ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 913/2021

Ședința publică din data de 7 aprilie 2021

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7496/24.10.2016, Judecătoria Botoșani, secția Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. A. S.R.L. și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.A., a admis în parte acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.A. și S.C. B. S.A. și a constatat că reclamantul nu datorează suma de 2.906,10 RON, înscrisă în factura seria x nr. x emisă la 13.01.2015; a respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere.

Prin decizia nr. 1453/05.12.2017, Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul declarat de S.C. B. S.A. împotriva sentinței sus-menționate, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acțiunea ca nefondată și a obligat intimatul la plata către apelantă a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii, D. a declarat recurs, care a fost constatat perimat prin decizia civilă nr. 806/21.11.2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei din urmă decizii, D. a declarat recurs.

În motivare, a susținut că instanța de recurs a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii; a invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Concretizând, a arătat că nulitatea hotărârii atacate, prin care s-a constatat perimarea recursului motivat de faptul că de la data efectuării ultimului act de procedură ar fi trecut cel puțin șase luni, în care dosarul ar fi rămas în stare de nelucrare, reiese din încălcarea mai multor norme care ocrotesc un interes public, respectiv principiile generale reglementate de art. 7, art. 22 alin. (1) și (2) rap. la art. 20, art. 163, art. 165, art. 416 alin. (1) și (2) și art. 420 C. proc. civ.

A susținut recurentul că, potrivit actelor dosarului, la data de 17.01.2019 instanța de recurs a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei, având în vedere lipsa părților. Hotărârea a fost comunicată părților, care au luat cunoștință de măsura dispusă.

La 18.07.2019, a formulat o cerere de redeschidere a judecății, act care, în opinia recurentului, întrerupe termenul de perimare reglementat de art. 417 C. proc. civ.

În baza solicitării de repunere a cauzei pe rol, instanța de recurs a fixat termen de judecată la 21.11.2019, dispunând citarea părților. Cererea de repunere pe rol a fost timbrată cu suma de 50 RON, motiv pentru care instanța a admis cererea și a dispus redeschiderea judecății. Tot la termenul de judecată din 21.11.2019, după ce a admis cererea de repunere pe rol a cauzei, instanța a ridicat, din oficiu, excepția perimării recursului, apreciind că înainte de formularea cererii de repunere pe rol, timp de cel puțin șase luni de la data ultimului act de procedură, dosarul a rămas în nelucrare.

În continuare, a reiterat apărările formulate oral de reprezentantul său convențional în fața instanței de recurs, în sensul că ulterior datei de 17.01.2019 au mai fost efectuate acte de procedură de către instanță, iar termenul de perimare reglementat de art. 416 alin. (2) C. proc. civ. nu curge de la data de pronunțării hotărârii de suspendare a judecății, ci de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță, respectiv de la data redactării încheierii și de la întocmirea proceselor-verbale de comunicare, care constituie acte de procedură în sine, ce dovedesc îndeplinirea procedurii de citare sau de comunicare.

Potrivit recurentului, cu încălcarea art. 416 alin. (2) C. proc. civ., instanța de recurs a invocat în mod greșit excepția perimării, calculând termenul de șase luni de la momentul pronunțării încheierii de suspendare a judecății, deși, conform actelor dosarului, de la data efectuării ultimului act de procedură și până în ziua înregistrării cererii de repunere pe rol, 18.07.2019, termenul de perimare (încă neîmplinit) a fost întrerupt, potrivit art. 417 C. proc. civ., prin introducerea cererii de repunere pe rol.

A mai susținut recurentul că în speță nu este îndeplinită nici condiția culpei părților în lăsarea în nelucrare a pricinii.

În acest sens, a arătat că suspendarea judecății nu a fost determinată de culpa sa, atât timp cât depusese o cerere de amânare a judecății, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 222 alin. (1) C. proc. civ. Or, recurentul a susținut că, deși avea dreptul de a obține un termen pentru asigurarea apărării, instanța a apreciat în mod greșit că avocatul putea să își asigure substituirea.

În continuare, a prezentat argumentele pentru care apreciază că avocatul nu își putea asigura substituirea pentru termenul din 17.01.2019, când s-a dispus suspendarea judecății recursului și a evocat o serie de măsuri dispuse de instanța de recurs, care, în opinia sa, contravin normelor procedurale, respectiv invocarea excepției inadmisibilității recursului, respingerea cererii de amânare și constatarea perimării recursului.

În final, a subliniat că, de vreme ce instanța de recurs a apreciat în mod judicios că cererea de redeschidere a judecății este întemeiată și a admis-o, repunând cauza pe rol, perimarea nu a operat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; nicio parte nu a prezentat punctul de vedere.

Prin încheierea din 17.02.2021, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a stabilit termen în ședință publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând recursul, prin prisma motivului invocat și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reține următoarele:

Chestiunea de drept supusă analizei vizează, potrivit recurentului, greșita aplicare a sancțiunii perimării, critică pe care a circumscris-o art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cerințele prevăzute de lege pentru a interveni sancțiunea perimării decurg din conținutul art. 416 C. proc. civ., fiind necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, care nu a acționat în scopul reluării judecății, deși avea posibilitatea să o facă.

În cauza de față, suspendarea judecății recursului a fost dispusă în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsura fiind adoptată prin încheierea din 17.01.2019.

Aceasta este data de la care începe să curgă termenul de perimare.

În memoriul de recurs, recurentul tinde la stabilirea unui alt moment de la care curge perimarea, respectiv data când i-a fost comunicată încheierea de suspendare, 25.01.2019, context în care cererea sa de repunere pe rol a cauzei, înregistrată la dosar la 18.07.2019, a fost formulată în interiorul termenului de 6 luni prevăzut de legiuitor; astfel, apreciază că în mod eronat s-a dat eficiență prevederilor art. 416 și art. 420 C. proc. civ., referitoare la perimare.

Momentul de care curge termenul de perimare este reglementat de art. 416 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia "Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau instanță".

Cum perimarea sancționează lipsa de stăruință a părților în soluționarea procesului, sensul art. 416 alin. (2) C. proc. civ., înțeles pentru a produce efecte, este acela ca "ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță" să fie unul făcut în vederea reluării judecății.

Or, comunicarea încheierii, în condițiile prevăzute de art. 427 alin. (1) C. proc. civ., nu reprezintă un act de procedură făcut în vederea reluării judecății.

Comunicarea oricărei hotărâri are o utilitate practică pentru părți, care iau cunoștință de motivele adoptării soluției, având apoi dreptul de a formula căi de atac ori cereri de îndreptare a unor greșeli materiale, de completare sau de lămurire a hotărârii.

Astfel, susținerile recurentului nu pot fi reținute, fiind lipsită de relevanță data comunicării încheierii de suspendare, deoarece termenul de perimare nu este legat de acest moment procesual.

Așadar, Înalta Curte reține că de la 17.01.2019, când cauza a rămas în nelucrare, a început să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., acesta împlinindu-se la 17.07.2019, când perimarea a operat de drept.

Dispozițiile art. 417 C. proc. civ. prevăd întreruperea cursului perimării prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Recurentul afirmă că un asemenea act îl constituie cererea sa de repunere pe rol a cauzei, înregistrată la dosar la 18.07.2019, însă instanța supremă ia act că această dată se situează ulterior împlinirii termenului de perimare, de 6 luni.

În urma propriilor verificări efectuate, Înalta Curte constată că cererea de repunere pe rol a fost transmisă prin fax la 17.07.2019, ora 22:38 și a fost înregistrată a doua zi, 18.07.2019.

În prealabil, se arată că prezentul litigiu a pornit la 08.04.2015, astfel că în conformitate cu regulile cuprinse în art. 24 și art. 25 (1) C. proc. civ. se vor aplica dispozițiile C. proc. civ. de la data sesizării instanței de judecată, nefiind aplicabile dispozițiile procedurale ale Legii nr. 310/2018 prin care s-au adus modificări și completări C. proc. civ.

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., "când termenul se socotește pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună ori an (...)".

Conform art. 182 alin. (2) C. proc. civ., dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanță, (cum este și cererea transmisă prin fax/e-mail), termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează la instanță în mod legal, respectiv la ora 16:00, potrivit art. 89 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 1.375/2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin decizia nr. 34/15.05.2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 803/11.10.2017, obligatorie pentru instanțele de judecată, potrivit art. 521 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 C. proc. civ., că actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică, în ultima zi a termenului care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, nu este socotit a fi depus în termen.

Dezlegările pe care le oferă decizia nr. 34/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sunt relevante în cauză, de vreme ce există identitate de rațiune în ce privește calculul termenului care se socotește pe luni, în cazul actului de procedură transmis prin fax sau e-mail după terminarea programului de lucru al instanței.

Așadar, cererea de repunere pe rol transmisă prin fax la 17.07.2019, ora 22:38, după ora la care activitatea încetează la instanță, a fost formulată după împlinirea termenului legal de 6 luni, astfel că nu a întrerupt cursul perimării.

Contrar susținerilor recurentului, culpa acestuia pentru rămânerea cauzei în nelucrare este evidențiată de faptul că ulterior suspendării judecării cauzei, nu a efectuat niciun act de procedură apt să releve ieșirea sa din pasivitate anterior împlinirii termenului de perimare. Totodată, împrejurarea că autorul căii de atac a recursului formulase o cerere de amânare fundamentată pe art. 222 alin. (1) C. proc. civ. pentru termenul la care instanța a suspendat judecata cauzei, excedează controlul de legalitate a hotărârii recurate, de vreme ce obiect al prezentului recurs nu îl constituie încheierea din 17.01.2019, ci în mod exclusiv decizia civilă nr. 806/21.11.2019 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Prin urmare, decizia atacată reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în materie, iar criticile recurentului sunt nefondate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant D. împotriva deciziei civile nr. 806/21.11.2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 aprilie 2021.