ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 973/2021

Ședința publică din data de 13 aprilie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 977, art. 982, art. 984 și art. 984 art. 1703, C. civ. vechi.

În cursul soluționării apelului, apelanta-reclamantă A. S.R.L. a formulat cererea de recuzare a doamnei judecător C..

Prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu în data de 15.10.2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondată cererea de recuzare a doamnei judecător C., formulată de petenta A. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 2005/A din 26 noiembrie 2019 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Recurenta își subsumează criticile motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 și 8 C. proc. civ., argumentația adusă în susținere vizând următoarele aspecte:

In cadrul recursului declarat împotriva încheierii din 15 octombrie 2019 recurenta formulează următoarele critici:

O primă critică vizează faptul că instanța de apel a respins în mod greșit cererea de recuzare a d-nei judecător C., motiv pentru care completul care a procedat la judecarea apelului nu a fost alcătuit potrivit dispozițiilor legale (art. 488 alin. (1) pct. l C. proc. civ.).

În susținerea acestei critici recurenta arată că, la termenul de judecată din data de 8 octombrie 2019, recurenta a constatat că președintele completului de judecată din apel, respectiv d-na judecător C., și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția din aceasta cauză, motiv pentru care a înțeles să formuleze o cerere de recuzare a acesteia, întemeiată pe cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu în data de 15.10.2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins cererea de recuzare a d-nei judecător C., cu motivarea că "motivul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) din C. proc. civ. nu vizează soluționarea unei alte cauze ce vizează aceleași raporturi juridice, printr-o procedură specială, ci o antepronunțare întâmplătoare, ce poate avea loc fie în cadrul extraprocesual, fie în timpul soluționării cauzei pendinte (prin modul de soluționare si motivare a unor excepții), fie prin soluționarea unor alte cauze, dacă la acel moment, prin depășirea cadrului procesual și-ar fi spus părerea si asupra speței de față, ipoteze care nu se verifică in prezenta cauză".

In cadrul celei de-a doua critici, recurenta arată că cererea de recuzare a fost respinsă în mod greșit, printr-o greșită interpretare a dispozițiilor art. 42 alin. (1) C. proc. civ., critică subsumată art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin interpretarea și aplicarea greșită a normelor legale care reglementează cazurile de incompatibilitate ale judecătorilor, împrejurare care a determinat nelegala compunere a completului de judecată.

În susținere arată recurenta, completul care a fost învestit cu soluționarea cererii de recuzare, cu toate că a statuat în sensul că motivul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) din C. proc. civ. vizează și ipoteza în care judecătorul învestit cu soluționarea unei alte cauze, prin depășirea cadrului procesual respectiv, și-ar fi spus și părerea asupra cauzei de față, a nesocotit faptul ca doamna judecător C., într-o altă procedura judiciară, a făcut aprecieri de fond cu privire la obiectul contractului încheiat între părți și a stabilit pe baza acelorași înscrisuri că intimata nu și-a asumat față de recurentă obligația de proiectare vizând întocmirea proiectului As-Built.

Consideră recurenta că, din acest punct de vedere, cererea de recuzare a fost respinsă prin interpretarea și aplicarea greșită a normelor procedurale care reglementează cazurile de incompatibilitate ale judecătorilor, împrejurare care a determinat soluționarea apelului de către un complet de judecată care nu a fost alcătuit conform prevederilor legale.

Recurenta precizează, în subsidiar, în ipoteza în care instanța de control judiciar va aprecia că această critică nu se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., că înțelege să își întemeieze aceasta critică și pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

In cadrul recursului declarat împotriva deciziei nr. 2005 din 26 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, recurenta formulează următoarele critici:

Prima critică este formulată prin raportare la motivul de casare reglementat de art. 488 alîn.(l) pct. 8 C. proc. civ. și aceasta vizează faptul că hotărârea instanței de apel s-a pronunțat cu încălcarea normelor care reglementează efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Recurenta apreciază că soluția instanței de apel, de menținere a hotărârii tribunalului, prin care s-a admis efectul pozitiv al autorității de lucru judecat este fundamental greșită.

În susținerea acestei critici recurenta arată, contrar celor reținute de instanța de apel, că nu există autoritate de lucru judecat provizorie cu privire la considerentele sentinței civile nr. 849/29.11.2017 a Tribunalului Bacău pentru următoarele argumente:

Intre cauzele care formează obiectul dosarelor nr. x/2017 și nr. y/2017 nu exista tripla identitate de părți, obiect și cauză întrucât în dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel Bacău, reclamanta este societatea B., iar obiectul procesului îl reprezintă pretențiile acesteia fata de recurentă, izvorâte din Contractul de prestări servicii de proiectare nr. x/2009, iar în procesul pendinte, recurenta are calitatea de reclamantă, obiectul acestuia constituindu-l pretențiile derivate din același acord contractual, între cele două procese fiind cel mult o identitate de cauză, neexistând identitate de părți și obiect.

In al doilea rând, recurenta consideră că, doar in situația în care recurenta ar fi formulat o cerere reconvențională în dosarul nr. x/2017, având aceleași pretenții ca și în procesul pendinte, s-ar putea discuta de o autoritate de lucru judecat provizorie cu privire la considerentele sentinței civile nr. 849/29.11.2017, întrucât între cele două procese ar fi întrunite condițiile litispendenței, mai puțin cea vizând aflarea ambelor cauze în stadiul procesual fond.

In al treilea rând, se arată, chiar dacă ar fi fost întrunite condițiile litispendenței între cele două dosare, având în vedere că dosarul nr. x/2017 a fost deja suspendat de Curtea de Apel Bacău până la soluționarea prezentului dosar, ar fi absurd ca sentința civilă nr. 849/29.11.2017 a Tribunalului Bacău să fie in măsură să paralizeze, în temeiul autorității de lucru judecat, prezentul litigiu.

Consideră recurenta că, în ceea ce privește critica sa vizând modul greșit în care instanța de apel a înțeles să aplice normele legale care reglementează efectul pozitiv al autorității de lucru judecat - respectiv prevederile art. 430 alin. (1) - (4) din C. proc. civ. - pot fi încadrate și în motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Astfel, se arată, având în vedere ca instanța de apel a apreciat că în mod corect prima instanța a admis efectul pozitiv al autorității de lucru judecat (puterea de lucru judecat) cu privire la considerentele sentinței civile nr. 849/2017 a Tribunalului Bacău, în condițiile în care aceasta din urmă hotărâre nu este definitivă, fiind atacata cu apel, iar judecarea apelului fiind suspendată până la soluționarea definitiva a prezentului dosar, instanța de apel a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii.

Relativ la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenta arată că, în mod corect, a reținut instanța ce a soluționat cererea de recuzare următoarele:

"(...) motivul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) din C. proc. civ. nu vizează soluționarea unei alte cauze ce vizează aceleași raporturi juridice, printr-o procedura specială, ci o antepronunțare întâmplătoare (imputabilă sau nu), ce poate avea loc fie în cadrul extraprocesual, fie în timpul soluționării cauzei pendinte (prin modul de soluționare și motivare a unor excepții), fie prin soluționarea unor alte cauze, dacă la acel moment, prin depășirea cadrului procesual și-ar fi spus părerea și asupra speței de față, ipoteze care nu se verifică în prezenta cauză (...)", în condițiile în care obiectul dosarului nr. x/2018 a fost reprezentant de emiterea unei ordonanțe de plată, procedură specială a cărei judecată este limitată la dezbateri sumare și la administrarea unui probatoriu limitat.

Cu privire la critica vizând încălcarea autorității de lucru judecat, intimata consideră că aceasta este nefondată față de faptul că prevederile art. 430 alin. (4) C. proc. civ. nu fac nicio distincție cu privire la caracterul provizoriu al autorității de lucru judecat în raport de modalitatea de valorificare a lucrului judecat. Se arată că principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus este deplin aplicabil prezentei situații, față de faptul că din conținutul tuturor normelor ce reglementează efectele autorității de lucru judecat provizorie nu rezultă existența niciunei distincții în raport de efectul pozitiv sau efectul negativ al lucrului judecat.

Conchide intimata că, în mod corect, instanța de apel a dat eficacitate efectului pozitiv al autorității de lucru judecat provizorie ce decurge din sentința civilă nr. 849/2017, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2017.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au înțeles să își exercite acest drept.

Prin încheierea din 9 februarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a invocat, în cuprinsul cererii de recurs vizând încheierea Camerei de Consiliu din 15 octombrie 2019 a Curții de Apel București, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, în raport de motivele de fapt arătate în cererea de recurs, va califica aceste temeiuri juridice ca fiind circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ., dat fiind faptul că normele de drept ce reglementează cazurile de incompatibilitate a judecătorilor sunt edictate în vederea respectării garanțiilor procesuale ale unei bune administrări a justiției, fără legătură cu normele de drept substanțial ce reprezintă cauza juridică a demersului judiciar.

Criticile aduse de recurentă încheierii din 15 octombrie 2019 a Curții de Apel București, prin care s-a respins cererea de recuzare a doamnei judecător C., care a făcut parte din compunerea completului de judecată ce a soluționat și decizia recurată, sunt fondate și în consecință recursul va fi admis pe temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ., potrivit celor ce se vor arăta în continuare:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. privește ipoteza "când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepția regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent dacă aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări.

De asemenea, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

În speță, ca motiv de recuzare a doamnei judecător C., apelanta-reclamantă a invocat faptul că aceasta a soluționat cererea în anulare, prin decizia civilă nr. 2123/27.06.2018, așa încât nu poate participa la judecarea apelului, regăsindu-se în situația de incompatibilitate prevăzută de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în sensul că și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția din cauză.

Înalta Curte constată că în considerentele încheierii din 15 octombrie 2019, prin care s-a respins cererea de recuzare, instanța a reținut, în esență, că regula invocată de parte (art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.) nu vizează, ca principiu, soluționarea unei alte cauze ce privește aceleași raporturi juridice, printr-o procedură specială, ci o antepronunțare întâmplătoare (imputabilă sau nu), ce poate avea loc fie în cadru extraprocesual, fie în timpul soluționării cauzei de față (prin modul de soluționare și motivare a unor excepții), fie prin soluționarea unor altor cauze, dacă la acel moment, prin depășirea cadrului procesual, și-ar fi spus părerea și asupra speței respective.

Or, această ultimă ipoteză, s-a mai reținut, nu se verifică în concret în condițiile în care prin decizia civilă 2123/2018, pronunțată în limitele procedurii reglementate de art. 1014 și urm. C. proc. civ. s-a constatat că, în limita probatoriului permis de respectiva procedură, nu pot rezulta într-un mod lipsit de echivoc caracterele necesare ale creanței invocate.

S-a reținut, de asemenea, că, respectând limitele devoluțiunii fiecărui tip de procedură și prin raportare la cadrul procesual permis atât de procedura specială, cât și de cea de drept comun, precum și la faptul că doamna judecător nu a făcut aprecieri care să depășească cadrul procesual al ordonanței de plată și care să antameze posibilitatea de analiză a speței pe dreptul comun, cererea de recuzare este nefondată.

Revenind la motivele de recurs, Înalta Curte subliniază că atât cererea de recuzare, cât și recursul care vizează încheierea prin care această cerere a fost respinsă, pleacă de la premisa că dezideratul de imparțialitate și chiar aparența de imparțialitate sunt știrbite în cauză în raport de împrejurarea că magistratul recuzat a făcut parte din completul care a pronunțat decizia civilă nr. 2123/2018 în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului București, decizie în care s-au făcut aprecieri cu privire la aceleași raporturi juridice deduse judecății în speță, respectiv privind contractul nr. x/2009, în sensul statuării că societatea B. S.R.L. nu și-a asumat față de societatea A. S.R.L. obligația de proiectare constând în realizarea documentației conformă cu execuția As-Built, acest contract fiind la baza cererii formulate de reclamanta-recurentă și în prezenta cauză.

Acțiunea în anulare ce a format obiectul dosarului nr. x/2018 a privit cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. prin care s-a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată în baza căreia debitoarea B. S.R.L. să fie obligată la plata penalităților prevăzute la art. 9.2 din Contractul de prestări servicii proiectare nr. x/29.10.2009.

În considerentele deciziei civile nr. 2123/2018, pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr. x/2018, s-a reținut, în esență, că titlul de creanță invocat de reclamanta-creditoare A. S.R.L. este reprezentat de Contractul de prestări servicii de proiectare nr. x/21.10.2009, iar creanța solicitată este rezultată din aplicarea art. 9.2 din acest contract, suma de 7.780.340,4 RON (echivalentul a 1.722.000 euro) constituind penalități de întârziere de 2000 euro pe zi, calculate pentru perioada cuprinsă între data de 26.03.2014, data încheierii procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor și data de 03.08.2016, data predării proiectului întocmit de societatea terță D. S.R.L. către CNADNR S.A., numărul de zile de întârziere fiind de 861.

Totodată, s-a constatat că la art. 2.1 și 2.2.1. din Contractul nr. x/21.10.2009 nu se stipulează expres că societatea B. S.R.L. are obligația de a întocmi un proiect de execuție as-built. Obligația cu caracter general, asumată de societatea B. S.R.L. prin art. 2.2.1, de a-și însuși toate obligațiile asumate de societatea A. S.R.L. către CNADNR S.A. prin Contractul nr. x nu poate privi decât acele obligații ale reclamantei-creditoare în legătură cu documentația de proiectare ce face obiectul Contractului nr. x/21.10.2009, iar nu și alte obligații, ce exced obiectului acestui contract.

Cu privire la clauza 5.6 din Contractul nr. x s-a constatat că aceasta prevede obligații asumate de reclamantă fată de Inginer, iar nu față de CNADNR S.A. și reclamanta-creditoare însăși arată că acesta este un proiect post-execuție, deși documentația as-build trebuia predată, conform art. 5.6, înainte de momentul efectuării recepției la terminarea lucrărilor.

Prin cererea de chemare in judecata ce formează obiectul prezentului dosar, reclamanta a solicitat, printre altele, obligarea intimatei la plata sumei de 65.072,49 RON reprezentând contravaloarea documentației conforme cu execuția ("As-built Documents") aferente obiectivului "Reabilitare DN 1H Zalău - Rastoci, km 75+446 -128+820", precum și plata sumei de 7.988.358 RON (echivalentul a 1.722.000 Euro) reprezentând penalități de intarziere de 2.000 Euro pe zi datorate pentru nepredarea documentelor conforme cu execuția ("As-built Documents") aferente obiectivului "Reabilitare DN 1H Zalău - Rastoci, km 75+446 - 128+820", aferente perioadei 26.03.2014 - 03.08.2016.

În contextul dat, având în vedere că, principial, judecătorul nu poate să își cenzureze propriile convingeri expuse în cuprinsul unei hotărâri judecătorești, Înalta Curte apreciază că este fondată critica recurentei prin care se susține că instanța care a soluționat cererea de recuzare a nesocotit faptul ca doamna judecător C., intr-o alta procedura judiciara speciala, a făcut aprecieri în cuprinsul considerentelor cu privire la obiectul contractului încheiat intre parti si a stabilit ca intimata nu si-ar fi asumat fata de reclamantă obligația de proiectare vizând întocmirea proiectului As-Built.

În speță, așa cum reiese din considerentele deciziei nr. 2123/2018, pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr. x/2018, magistratul recuzat a expus și statuări cu privire la obiectul Contractului de prestări servicii de proiectare nr. x/2009, reținând că la art. 2.1 si art. 2.2.1 din Contractul nr. x/2009 nu se stipulează expres faptul ca societatea B. avea obligația de a întocmi un proiect de execuție As-built, precum și că obligația cu caracter general, asumată de societatea B. prin art. 2.2.1, de a a-și însuși toate obligațiile asumate de reclamanta-creditoare către CNADNR S.A. prin Contractul nr. x, nu poate privi decât acele obligații ale reclamantei-creditoare în legătură cu documentația de proiectare ce face obiectul Contractului nr. x/21.10.2009, iar nu și alte obligații, ce exced obiectului acestui contract. De asemenea, a mai reținut că, referitor la clauza 5.6 din Contractul nr. x, aceasta prevede obligații asumate de societatea A. S.R.L. fată de Inginer, iar nu față de CNADNR S.A.

Prin soluția dată cererii de recuzare, s-au încălcat dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar împrejurarea că la soluționarea apelului, completul de judecată a fost chemat să răspundă în prezentul litigiu unor aspecte analizate anterior de un membru al completului de judecată și asupra cărora magistratul recuzat a făcut aprecieri în cuprinsul hotărârii menționate anterior, conferă indicii temeinice care susțin îndoielile recurentei-reclamantei privind lipsa imparțialității judecătorului recuzat.

Prin urmare, recuzarea formulată de reclamantă era circumscrisă motivelor prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Potrivit articolului 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ce garantează dreptul ca o judecată a unei cauze să se desfășoare în mod echitabil și în termen rezonabil, de un tribunal imparțial și independent, părțile unui litigiu trebuie să beneficieze de garanția imparțialității judecătorilor învestiți cu soluționarea cauzei lor, ceea ce implică, în persoana judecătorilor, excluderea oricărei bănuieli legitime și a oricăror idei preconcepute privitoare la soluția procesului. Din acest punct de vedere, aparența imparțialității este la fel de importantă ca și imparțialitatea însăși.

Ca urmare, pentru aceste considerente și în condițiile în care cerința existenței unei instanțe independente și imparțiale constituie o garanție pentru înfăptuirea actului de justiție, instanța supremă apreciază ca sunt fondate criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ.

Astfel respingerea greșită, prin încheierea din 15 octombrie 2019, a cererii incidentale de recuzare a unui membru al completului de judecat i-a cauzat recurentei o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârilor recurate, raportat la dispozițiile art. 179 alin. (3) C. proc. civ., decizia recurată fiind pronunțată de un complet de apel în compunerea căruia se regăsea un magistrat aflat într-o situație de incompatibilitate.

În aceste condiții, celelalte critici formulate de recurentă cu privire la decizia dată asupra apelului nu se mai impun a fi analizate.

În concluzie, reținând caracterul fondat al recursului, instanța supremă, în temeiul art. 497 teza I C. proc. civ., potrivit căruia, "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată", va admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii Camerei de Consiliu din data de 15 octombrie 2019 și a deciziei civile nr. 2005/A din 26 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, va casa încheierea și decizia recurate și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii Camerei de Consiliu din data de 15 octombrie 2019 și a deciziei civile nr. 2005/A din 26 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează încheierea și decizia recurate și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 aprilie 2021.