ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 322/2022

Ședința publică din data de 22 iunie 2022

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 123 din data de 27 ianuarie 2021 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în dosarul penal nr. x/2017, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 luni și 15 zile de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, prevăzute de art. 342 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.

S-a constatat că infracțiunea care face obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 1137 din data de 15 iunie 2017 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 892 din data de 23 noiembrie 2017 a Curții de Apel Brașov, ambele infracțiuni fiind săvârșite în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 310 din data de 21 februarie 2012 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 974/R din data de 21 noiembrie 2012 a Curții de Apel Brașov.

S-a constatat că prin sentința penală nr. 1137 din data de 15 iunie 2017 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 892 din data de 23 noiembrie 2017 a Curții de Apel Brașov, a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 310 din data de 21 februarie 2012 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 974/R din data de 21 noiembrie 2012 a Curții de Apel Brașov și că inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, din executarea căreia a fost eliberat condiționat la data de 20 iunie 2018, cu un rest rămas neexecutat de 485 de zile de închisoare.

În baza art. 105 alin. (1) C. pen., a fost anulată liberarea condiționată acordată prin sentința penală nr. 918 din data de 15 mai 2018 a Judecătoriei Brașov.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1137 din data de 15 iunie 2017 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 892 din data de 23 noiembrie 2017 a Curții de Apel Brașov, în pedepsele componente, 6 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și 1 an și 6 luni de închisoare și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), b C. pen. 1968, aplicată prin sentința penală nr. 310 din data de 21 februarie 2012 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 974/R din data de 21 noiembrie 2012 a Curții de Apel Brașov.

În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 40 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 luni și 15 zile de închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din pedeapsa de 6 luni închisoare, respectiv un spor de 2 luni închisoare, stabilindu-se în sarcina inculpatului o pedeapsă rezultantă de 10 luni și 15 zile de închisoare.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. (1) C. pen. 1968, s-a menținut măsura revocării suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 310 din data de 21 februarie 2012 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 974/R din data de 21 noiembrie 2012 a Curții de Apel Brașov și s-a adăugat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare la pedeapsa rezultantă, de 10 luni și 15 zile de închisoare, inculpatul A. executând pedeapsa rezultantă de 2 ani, 4 luni și 15 zile de închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. 1968, s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa rezultantă principală, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), b C. pen. 1968, pe durata executării pedepsei principale, astfel cum s-a dispus prin sentința penală nr. 310 din data de 21 februarie 2012 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 974/R din data de 21 noiembrie 2012 a Curții de Apel Brașov.

În baza art. 40 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada 24 noiembrie 2017 - 20 iunie 2018, executată în baza MEPI nr. 1539 din data de 23 noiembrie 2017 emis de Judecătoria Brașov, 36 de zile considerate ca executate conform Legii nr. 169/2017, având în vedere că inculpatul a executat un număr de 209 zile în condiții necorespunzătoare în perioada 24 noiembrie 2017 - 20 iunie 2018.

A fost anulat mandatul de executare nr. x din data de 23 noiembrie 2017, emis de Judecătoria Brașov și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa rezultantă, la rămânerea definitivă a sentinței.

În baza art. 45 alin. (6) C. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen., s-au confiscat 28 de cartușe de calibrul 9x18 mm, bunuri ridicate de la inculpat conform procesului-verbal nr. x, și s-a menținut dispoziția din sentința penală nr. x din data de 15 iunie 2017 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 892 din data de 23 noiembrie 2017 a Curții de Apel Brașov, referitoare la măsura de siguranță a confiscării speciale.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 150 de RON aferentă fazei de urmărire penală).

Prin decizia penală nr. 62/AP din 21 ianuarie 2022 a Curții de Apel Brașov, secția penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 123 din data de 27 ianuarie 2021 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în dosarul penal nr. x/2017, care a fost modificată sub aspectul modalității de soluționare a acțiunii penale față de inculpat.

S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și, pe fond, rejudecând, s-a constatat că fapta dedusă judecății face parte din infracțiunea continuă de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, săvârșită în perioada mai 2006 - 28 ianuarie 2016.

S-a constatat că inculpatul a fost condamnat pentru activitatea infracțională din intervalul mai 2006 - 22 mai 2013 la pedeapsa de 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 1137 din data de 15 iunie 2017 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 892/Ap din data de 23 noiembrie 2017 (dosar penal nr. x/2016), prin care a fost stabilită o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiționat prin sentința penală nr. 918 din data de 15 mai 2018 a Judecătoriei Brașov.

În baza art. 105 alin. (2) C. pen., s-a anulat liberarea condiționată acordată inculpatului prin sentința penală nr. 918/2018 a Judecătoriei Brașov.

S-a modificat pedeapsa aplicată inculpatului A. prin sentința penală nr. 1137 din data de 15 iunie 2017 a Judecătoriei Brașov și s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și s-a repus în individualitatea lor pedepsele de 6 luni închisoare (aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 279 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969) și 1 an și 6 luni închisoare (pedeapsă aplicată inițial prin sentința penală nr. 310 din data de 21 februarie 2012 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 974 din data de 21 noiembrie 2012 a Curții de Apel Brașov).

S-a inclus în conținutul infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și activitatea infracțională desfășurată în intervalul 23 mai 2013-28 ianuarie 2016 și, în baza art. 342 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen. și cu aplicarea art. 44 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 luni închisoare (faptă săvârșită în intervalul mai 2006 - 28.01.2016).

S-a menținut dispoziția din sentinței penale nr. 1137/2017 a Judecătoriei Brașov privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 310/2012 a Judecătoriei Brașov, pedeapsă care se execută alăturat celei stabilite prin prezenta, respectiv 8 luni închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare.

În baza art. 72 alin. (1) teza a II-a C. pen., s-a dedus din pedeapsa stabilită perioada de arest preventiv din dosarul de urmărire penală nr. 1073/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, înregistrat în prezent la instanță sub dosar nr. x/2021 al Tribunalului Brașov, respectiv 08.02.2016 - 18.03.2016 inclusiv, perioadă care se adaugă celor deduse prin sentința penală apelată (respectiv 24 noiembrie 2017-20 iunie 2018, 36 zile conform Legii nr. 169/2017).

S-a înlăturat mențiunea din cuprinsul sentinței penale apelate privind anularea mandatului de executare nr. x din data de 23 noiembrie 2017 al Judecătoriei Brașov.

S-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform deciziei și s-au menținut dispozițiile sentinței penale apelate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel, în ceea ce privește situația de fapt, a reținut că ceea ce poate fi stabilit cu certitudine este că, în data de 28 ianuarie 2016, cu ocazia efectuării unei percheziții la sediul B., strada x numărul 5, au fost identificate 28 de cartușe calibrul 9x18 mm. Conform raportului de constatare criminalistică, întocmit în faza de urmărire penală, cartușele găsite au calibrul 9x18 mm (9 mm x) și reprezintă muniție destinată tragerilor cu arme de acest calibru, descrierea realizată în cuprinsul acestui raport, precum și înscrisurile atașate, demonstrând faptul că este vorba de muniție aferentă unei arme letale.

De asemenea, s-a constatat că, urmare a sancțiunii contravenționale aplicate inculpatului în data de 03 iunie 2013, s-a dispus anularea dreptului inculpatului de a deține, purta și folosi arme și muniții letale, precum și anularea și retragerea permiselor de armă. Inculpatul nu a redobândit acest drept ulterior acestei date, astfel că deținerea celor 28 de cartușe s-a realizat la un moment la care acesta nu avea dreptul de a deține muniție letală.

În afara acestei cauze obiective, care îl împiedica pe inculpat să dețină, în 2016, muniție letală, raportat la apărarea formulată de acesta cu privire la faptul că a intrat în posesia acesteia anterior momentului percheziției din mai 2013, Curtea de apel a mai arătat, sub aspectul situației de fapt, că nu există niciun fel de dovadă că inculpatul a deținut un permis sau orice alt tip de înscris care să-l autorizeze să aibă în posesia sa aceste 28 de cartușe. În această privință, Curtea de apel a avut în vedere că apărarea principală a inculpatului a reprezentat-o faptul că ar fi primit cartușele x odată cu ordinul de serviciu nr. 21, fiindu-i predate 32 de cartușe din care a folosit 4 cartușe cu ocazia instructajelor, rămânându-i cele 28 de cartușe, care nu i-au fost cerute la momentul predării armei.

În cauză, s-a constatat că au fost efectuate multiple verificări, atât în faza de urmărire penală, cât și de Judecătoria Brașov, menite a stabili natura și numărul armelor și munițiilor deținute de către inculpat, cât și temeiurile de deținere. În acest sens, s-a reținut adresa comunicată de I.P.J. Brașov, în conformitate cu care, în perioada 2000-30 decembrie 2005 inculpatul, în calitate de director al B., a deținut arme și muniția aferentă, închiriate conform contractului de închiriere și asistență tehnică din data de 12 mai 2004. Toate bunurile care au făcut obiectul acestui contract au fost restituite în totalitate către I.P.J. Brașov în baza procesului-verbal de retragere din închiriere din data de 3 iunie 2005. În contractul de închiriere este menționat și un pistol de calibru 9 mm x, iar în lista de inventariere apar cartușe de calibrul 9x18 mm x în număr de 12, bunuri care se regăsesc și în procesul-verbal de retragere din închiriere comunicat la dosar.

De asemenea, s-a reținut că la dosarul de urmărire penală se regăsește și ordinul de serviciu numărul 21 (emis de societatea B.) prin care inculpatul a fost autorizat să dețină arma de serviciu, marca x, calibrul 9 mm, precum și un număr de 12 cartușe, acest ordin purtând vize pentru anii 2003, 2004 și 2005.

În faza de judecată au fost solicitate lămuriri în legătură cu împrejurările în care există o astfel de viză pentru anul 2003, deci anterior anului 2004, în care a fost încheiat contractul în baza căruia inculpatul a primit cele 12 cartușe, însă, s-a comunicat că nu pot fi oferite explicații în această privință. Pe de altă parte, prin aceeași adresă, I.P.J. Brașov a arătat că nu au fost identificate alte contracte vizând închirierea de arme și muniții anterior contractului din 2004. Prin urmare, s-a constatat că înscrisurile existente infirmă susținerile inculpatului vizând faptul că acesta a fost momentul când a primit 32 de cartușe, nefiind acceptat că toate înscrisurile au inserat un număr eronat de cartușe (12 în loc de 32) și, de asemenea, că, în mod fals, s-a consemnat că au fost predate 12 cartușe la momentul încheierii contractului. În opinia instanței, faptul că a fost aplicată o viză și pentru anul 2003 nu este de natură a pune sub semnul îndoielii numărul de cartușe predate inculpatului, atâta timp cât ele sunt menționate ca atare în ordinul de serviciu (astfel, chiar dacă ar fi existat mai multe cartușe de aceeași natură, acestea nu au fost încredințate inculpatului și deci nu poate invoca deținerea lor în virtutea vreunui drept).

Totodată, s-a constatat că au fost solicitate și alte lămuriri, fiind obținute mai multe informații. Astfel, conform I.P.J. Brașov - Serviciul arme, explozivi și substanțe periculoase, ulterior contractului din 2004 menționat în cuprinsul prezentei, a mai fost încheiat cu societatea B./B. un singur contract având ca obiect închirierea de arme și muniții, la data de 14 martie 2007, acesta având ca obiect un număr de două pistoale model 33 (TT), calibru 7,62 mm; în evidențele acestei instituții nu există mențiuni privind contracte încheiate anterior anului 2004, iar pentru armamentul predat în scopul asigurării pazei, în perioada 2001-2003 planurile de pază au fost distruse.

De asemenea, s-a comunicat că nu au fost identificate documente cu privire la predarea către B. sau către inculpat a celor 28 de cartușe x care fac obiectul cauzei și că nu poate fi realizată o comparație între cele 12 cartușe care au făcut obiectul contractului de închiriere din 2004 și cele 28 de cartușe găsite în 2016, având în vedere că primele au fost consumate (distruse prin utilizare).

Totodată, nu s-a putut preciza dacă I.P.J. Brașov a avut vreodată în posesia cartușe de calibrul 9x18 mm de tipul celui identificat în 2016 (cu tub cartuș din oțel) având în vedere că muniția deținută în prezent, aferentă acestui calibru, este cu tub cartuș din alamă.

S-a mai menționat că, din evidențe, rezultă că inculpatul a fost posesorului unui permis de armă tip A, în perioada 01 august 2006-03 iunie 2013 și un permis de armă tip B eliberat la data de 01 august 2006; în afara acestora, în perioada 2003-2005 inculpatul a utilizat arme și muniție în baza ordinului de serviciu nr. 21 eliberat de B..

Prin urmare, nu au putut fi identificate dovezi de orice natură din care să rezulte că inculpatul a intrat (legal) în posesia celor 28 de cartușe, neexistând niciun fel de înscris care să ofere un minim indiciu în acest sens.

În raport de acestea, Curtea de apel a reținut că, indiferent de momentul în care inculpatul a intrat în posesia celor 28 de cartușe, deținerea acestora de la respectivul moment și până la data de 28 ianuarie 2016, când au fost găsite cu ocazia percheziției, s-a realizat fără drept.

Pe lângă alte critici formulate de inculpat, Curtea de apel a constatat că s-a invocat aplicarea principiului ne bis in idem, apărare bazată, în fapt, pe aceeași variantă a deținerii cartușelor încă anterior anului 2013, împrejurare în raport de care s-a susținut că acțiunea de deținere a celor 28 de cartușe reprezintă un act material al infracțiunii pentru care inculpatul a fost deja condamnat prin sentința penală nr. 1137 din data de 15 iunie 2017 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 892 din data de 23 noiembrie 2017 a Curții de Apel Brașov.

În legătură cu această apărare, Curtea de apel a arătat că principiul invocat de apărare se regăsește și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în art. 4 Protocolul 7, în conformitate cu care nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicțiile aceluiași stat pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii și procedurii penale ale acestui stat.

Pentru a aprecia dacă cele două proceduri au ca obiect aceeași infracțiune, instanța de apel a avut în vedere jurisprudența Curții Europeane a Drepturilor Omului (cauza Gradinger împotriva Austriei pct. 55, cauza Oliveira împotriva Elveției, pct. 25- 29, cauza Franz Fischer împotriva Austriei, cauza Serguei Zolotoukhine împotriva Rusiei)

Instanța de apel a apreciat că principiul la care instanțele trebuie să se raporteze pentru a decide dacă o persoană este urmărită sau judecată pentru o faptă pentru care deja a fost judecat definitiv este unul ce ține de circumstanțele concrete care permit a se stabili dacă există o astfel de identitate. În cazul de față, din analiza hotărârilor pronunțate în dosarul penal nr. x/2016 al Judecătoriei Brașov, care a avut ca obiect judecarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 342 alin. (1) C. pen. rezultă că în sarcina inculpatului s-a reținut că, în perioada 10/24 mai 2006 - 22 mai 2013, a deținut, fără drept, la sediul S.C. Roman S.A., următoarele arme, accesorii și muniții letale (acestea fiind enumerate, fără să se regăsească printre ele cele 28 de cartușe) - în acest sens, decizia penală nr. 892/Ap din 23 noiembrie 2017 a Curții de Apel Brașov. S-a reținut că în dosarul în care inculpatul este judecat în prezent acesta este acuzat că la data de 28 ianuarie 2016 a deținute în biroul său de pe strada x din Brașov (acesta fiind sediul S.C. C.) un număr de 28 de cartușe, care puteau fi utilizate doar cu o armă letală, deși cunoștea că, încă din anul 2013, i-a fost anulat dreptul de a deține astfel de muniții (și arme).

Curtea de apel a reținut că, raportând circumstanțele concrete la care a făcut referire și CEDO, este de remarcat că există identitate a persoanei și, posibil, în varianta în care cele 28 de cartușe erau deținute, încă anterior lunii mai 2013, o suprapunerea parțială a faptelor. Cu toate acestea, este de necontestat că acuzația care face obiectul prezentului dosar vizează și o faptă diferită, care nu se suprapune cu cea care a făcut obiectul dosarului anterior și pentru care inculpatul a fost judecat și condamnat, respectiv deținerea pentru perioada ulterioară datei de 22 mai 2013 și până la data de 28 ianuarie 2016, a celor 28 de cartușe. Independent de semnificația juridică a acestei acțiuni, trebuie acceptat că inculpatul nu a fost niciodată judecat pentru fapta care face obiectul prezentului dosar, nefiind incident principiul ne bis in idem invocat de apărare. În același timp, însă, din însăși motivarea în fapt oferită acestei apărări, rezultă că nu se face referire neapărat la suprapunerea celor două fapte (cea care a făcut obiectul dosarului anterior și cea actuală), cât la modalitatea în care acestea ar trebui să fie încadrate, în opinia apărării fiind vorba de o unitate legală de infracțiuni.

În legătură cu această situație, cu caracter prealabil, Curtea de apel a arătat că, deși inculpatul este acuzat că, la un moment dat precis stabilit, respectiv la data de 28 ianuarie 2016, a deținut un număr de 28 de cartușe, nu se poate ignora că infracțiunea de deținere fără drept de arme și muniții este o infracțiune continuă și nu una instantanee. Acțiunea de deținere la care face referire textul de lege și prin care se realizează elementul material al laturii obiective a infracțiunii este una care, în mod inerent, presupune existența unui interval de timp, care poate fi mai lung sau mai scurt, cuprins între momentul în care o persoană a intrat în posesia bunurilor respective și cel la care se constată acest lucru, respectiv faptul că aceasta deține bunurile în discuție. În cazul de față, deși este cert că inculpatul a avut în posesie cele 28 de cartușe la data de 28 ianuarie 2016, atunci când s-a efectuat percheziția, este la fel de sigur ca acesta le-a procurat anterior acestei date.

S-a reținut că la momentul formulării acuzației prin rechizitoriul întocmit în cauză nu s-a indicat vreun punct de plecare al acțiunii inculpatului de deținere a celor 28 de cartușe, în timp ce, în faza de judecată, inculpatul și-a formulat apărări întemeiate pe susținerea că aceste cartușe s-au aflat în posesia sa încă anterior momentului efectuării percheziției din luna mai 2013. Pe de altă parte, instanța de fond a arătat că, în lipsa unor probe cu privire la modul (și timpul) în care inculpatul a dobândit cele 28 de cartușe, având în vedere că au trecut aproape 3 ani între fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1137 din 15 iunie 2017 a Judecătoriei Brașov și fapta care face obiectul prezentei cauze, este exclusă reținerea formei continuate prev. de art. 35 alin. (1) C. pen. (sau a unei infracțiuni continue), în special din perspectiva cerinței privind rezoluția infracțională unică, cele două infracțiuni fiind comise în concurs.

Raportat la cele expuse mai sus, Curtea de apel a remarcat că, pentru pronunțarea soluției în cauză, apare necesară stabilirea unei variante a situației de fapt care să aibă în vedere și momentul de la care inculpatul a intrat în posesia celor 28 de cartușe. În această privință, s-a avut în vedere că acuzarea nu a identificat momentul la care ar fi început acțiunea de deținere la care face referire textul de lege. Pe de altă parte, există varianta exprimată de inculpat prin declarațiile oferite încă din faza de urmărire penală din cuprinsul cărora ar rezulta că, la momentul efectuării percheziției din luna mai 2013, cartușele se aflau în posesia sa.

Curtea de apel a arătat că nu există motive pentru a pune sub semnul întrebării declarațiile inculpatului, mai ales că primele au fost oferite în data de 22 aprilie 2016, când inculpatul s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală fără a fi asistat de avocat (fără deci, aparent, a fi pregătit la acel moment o strategie de apărare în cauză). De asemenea, s-a reținut că un aspect cu valoare de indiciu, de natură totuși a oferi susținere variantei prezentate de inculpat, îl constituie faptul că aceste cartușe sunt un model vechi, pentru cele realizate mai recent utilizându-se un alt material. În opinia Curții de apel, în condițiile în care, astfel cum reiese din adresele comunicate de I.P.J. Brașov, nici măcar această instituție nu mai are în posesie cartușe de tipul celor ridicate de la inculpat, apare plauzibilă varianta procurării acestora cu mai mult timp înaintea percheziției din ianuarie 2016.

În ceea ce privește faptul că aceste cartușe nu au fost identificate cu ocazia percheziției efectuate în anul 2013, Curtea de apel a remarcat totuși că a existat o cantitate impresionantă de arme și muniții găsite în cele două locații în care a fost efectuată percheziția. Constatând acest număr ridicat de astfel de bunuri deținute fără drept, o parte dintre ele depozitate fără respectarea dispozițiilor legale (ceea ce a și condus la sancționarea contravențională a inculpatului), Curtea de apel a considerat că nu este exclusă omiterea găsirii acestor bunuri, ținând cont de dimensiunile reduse ale unei cutii de muniții, sau chiar deținerea lor într-o altă locație de către inculpat și mutarea apoi în sala respectivă.

În raport de acestea, constatând și că acuzarea nu a oferit o variantă contrară celei expuse de inculpat (neexistând nici un indiciu cu privire la procurarea cartușelor ulterior datei de 22 mai 2013), dând eficiență și principiului in dubio pro reo, Curtea de apel a reținut varianta acestuia și, pe cale de consecință, a pornit de la premisa că cele 28 de cartușe se aflau în posesia inculpatului și anterior datei de 22 mai 2013, când a fost efectuată percheziția cu ocazia căreia au fost găsite celelalte arme și muniții deținute fără drept.

Practic, sub aspectul situației de fapt, Curtea de apel a considerat că trebuie reținut că pentru o perioadă de mai mulți ani inculpatul a deținut o multitudine de arme și muniții, fără drept. Cu ocazia percheziției efectuate la data de 22 mai 2013 a fost descoperită această faptă, fiind identificate și ridicate o parte dintre bunurile din această categorie, inculpatul păstrând și continuând să dețină, fără drept, un număr de 28 de cartușe care nu au fost depistate la momentul efectuării percheziției din mai 2013, fiind găsite doar în data de 28 ianuarie 2016, atunci când a fost efectuată percheziție la biroul inculpatului de la sediul societății B..

Astfel, fiind vorba despre infracțiune de deținere de arme și muniții fără drept, trebuie admis că este vorba despre o infracțiune continuă. De esența acestui tip de infracțiune este faptul că presupune o acțiune/inacțiune care se prelungește în mod natural în timp, fără a mai fi necesară intervenția autorului. Această infracțiune a fost descoperită cu ocazia percheziției din mai 2013, însă acțiunea inculpatului a continuat, cu privire la bunurile nedescoperite la acea dată, respectiv cele 28 de cartușe, până la percheziția din 2016, când au fost ridicate și acestea.

Cu referire la momentul când a intervenit epuizarea unei infracțiuni continue de deținere, iar ulterior a început să fie săvârșită una distinctă, Curtea de apel a avut în vedere că doctrina identifică diferite momente ale epuizării acestei infracțiuni, susținându-se că epuizarea intervine fie urmare a voinței făptuitorului, fie a intervenției altor persoane sau a autorităților, fie prin pronunțarea unei hotărâri, chiar și nedefinitivă. Cele mai multe opinii sunt în sensul că doar o hotărâre definitivă de condamnare este de natură a conduce la epuizarea infracțiunii.

Curtea de apel a considerat că oricare dintre aceste momente pot fi reținute, în funcție de situația concretă dintr-o anumită speță. În cazul de față apare de necontestat că, în ciuda descoperirii unei părți din armele și munițiile deținute fără drept, inculpatul a continuat să dețină astfel de bunuri, respectiv cele 28 de cartușe, până la data de 28 ianuarie 2016, neintervenind anterior o epuizare a activității sale (nici urmare a propriei voințe nici a organelor de urmărire penală).

Cu privire la epuizarea infracțiunii la data pronunțării primei hotărâri de condamnare, Curtea de apel a remarcat că sesizarea instanței pentru faptele descoperite în mai 2013 s-a realizat prin rechizitoriul din data de 30 iunie 2016, în timp ce sentința de condamnare a fost pronunțată la data de 15 iunie 2017, devenind definitivă prin decizia penală din 23 noiembrie 2017. Deci, toate aceste acte au fost realizate după identificarea celor 28 de cartușe și ridicarea acestora, împrejurare în raport de care Curtea de apel a considerat că acțiunea de deținere fără drept de arme și muniții s-a epuizat cel târziu la această dată a rămânerii definitive. Față de datele existente la acest moment, respectiv faptul că nu are exista alte bunuri de aceeași natură deținute de inculpat ulterior datei de 28 ianuarie 2016, instanța de apel a apreciat că în cauză se poate reține, însă, ca dată a epuizării activității infracționale această zi de 28 ianuarie 2016, deținerea neputând continua ulterior acestei date ca urmare a descoperirii tuturor armelor și munițiilor deținute de inculpat fără drept.

Pe cale de consecință, Curtea de apel a reținut că există o singură infracțiune de deținere de arme și muniții fără drept, o parte din activitatea infracțională făcând obiectul dosarului penal nr. x/2016 al Judecătoriei Brașov, în care a fost pronunțată o soluție de condamnare la pedeapsa de 6 luni închisoare, iar o altă parte, respectiv cea ulterioară datei de 22 mai 2013 și până în data de 28 ianuarie 2016 făcând obiectul prezentei cauze. Ținând cont de această unitate infracțională, s-a apreciat că este necesară aplicarea unei pedepse unice, care să aibă în vedere întreaga activitate infracțională a inculpatului.

Într-o asemenea situație, în opinia Curții de apel, sunt aplicabile dispozițiile 585 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. privind, modificarea pedepsei în situațiile în care inculpatul este judecat ulterior alte acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni, în acest sens opinând, de altfel, și judecătorul fondului.

Curtea de apel a arătat că există prevederi exprese în acest sens în cuprinsul articolului 37 C. pen. care face însă referire doar la infracțiunea continuată și la cea complexă, în timp ce articolul 585 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. face trimitere la acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni. Aceste prevederi nu se suprapun peste situația din prezenta speță, însă, trebuie avut în vedere că infracțiunea continuă nu cunoaște o reglementare expresă în C. pen. actual (astfel cum, de altfel, se întâmpla și în vechea legislație), referiri la o astfel de infracțiune regăsindu-se doar în cazul reglementării prescripției răspunderii penale, respectiv art. 154 alin. (2) C. pen., în conformitate cu care în cazul infracțiunilor continue termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii.

În acest context, Curtea de apel a considerat că și în cazul infracțiunilor continue trebuie să existe aceeași posibilitate ca în cazul celorlalte infracțiuni care constituie o unitate de infracțiune să fie pronunțată o hotărâre care să aibă în vedere întreaga activitate infracțională. În caz contrar, ar trebui să se accepte fie că inculpatul beneficiază de impunitate pentru activitatea care nu a fost avută în vedere la momentul pronunțării unei hotărâri pentru o parte din această activitate infracțională, fie că ar trebui ca aceasta să fie considerată o infracțiune distinctă, ceea ce ar fi în contradicție cu natura acesteia.

Pe cale de consecință, Curtea de apel a împărtășit opinia judecătorului fondului privind aplicabilitatea art. 585 C. proc. pen. și, într-o asemenea situație, în aceeași modalitate ca cea reglementată de art. 37 C. pen.

În continuare, Curtea de apel a arătat că acest lucru se poate realiza nu numai pe calea contestației la executare, ci în cadrul unui proces penal în curs, astfel cum este prezenta cauză. Astfel, art. 37 C. pen., care face referire la faza judecății pentru noua acțiune (completat cu dispozițiile art. 585 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.) stabilește procedura de urmat, respectiv modificarea pedepsei aplicate inițial, urmând a se stabili o nouă pedeapsă, care să vizeze infracțiunea în ansamblul său și care nu poate fi mai ușoară decât cea pronunțată anterior.

În raport de acestea, Curtea de apel a desființat hotărârea apelată și, rejudecând, a constatat că fapta dedusă judecății este componentă a infracțiunii continue de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 1137 din 15 iunie 2017 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 892 din 23 noiembrie 2017 a Curții de Apel Brașov. A modificat pedeapsa aplicată prin această hotărâre și a stabilit o nouă pedeapsă pentru întreaga activitate infracțională reprezentând infracțiunea continuă de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen., faptă săvârșită în mod continuu, în perioada mai 2006 (punct de plecare indicat în sp. nr. 1137/2017 a Judecătoriei Brașov) - 28 ianuarie 2016.

La individualizarea pedepsei, instanța de apel a avut în vedere, în primul rând, că nu poate fi pronunțată o soluție mai blândă decât cea dispusă prin sentința inițială, respectiv 6 luni închisoare, dar și faptul că trebuie să dea eficiență dispozițiilor noului C. pen., având în vedere că a reținut că infracțiunea a fost epuizată după data de 01 februarie 2014. De asemenea, Curtea de apel a remarcat că, atât prin sentința penală nr. 1137/2017 a Judecătoriei Brașov prin care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 6 luni închisoare, cât și prin sentința apelată în prezenta cauză, în favoarea inculpatului au fost reținute circumstanțe atenuante, cu consecința coborârii pedepsei sub minimul legal. În aceste condiții, Curtea de apel a fost ținută de hotărârile anterioare, fiind obligatorie reținerea circumstanțelor atenuante care au fost valorificate și anterior, în cauză fiind deci incidente dispozițiile art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., reținute și de instanța de fond și care au fost menținute de instanța de control judiciar.

În raport de acestea, constatând și că inițial instanța a optat pentru pedeapsa de 6 luni închisoare (în condițiile în care minimul legal era de 2 ani închisoare), Curtea de apel a apreciat că la acest moment, la care este vorba de deținerea unei cantități extrem de mici de muniție prin raportare la cea care a făcut obiectul judecății anterioare, aplicarea pedepsei minime prevăzute în prezent, astfel cum rezultă după reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă (în prezent minimul fiind de 1 an închisoare), respectiv 8 luni închisoare, corespunde criteriilor prevăzute de art. 74 C. pen. și este suficientă pentru atingerea scopurilor urmărite.

Pe cale de consecință, Curtea de apel a dispus condamnarea inculpatului, pentru întreaga activitate infracțională, la pedeapsa de 8 luni închisoare. Astfel cum a reținut și instanța de fond, s-a constatat că inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, prin sentința penală nr. 310 din 21 februarie 2012 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 974/R din 21 noiembrie 2012 a Curții de Apel Brașov, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare 3 ani și 6 luni, termen care nu era împlinit la data epuizării infracțiunii continue. S-a constatat că inculpatul a fost și încarcerat în executarea acestei pedepse, urmare a revocării suspendării condiționate, iar ulterior liberat condiționat.

Drept urmare, a fost menținută dispoziția privind anularea liberării condiționate, acordată prin sentința penală nr. 918 din 15 mai 2018 a Judecătoriei Brașov, conform art. 105 alin. (2) C. pen.

De asemenea, a fost menținută dispoziția din cuprinsul sentinței penale nr. 1137/2017 a Judecătoriei Brașov privind revocarea suspendării condiționate, conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, urmând ca pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare să fie executată alăturat pedepsei de 8 luni închisoare, în final inculpatul executând 2 ani 2 luni închisoare.

A fost înlăturată din cuprinsul sentinței penale apelate dispoziția privind anularea mandatului de executare emis de Judecătoria Brașov în baza sentinței penale nr. 1137/2017, având în vedere că acesta nu mai este în vigoare (nici nu mai există) și nu mai produce efecte de la momentul la care inculpatul a fost liberat condiționat.

Au fost menținute dispozițiile din sentința penală apelată (privind pedeapsa accesorie, măsura confiscării, obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare).

De asemenea, au fost menținute dispozițiile privind deducerea perioadelor deja executate. În privința acestora, Curtea de apel a considerat că este discutabilă legalitatea deducerii la acest moment a celor 36 zile, reprezentând câștig, conform Legii nr. 169/2017, având în vedere faptul că inculpatul deja a beneficiat de acestea la momentul acordării liberării condiționate, și, pe de altă parte, în condițiile în care legea a fost abrogată, iar Curtea Constituțională, prin decizia nr. 242/2021, a stabilit limite de aplicare a textului de lege reținând, printre altele, că (66) … dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 nu reprezintă o normă de drept penal material, ci o normă care reglementează în materia executării pedepselor, astfel că principiul aplicării legii penale mai favorabile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, nu poate fi aplicat prin raportare la norma de lege criticată.

În cazul de față însă, Curtea de apel a constatat că fost învestită doar cu apelul formulat de inculpat, astfel că nu ar putea, în calea de atac a acestuia, să-i creeze o situație mai grea, nerecunoscându-i în prezent posibilitatea deducerii celor 36 zile, astfel cum a procedat instanța de fond.

Curtea de apel a reținut că inculpatul a solicitat în apel și deducerea unei alte perioade de privare de libertate, în forma arestului preventiv - 08 februarie 2016-18 martie 2016, într-o altă cauză în care inculpatul a fost cercetat și trimis în judecată, dosar înregistrat în prezent pe rolul Tribunalului Brașov, aflându-se în faza de cameră preliminară. În legătură cu aceasta solicitare, Curtea de apel a reținut că, pornind de la prevederile art. 72 alin. (1) C. pen., apărarea a arătat că practica existentă nu este una relevantă, existând puține soluții în legătură cu această problemă de drept, în plus, în opinia sa, textul de lege nefiind unul previzibil, motiv pentru care s-a solicitat sesizarea Înaltei Curți în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Curtea de apel a respins această solicitare, apreciind că, în cazul de față, nu se impune obținerea unei astfel de dezlegări. După cum s-a invocat și de către apărare, această chestiune nu a generat multe soluții în practică și nu au putut fi identificate spețe relevante care să trateze această problemă și care să nască opinii diferite (și argumentate). Într-un asemenea context, revine instanțelor rolul de a se pronunța, oferind interpretare textului de lege la care se face referire. Prin urmare, analizând această chestiune, Curtea de apel a arătat că, sub imperiul vechiul C. pen., soluțiile pronunțate erau în majoritatea covârșitoare în sensul posibilității efectuării deducerii doar în situația în care s-a pronunțat o soluție definitivă în cauza în care a fost dispusă arestarea preventivă a inculpatului. Însă, Curtea de apel a constatat că între cele două reglementări din cele două coduri penale succesive există modificări care indică intenția legiuitorului de a nu limita această posibilitate a deducerii doar la situația pronunțării unei soluții în respectiva cauză, ceea ce, de altfel, este și logic atâta timp cât o astfel de deducere este obligatorie, iar circumstanțele concrete ale unei cauze pot face ca o persoană să nu beneficieze, în concret, de această posibilitate. În acest sens, art. 88 C. pen. din 1969 prevedea că scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost scos de sub urmărire, s-a încetat urmărirea penală sau a fost achitat ori s-a încetat procesul penal pentru fapta care a determinat reținerea sau arestarea preventivă. În Noul C. pen., art. 72 alin. (1) C. pen., astfel cum s-a arătat mai sus, legea face o precizare diferită, arătând expres că deducerea se efectuează chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive. Prin urmare, legiuitorul a ales o altă modalitate de reglementare. În cazul C. pen. din 1969, acesta preciza soluțiile date cu privire la fapta care a determinat reținerea sau arestarea preventivă (în cazul de față fiind vorba de fapta care face obiectul dosarului aflat în prezent pe rolul Tribunalului Brașov), ceea ce înseamnă că trebuia să existe o astfel de soluție, în timp ce noua reglementare pune accentul pe fapta pentru care se dispune soluția de condamnare, (în cazul de față, fapta care face obiectul judecății în prezentul dosar), în privința căreia se precizează că poate fi diferită de cea care a determinat dispunerea măsurii arestării preventive, și într-o astfel de situație dispunându-se deducerea. Această modificare legislativă permite, în opinia Curții, interpretarea legii în sensul solicitat de apărare, respectiv deducerea perioadei de arest preventiv dintr-o altă cauză, în care inculpatul este judecat pentru fapte concurente, chiar dacă în cauza respectivă nu a fost pronunțată o soluție.

Curtea de apel a apreciat că această deducere se impune a se realiza în prezenta cauză și raportat la argumentele exprimate de apărare privind intervalul lung de timp scurs de la momentul dispunerii măsurii arestării preventive a inculpatului și până la data la care s-ar putea pronunța o soluție definitivă în respectiva cauză, ținând cont de faptul că dosarul se află abia în faza de cameră preliminară, raportat la complexitatea cauzei putându-se estima o durată relativ lungă a respectivului proces penal, durată care ar depăși, cu mult, pedeapsa care trebuie executată de inculpat urmare a prezentei decizii. Or, într-o asemenea situație, în cazul pronunțării în respectiva cauză a unei soluții care să nu implice angajarea răspunderii penale a inculpatului, acesta nu va mai beneficia de acest drept legal de a valorifica zilele în care a fost privat de libertate.

De asemenea, Curtea de apel a arătat că deducerea este obligatorie și, fiind vorba de infracțiuni concurente, aceasta ar viza, oricum, întreaga pedeapsă rezultantă, stabilită în urma contopirii, în situația (care este cea mai des întâlnită în practică) în care o persoană este judecată în același timp sau separat pentru mai multe fapte concurente.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel (decizia penală nr. 62/AP din data de 21 ianuarie 2022 a Curții de Apel Brașov, secția penală) a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A., prin avocat ales, cu împuternicirea avocațială depusă la dosar, înregistrată la Curtea de Apel Brașov la data de 27 ianuarie 2022.

Recurentul, în temeiul dispozițiilor art. 436 alin. (1) lit. b) și art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție ca, în temeiul disp. art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să dispună admiterea recursului, casarea deciziei recurate și rejudecând cauza, să înlăture greșita aplicare a legii, în sensul înlăturării pedepsei de 8 luni închisoare stabilită prin decizia recurată.

S-a apreciat că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât pedeapsa stabilită și aplicată prin decizia recurată, prin raportare la încadrarea juridică reținută (infracțiune continuă de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, săvârșită în perioada mai 2006-28 ianuarie 2016), este nelegală.

În opinia apărării, legea penală nu permite recalcularea pedepsei atunci când instanța constată că activitatea infracțională dedusă judecății face parte din elementul material al unei infracțiuni continue, pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv anterior, iar în prezenta cauză Curtea de Apel Brașov a aplicat prin analogie, dispozițiile art. 37 C. pen. care, însă, sunt aplicabile exclusiv în cazul infracțiunii continuate sau complexe.

Apărarea a apreciat că pedeapsa de 8 luni închisoare, stabilită prin decizia recurată, este nelegală, având în vedere că atunci când a recalculat pedeapsa pentru infracțiunea continuă de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, pentru a include și activitatea infracțională desfășurată în intervalul 23 mai 2013-28 ianuarie 2016, Curtea de Apel Brașov a avut în vedere dispozițiile art. 37 C. pen.. Textul de lege este de strictă interpretare și face referire la descoperirea unor acțiuni sau inacțiuni care intră în conținutul infracțiunilor continuate sau complexe și nicidecum la infracțiunile continue. De altfel, Curtea de Apel Brașov a observat această împrejurare considerând însă că "și în cazul infracțiunilor continue trebuie să existe aceeași posibilitate ca în cazul celorlalte infracțiuni care constituie o unitate de infracțiune să fie pronunțată o hotărâre care să aibă în vedere întreaga activitate infracțională."

Apărarea a apreciat că, în lipsa unei dispoziții legale exprese, art. 37 C. pen. nu putea fi aplicat, prin analogie, și în cazul în care instanța de judecată ar constata că activitatea infracțională dedusă judecății face parte din elementul material al unei infracțiuni continue, pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv anterior. Aplicarea dispozițiilor legale penale prin analogie este de natură să aducă atingere principiului legalității pedepsei, garantat atât de art. 2 C. pen., cât și de art. 7 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care interzice aplicarea legii penale în mod extensiv în defavoarea inculpatului, mai ales prin analogie1. Mai mult, prin recalcularea pedepsei de 6 luni stabilite inițial pentru infracțiunea unică, continuă, de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, în lipsa unui text de lege care să permită această operațiune juridică, Curtea de Apel Brașov a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei penale nr. 892/Ap din data de 23 noiembrie 2017, prin care a fost aplicată în mod definitiv această pedeapsă inculpatului A.. Astfel, Curtea de Apel Brașov nu putea să aplice dispozițiile art. 37 C. pen. prin analogie, în defavoarea inculpatului A., ci trebuia să se limiteze la a constata că activitatea infracțională dedusă judecății face parte din elementul material al infracțiunii continue de nerespectarea regimului armelor și munițiilor pentru care inculpatul fa fost condamnat definitiv prin decizia penală mai sus menționată și că pedeapsa a fost executată.

În concluziile scrise formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, depuse la dosar la data de 21 martie 2022, s-a apreciat că motivul de recurs invocat de recurent nu se încadrează în cazul de recurs în casație menționat de acesta.

Parchetul arătat că inculpatul contestă faptul că instanța de apel, în mod greșit, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 37 C. pen., având în vedere că acesta se poate aplica doar în cazul infracțiunilor continuate sau complexe și nu și în cazul infracțiunii continue, invocând, ca motiv al recursului în casație, situația prevăzută de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv că "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

De asemenea, s-a arătat că inculpatul-recurent a susținut că instanța de apel, prin aplicarea dispozițiilor art. 37 C. pen., a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr. 1137 din data de 15 iunie 2017 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 892/Ap din data de 23 noiembrie 2017 a Curții de Apel Brașov, prin care a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru faptă comisă în perioada mai 2006 - mai 2013. Cu alte cuvinte, inculpatul-recurent a susținut că, reținând activitatea infracțională din prezentul dosar ca făcând parte dintr-o infracțiune continuă, comisă în perioada mai 2006 - ianuarie 2016, în condițiile în care dispozițiile art. 37 C. pen. sunt aplicabile exclusiv pentru situația infracțiunilor continuate sau complexe, instanța nu avea altă posibilitate decât să constate că pedeapsa de 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 1137 din data de 15 iunie 2017 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 892/Ap din data de 23 noiembrie 2017 a Curții de Apel Brașov, este singura pedeapsă aplicabilă și în prezentul dosar, astfel că instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești mai sus menționate.

Parchetul a mai precizat că, în plus, inculpatul-recurent a menționat că, aplicând dispozițiile art. 37 C. pen., prin analogie, s-a adus atingere principiului legalității pedepsei, garantat de art. 2 C. pen., dar și dispozițiile art. 7 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care interzic aplicarea legii penale în mod extensiv, în defavoarea inculpatului, mai ales prin analogie.

Parchetul a susținut că, potrivit art. 433 C. proc. pen., recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile; relativ la sintagma în condițiile legii, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat printr-o decizie de speță nr. 103/RC/2017 în sensul înțelesul acestei expresii este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special prevederile art. 434 -hotărârile supuse recursului și 438 Noul Cod de procedură pPenală -cazurile în care se poate face recurs în casație; ca atare, chiar dacă chestiunea supusă atenției prin această cale de atac este una de drept, ea trebuie să se circumscrie unuia dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 438 Noul C. proc. pen.

În prezenta speță, s-a arătat că se invocă art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv, aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, caz în care, în opinia Parchetului, nu se poate critica, în realitate, aplicarea greșită a art. 37 C. pen., în condițiile în care pedeapsa aplicată de către instanța de apel este legală prin raportare la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta dedusă judecății, conform încadrării juridice reținute în cauză.

În opinia Parchetului, o asemenea critică vizează, în fapt, o greșită aplicare a legii, caz care, conform actualului C. proc. pen., nu mai reprezintă un motiv de casație (Înalta Curte de Casație și Justiție - decizia nr. 103/RC/2017 www.x.ro).

Prin încheierea din 19 aprilie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admi