ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului declarat;

În baza lucrărilor și actelor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 84/F din data de 22 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracțiunea de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, prevăzută de art. 32 alin. (1) rap. la art. 23 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 217/2003 (în reglementarea de la data faptei care constituie obiectul judecății, ulterioară modificării aduse prin Legea nr. 174/2018 și, respectiv, anterioară modificării aduse prin Legea nr. 183/2020 și republicării realizate în baza acestei ultime legi).

În temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 342 alin. (2) din C. pen.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus a fi restituite către inculpat, la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare, arma neletală, de autoapărare, cu gaze, tip pistol marca x seria x calibrul 9 mm (înscrisă în certificatul de deținător seria x nr. x, eliberat la data de 17 august 2006), cu accesoriile acesteia și șase cartușe calibrul 9 mm, cu încărcătură iritant lacrimogenă (un cartuș dintre cele șapte ridicate de la inculpat fiind folosit cu ocazia efectuării expertizei criminalistice în specialitatea balistică), dacă dreptul de deținere a acestora nu a fost anulat, suspendat ori interzis sau nu a încetat, pe orice cale.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare pentru toate fazele procesuale au rămas în sarcina statului.

S-au reținut următoarele:

- să păstreze o distanță de minimum 300 metri față de reclamantă, față de minorii C., D. și E. și față de unitățile de învățământ frecventate de aceștia (Liceul "x" și Grădinița "x");

- să nu aibă orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta;

- să predea poliției arma de foc pe care o deținea (obligație menționată, în mod identic, atât în dispozitivul, cât și în considerentele sentinței respective);

- să urmeze consiliere psihologică sau psihoterapie pe toată durata măsurilor de protecție și să dea informații organului de poliție de la domiciliul său cu privire la îndeplinirea acestei obligații, la expirarea perioadei de 6 luni.

De asemenea, conform art. 23 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 217/2003, a dispus, pe aceeași durată, exercitarea autorității părintești cu privire la cei trei minori exclusiv de către mama reclamantă și stabilirea locuinței lor la aceasta, tatăl pârât fiind obligat, potrivit art. 23 alin. (2) din aceeași lege, să plătească lunar suma de 700 euro, în echivalent în RON la data plății, reprezentând chirie și întreținere pentru locuința temporară unde reclamanta și copiii urmau să locuiască din cauza imposibilității de a rămâne în locuința familială.

Dispozitivul sentinței pronunțate de instanța civilă conținea, potrivit art. 23 alin. (5) din Legea nr. 217/2003, mențiunea că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiune, conform art. 32 alin. (1) din aceeași lege, precum și mențiunea comunicării de îndată a acestuia, potrivit art. 31 din legea respectivă, structurilor Poliției Române de la locuința reclamantei și cea a pârâtului.

Pârâtul A. (inculpat în prezenta cauză) a cunoscut, în mod cert, existența procesului civil finalizat cu emiterea, la data de 22 aprilie 2019, a ordinului de protecție având conținutul anterior menționat, întrucât, conform mențiunii din practicaua sentinței pronunțate de instanța civilă, acesta a fost reprezentat juridic, în cadrul acelui proces, de către un avocat ales, în condițiile în care, potrivit art. 27 alin. (3) din Legea nr. 217/2003, asistența juridică a persoanei împotriva căreia se solicita ordinul de protecție era obligatorie.

Acest fapt a fost confirmat, de altfel, chiar de către inculpat, prin declarația dată în fața Curții de apel, în care a precizat că a aflat despre existența dosarului având ca obiect cererea de emitere a ordinului de protecție la data de 20 aprilie 2019 și și-a angajat un avocat ales, care l-a reprezentat juridic, în fața instanței, la judecarea cererii respective, care a avut termen la data de 22 aprilie 2019.

Conform mențiunii de pe sentința pronunțată de instanța civilă, ordinul de protecție a fost comunicat inclusiv pârâtului anterior nominalizat (inculpatul din prezenta cauză) la data de 23 aprilie 2019, când acesta a și declarat apel împotriva acelei sentințe, astfel cum rezultă, cu certitudine, din fișa ECRIS a dosarului nr. x/2019 .

Inculpatul a confirmat, prin aceeași declarație dată în fața curții de apel, că, a doua zi după judecarea cauzei (desfășurată la data de 22 aprilie 2019), respectiv la data de 23 aprilie 2019, a aflat soluția pronunțată de instanța civilă, despre care a fost informat telefonic de către avocatul său ales, care i-a comunicat și termenul de exercitare a căii de atac împotriva acesteia.

De asemenea, prin aceeași declarație, inculpatul a confirmat că, tot la data de 23 aprilie 2019, a aflat conținutul obligațiilor impuse în sarcina lui prin ordinul de protecție, inclusiv aceea de predare a armei pe care o deținea, precizând în mod expres că, deși avocatul său ales nu i-a comunicat acele obligații, el a accesat, personal, la acea dată, după ce avocatul respectiv l-a informat telefonic despre pronunțarea hotărârii judecătorești, portalul informatic al instanței și a citit dispozitivul hotărârii respective, luând astfel cunoștință de toate obligațiile care îi reveneau, despre care a afirmat că le-a executat întocmai.

Potrivit legii, ordinul de protecție avea caracter executoriu, respectarea lui era obligatorie, iar executarea sa trebuia realizată de îndată, fără trecerea unui termen și fără a fi necesară emiterea și comunicarea unui alt act.

În acest sens, art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 217/2003 prevedea, în mod expres, caracterul executoriu al ordinului de protecție, menționând, de asemenea, că executarea acestuia trebuia realizată fără somație și fără trecerea vreunui termen, dar și că respectarea lui era obligatorie pentru toate părțile (inclusiv pentru persoana protejată prin intermediul său).

De asemenea, art. 31 alin. (2) din aceeași lege prevedea că ordinul de protecție prin care s-a dispus oricare dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1) (la lit. g) fiind reglementată cea de predare către poliție a armelor deținute) se punea în executare, de îndată, de către sau, după caz, sub supravegherea poliției.

Cu toate că inculpatul a susținut că nu a cunoscut caracterul executoriu al ordinului de protecție, motivând că avocatul ales nu i-a comunicat acest aspect, apărarea formulată a fost apreciată de instanță ca fiind vădit nefondată.

Astfel, pe de o parte, acest aspect rezulta din lege, care îl prevedea în mod expres, prin expresii clare, ce nu lăsau loc de îndoială, statuând că ordinul de protecție trebuia imediat executat, cum era și firesc de altfel față de natura acestuia, iar inculpatul, din postura de profesionist al dreptului, fiind el însuși avocat, chiar cu o vechime mare, de peste 17 ani, în profesie (în care s-a definitivat la data de 15 decembrie 2001), putea ușor consulta și înțelege, apelând la propriile cunoștințe juridice, dispozițiile legale în acest sens, cu atât mai mult cu cât, în dispozitivul hotărârii instanței civile, despre care a confirmat că a luat cunoștință în mod nemijlocit, se menționa că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse în ceea ce îl privește constituie infracțiune.

Pe de altă parte, chiar inculpatul a precizat că a executat întocmai celelalte obligații impuse prin ordinul de protecție (cu excepția celei de predare a armei), deși a avut nedumeriri în privința conținutului unora dintre ele, astfel cum rezultă din declarațiile date de acesta atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, confirmând, astfel, implicit, că a fost conștient de caracterul lui executoriu.

La data emiterii ordinului de protecție, inculpatul deținea, potrivit certificatului de deținător seria x nr. x, eliberat la data de 17 august 2006, la adresa de domiciliu din municipiul București, Strada x nr. 77, o armă cu destinația de autoapărare, cu gaze, tip pistol, marca x, calibrul 9 mm.

Predarea de către inculpat a armei deținute s-a realizat la data de 12 iulie 2019 (după aproximativ 3 luni de la emiterea, cu caracter executoriu, a ordinului de protecție).

Acest fapt s-a petrecut abia după ce, în ceea ce îl privește, în prezenta cauză, s-a dispus de către procuror, prin ordonanța din data de 11 iulie 2019, efectuarea în continuare a urmăririi penale, iar un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a Penală a autorizat, printr-o încheiere din aceeași dată, pronunțată în dosarul nr. x/2019, efectuarea percheziției domiciliare la adresa de deținere a armei .

Mai mult, această predare s-a realizat după o lună de la data de 12 iunie 2019, când inculpatul a renunțat la apelul declarat împotriva sentinței civile prin care a fost emis ordinul de protecție, manifestare de voință de care s-a luat act, de către instanța de la Tribunalul București, secția a V-a civilă, printr-o hotărâre definitivă - Decizia civilă nr. 1936/2019, fiind astfel în afara oricărui dubiu că, cel mai târziu la acea dată, inculpatul a avut reprezentarea obligației de executare de îndată a măsurilor stabilite în ceea ce îl privește prin acel ordin (independent de apărarea privind necunoașterea caracterului lui executoriu, de la data emiterii).

Predarea armei, împreună cu accesoriile și muniția aferentă (șapte cartușe), s-a realizat în mod voluntar de către inculpat, care și-a exprimat în scris acordul la pătrunderea organelor de poliție în locația unde acestea erau deținute .

În tot acest timp, inculpatul a fost contactat, chiar de mai multe ori, pe diverse căi, de către organele de poliție, în vederea comunicării și, respectiv, executării obligației de predare a armei, fără ca acesta să se conformeze acelei obligații.

Acest fapt a fost confirmat, explicit sau implicit, de inculpatul însuși, prin declarația dată în fața Curții de apel, în care a făcut următoarele afirmații relevante: la data de 23 aprilie 2019 (n.r. când, potrivit celor anterior menționate, a luat cunoștință de emiterea ordinului de protecție împotriva sa, i-a aflat conținutul prin accesarea personală a portalului informatic al instanței și a declarat apel împotriva sentinței civile prin care acel ordin a fost emis), în jurul orei 18:00, a fost apelat, prin intermediul interfonului, de către persoane care și-au declinat calitatea de polițiști și i-au cerut în mod insistent să iasă la poartă pentru a discuta, pretinzând că nu i-au comunicat însă obiectul discuției (deși, în contextul factual deja expus, acesta era evident); la data de 3 mai 2019, în jurul orei 09:30, când nu se afla acasă, a fost apelat telefonic de către "un domn care s-a recomandat drept F. de la Serviciul Arme și Muniții" (n.r. agentul de poliție F. din cadrul D.G.P.M.B. - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase), care i-a comunicat că s-a prezentat la adresă pentru ridicarea armei.

De asemenea, în declarația de suspect din faza de urmărire penală, despre care în fața Curții de apel a precizat că o menține, inculpatul a precizat că, la data de 25 aprilie 2019, a primit, pe adresa de e-mail x@x.com, o adresă semnată de șeful secției 2 Poliție, prin care i se comunica faptul că Judecătoria Sectorului 1 București a emis un ordin de protecție, acesta fiind atașat în format PDF și, în aceeași zi, s-au prezentat, la adresa din Strada x nr. 77, lucrători de poliție de la secția 2 Poliție, care i-au comunicat că s-a emis un ordin de protecție împotriva sa și că trebuia să le predea arma, menționând și că, la data de 3 mai 2019, a fost contactat telefonic de către "un domn F. de la Arme și Muniții", care i-a cerut să predea arma, dar și că, până la data de 12 iulie 2019, nu a efectuat niciun demers pentru predarea armei.

Independent de declarațiile inculpatului, înscrisurile aflate la dosar și declarațiile martorilor audiați de prima instanță în mod nemijlocit probează, în mod cert, că, cel puțin de trei ori, la datele de 24 aprilie 2019, 25 aprilie 2019 și 3 mai 2019, inculpatului i-a fost adusă la cunoștință, de către organele de poliție, obligația de predare a armei, conform dispoziției din ordinul de protecție emis de instanța civilă (de care luase cunoștință, personal, încă din data de 23 aprilie 2019, cum el însuși a confirmat), la care acesta nu s-a conformat timp de mai multe luni (până la data de 12 iulie 2019), în condițiile în care, astfel cum deja s-a evidențiat, potrivit art. 29 alin. (1), (2), (3) și art. 31 alin. (2) din Legea nr. 217/2003, ordinul de protecție trebuia pus în executare de îndată, de către sau, după caz, sub supravegherea poliției, fără a fi necesară emiterea unei somații sau a altui act, iar obligația reglementată în art. 23 alin. (1) lit. g) se referea, în mod clar, la predarea armei către poliție, sens în care și instanța civilă a dispus, în mod explicit, prin sentința de emitere a ordinului de protecție.

Astfel, din procesul-verbal întocmit la data de 24 aprilie 2019 de către doi lucrători de poliție din cadrul secției 2 - G. și H., doi lucrători de poliție din cadrul secției 4 - I. și J. și un lucrător de jandarmerie din cadrul Batalionului 1 - K., rezultă următoarele aspecte: la data anterior menționată, în jurul orei 17:30, s-au deplasat la adresa din Strada x nr. 77, pentru a aduce la cunoștință inculpatului conținutul ordinului de protecție emis de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. x/2019 și pentru a ridica arma neletală, calibrul 9 mm, marca x, pe care acesta o deținea în mod legal, conform măsurii dispuse prin acel ordin de protecție; ajunși la domiciliul inculpatului din Strada x nr. 77, au încercat contactarea acestuia prin intermediul interfonului ce se afla amplasat la intrarea în curtea imobilului, care era asigurată; cu acea ocazie, a răspuns un bărbat, care le-a comunicat verbal faptul că acolo era sediul profesional al unui avocat și nu le va oferi niciun fel de date, după care a închis, nemaiputând lua legătura cu acesta (prin raportare la declarațiile inculpatului, anterior citate, fiind evident că bărbatul respectiv era chiar acesta); ulterior, au procedat la contactarea telefonică, de la numărul de serviciu x, a inculpatului, la numărul x, însă acesta nu a răspuns, motiv pentru care, pe același număr, au expediat un mesaj tip SMS, prin care l-au informat cu privire la emiterea ordinului de protecție de către Judecătoria Sectorului 1 București și obligațiile prevăzute în acesta, inclusiv aceea de a preda organelor de poliție arma pe care o deținea, conform art. 23 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 217/2003.

Fiind audiați de curtea de apel, în calitate de martori, semnatarii procesului-verbal anterior menționat au făcut, în declarațiile lor, următoarele afirmații relevante:

- martorul G.: la solicitarea șefului Biroului Ordine Publică din cadrul secției 2 Poliție, el și colegul său - H. au întreprins activități legate de ordinul de protecție emis pe numele inculpatului, în care era menționată și obligația de predare a armei; în concret, el și colegul lui s-au deplasat la adresa cabinetului de avocat al inculpatului, pentru a-i comunica ordinul de protecție și obligația de a preda arma, la serviciul competent, respectiv Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase; când au ajuns la adresă, au încercat mai întâi contactarea telefonică a inculpatului, al cărui număr le-a fost comunicat fie de colegii polițiști de proximitate, fie de șeful Biroului Ordine Publică de la secția 2 Poliție; acel număr a fost contactat de pe telefonul de serviciu al colegului său - H., însă nu a răspuns nimeni; ulterior, au sunat la interfonul cu care era dotat imobilul respectiv, ocazie cu care fie el, fie colegul său a avut o scurtă conversație cu bărbatul care le-a răspuns, căruia i s-a comunicat că, pe numele A., era emis un ordin de protecție, însă bărbatul interlocutor a refuzat să poarte orice discuție pe această temă și a închis; ulterior, tot de pe telefonul de serviciu al colegului său, a fost transmis un mesaj text către numărul despre care știau că îi aparținea inculpatului, prin care acestuia i-a fost comunicat întregul conținut al ordinului de protecție, cu toate obligațiile impuse, inclusiv aceea de a preda arma pe care o deținea; ceea ce s-a consemnat în procesul-verbal, pe care l-a semnat, corespundea adevărului și, drept urmare, și-a însușit conținutul acestuia; înainte de a pleca în misiunea la care a făcut referire, lui și colegului său le-a fost înmânat, de către șeful Biroului Ordine Publică de la secția 2 Poliție, ordinul de protecție emis pe numele A., astfel cum fusese primit de la instanță; în mod sigur, acel document conținea inserată obligația de predare a armei, în sarcina persoanei la care se referea ordinul de protecție; mesajul text transmis prin SMS, la care a făcut referire, a fost expediat imediat după ce nu au putut purta o conversație cu bărbatul care le-a răspuns la interfon.

- martorul H.: el și colegul său - G. de la secția 2 Poliție, împreună cu doi colegi de la secția 4 Poliție și un jandarm, s-au deplasat la o adresă din cartierul Domenii, fiind însărcinați de Biroul Ordine Publică pentru a aduce la cunoștința inculpatului A. emiterea pe numele său a unui ordin de protecție și obligația de a preda arma menționată în acel ordin; din greșeală, ordinul de protecție fusese transmis secției 4 Poliție, deși competența aparținea secției 2 Poliție și, din acest motiv, el și colegul său de la secția 2 Poliție s-au deplasat mai întâi la secția 4 Poliție, pentru a lua documentul respectiv și, de acolo, au plecat la adresa anterior menționată, împreună cu doi colegi de la secția 4 Poliție, alături de ei aflându-se și jandarmul care, la acel moment, se afla în patrulă cu el; ajunși la adresă, au sunat la interfon și le-a răspuns un bărbat care nu și-a declinat identitatea, dar a afirmat că acolo nu locuia sau nu se afla la acel moment persoana indicată în ordinul de protecție; ulterior, au încercat contactarea telefonică a persoanei menționate în ordinul de protecție, folosind telefonul de serviciu alocat la acel moment secției 2 Poliție; numărul a cărui apelare au încercat să o realizeze îl știau fie din ordinul de protecție, fie dintr-un proces-verbal anterior; la acel număr de telefon, nu a răspuns nimeni; întrucât comunicarea ordinului de protecție se putea realiza pe orice cale, au procedat la transmiterea unui mesaj text, de pe același telefon de serviciu, către același număr, despre care aveau informații că îi aparținea persoanei la care se referea acel ordin; în acel mesaj text, au menționat existența ordinului de protecție și conținutul acestuia, inclusiv obligația de predare a armei, care, în mod cert, era inserată în cuprinsul acelui document, pe care el însuși l-a citit; el personal a scris și a expediat acel mesaj text, întrucât el folosea telefonul de serviciu la care a făcut referire; nu a primit niciun răspuns la acel mesaj text; și-a însușit conținutul procesului-verbal care a fost întocmit cu acel prilej.

- martorul I.: procesul-verbal pe care l-a semnat, însușindu-și conținutul acestuia, se referea la un ordin de protecție, competența în legătură cu acesta aparținând secției 2 Poliție, pe raza căreia se afla adresa menționată în acel ordin; deși el făcea parte din secția 4 Poliție, a mers la adresa respectivă în sprijinul colegilor săi de la secția 2 Poliție, întrucât șeful Biroului Ordine Publică a dispus deplasarea sa; la acea adresă, s-a încercat contactarea, prin interfon, însă bărbatul care a răspuns a refuzat orice discuție; unul dintre colegii de la secția 2 Poliție a expediat un mesaj text către numărul despre care existau informații că aparținea persoanei menționate în ordinul de protecție; scopul deplasării la acea adresă a fost acela de a i se comunica persoanei respective existența și conținutul ordinului de protecție.

- martorul J.: la momentul întocmirii procesului-verbal, era polițist la secția 4 Poliție și se afla în patrulă, când a primit o solicitare de sprijin din partea colegilor polițiști de la secția 2 Poliție, la fața locului aflând de la aceștia că realizau o acțiune de comunicare a unui ordin de protecție către persoana la care se referea acel ordin; inițial, un coleg polițist de la secția 2 Poliție a încercat să o contacteze telefonic pe acea persoană, iar, ulterior, același coleg a încercat să o contacteze pe aceasta sunând la interfon; cineva a răspuns la interfon, iar colegul polițist de la secția 2 Poliție a vorbit cu respondentul, fără a-și aduce aminte conținutul discuției purtate cu acesta; același coleg polițist de la secția 2 Poliție a realizat și o transmitere a unui mesaj de tip SMS către persoana menționată în ordinul de protecție.

- martorul K.: și-a recunoscut semnătura de pe procesul-verbal prezentat și, întrucât l-a semnat în cunoștință de cauză, și l-a asumat, chiar dacă nu și-a amintit nimic în legătură cu acesta, menționând că, în calitate de jandarm, a participat la mai multe acțiuni referitoare la ordine de protecție, ca regulă atunci când se afla în patrulă mixtă cu colegi de la poliție.

În ziua imediat următoare, respectiv la data de 25 aprilie 2019, a fost expediată, de către secția 2 Poliție, sub semnătura șefului acelei unități de poliție, pe adresa de e-mail a inculpatului - x@x.com, cum el însuși a confirmat, o comunicare, prin care acesta era informat despre emiterea ordinului de protecție împotriva sa, făcându-se mențiunea atașării, în format PDF, a informării din partea instanței, în care erau indicate obligațiile care îi reveneau .

De asemenea, din procesul-verbal întocmit la data de 3 mai 2019 de către doi lucrători de poliție din cadrul D.G.P.M.B. - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase - L. și F., rezultă următoarele aspecte: la data respectivă, fiind în continuarea verificărilor privind adresa nr. x din data de 25 aprilie 2019, prin care secția 2 Poliție a comunicat faptul că Judecătoria Sectorului 1 București a informat despre ordinul de protecție emis împotriva lui A. în dosarul nr. x/2019, conținând și obligația de a preda organelor de poliție arma pe care o deținea, s-au deplasat la adresa de domiciliu a acestuia din municipiul București, strada x nr. 77, pentru a pune în aplicare dispoziția instanței; în prealabil, au procedat la verificarea sus-numitului în aplicația RNAI, ocazie cu care au stabilit că acesta era posesorul unei arme neletale cu destinația de autoapărare, marca x, calibrul 9 mm, înscrisă în certificatul de deținător seria x nr. x, eliberat la data de 17 august 2006; ajunși la adresa anterior menționată, au încercat contactarea sus-numitului prin intermediul interfonului, însă nu a răspuns nicio persoană, motiv pentru care au procedat la apelarea lui telefonică, la numărul x, unde a răspuns un bărbat care s-a recomandat drept A., căruia i s-a adus la cunoștință faptul că, împotriva sa, a fost emis, de către Judecătoria Sectorului 1 București, un ordin de protecție prin care s-a dispus, în temeiul art. 23 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 217/2003, obligația de a preda organelor de poliție arma pe care o deținea; acesta a declarat telefonic că nu dorea să predea arma respectivă, motivând că ordinul de protecție emis împotriva sa a fost redactat greșit și, totodată, că refuza să se prezinte în fața organelor de poliție, în vederea clarificării situației juridice a armei; de asemenea, fiind întrebat despre locul și condițiile de păstrare a armei, a refuzat să răspundă; drept urmare, nu s-a putut pune în aplicare dispoziția din ordinul de protecție, potrivit căreia A. avea obligația de a preda arma deținută organelor de poliție.

Fiind și aceștia audiați de prima instanță, în calitate de martori, semnatarii procesului-verbal anterior menționat au făcut, în declarațiile lor, următoarele afirmații relevante:

- martorul L.: la momentul întocmirii procesului-verbal anterior menționat, la fel ca la momentul audierii, lucra în cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, răspunzând de Sectorul 1 al municipiului București; a primit un ordin de protecție emis pe numele inculpatului A., care era posesor de armă neletală și, pentru executarea acelui ordin, care se referea la predarea armei, a luat legătura telefonic cu acesta; numărul de telefon al inculpatului era menționat în Registrul Național de Evidență a Armelor, unde sunt trecute toate datele, inclusiv de contact, ale persoanelor deținătoare de arme; l-a contactat pe inculpat, de pe telefonul personal, întrucât nu folosea un telefon de serviciu, imediat ce s-a primit ordinul de protecție la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și a discutat cu acesta, spunându-i despre existența ordinului de protecție emis pe numele său și solicitându-i fie să se prezinte la sediul Serviciului, pentru a clarifica situația, fie ca el să se deplaseze, împreună cu colegul său, la domiciliul lui, în același scop și pentru a verifica condițiile de păstrare a armei; inculpatul a refuzat ambele propuneri, nedorind să stea de vorbă; în ambele variante propuse, i-a spus inculpatului, în mod sigur, că trebuia să predea arma deținută, fie la sediul Serviciului, fie la domiciliul său, unde urmau să se prezinte el și colegul său, dar acesta a refuzat; i-a spus inculpatului că trebuia să predea arma, fie prin depunere la Serviciu, fie prin depunere la un armurier autorizat, până la clarificarea situației, urmând ca, dacă acesta avea obiecțiuni și dacă erau îndeplinite condițiile legale, să beneficieze de restituirea armei, în condițiile legii; inculpatul a afirmat că urma să vină la un moment dat, când o să aibă timp, fără a preciza însă în concret o anumită dată și a refuzat colaborarea; inculpatul a refuzat inclusiv să le permită să verifice locul și condițiile de păstrare a armei; după ce l-a sunat pe inculpat, la primirea lucrării privind ordinul de protecție emis pe numele lui, s-a deplasat la domiciliul acestuia, fără a-și aminti dacă în aceeași zi sau în zilele următoare, chiar de mai multe ori, însă niciodată nu a reușit să ia legătura cu el, întrucât nu a răspuns nimeni la adresa respectivă; el și colegul său - F. făceau o echipă și toate acțiunile, inclusiv cele referitoare la inculpat, le-au întreprins împreună.

- martorul F.: la momentul întocmirii procesului-verbal, lucra în cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și făcea echipă cu colegul său - L.; s-a primit o informare de la secția 2 Poliție în legătură cu existența unui ordin de protecție emis pe numele inculpatului A., în care se stipula că acesta nu mai putea deține arma; conform evidențelor oficiale, inculpatul figura, în mod legal, ca deținător al unei singure arme; el și colegul său au încercat să îl contacteze pe inculpat și, posibil, s-au deplasat la domiciliul acestuia, unde nu au găsit pe nimeni, dar au reușit să stabilească legătura telefonic cu el, la un număr care, posibil, le-a fost comunicat de către colegii de la secția 2 Poliție; el personal a vorbit, folosindu-și telefonul personal, având numărul de apel x, cu inculpatul, căruia, în mod sigur, i-a spus că exista un ordin de protecție emis pe numele său și că trebuia să predea arma pe care o deținea, având această obligație legală; atunci când a discutat la telefon cu inculpatul, i-a spus acestuia că avea obligația să predea arma pe care o deținea, de urgență, fie la sediul Serviciului, fie la un armurier autorizat; inculpatul a afirmat că CNP-ul său era menționat greșit în ordinul de protecție și a refuzat să se întâlnească pentru a preda arma; din discuția telefonică purtată cu inculpatul, i-a fost clar că acesta știa de existența ordinului de protecție, de vreme ce a menționat că, în cuprinsul acelui act, CNP-ul său a fost menționat în mod greșit; ulterior, nu l-a mai căutat pe inculpat la domiciliul său, informându-i pe colegii de la secția 2 Poliție în legătură cu situația; când inculpatul a predat în cele din urmă arma, acesta a susținut că i-ar fi trimis un mesaj pe telefon, propunându-i să se întâlnească pentru a preda arma, însă el nu a primit acel mesaj, neștiind despre ce era vorba.

ÎNCADRAREA JURIDICĂ ȘI REZOLVAREA ACȚIUNII PENALE

I. Cu privire la infracțiunea de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție

La data faptei care constituie obiectul judecății, această infracțiune, în modalitatea reținută în sarcina inculpatului, era incriminată în art. 32 alin. (1) rap. la art. 23 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 217/2003.

Legea respectivă a suferit în timp mai multe modificări, inclusiv ale normei de incriminare și sancționare a acestei infracțiuni, reglementarea în vigoare la data faptei fiind cea ulterioară modificării aduse prin Legea nr. 174/2018 (care a exclus împăcarea drept cauză de înlăturare a răspunderii penale) și, respectiv, anterioară modificării aduse prin Legea nr. 183/2020 și republicării realizate, la data de 15 octombrie 2020, în baza acestei ultime legi - conform căreia acea normă este prevăzută actualmente în art. 47 alin. (1) rap. la art. 38 alin. (1) lit. i) (care reglementează un tratament sancționator mai sever).

În ambele reglementări, cea de la data faptei (art. 32 alin. (1) rap. la art. 23 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 217/2003, în forma anterioară republicării) și cea actuală (art. 47 alin. (1) rap. la art. 38 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 217/2003, în forma republicată), condițiile de incriminare a faptei sunt identice, diferind numai tratamentul sancționator (închisoare de la 1 lună la 1 an - în reglementarea de la data faptei și, respectiv, închisoare de la 6 luni la 5 ani - în reglementarea actuală, fiind evident caracterul favorabil, din această perspectivă, al celei dintâi).

Conform ambelor reglementări (art. 32 alin. (1)/art. 47 alin. (1), constituie infracțiune fapta de încălcare de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute, între altele, la art. 23 alin. (1)/art. 38 alin. (1) (inclusiv cea menționată la lit. g)/lit. i) și dispuse prin ordinul de protecție.

Prin urmare, pentru a fi realizate, pe latură obiectivă, condițiile de tipicitate ale infracțiunii, este necesar ca fapta de încălcare ce constituie elementul ei material să se refere la o măsură care trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, două condiții, și anume, pe de o parte, să fie prevăzută de lege (în art. 23 alin. (1)/art. 38 alin. (1), iar, pe de altă parte, să fie dispusă prin ordinul de protecție emis de instanță.

În consecință, dacă una dintre aceste condiții, referitoare la măsura încălcată, nu este îndeplinită, fapta nu realizează condițiile de tipicitate ale infracțiunii, nefiind prevăzută de legea penală.

Aceasta este situația și în speță, întrucât măsura (obligația) încălcată de inculpat, deși prevăzută de lege (în art. 23 alin. (1) lit. g) - conform formei în vigoare la data faptei), nu a fost dispusă în ceea ce îl privește prin ordinul de protecție emis de instanță.

Astfel, potrivit Legii nr. 217/2003 (art. 23 alin. (1) lit. g) - la data faptei), între măsurile care puteau fi dispuse de către instanță, prin emiterea ordinului de protecție, se afla și aceea ca persoana împotriva căreia era emis acel ordin să fie obligată la a preda poliției armele deținute.

În speță, astfel cum deja s-a evidențiat, prin sentința civilă nr. 2377 din data de 22 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, instanța de la Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă a dispus împotriva inculpatului din prezenta cauză emiterea unui ordin de protecție, impunând acestuia, între altele, potrivit art. 23 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 217/2003 (în reglementarea de la acel moment), obligația de a preda poliției arma de foc pe care o deținea (obligație menționată, în mod identic, atât în dispozitivul, cât și în considerentele sentinței respective).

Singura armă dovedită a fi fost deținută de către inculpat nu constituia însă o armă de foc, astfel că fapta acestuia de încălcare a obligației de a preda poliției acea armă nu realizează, pe latură obiectivă, condițiile de tipicitate ale infracțiunii analizate, întrucât acea obligație, deși prevăzută de lege, nu a fost dispusă prin ordinul de protecție (care s-a referit, exclusiv, prin folosirea de către instanța civilă care l-a emis a unei expresii clare, neechivoce, la arma de foc deținută de acesta).

Împrejurarea că, în sentința de emitere a ordinului de protecție, instanța civilă a menționat, drept temei al obligației impuse, dispozițiile art. 23 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 217/2003, care reglementau obligația de predare către poliție a armelor deținute, nu face ca măsura în concret dispusă prin ordinul de protecție să se refere la orice tip de armă.

Astfel, expresia din conținutul acelor dispoziții ("armele deținute") are, în mod evident, un caracter generic, fiind folosită pentru a desemna o întreagă categorie de obiecte ce pot face, potrivit legii, obiectul obligației de predare, în timp ce alegerea unui anumit tip al acelor obiecte (în speță "arma de foc"), pentru stabilirea în concret a acelei obligații în sarcina persoanei vizate de ordinul de protecție, constituie atributul instanței, textul legal oferindu-i numai temeiul dispunerii unei astfel de obligații, fără a-i impune un anumit conținut al acesteia.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, stabilirea, în cadrul ordinului de protecție, a obligației de predare a armelor deținute către poliție, ca și a tuturor celorlalte obligații și interdicții la care se referă dispozițiile respective, are un caracter facultativ, instanța având posibilitatea să aleagă una sau mai multe dintre ele, apreciate apte să asigure, în raport cu particularitățile fiecărei spețe, realizarea scopului enunțat în cuprinsul acelorași dispoziții, de înlăturare a stării de pericol.

În plus, norma de incriminare (art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 - în forma în vigoare la data faptei) prevede, în mod clar, că pentru a constitui infracțiune, fapta de încălcare a ordinului de protecție trebuie să se refere la măsuri care nu doar sunt prevăzute de lege, ci și au fost în mod concret dispuse de instanță printr-un astfel de ordin.

Pentru a reține că arma deținută de inculpat nu constituie o armă de foc (împrejurare acceptată, în dezbateri, chiar de către reprezentantul Ministerului Public), prima instanță a reținut că are în vedere următoarele aspecte:

Noțiunea de armă de foc are o definiție legală, cu caracter general, menționată în art. 2 pct. I subpct. 2 din Legea nr. 295/2004 (privind regimul armelor și munițiilor), care o definește astfel: orice armă portabilă cu țeavă, care poate arunca, este concepută să arunce sau poate fi transformată să arunce alice, un glonț ori un proiectil prin acțiunea unui combustibil de propulsie, prevăzând și că: se consideră că un obiect poate fi transformat pentru a arunca o alice, un glonț sau un proiectil prin acțiunea unui combustibil de propulsie dacă are aspectul unei arme de foc și, ca urmare a construcției sale sau a materialului din care este confecționat, poate fi transformat în acest scop.

Pentru a stabili dacă arma deținută de inculpat se încadrează în noțiunea legală a armei de foc, Curtea de apel a dispus, din oficiu, obținerea de informații de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Direcției Generale de Poliție a municipiului București și efectuarea unei expertize criminalistice în specialitatea balistică în cadrul Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice București, căruia, la cererea Curții, i-au fost puse la dispoziție, de către același Serviciu, arma și muniția aferentă (șapte cartușe), astfel cum au fost ridicate de către lucrători ai acestuia de la inculpat (fiind depuse ulterior, în custodie, la armurierul S.C. M. SRL), împreună cu certificatul de deținător seria x nr. x, eliberat la data de 17 august 2006.

Astfel, prin adresa nr. x din data de 10 august 2020, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Direcției Generale de Poliție a municipiului București a comunicat că arma deținută de inculpat (marca x, calibrul 9 mm) se încadrează în categoria armelor neletale supuse autorizării și, de asemenea, a transmis copie de pe certificatul de deținător anterior menționat, din care rezultă că arma respectivă este un pistol cu gaze, având destinația de autoapărare.

În același sens sunt și constatările raportului de expertiză criminalistică nr. 76 din data de 18 martie 2021, din care rezultă că, în urma tragerii experimentale realizate cu unul dintre cele șapte cartușe, s-a constatat că arma expertizată funcționează normal cu acest tip de cartuș, având încărcătură iritant lacrimogenă.

În consecință, din perspectiva definiției legale a armei de foc (anterior citată), arma deținută de inculpat nu corespunde caracteristicilor de a putea arunca ori de a fi fost concepută să arunce alice, un glonț sau un proiectil, funcționând numai cu cartuș de tip iritant lacrimogen.

Constatările și concluziile aceluiași raport de expertiză criminalistică relevă, însă, că arma respectivă nici nu putea fi transformată în acest scop (al aruncării de alice, gloanțe sau proiectile), din cauza construcției sale, astfel că, nici sub acest aspect, nu corespunde definiției legale a armei de foc.

În acest sens, în partea expozitivă a raportului de expertiză criminalistică, s-a arătat că țeava armei expertizate nu este ghintuită (ghintul reprezentând, conform Dicționarului explicativ al limbii române, șanțul în formă de spirală, făcut pe suprafața interioară a țevii unor arme de foc, pentru a imprima proiectilului o mișcare de rotație necesară menținerii stabilității acestuia pe o traiectorie dată), menționându-se că, dimpotrivă, fiind o armă neletală, are țeava lisă și, în plus, are, din construcție, pe țeavă, un opritor (o bucată de metal) care face ca arma să nu poată fi folosită cu gloanțe din metal, acest opritor făcând ca bila de cauciuc să se dezmembreze parțial și, astfel, să se rupă mai ușor la impactul cu ținta și să nu penetreze. De asemenea, s-a arătat că, în urma examinării țevii armei expertizate cu două surse de lumină, s-a evidențiat existența din fabrică a unui obturator parțial, situat central pe diametrul țevii, confecționat din oțel, care nu permite folosirea niciunui tip de proiectil, concluzionându-se că, față de prezența acestui tip de obturator, existent din fabrică, la această armă nu poate fi folosită încărcătură, letală sau neletală, cu proiectil.

În considerarea tuturor argumentelor anterior expuse, prima instanță a constatat că fapta inculpatului nu este prevăzută de legea penală, întrucât încălcarea săvârșită s-a referit la o măsură care, deși era prevăzută de lege, nu a fost dispusă prin ordinul de protecție (conform căruia acestuia i-a fost impusă exclusiv obligația de predare către poliție a armei de foc - caracteristică pe care arma deținută de el nu o îndeplinea), astfel că nu sunt întrunite, pe latură obiectivă, condițiile de tipicitate ale infracțiunii analizate.

Drept urmare, prima instanță, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a pronunțat o soluție de achitare a inculpatului, pentru infracțiunea de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, prevăzută de art. 32 alin. (1) rap. la art. 23 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 217/2003 (în reglementarea de la data faptei care constituie obiectul judecății, ulterioară modificării aduse prin Legea nr. 174/2018 și, respectiv, anterioară modificării aduse prin Legea nr. 183/2020 și republicării realizate în baza acestei ultime legi).

II. Cu privire la infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor

La data faptei care constituie obiectul judecății, această infracțiune era prevăzută, la fel ca în prezent, de art. 342 alin. (2) din C. pen. (normă care nu a suferit, între timp, nicio modificare, nici în privința condițiilor de incriminare a faptei, nici în privința tratamentului sancționator).

Astfel, cu relevanță în speță, potrivit art. 342 alin. (2) din C. pen., constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă deținerea, fără drept, de arme neletale, din categoria celor supuse autorizării.

Conform rechizitoriului, fapta atribuită inculpatului a constat în aceea că, în perioada 24 aprilie 2019 - 12 iulie 2019, a păstrat în posesie, în mod nelegal, arma la a cărei predare fusese obligat prin hotărârea judecătorească de emitere a ordinului de protecție.

Prima instanță a reținut că nici această faptă nu este prevăzută de legea penală (sens în care au fost și concluziile din dezbateri ale reprezentantului Ministerului Public), întrucât nu sunt întrunite, pe latură obiectivă, condițiile de tipicitate ale infracțiunii analizate.

Astfel, acțiunea de deținere a armei neletale de către inculpat, în perioada anterior menționată, nu s-a realizat fără drept, sens în care prima instanță a avut în vedere următoarele aspecte:

În primul rând, conform celor anterior menționate, inculpatului nu i-a fost impusă, prin ordinul de protecție, obligația de a preda poliției arma deținută, întrucât aceasta nu era o armă de foc, astfel cum, în mod expres și explicit, s-a stipulat în acel ordin.

În al doilea rând, pentru ca acțiunea de deținere a armei să constituie element material al infracțiunii este necesar ca aceasta să se realizeze fără drept, cerință care, potrivit doctrinei, este îndeplinită atunci când nu sunt respectate dispozițiile prevăzute în Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor și munițiilor.

Dispozițiile legii anterior menționate servesc, așadar, la stabilirea cazurilor în care această cerință esențială pentru existența infracțiunii, inclusiv în varianta prevăzută în art. 342 alin. (2) din C. pen., este îndeplinită, legea respectivă conținând reglementări complete, privind procurarea, înstrăinarea, deținerea, portul și folosirea armelor neletale de către persoanele fizice, pentru a se putea constata, prin raportare la acele reglementări, dacă cerința "fără drept" este sau nu întrunită.

În speță, prin adresa nr. x din data de 10 iulie 2019, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Direcției Generale de Poliție a municipiului București a comunicat, la cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, cu privire la valabilitatea documentului în baza căruia inculpatul deținea arma tip pistol marca x, calibrul 9 mm, că, potrivit legislației în vigoare, certificatul de deținător eliberat acestuia - seria x nr. x din data de 17 august 2006, transmis ulterior la dosar, în copie, la cererea Curții de apel - nu are termen de valabilitate, însă îi conferă titularului numai drept de deținere la adresa înscrisă în acesta.

S-a reținut că în acest sens, sunt, într-adevăr, dispozițiile Legii nr. 295/2004, care, în forma în vigoare la data eliberării certificatului de deținător anterior menționat (17 august 2006), prevedea, în art. 2 pct. VI subpct. 4, că un astfel de certificat era documentul emis, în condițiile legii, de autoritatea competentă, prin care se dovedea faptul că titularul acestuia a îndeplinit procedura legală de înregistrare a armelor neletale la acea autoritate, în art. 59 alin. (1), (2), că persoanele care au procurat arme neletale aveau obligația ca, în termen de 5 zile de la data procurării, să se prezinte cu acestea la autoritatea competentă, în vederea eliberării certificatului de deținător, care îi conferea titularului, între altele, dreptul de deținere a armelor înscrise în acel document și, în art. 65, că muniția aferentă armelor neletale putea fi procurată, numai în baza certificatului de deținător al armei, de la armurierii autorizați să o comercializeze.

Prin O.U.G. nr. 26/2008, dispozițiile Legii nr. 295/2004 referitoare la armele neletale au fost modificate, în cazul celor supuse autorizării impunând posesorilor, prin normele tranzitorii inserate în art. II alin. (1), (2), obligația ca, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a acelui act normativ, să se prezinte la organul de poliție care îi avea în evidență pentru obținerea permisului de armă, făcându-se însă mențiunea, prevăzută în art. II alin. (4), că, la împlinirea acelui termen, certificatele de deținător ale posesorilor de arme neletale supuse autorizării (precizate la categoria E din anexa la lege), care nu și-au îndeplinit obligația anterior menționată, le conferă titularilor doar un drept de deținere a armelor înscrise în acel document.

Or, în speță, inculpatului nu i s-a reținut în sarcină o altă faptă decât aceea de simplă deținere a armei (una neletală, din categoria celor supuse autorizării) la adresa înscrisă în certificatul de deținător anterior menționat, din municipiul București, strada x nr. 77, sectorul 1 (aceasta fiind singura cauză a acuzației formulate în ceea ce îl privește în prezentul dosar), astfel că fapta respectivă nu a săvârșită fără drept, acțiunea de deținere realizându-se în baza certificatului de deținător eliberat fără termen de valabilitate, care îi conferea acest drept.

Cu privire la muniția aferentă armei deținute de inculpat (șapte cartușe cu încărcătură iritant lacrimogenă), prima instanță a constatat că art. 342 alin. (2) din C. pen., spre deosebire de art. 342 alin. (1), care se referă la armele letale, nu incriminează deținerea fără drept a munițiilor pentru armele neletale, în plus o astfel de acuzație nefiind formulată față de inculpat în prezenta cauză.

În considerarea argumentelor anterior expuse, prima instanță a pronunțat, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., o soluție de achitare a inculpatului și pentru infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 342 alin. (2) din C. pen., sens în care au fost și concluziile formulate în dezbateri de către reprezentantul Ministerului Public.

Alte măsuri

Astfel cum s-a evidențiat anterior, de la inculpat au fost ridicate, la data de 12 iulie 2019, arma neletală, de autoapărare, cu gaze, tip pistol marca x seria x calibrul 9 mm (înscrisă în certificatul de deținător seria x nr. x, eliberat la data de 17 august 2006), cu accesoriile acesteia și șapte cartușe calibrul 9 mm, cu încărcătură iritant lacrimogenă (dintre care unul a fost folosit cu ocazia efectuării expertizei criminalistice în specialitatea balistică).

Întrucât, pentru motivele anterior expuse, în prezenta cauză nu s-a constatat deținerea lor fără drept, care să justifice măsura confiscării, prin prisma dispozițiilor art. 112 alin. (1) lit. f) din C. pen., prima instanță a dispus, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. f) din C. proc. pen., restituirea acestora către inculpat (cum, în dezbateri, a solicitat și reprezentantul Ministerului Public), dacă dreptul de deținere asupra lor nu a fost anulat, suspendat ori interzis sau nu a încetat, pe orice cale.

Această dispoziție va produce efecte la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare a inculpatului, sens în care s-a reținut că, sub acest aspect, nu sunt incidente prevederile art. 397 alin. (4) din C. proc. pen., pentru a fi constatat caracterul executoriu al dispoziției respective.

Astfel, prevederile art. 397 alin. (4) din C. proc. pen. sunt incidente numai dacă au legătură cu rezolvarea acțiunii civile, fiind inserate în articolul având această denumire marginală și, în plus, trebuie coroborate cu cele ale art. 397 alin. (3), care le preced și se referă exclusiv la restituirea de lucruri realizată potrivit art. 255 din același cod. Or, art. 255 din C. proc. pen. reglementează restituirea lucrurilor ridicate de la suspect, de la inculpat sau de la orice persoană care le-a primit spre a le păstra, însă nu către aceștia, ci exclusiv către persoana vătămată sau altă persoană, atunci când se constată că sunt proprietatea celor din urmă ori au fost luate pe nedrept din posesia sau deținerea lor.

II. Împotriva hotărârii instanței de fond, a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin apelul declarat, s-a criticat sentința pronunțată de către prima instanță, atât sub aspectul legalității, cât și sub aspectul temeiniciei soluției adoptate, pentru greșita dispoziție de achitare a inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, prevăzută de art. 32 alin. (1) rap. la art. 23 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 217/2003 (în reglementarea de la data faptei care constituie obiectul judecății, ulterioară modificării aduse prin Legea nr. 174/2018 și, respectiv, anterioară modificării aduse prin Legea nr. 183/2020 și republicării realizate în baza acestei ultime legi) pentru următoarele motive:

- interpretarea primei instanțe este greșită, întrucât din dosarul cauzei și situația de fapt, rezultă că inculpatul deținea o singură armă, cea la care se face referire inclusiv în hotărârea instanței civile și care a stat la baza aplicării față de acesta a măsurii prevăzute de art. 23 lit. g), deoarece a reieșit din probatoriul administrat că inculpatul a