ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 917/2021

Ședința publică din data de 7 aprilie 2021

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin încheierea din 12.09.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la solicitarea părților, a dispus suspendarea judecății apelului declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1402/10.10.2018 a Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

La 29.05.2020, apelanta a formulat o cerere de redeschidere a judecății apelului.

Prin decizia civilă nr. 198/02.07.2020, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a constatat perimat apelul.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei la curtea de apel, în vederea continuării judecății.

În motivare, a arătat că judecata apelului a fost suspendată prin încheierea pronunțată la 12.09.2019, care i-a fost comunicată la 29.09.2019, conform ștampilei aplicate de oficiul poștal.

Potrivit recurentei, termenul de 6 luni pentru intervenirea perimării a început să curgă de la 29.09.2019 și urma să se împlinească la 29.03.2020, conform art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

În acest context, a arătat că la 16.03.2020 a fost instituită starea de urgență pe teritoriul României, prin Decretul nr. 195/2020 emis de Președintele României, care la art. 41 prevedea suspendarea termenelor de prescripție și de decădere, acestea urmând să reînceapă să curgă la încetarea stării de urgență.

Cum la data emiterii Decretului nr. 195/2020 mai rămăsese din termenul de 6 luni o perioadă de treisprezece zile, iar starea de urgență a încetat la 15.05.2020, acesta urma să se împlinească la 29.05.2020, dată la care a formulat o cerere de redeschidere a judecății.

În continuare, recurenta a evocat dispozițiile art. 184 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel" și ale art. 416 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță" și a susținut că, în speță, termenul curge de la 29.09.2019.

În acest sens, a subliniat că art. 416 alin. (2) C. proc. civ. nu prevede o excepție de la art. 184 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că termenul de perimare ar curge de la pronunțare. Or, având în vedere că excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare, termenul de perimare curge de la comunicarea încheierii de suspendare, 29.09.2019 (acesta fiind ultimul act de procedură îndeplinit de instanță).

De asemenea, recurenta a solicitat să se aibă în vedere faptul că potrivit Decretului nr. 195/2020, prin care Președintele României a instituit starea de urgență pe teritoriul României, termenele de prescripție și de decădere de orice fel se suspendă pe toată durata stării de urgență. La data de 16.03.2020 starea de urgență a fost decretată pe întreg teritoriul țării, iar la 15.05.2020 a încetat. Prin urmare, curgerea termenului de 6 luni a fost suspendată la 16.03.2020, acesta începând din nou să curgă de la data de 15.05.2020.

În opinia recurentei, în mod greșit a reținut instanța de apel că dispozițiile Decretului nr. 195/2020 nu sunt aplicabile în cazul perimării, atât timp cât art. 41 din decretul sus-amintit prevede că "prescripțiile și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență, instituite potrivit prezentului decret(...)", iar termenul de perimare are natura juridică a unui termen de prescripție.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

La 18.08.2020 intimații au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepția tardivității declarării recursului; în subsidiar, au solicitat respingerea ca nefondat a căii de atac.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; nicio parte nu a prezentat punctul de vedere.

Prin încheierea din 17.02.2021, Înalta Curte a respins excepția tardivității recursului, a admis în principiu recursul și a stabilit termen în ședință publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând recursul, prin prisma motivului invocat și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reține următoarele:

Chestiunea de drept supusă analizei vizează, potrivit recurentei, greșita aplicare a sancțiunii perimării, ca urmare a stabilirii eronate a momentului de la care începe să curgă termenul de perimare, critică pe care a circumscris-o art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cerințele prevăzute de lege pentru a interveni sancțiunea perimării decurg din conținutul art. 416 C. proc. civ., fiind necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părților, care nu au acționat în scopul reluării judecății, deși aveau posibilitatea să o facă.

În cauza de față, suspendarea judecății a fost dispusă la cererea părților, în baza art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., măsura fiind luată prin încheierea din 12.09.2019.

Aceasta este data de la care începe să curgă termenul de perimare.

În memoriul de recurs, recurenta tinde la stabilirea unui alt moment de la care curge perimarea, respectiv 29.09.2019, când i-a fost comunicată încheierea de suspendare; astfel, a evocat dispozițiile art. 184 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel".

Această susținere nu este fondată, întrucât art. 184 alin. (1) C. proc. civ. are caracter de normă generală, care este înlăturată de la aplicare, în cazul de față, de norma specială cuprinsă în art. 416 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia "Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau instanță".

Cum perimarea sancționează lipsa de stăruință a părților în soluționarea procesului, sensul art. 416 alin. (2) C. proc. civ., înțeles pentru a produce efecte, este acela ca "ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță" să fie unul făcut în vederea reluării judecății.

Or, comunicarea încheierii, în condițiile prevăzute de art. 427 alin. (1) C. proc. civ., nu reprezintă un act de procedură făcut în vederea reluării judecății.

Comunicarea oricărei hotărâri are o utilitate practică pentru părți, care iau cunoștință de motivele adoptării soluției, având apoi dreptul de a formula căi de atac ori cereri de îndreptare a unor greșeli materiale, de completare sau de lămurire a hotărârii.

Astfel, susținerile recurentei nu pot fi reținute, fiind lipsită de relevanță data comunicării încheierii de suspendare, deoarece termenul de perimare nu este legat de acest moment procesual.

Prin urmare, decizia atacată reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în materie, fiind nefondate criticile recurentei sub acest aspect.

Așadar, Înalta Curte reține că de la 12.09.2019, când cauza a rămas în nelucrare, a început să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., acesta împlinindu-se la 12.03.2020, când perimarea a operat de drept.

Cum acest moment este anterior emiterii, la 16.03.2020, a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, examinarea criticilor care aduc în dezbatere efectele pe care decretul menționat le-a produs asupra termenelor de decădere ori de prescripție a devenit inutilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

Întrucât recurenta a pierdut procesul, aceasta urmează să fie obligată, în baza art. 451, 452 și 453 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., la plata sumei de 2.000 RON către intimatul B. și a sumei de 2.000 RON către intimata C., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 198/02.07.2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta la plata sumei de 2.000 RON către intimatul B. și a sumei de 2.000 RON către intimata C., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 aprilie 2021.