ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 950/2021

Ședința publică din data de 08 aprilie 2021

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență se constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de Sindicatul Național al Lucrătorilor din Pedologie și A. în numele membrilor de sindicat în contradictoriu cu pârâții Direcția Agricolă Județeană Bacău și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II de contencios administrativ și fiscal, la data de 15.07.2019 sub nr. de dosar x/2019 s-a solicitat obligarea pârâților la acordarea sporului în cuantum de 35% din salariul de bază începând cu data de 30.01.2018.

Prin încheierea de ședință din data de 28.11.2019, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2019 s-a dispus disjungerea capătului din cerere formulat de reclamantul B., personal contractual, fiind format dosarul nr. x/2019.

Prin încheierea de ședință nr. 126 din data de 28.11.2019, secția a II-a Tribunalului Bacău, a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției a II-a civile și de contencios administrativ a Tribunalului Bacău și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul B. prin Sindicatul Național al Lucrătorilor din Pedologie și A., în favoarea secției I civile a Tribunalului Bacău.

La, secția I a Tribunalului Bacău, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2019* la data de 20.12.2019.

La termenul de judecată din data de 9 martie 2019, instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bacău, secția I civilă și de Litigii de Muncă în soluționarea cauzei, excepție care a fost admisă pentru următoarele argumente:

Cauza dedusa judecății intră în categoria conflictelor de munca întrucât vizează plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale derivând din raporturi juridice de munca, fiind incidente prin urmare normele ce guvernează jurisdicția muncii.

Legea nr. 40/2011 a abrogat expres art. 290 Codul muncii, ce prevedea că procedura de soluționare a litigiilor de muncă se reglementează prin lege specială. Cu toate acestea art. 249 Codul muncii (art. 232 în forma republicată) a fost menținut, astfel încât se poate deduce că, după momentul abrogării Legii nr. 168/1999, prin Legea nr. 62/2011, care a intrat în vigoare la puțin timp după Legea nr. 40/2011, s-au preluat modalitățile de soluționare a conflictelor individuale de muncă din cuprinsul Legii nr. 168/1999. Mai mult, acest act normativ a modificat în puncte esențiale procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă reglementată generic prin Codul muncii.

Soluționarea litigiilor de muncă se face cu respectarea dispozițiilor Codului muncii și a Legii nr. 62/2011. Contradicțiile și neconcordanțele (dacă acestea există) între cele două acte normative trebuie rezolvate prin utilizarea principiilor de drept care stau la baza interpretării și aplicării legilor succesive, ținând cont de caracterul special al Legii nr. 62/2011.

Competenta teritoriala delimitează sfera de activitate a instanțelor judecătorești de același grad, pe raze teritoriale diferite, respectiv pe linie orizontala.

În condițiile art. 269 (2) Codul muncii " Judecarea conflictelor de munca este de competenta instanțelor stabilite conform C. proc. civ.. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instantei competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul."

În termenii art. 269 alin. (2) Codul muncii și art. 210 din Legea. nr. 62/2011 a dialogului social, completează reglementarea Codului muncii, stabilind că cererile respective se pot adresa instanței competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, ori unde acest reclamant își are sediul.

În speța de față, reclamantul din prezenta cauză este Sindicatul Național al Lucrătorilor din Pedologie și A., cu sediul în Focșani, astfel că, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instantei competente in a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau resedinta ori, după caz, sediul.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție pronunțând decizia în recurs în interesul legii nr. 1/2013:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant. Obligatorie, potrivit art. 330

7

alin. (4) din C. proc. civ.."

Cum sediul reclamantei, în speța de față, sindicatul, se află în Focșani, competența de soluționare a prezentei cauze revine Tribunalului Focșani.

Având în vedere aceste aspecte, Tribunalul Bacău, secția I Civilă prin sentința civilă nr. 134/2020 din 09 martie 2020 a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bacău și în consecință:

A declinat competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamantul Sindicatul Național al Lucrătorilor din Pedologie și A., în numele lui B. în contradictoriu cu pârâții Direcția Agricolă Județeană Bacău și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în favoarea Tribunalului Vrancea.

Pe rolul Tribunalului Vrancea cauza a fost înregistrată la data de 02.02.2021 sub nr. x/2019**.

La primul termen de judecată Tribunalul a invocat excepția necompetenței teritoriale, reținând următoarele:

a) În materia conflictelor de muncă există mai multe categorii de norme care reglementează competența teritorială, și anume, atât art. 269 din Codul muncii, cât și art. 210 din legea nr. 62/2011.

b) Legea nr. 62/2011 constituie un act normativ adoptat ulterior Codului muncii și, prin urmare, nu se poate reține că prevederile art. 210 din acest act normativ ar fi fost abrogate implicit prin dispozițiile art. 269 din Codul muncii.

Prin art. 210 din legea nr. 62/2011 s-a reglementat un drept de opțiune pentru reclamant în privința alegerii instanței competente teritorial, acesta putând sesiza instanța de la domiciliul său sau de la locul său de muncă.

Alegând să introducă acțiunea pe rolul Tribunalului Bacău, reclamantul B. și-a exprimat în mod implicit dreptul de a alegere una din cele două instanțe competente teritorial, astfel cum stipulează art. 116 C. proc. civ.

Prin urmare, Tribunalul Bacău are competența teritorială de soluționare a cererii.

c) Concluzia de mai sus nu constituie rezultatul unui proces de interpretare a legii în contradicție cu decizia în interesul legii nr. 1/2013 pentru următoarele considerente.

Decizia respectivă a fost pronunțată pentru interpretarea art. 269 și 284 din Codul muncii, iar nu și pentru interpretarea art. 210 din legea nr. 62/2010, avându-se în vedere cadrul normativ al competenței teritoriale reglementat exclusiv de Codul muncii.

Or, prin legea nr. 62/2011 s-a adăugat un caz distinct de competență teritorială, și anume, instanța de la locul de muncă al reclamantului, neputându-se lăsa fără efecte această dispoziție normativă în cazul în care acțiunea este introdusă prin intermediul unei organizații sindicale întrucât s-ar aduce înfrângere voinței legiuitorului.

În plus, prin utilizarea termenului "reclamant" în cuprinsul art. 210 legiuitorul are în vedere subiectul de drept care este parte a raportului juridic conflictual, fiind vorba, în speța de față, de persoana angajatului B., iar nu și organizația sindicală care poate acționa în numele acestuia, fiind evident că aceasta nu poate avea "un loc de muncă".

Împrejurarea că art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 atribuie organizațiilor sindicale "calitate procesuală activă" atunci când acționează în numele membrilor săi nu înseamnă, sub nicio formă, că organizația sindicală are sau devine subiect al raportului juridic litigios dedus judecății, statut necesar pentru verificarea calității procesuale în proces, în sensul art. 36 C. proc. civ.

Această normă de la art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 trebuie interpretată sistematic și teleologic rezultând că, în realitate, semnificația sintagmei de "calitate procesuală activă" este una substanțial diferită de cea avută în vedere de art. 36 din C. proc. civ., întrucât, conform acestui din urmă text, calitatea procesuală este legată și se verifică prin raportare la subiectele raportului juridic litigios de drept substanțial.

Or, în condițiile în care organizația sindicală nu deduce judecății raporturi juridice conflictuale la care participă în mod direct (neavând calitatea de subiect al acestor raporturi), ci raporturi la care participă membrii săi, este mai mult decât evident că nu ar putea avea calitate procesuală, în sensul art. 36 C. proc. civ.

În realitate, interpretând sistematic și teleologic art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011, Tribunalul reține că aceste prevederi trebuie înțelese în sensul că legiuitorul asimilează organizația sindicală cu situația părții din raportul juridic conflictual, atribuindu-i calitate procesuală activă pentru a rezolva o problemă procedurală și una de natură administrativă, și anume, competența teritorială de soluționare a unei astfel de acțiuni și "denumirea" părții reclamante.

Modificarea legislativă ce a avut ca și consecință introducerea art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 a fost impusă de o serie de realități faptice care generau inconveniente în planul administrării justiției, existând numeroase organizații sindicale ai căror membri aveau domiciliile pe raza unor județe diferite, circumstanțe în care acțiunea introdusă de sindicat în numele acestora nu putea fi judecată de o singură instanță, ci de mai multe instanțe, respectiv cele în circumscripția cărora aveau domiciliul membrii de sindicat. De asemenea, existau dificultăți și de natură administrativă în întocmirea și evidențierea datelor informaționale din dosar în acele cazuri în care numărul persoanelor în numele cărora se introducea acțiunea era unul foarte mare, aceste persoane trebuind să fie considerate părți reclamante în dosar.

Așadar, conferirea "calității procesuale active" în introducerea unei acțiuni în numele membrilor săi nu conferă organizației sindicale calitatea de subiect al raportului juridic litigios dedus judecății, acesta fiind "partea" din proces, organizația sindicală menținându-și statutul de reprezentant, chiar dacă, prin derogare de la regulile administrative de desfășurare a procesului și de la normele care reglementează competența, organizația sindicală este menționată administrativ în dosar cu denumirea de "reclamant", iar acțiunea poate fi introdusă și la instanța în raza căreia își are sediul.

A considera că în cazul în care acțiunea este introdusă prin intermediul organizației sindicale competența teritorială nu mai este alternativă, conform art. 210 din legea nr. 62/2011, ci unică și exclusivă conform Codului muncii, ar avea drept consecință refuzul de aplicare a art. 210 din legea nr. 62/2011, concluzie ce nu poate fi una validă din punct de vedere juridic.

În raport de cele arătate mai sus la pct. 3, Tribunalul Vrancea, secția I Civilă prin sentința civilă nr. 58/2021 din 02 martie 2021 a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vrancea.

A declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul Sindicatul Național al Lucrătorilor din Pedologie și A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Agricolă Județeană Bacău și pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în favoarea Tribunalului Bacău.

A constatat ivit conflict negativ de competență între Tribunalul Vrancea și Tribunalul Bacău.

A înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție constatând că în cauză există un conflict negativ de competență între cele două instanțe care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind în favoarea Tribunalului Bacău, secția I Civilă competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Vrancea și Tribunalul Bacău - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Acțiunea are ca obiect acordarea unor drepturi salariale, invocate de reclamantul B., în calitatea sa de angajat cu contract de muncă (șofer), reclamantul făcând parte din categoria personalului contractual, iar organizația sindicală a decis să învestească Tribunalul Bacău cu cererea de chemare în judecată formulată în numele unor membri ai săi.

Așadar. Instanțele au fost investite cu soluționarea unui litigiu în materia conflictelor de muncă.

Declinările reciproce de competență au fost determinate de aprecierile diferite făcute de tribunale în legătură cu legitimarea procesuală activă a organizațiilor sindicale în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 62/2011, precum și de aplicarea exclusivă a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii cu privire la competența teritorială.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicat, judecarea conflictelor de muncă este în competența instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Similar, dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, adoptate ulterior Codului muncii, stipulează în sensul că, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 62/2011, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, atribuții în exercitarea cărora au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora.

Prin alin. (3) al art. 28 din actul normativ menționat s-a stabilit că în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

În cauză, conform mențiunilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată, acțiunea civilă a fost promovată de reclamantul B., reprezentat legal de Sindicatul Național al Lucrătorilor din Pedologie și A..

Așadar, instanța supremă reține că prin art. 210 din Legea nr. 62/2011 s-a adăugat un caz distinct de competență teritorială și anume instanța de la locul de muncă al reclamantului.

Dispozițiile art. 116 C. proc. civ. instituie o regulă esențială în materie de competență teritorială alternativă, anume aceea că în toate cazurile reclamantul este acela care are alegerea între două sau mai multe instanțe, deopotrivă competente, în virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

În speță, reclamantul B. și-a exprimat în mod implicit, în virtutea principiului disponibilității, intenția sesizării Tribunalului Bacău ca instanță competentă în soluționarea cererii de chemare în judecată, prin raportare la locul de muncă al reclamantului.

Chestiunea referitoare la legitimarea procesuală activă a Sindicatului de a formula acțiunea în numele membrului său a fost greșit interpretată de către Tribunalului Bacău, întrucât organizația sindicală nu devine subiect al raportului litigios dedus judecății.

Norma prevăzută de art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 are o semnificație diferită de cea avută în vedere de art. 36 C. proc. civ., întrucât organizația sindicală nu deduce raporturi juridice conflictuale la care participă în mod direct, ci raporturi la care participă membrii săi, situație în care se constată că nu poate avea calitate procesuală.

Ca atare, chiar în contextul celor statuate prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 pronunțată în recurs în interesul legii, nu se poate reține că se instituie o competență teritorială exclusivă doar în favoarea instanței în a cărei rază teritorială se regăsește sediul organizației sindicale.

A considera că în cazul în care acțiunea este introdusă prin intermediul organizației sindicale competența nu mai este alternativă, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, ci unică și exclusivă conform Codului muncii este în contradicție cu dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Or, în speță, astfel cum s-a arătat, acțiunea civilă nu a fost formulată de Sindicatul Național al Lucrătorilor din Pedologie și A. în numele membrilor săi de sindicat, ci în calitate de reprezentant al acestora, motiv pentru care, în raport de această distincție, stabilirea instanței competente să soluționeze pricina se va face conform dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, respectiv în funcție de locul de muncă al reclamantului din Municipiul Bacău.

În concluzie, pentru considerentele arătate, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 și art. 116 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în Tribunalului Bacău, secția I Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 08 aprilie 2021.