniță și-i cerea fostului meu soț să o ducă să se joace cu copiii; eu am schimbat minora de hainele cu care era îmbrăcată, i-am pus mâncare și apoi i-am dat-o fostului meu soț să o ducă la grădiniță, lucru pe care el l-a și făcut".

Și inculpatul a confirmat faptul că minora a rămas în locuința sa la data de 5.05.2019, cu acordul mamei sale, dar și că, în dimineața zilei următoare, a dus-o pe minoră la domiciliul persoanei vătămate, care a pregătit-o pentru grădiniță. Ulterior, inculpatul a luat-o pe C. și a dus-o la Grădinița cu program normal "Orizont" din mun. Râmnicu Sărat, ale cărei cursuri le frecventa încă din anul 2017.

Martora G., educatoarea minorei C., a confirmat faptul că, în dimineața zilei de 06.05.2019, minora a fost adusă la grădiniță de către tatăl ei.

Martora a mai declarat că "în momentul în care tata a vrut să plece de la grădiniță și să o lase pe minoră în continuare la cursuri, aceasta a început să plângă și să spună că nu vrea să rămână la grădiniță "pentru că mami nu o s-o mai lase la tati, iar tati nu o s-o mai lase la mami" văzând această situație i-am luat pe minoră și tatăl său într-o altă încăpere a grădiniței să încercăm să o liniștim pe fetiță; și eu și tatăl am discutat cu minora; eu am întrebat-o pe minoră de ce nu vrea să mai rămână la grădiniță, iar ea mi-a spus exact ce îmi spuse anterior, că îi iubește pe amândoi părinții, iar eu i-am promis că o să discut cu amândoi părinții și că ea va merge la ambii părinți atunci când va dori; minora s-a liniștit, astfel că s-au putut desfășura activitățile școlare; înainte de a pleca tatăl său de la școală, acesta mi-a comunicat că, în cursul acelei zile, va veni cineva mai devreme la grădiniță, fără a preciza cine anume e acea persoană, să o ia pe minoră ca să o ducă la o petrecere în orașul Buzău, petrecere la care trebuia să ajungă până în ora 13:00; în jurul orelor 11:30 - 11:45, când eram în timpul programului de limba engleză a venit bunica paternă a intrat în sala de clasă și mi-a zis să-i dau drumul mai devreme minorei C. să meargă la petrecere; eu știind despre această petrecere chiar de la tatăl minorei și pentru că nu era prima dată când bunica paternă venise să o ia de la grădiniță am fost de acord să o ia; la ora 12:30 la grădiniță a venit bunica maternă să ia fetița, i-am spus că deja fusese luată, de către cine și cu ce motiv".

Martora F. a confirmat faptul că, la data de 6.05.2019 s-a deplasat la grădinița la care învăță minora, a luat-o după terminarea cursurilor școlare și a dus-o pe minoră la imobilul în care locuiește ea și inculpatul.

Martora a mai declarat că "după ce a ajuns tatăl minorei acasă, el a intenționat să o ia pe fată, să o convingă să meargă la locuința mamei sale, conform hotărârii, dar minora a refuzat să meargă la locuința mamei sale; din acea zi și până în prezent, minora se află la locuința tatălui ei; de la acea dată și pană în prezent tatăl minorei îi spune acesteia să meargă și la mama ei, dar minora începe să plângă, îl ia de gât și refuză să meargă la mama sa; nu cunosc care este motivul pentru care minora refuză să meargă la mama sa; eu îi ofer nepoatei mele tot ceea ce-și dorește, însă nu am întrebat-o care este motivul pentru care refuză să meargă la mama sa "pentru că nu vreau să intru în intimitatea ei".

La data de 19.08.2019 inculpatul a declarat că, după ce minora a fost luată de la grădiniță de către F., fosta soție 1-a contactat telefonic și i-a reproșat că a luat copilul. Inculpatul a mai declarat că "în cursul acelei zile, fosta soție nu a mai dat niciun semn de viață; eu am vrut s-o iau pe minoră și s-o duc la locuința mamei sale, însă minora a refuzat total fără a-i spune motivul; în cursul acelei seri de 6.05.2019, nu pot preciza ora, până să se întunece afara, cred că în intervalul 17,30 - 18,00, am luat-o pe minoră în mașina mea cu intenția de a o duce la locuința mamei sale și atunci când am intrat pe str. x, unde se află biserica Sf. Cuvioasa Paraschiva și în imediata apropiere a acesteia se găsește scara blocului unde locuiește fosta soție, fiica mea a recunoscut zona, a început să țipe, să plângă și să-mi spună " tati, tati nu vreau să merg la mami, vreau să stau cu tine" și de pe bancheta din spate, unde ea se afla, a venit între cele două scaune și m-a luat de gât insistând să nu o duc la locuința mamei sale; deși am ajuns până pe strada pe care se află blocul în care locuiește fosta mea soție, eu nu am anunțat-o în vreun fel pe aceasta că mă aflu în acea zonă și că am adus minora, dar că ea refuză să meargă la locuința ei; în acea situație m-am întors cu minora la locuința mea; în cursul serii de 6.05.2019 eu nu am contactat-o pe soția mea să-i spun că minora rămâne la mine și nici ea nu m-a contactat în vreun fel".

Faptul că inculpatul s-ar fi aflat împreună cu minora în apropierea locuinței persoanei vătămate în seara de 6.05.2019 a fost confirmat de către martorul H., audiat la cererea inculpatului, la data de 4.12.2019.

Acest martor a declarat că, la data de 6.05.2019, copilul său a participat la o petrecere la care a fost prezentă și minora C. și că "în cursul serii de 6.05.2019, după ce petrecerea fusese terminată, am văzut că în fața blocului în care locuiește B., fostă Radu, era parcată mașina lui A., iar el era jos lângă mașină; am oprit, l-am întrebat ce a pățit și el mi-a spus că fata...nu vrea să se ducă la mama ei "că este ăla acolo", că este speriată și că plânge; eu am văzut când A. a încercat să o ia pe fată să o ducă la mama ei, dar minora se ținea de tetiera mașinii".

Declarația acestui martor cu privire la prezența inculpatului în apropierea locuinței persoanei vătămate în cursul serii de 6.05.2019 și a refuzului minorei de a merge la mama sa, s-a considerat că poate fi apreciată ca fiind părtinitoare, având în vedere, pe de o parte, relația existentă între martor și inculpat, aceștia participând împreună la diferite evenimente, iar pe de altă parte, faptul că inculpatul, în calitate de avocat, i-a acordat și-i acordă în continuare martorului H. asistență juridică în cauzele în care acesta a fost/este parte (aspecte declarate chiar de martor).

Mai mult, nici chiar mama inculpatului nu a declarat că acesta ar fi plecat cu minora spre locuința mamei ei, ci că "a intenționat să o ia pe fată, să o convingă să meargă la locuința mamei sale ...".

Persoana vătămată a declarat că "în cursul serii de 6.05.2019 l-am sunat de mai multe ori pe fostul meu soț pentru a-l întreba când aduce acasă fata, dar el nu mi-a mai răspuns și atunci am început să-i trimit mesaje pe telefon".

În dovedirea afirmațiilor sale ea a depus la dosar copii de pe mesajele transmise/primite (ora 22:10), iar din conținutul acestora nu reiese că inculpatul s-a deplasat cu minora spre locuința persoanei vătămate, dar copilul a refuzat să meargă la mama sa și nici că B. ar fi fost de acord ca minora să rămână la acea dată în locuința inculpatului.

Cert este faptul că, deși inculpatul avea cunoștință de Sentința civilă nr. 183/2019 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, de la acea dată și până în prezent, a reținut-o la domiciliul său pe minora C., fără consimțământul mamei sale.

Persoana vătămată a declarat că "la această situație s-a ajuns pentru că fostul meu soț vrea să se răzbune pe mine, eu reușind să-mi fac un nou prieten, lucru cu care fostul meu soț nu este de acord".

Pe parcursul urmăririi penale efectuată în prezenta cauză inculpatul A. a recunoscut că minora C. se află la locuința sa din data de 6.05.2019, fără consimțământul mamei, că este acord ca minora să locuiască la mama ei, conform hotărârii de divorț, "dar minora refuză în mod categoric să meargă la mama sa, refuză chiar și contactul vizual cu aceasta".

La data de 19.08.2019, când a fost audiat în calitate de suspect, A. nu a precizat, concret, care este motivul/motivele ce a/au determinat-o pe minoră să refuze orice fel de contact cu mama ei.

Referitor la acest refuz al minorei, la data de 4.12.2019, cu ocazia audierii sale în calitate de inculpat, A. a declarat că:

"fosta mea soție are o relație de concubinaj cu un alt bărbat, pe nume I., încă dinainte de pronunțarea divorțului dintre noi, relație care a început în cursul anului 2018; fiica mea l-a cunoscut pe acel I. pentru că în mai multe rânduri, când eu am mers să o duc la locuința mamei ei, am văzut că la ușă se afla încălțămintea acelui bărbat; apreciez că minora nu vrea să ia legătura în vreun fel cu mama ei din cauza prezenței acestui bărbat în domiciliul în care locuiește și acel bărbat, dar și pentru că se teme că atunci când va fi la mamă o să-i interzică fosta soție să mai vină la mine, așa cum a făcut și în alte rânduri, înainte de pronunțarea hotărârii de divorț".

Inculpatul a fost întrebat dacă are cunoștință ca minora să fi fost expusă de către mamă vreunui pericol de natură a-i afecta creșterea/educarea în perioada în care aceasta s-a aflat în domiciliul mamei, respectiv de la ultima despărțire în fapt, dar și de la data pronunțării divorțului.

La această întrebare inculpatul a răspunsul "da, pericolul a constat în prezența acestui bărbat în apartamentul în care locuia fosta soție și minora C.; atunci când ne despărțeam în fapt, minora nu a refuzat niciodată să o duc înapoi în domiciliul mamei, însă după ce fosta soție a intrat în relația de concubinaj cu acest bărbat comportamentul minorei s-a schimbat radical ea refuzând să mai meargă în locuința mamei ei pentru că era prezent acel bărbat care "nu are referințe bune".

Apărarea inculpatului bazată pe refuzul minorei de a reveni în domiciliul mamei pentru că aceasta are o relație cu un alt bărbat s-a apreciat că nu poate fi reținută în raport de probatoriul administrat.

Despre această relație a avut cunoștință minora și inculpatul încă dinainte de pronunțarea hotărârii de divorț, aspect declarat chiar de el.

Din datele dosarului nu a reieșit că existența respectivei relații a afectat în vreun mod relațiile dintre minoră și părinții săi, cu atât mai mult cu cât chiar inculpatul a declarat că fosta soție i-a permis să aibă legături cu minora atât în perioada despărțirii în fapt, cât și după pronunțarea divorțului, în condiții mult mai avantajoase decât stabilise instanța.

Totodată, inculpatul a fost de acord ca minora să aibă locuința la domiciliul mamei, deși avea cunoștință de relația de concubinaj a persoanei vătămate, dar și de prezența acelui bărbat în locuința persoanei vătămate.

Chiar dacă inculpatul a declarat că este de acord să respecte hotărârea judecătorească, că dorește ca minora să reia legătura cu mama și să revină în locuința acesteia, dar minora este cea care refuză orice contact cu mama ei, probator s-a stabilit că, în fapt, refuzul minorei manifestat prin stări de agitație, plâns etc. este determinat chiar de comportamentul inculpatului care, prin demersurile făcute de el încă din data de 6.05.2019, a încercat să împiedice orice legătură între minoră și mamă, a refuzat să susțină și să sprijine apropierea minorei de mamă și a accentuat starea de neliniște a copilului atunci când în preajma lor se afla și persoana vătămată.

Un prim pas în acest sens a fost făcut de către inculpat chiar din 6.05.2019, când nu a discutat cu fosta soție despre situația minorei, deși a susținut că s-ar fi aflat în apropierea locuinței acesteia împreună cu copilul lor.

Ulterior, pentru a o împiedica pe mamă să ia legătura cu minora în lipsa lui, din data de 7.05.2019 și până la terminarea anului preșcolar 2018 - 2019, inculpatul nu a mai dus-o pe C. la J., deși ea era familiarizată cu personalul angajat și cu colegii săi, întrucât a frecventat cursurile acestei unități preșcolare din anul 2017, aspect ce reiese din declarația educatoarei G., dar și din înscrisurile transmise de către unitatea preșcolară. Inculpatul a susținut și în această situație că minora a refuzat să mai meargă la grădiniță.

El a declarat la 19.08.2019 că:

"din data de 7.05.2019 și până ia terminarea anului preșcolar nu am mai dus-o la grădiniță pe minoră pentru că a refuzat total să meargă de teama că o să vină mama ei să o ia; sufăr pentru situația în care se află C., fiica mea, care este stăpânită de o temere extraordinară, temere motivată de aceea că se teme de mama sa, dar fără să cunosc motivul".

Deși învățământul preșcolar nu face parte din învățământul general obligatoriu, totuși această formă de învățământ face parte din sistemul național de învățământ preuniversitar și contribuie la educația timpurie a copilului.

Cu toate că prin Sentința civilă nr. 183/2019 a Judecătoriei Râmnicu Sărat s-a stabilit exercitarea în comun a autorității părintești de către ambii părinți cu privire la minoră, care cuprinde dreptul și îndatorirea părinților de a crește copilul, de a-i asigura cele necesare pentru educație, învățătură și pregătire profesională, autoritatea părintească exercitându-se până la data când copilul dobândește capacitatea deplină de exercițiu, totuși inculpatul nu doar că nu a respectat această hotărâre, ci a lăsat la latitudinea unui copil de numai 5 ani să decidă dacă vrea sau nu să meargă la grădiniță.

Această situație denotă că, prin acceptarea unei decizii luată de un copil cu o vârstă fragedă referitor la o îndatorire ce revine părinților, inculpatul nu a urmărit interesul superior al copilului său, ci doar propriul său interes, acela al alienării (înstrăinării) minorei C. de mama sa.

În după amiaza zilei de 8.05.2019 persoana vătămată s-a deplasat la locuința inculpatului pentru a o lua pe minoră. Ușa locuinței i-a fost deschisă de către F. care, atunci când a văzut-o, a încercat să închidă ușa.

Persoana vătămata s-a opus și a pătruns în hol pentru a o lua pe minoră, care se afla împreună cu bunica paternă.

Între B. și F. a avut loc o discuție contradictorie și, la un moment dat, la fața locului a sosit inculpatul, dar și organele de poliție.

Deși B. a sesizat că a fost lovită în acel incident de către fostul soț și fosta soacră, ea nu a pus la dispoziția organului de urmărire penală vreun act medical care să ateste existența vreunor leziuni pe corpul său și nici nu a reieșit din alte probe că cei doi au exercitat violențe fizice asupra persoanei vătămate.

S-a apreciat că trebuie menționat faptul că, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, s-a aflat dosarul penal nr. x/2019 din 21.11.2019, având ca obiect plângerea formulată de către F. împotriva numitei B. sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. și violare de domiciliu prev. de art. 224 alin. (1) C. pen., iar prin ordonanța cu același număr din data de 21.11.2019 s-a dispus clasarea cauzei.

Totodată, pe rolul Judecătoriei Râmnicu Sărat s-a aflat dosarul nr. x/2019 având ca obiect cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de către F. în contradictoriu cu B., motivat de incidentul petrecut la data de 8.05.2019.

Prin Sentința civilă nr. 757/17.05.2019 pronunțată în dosarul menționat anterior s-a luat act de renunțarea la judecata cererii de emitere a unui ordin de protecție formulată de către F..

Pentru aceste motive s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. (1) C. pen., faptă pretins a fi comisă asupra numitei B. la data de 8.05.2019 de către A. și F., întrucât sunt incidente disp. art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv fapta nu există

În scopul înstrăinării minorei de mama sa, inculpatul nu a făcut, concret, vreun demers pentru ca minora să reia legătura cu mama ei, nu a pregătit-o pentru întâlnirile la care cunoștea că va fi prezentă și persoana vătămată și nici nu a încercat s-o liniștească pe minoră atunci când aceasta devenea agitată în prezența mamei ei, ba chiar, prin atitudinea lui, i-a creat copilului ideea că mama este un rău de care se teme, nu doar minora, ci chiar el.

Aceste aspecte s-a apreciat că rezultă din înregistrările audio-video puse la dispoziție chiar de către inculpat.

Astfel, într-o înregistrare audio-video se observă faptul că inculpatul ține în mână un telefon mobil pe care i-l întinde minorei, în timp ce se deplasează împreună într-o cameră (dormitor), întrebând-o de câteva ori dacă vrea să se întâlnească cu mama ei și dacă vrea să vorbească cu aceasta. Întrebările îi sunt adresate minorei în timp ce aceasta este preocupată să se joace cu un telefon mobil pe care-l are în mână.

Inculpatul nu a făcut niciun demers pentru a o convinge pe minoră să întrerupă joaca cu telefonul pentru a discuta cu mama ei, astfel că refuzul de a vorbi cu persoana vătămată era previzibil, în condițiile în care din înregistrările audio-video reiese că minora folosește atât telefonul, cât și tableta.

Într-o altă înregistrare audio-video, pe care s-a menționat că a fost făcută la D.G.A.S.P.C. Buzău - Birou Râmnicu Sărat se observă că inculpatul se află în afara unui birou în care sunt mai multe persoane, ușa fiind deschisă, și în același timp o ține în brațe pe minora, care plânge, și filmează. În interiorul camerei, la un birou, se află și persoana vătămată.

Deși copilul plângea, inculpatul nu a încercat în niciun mod să-l liniștească, ci a continuat să filmeze pană când o persoană din incinta biroului i-a atras atenția că nu are voie să filmeze.

Un alt episod înregistrat audio-video îl reprezintă vizita făcută de mamă minorei la un imobil (casă de locuit), unde se afla inculpatul. Din vizionarea acestuia se observă că inculpatul a ieșit cu minora de mână din casă și s-au deplasat spre poarta de acces în curte, în stradă aflându-se persoana vătămată. Când au ajuns în apropierea porții, minora a început să plângă și să fugă spre intrarea în locuință, unde se mai aflau două femei, strigând că a venit mama sa. Din modul în care a reacționat minora reiese că aceasta nu a fost anunțată de către inculpat că mama ei va veni în vizită, nu a pregătit-o pentru această întâlnire și nici când i-a văzut reacția fetei nu a liniștit-o în vreun fel și nici nu a făcut vreun demers pentru ca minora să vorbească cu mama ei.

Un alt moment înregistrat îl reprezintă incidentul petrecut în apropierea unui K..

În imaginile surprinse se observă că B. încearcă să vorbească cu fiica ei, care se află în brațele inculpatului și plânge, timp în care acesta filmează, fără a încerca să o liniștească pe minoră ori să vorbească cu fosta soție. Se observă că tatăl devine agitat, solicită celor din jur să cheme poliția și începe să fugă cu minora în brațe, fiind urmat de persoana vătămată care-i spune minorei ca vrea sa vorbească cu ea și că-i este dor de ea. La un moment dat inculpatul, cu minora în brațe, începe să fugă mai tare, fără a întrerupe înregistrarea, fiind urmați de către persoana vătămată. În înregistrare se aude când minora îi spune inculpatului să fugă mai tare, dar și când inculpatul i-a spus persoanei vătămate să plece de lângă ei. Inculpatul a intrat cu minora într-o clădire (pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că este vorba despre Tribunalul Buzău) și pe un ton foarte agitat s-a adresat unei persoane din clădire (jandarm), spunând că vine de la executorul judecătoresc și că "s-a repezit la copil să-l ia", făcând trimitere la persoana vătămată care ajunsese în aceeași locație.

Persoana vătămată a spus că vrea să vorbească cu copilul, iar inculpatul care era foarte agitat, stare pe care o avea și copilul, făcând referire la acesta a spus că "nu poate să stea, că-l maltratează, că i-a făcut lucruri grele, că nu vrea să meargă copilul la ea" și, pe fondul acelei atmosfere inculpatul a întrebat-o pe minoră cu cine vrea să stea.

Tot acest incident a fost filmat de către inculpat.

Din datele dosarului a reieșit că incidentul descris a avut loc la data de 5.08.2019, când foștii soți au mers la BEJ L., fiind chemați în dosarul de executare nr. x/2019, dată la care însă executarea nu a putut fi efectuată, din cauza refuzului minorei de a merge la mama sa.

La data de 5.08.2019, la sediul Tribunalului Buzău a sosit și executorul judecătoresc chemat telefonic de către inculpat și care a constatat prezența foștilor soți și a minorei, încheind un proces-verbal la data de 16.09.2019.

Referitor la acest incident, la data de 4.12.2019, inculpatul a declarat că s-a deplasat la sediul BEJ L., conform somației emise, cu mașina condusă de H. și că "după ce executorul a constatat refuzul copilului de a merge la mama sa, eu împreună cu M. și cu copiii noștri am mers la K. în Buzău; după ce am consumat anumite produse, am ieșit din restaurant și în timp ce ne îndreptam spre parcarea restaurantului K. a venit fosta soție, care s-a repezit la C. care se deplasa împreună cu mine, eu ținând-o de mână; C. s-a speriat și a început să țipe, eu m-am lăsat în jos, am luat-o în brațe, m-am întors cu spatele spre mamă și m-am îndreptat spre mașina lui Banu; am deschis portiera mașinii să urc în mașină, însă în autovehicul s-a urcat și fosta soție, fapt pentru care eu am coborât; atunci eu am plecat cu minora în brațe în stația de taxi din apropiere, m-am urcat într-un taxi, însă imediat a venit și fosta soție repezindu-se la copil; în tot acest eveniment copilul nu a încetat să țipe, spunând "tati, tati nu mă lăsa" văzând că s-a urcat în taxi eu am coborât cu C. în brațe și m-am întors în zona restaurantului K., am observat că se află o mașină cu însemnele de poliție în care era un lucrător de poliție și i-am solicitat sprijinul dar el mi-a spus că nu poate și mi-a recomandat să sun la 112, timp în care fosta soție a reușit să ne ajungă și să tragă în continuare de copil care țipa că nu vrea să îl las; eu am încercat să comunic în acel moment cu fosta soție și s-o liniștesc, dar nu am reușit și pentru acest motiv am apelat la lucrătorul de poliție de la K.; nereușind să scap de fosta soție, împreună cu fiica pe care o aveam în brațe am luat-o la fugă pe Bld. Unirii din Buzău și m-am îndreptat spre tribunal; pe tot acest traseu am fost urmărit de fosta soție care alerga în spatele meu; am simțit o stare de rău în momentul în care am fugit, dar am reușit să ajung într-un final în incinta tribunalului; jandarmii care se aflau în tribunal au intervenit imediat în sensul că m-au întrebat ce s-a întâmplat, le-am spus că vin de la executorul judecătoresc, că copilul se află la mine; în timp ce vorbeam cu ei în tribunal a intrat și fosta soție; l-am sunat imediat pe executorul L., la care fusesem în acea zi să-i predau copilul, el a venit la tribunal și după ce a vorbit cu minora care i-a spus că vrea să rămână cu mine, atunci executorul mi-a spus că pot să plec cu minora; înregistrarea cu privire la incidentul la care am făcut referire mai sus a fost făcută de mine personal".

Declarația sa a fost susținută și de către martorul H., care a precizat că persoana vătămată era singură.

Deși prin această înregistrare inculpatul a vrut să dovedească faptul că minora este cea care refuză orice fel de contact cu persoana vătămată, din modul în care a reacționat inculpatul, s-a considerat că refuzul minorei este determinat de atitudinea pe care o are inculpatul atunci când fosta soție este în apropierea lor, de mesajul pe care acesta îl transmite copilului, respectiv acela de temere de mamă, ca și cum aceasta ar reprezenta un mare pericol nu doar pentru minoră, ci chiar pentru el, un adult care fuge de acea persoană la care copilul ar trebui să meargă să locuiască.

Așa cum reiese din înregistrare, inculpatul nu s-a oprit să discute cu fosta soție, nu a încercat să o liniștească pe minoră și să creeze un mediu propice pentru ca relația mamă-fiică să fie reluată, ci a alergat ca și cum ceva rău urma să li se întâmple lui și fiicei lui.

În aceeași stare de pasivitate a stat inculpatul și cu prilejul derulării unui alt incident despre care s-a susținut că a avut loc la sediul Judecătoriei Râmnicu Sărat.

Astfel, din imaginile audio-video a reieșit că persoana vătămată vorbește cu copilul care se află, și de această dată, în brațele inculpatului cu un telefon mobil în mână și îi spune că nu-i va face face rău. Deși erau doar ei trei și ar fi putut discuta cu privire la situația minorei, inculpatul nu a intervenit, a continuat să filmeze și, la un moment dat, i-a spus fostei soții "asta e reacția copilului". Copilul a început din nou să plângă atunci când mama s-a apropiat de el, înregistrarea fiind întreruptă.

Din convorbirile telefonice înregistrate și puse la dispoziție de către inculpat a reieșit că acestea au avut loc înainte de data de 6.05.2019, când minora se afla încă la locuința mamei, iar faptul că C. își dorea să meargă la tatăl ei nu justifică acțiunea inculpatului de a o reține la domiciliul lui, fără acordul mamei.

Deși martorii audiați la propunerea inculpatului au declarat că minora a refuzat să vorbească cu mama ei la telefon, acest aspect s-a apreciat că nu înlătură răspunderea penală a inculpatului pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, având în vedere elementele constitutive ale acesteia.

S-a reținut că trebuie avut în vedere și faptul că declarațiile martorilor audiați la cererea inculpatului pot fi apreciate ca fiind părtinitoare, în condițiile în care inculpatul, în calitate de avocat, le-a acordat și încă le acordă asistență juridică în anumite cauze fiului martorei N. și martorului H., martora O. este soția martorului precizat anterior, iar martora E. are o relație foarte apropiată atât cu inculpatul, cât și cu familia acestuia, de peste 30 ani.

Faptul că atitudinea inculpatului este cea care determină și influențează în mod nefavorabil reacția minorei față de mama ei s-a apreciat că reiese și din datele transmise de către P. din Buzău, unde minora a fost dusă de către inculpat din data de 10.09.2019 până la data de 21.11.2019.

Motivul pentru care minorei nu i s-a mai permis să frecventeze cursurile P. l-a constituit acela că inculpatul nu a prezentat cererea de transfer semnată de directorul grădiniței frecventată anterior, iar nu "pentru că mama ei vine frecvent și face scandal", așa cum a declarat inculpatul.

În perioada în care minora a mers la acea grădiniță, a fost vizitată de către B., conform documentelor transmise.

Din conținutul lor a reieșit că minora a comunicat cu mama ei; că, la data de 14.10.2019, urmare a vizitei făcută de mamă minorei la acea dată inculpatul le-a reproșat educatoarei și administratorului grădiniței că nu l-au anunțat de prezența mamei și le-a spus că "mama poate să o vadă doar în prezența mea" că minora nu a purtat anumite lucruri oferite de mama ei pentru că "nu a vrut tati" că, la preluarea de la grădiniță, tatăl a observat că minora era încălțată cu ghetele primite în acea zi de la mama ei, fapt pentru care i le-a scos și i-a pus încălțămintea cu care o adusese el (proces-verbal nr. x/6.11.2019); că tati i-a spus minorei să plângă "tare, tare" când o vede pe mamă; că tati i-a spus să nu o îmbrățișeze pe mamă (proces-verbal nr. x/19.11.2019); că inculpatul reproșează personalului faptul că mama vine prea des să o vadă pe fată, "iar noi, nu numai că acceptăm, contrar voinței preșcolarului făcând-o să sufere, ci și acordăm clemență mamei" că inculpatul le-a adresat amenințări "că vom avea de-a face cu autoritățile din Buzău" "că factura pentru taxa de școlarizare și catering să o trimitem mamei pentru plată" (proces-verbal nr. x/20.11.2019).

Chiar și presupunând că minora este cea care, fără a fi influențată în vreun mod de către inculpat, refuză să revină în locuința persoanei vătămate (mama ei) și să aibă orice contact cu aceasta, trebuie menționat că minora are, la acest moment numai 6 ani, iar dezvoltarea psiho-socială și emoțională a acesteia nu-i permite să aprecieze în interesul său.

Tocmai de aceea, este imperios necesar ca părinții în cazul în care nu se înțeleg cu privire la aspectele esențiale în ceea ce-i privește pe copiii lor minori, să respecte dispozițiile stabilite prin hotărâri judecătorești.

Or, în speță, s-a constatat că inculpatul nu a respectat dispozițiile Sentinței civile nr. 183/2019.

De la momentul la care minora a fost reținută de către inculpat, fără consimțământul persoanei vătămate B., aceasta a efectuat numeroase demersuri pentru a putea să o ia la domiciliul său pe minoră, așa cum s-a stabilit prin Sentința civilă nr. 183/14.02.2019 a Judecătoriei Râmnicu Sărat.

La rândul său, și inculpatul a efectuat demersuri pentru ca locuința minorei C. să fie stabilită la domiciliul său.

Prin Sentința civilă nr. 1857/02.12.2019 pronunțată în dosarul indicat mai sus a fost respinsă cererea formulată de către A., ca neîntemeiată.

Prin Sentința civilă nr. 820/29.05.2019 pronunțată în dosarul precizat anterior a fost respinsă cererea având ca obiect ordonanță președințială formulată de A..

În motivarea hotărârii instanța a reținut că "dorința minorei, în vârstă de 5 ani, nu este suficientă pentru a justifica o modificare a locuinței minorei pe calea ordonanței președințiale, nefăcându-se dovada urgenței în acest sens, respectiv că minora ar fi în pericol în domiciliul mamei, că starea de sănătate a acesteia ar impune schimbarea domiciliului sau că ar exista o urgență de altă natură.".

Prin Decizia civilă nr. 459/20.06.2019 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2019 a fost respins apelul declarat de către A. împotriva sentinței nr. 820/2019, ca nefondat.

Instanța de control a reținut că "minorul prezintă simptome de alienare părintească față de mama sa și aceste efecte trebuie contracarate printr-o bună colaborare între părinți, fiind în interesul superior al copilului păstrarea unor bune relații între părinți; nici un moment apelantul nu a făcut dovada eforturilor sale în ceea ce privește disponibilitatea minorei de a-și vedea mama ...; acest efort îi este recomandat chiar de către Direcția de Asistență Socială ...; a întrerupe, ca tată, un efort al mamei și al educatoarei de integrare în colectivul grădiniței, la o vârstă când minora trebuie să se adapteze cerințelor învățământului preșcolar, doar pe considerentul că minora refuză să meargă pentru că vine mama să o ia, ... denotă că apelantul nu a întreprins niciun efort în ceea ce privește relația mamă-fiică; interesul superior al copilului este o noțiune complexă, care cuprinde atât obligația autorităților competente de a lua în privința minorilor decizii care să protejeze dezvoltarea normală a acestora, cât și dreptul minorului de a-i fi ascultată și luată în considerare opinia cu privire la situația sa, însă acest din urmă drept al acestuia, raportat la art. 264 C. civ., nu poate fi adus la îndeplinire datorită vârstei fragede și ușor influențabile".

Prin Sentința civilă nr. 1189/20.08.2019 pronunțată în dosarul indicat anterior a fost respinsă acțiunea având ca obiect înapoiere minor formulată de B..

Instanța a reținut că, "faptul că nu s-a reușit executarea efectivă a hotărârii judecătorești prin care pârâtul a fost obligat să înapoieze minora reclamantei așa cum rezultă din procesul-verbal întocmit de BEJ L ..., nu justifică promovarea unei noi acțiuni care să tindă la aceeași finalitate, respectiv obligarea pârâtului la înapoierea minorului".

Prin Sentința nr. 861/7.06.2019 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul menționat anterior a fost admisă cererea de emitere a unei ordonanțe președințiale formulate de B. și a fost obligat A. să-i înapoieze minora.

Prin Decizia civilă nr. 510/22.07.2019 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul cu nr. x/2019 a fost respins apelul formulat de către A. împotriva sentinței nr. 861/2019.

Pronunțarea a fost amânată pentru data de 9.12.2019 și, ulterior, pentru 18.12.2019.

Prin Sentința civilă nr. 1705/14.11.2019 pronunțată în dosarul menționat anterior a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de ordonanță președințială formulată de către A..

La momentul întocmirii rechizitoriului cauza se afla pe rolul Tribunalului Buzău pentru a fi soluționat apelul declarat de către A. împotriva Sentinței nr. 1705/2019, având termen de judecată stabilit la data de 27.01.2020.