ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 902/2021

Ședința publică din data de 7 aprilie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 25.07.2019 pe rolul Tribunalului Bacău, secția a-II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal și înregistrată sub numărul x/2019, reclamanta A. lichidator judiciar al S.C. B., în contradictoriu cu pârâta Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale -Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat să se constate faptul că, fiind soluționat Dosarul penal nr. x/2014 în mod definitiv, sechestrul asigurator dispus prin Ordonanța procurorului nr. 15/P/2012 din 30.07.2014 s-a transformat într-un sechestru definitiv executoriu, asimilat ipotecii legale și că bunurile aflate în patrimoniul debitoarei S.C. B. S.R.L. pot fi vândute libere de sarcini.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 45,75,91,115,159 din Legea nr. 85/2014, 250, 281 noul C. proc. pen.., 195 din Ord 700/2014.

Prin sentința civilă nr. 78 din 25 martie 2020 pronunțată în dosar nr. x/2019 s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel A. LICHI. JUDICIAR AL S.C. B. prin care a solicitat admiterea apelului, trimiterea dosarului la Tribunalul Bacău pentru a fi soluționată de către judecătorul sindic iar pe fond, admiterea apelului în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Prin decizia nr. 583/2020 din 16 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă s-a admis apelul civil formulat de apelanta reclamantă A. lichidator judiciar AL S.C. B. împotriva sentinței civile numărul 78 din 25 martie 2020 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata pârâtă Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a fost schimbată în tot sentința apelată în sensul că s-a admis excepția inadmisibilității și s-a respins cererea ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. B.- prin A., solicitând admiterea căii de atac și stabilirea competenței de soluționare legală a acțiunii în favoarea judecătorului sindic în temeiul art. 45 din Legea nr. 85/2014.

După prezentarea situației de fapt și a soluțiilor pronunțate în cauză, recurenta-reclamantă susține că hotărârea pronunțată de instanța de apel este nelegală și neîntemeiată.

Recurenta arată că la instanța de fond a fost invocată excepția necompetentei material/funcționale a completului de judecată care a soluționat acest dosar, excepție ce a fost respinsă prin încheierea din data de 25.11.2019, soluție menținută de instanța de apel prin decizia recurată și întelege să invoce și în calea de atac a recursului această excepție.

Susține ca instanța de judecată de fond care a soluționat acest dosar nu era competentă funcțional să judece această cauză, competența de soluționare revenind judecătorului sindic, conform art. 45 lit. r) și alin. (2) din Legea nr. 85/2014, obiectul acestei cereri având legătura directă cu valorificarea bunurilor societății insolvente, respectiv cu dosarul de bază nr. x/2015, aflat pe rolul Tribunalului Bacău, fiind o cerere de natură judiciară aferentă procedurii insolventei.

Recurenta-reclamantă consideră că, instanța de apel cu totul nelegal și nejustificat, a considerat că obiectul cererii reclamantei excede atribuțiunilor prevăzute de art. 45 din Legea nr. 85/2014, în sensul că nicăieri în cuprinsul acestui articol și nici în alte reglementări nu este dată în competența judecătorului sindic puterea de a soluționa acțiuni în constatare de natura celei din prezentul dosar, fără a lua în considerare și a ține cont de faptul că obiectul cererii are legătura directă cu valorificarea bunurilor societății insolvente, fiind o cerere de natură juridică aferentă procedurii insolventei și că, chiar această instanță, a soluționat anterior favorabil și definitiv astfel de cereri, atât în ceea ce privește competența cât și fondul.

O altă critică se referă la invocarea din oficiu de către instanța de apel a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată și admiterea acesteia motivat de faptul că justificarea acestei acțiuni ar fi prin prisma practicii notariatelor și a OCPI care nu radiază sechestrele penale decât în baza unei hotărâri judecătorești, obiectul cererii nefiind acela de constatare a existenței sau a inexistentei unui drept în contradictoriu cu AFIR.

Recurenta apreciază că această motivație este neîntemeiată și nelegală deoarece: justificarea acestei acțiuni este dată de faptul că în situația existentă există un blocaj în valorificarea bunurilor unei societăți insolvente - care este ținută în loc de către sechestrul penal, în condițiile în care nici lichidatorul judiciar nu poate valorifica acest bun (niciun cumpărător de bună-credință nu poate să achiziționeze un bun având ca sarcină un sechestru penal) și nici cel în favoarea căruia operează sechestrul penal, care este ținut de prevederile legii insolventei; interesul există în aceasta cauză, fiind al lichidatorului judiciar de a valorifica bunurile falitei în puterea atribuțiunilor date de legea insolvenței în favoarea creditorilor acesteia, pentru îndestularea lor și închiderea procedurii. Constatarea existenței sau inexistenței dreptului de a valorifica bunul sechestrat nu poate fi decât în contradictoriu cu cel în favoarea căruia a fost instituit sechestru penal, în speță, față de AFIR București.

Mai mult, arată că, din legislația aferentă și din practica judiciară în materie a instanțelor judecătorești rezultă că o acțiune în constatare poate fi considerată inadmisibilă dacă partea care a deschis-o poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege, adică dacă are la dispoziție o acțiune in realizare. În caz de inadmisibilitate, instanța trebuie să indice mijlocul concret de realizare a dreptului pe care reclamantul îl are la dispoziție (acțiunea in realizare).

Or, recurenta susține că, din cuprinsul deciziei recurate nu rezultă în niciun fel că instanța care a admis excepția inadmisibilitătii acțiunii a indicat mijlocul concret de realizare a dreptului pe care reclamantul îl are la dispoziție, respectiv acțiunea în realizare. Neindicarea în concret a acțiunii în realizare poate echivala cu refuzul accesului la justiție sau limitarea accesului la justiție, pe cale de consecință hotărârea recurată apărând ca nelegală.

În concluzie, prin prezentul recurs consideră că Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să stabilească dacă competenta de soluționare legală a cererii de chemare în judecată revine judecătorului sindic în temeiul art. 45 din legea 85/2014, sau oricărui complet civil din cadrul Tribunalului Bacău și dacă în condițiile date, cererea este admisibilă sau inadmisibilă, cât și dacă decizia recurată este legală și întemeiată având în vedere motivarea acesteia.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prealabil se reține că recurenta-reclamantă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., însă una dintre criticile circumscrise acestor motive de recurs vizează nerespectarea principiului specializării instanței în procedura insolvenței, ce va fi încadrată în pct. 3 al art. 488 C. proc. civ.

În consecință, Înalta Curte constată fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. ce prevede ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe.

Competența funcțională în legătură cu specializarea instanței a fost stabilită la prima instanță, iar soluția de respingere a excepției de necompetență funcțională prin încheierea din 25 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost menținută de instanța de apel prin decizia recurată.

Înalta Curte statuează că soluția este netemeinică și nelegală, raportat la dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 85/2014 care menționează competența judecătorului-sindic cu privire la "orice alte atribuții prevăzute de lege".

Instanța a fost învestită cu o acțiune în constatare prin care societatea reclamantă, în insolvență, a solicitat să se constate că, fiind soluționat dosarul penal nr. x/2014 în mod definitiv, sechestrul asigurător dispus pentru bunurile imobile ale S.C. B. prin Ordonanța procurorului nr. 15/P/2022 din 30.07.2014 s-a transformat într-un sechestru definitiv executoriu, asimilat ipotecii legale și că bunurile aflate în patrimoniul debitoarei S.C. B. pot fi vândute în cadrul procedurii insolvenței (de lichidare) libere de sarcini.

Temeiurile de drept invocate prin acțiune sunt art. 45, 75, 91, 115 și 159 din Legea nr. 85/2014, acțiunea fiind promovată de lichidatorul judiciar A. al debitoarei în insolvență S.C. B..

Din actele dosarului, se constată că prin încheierea de ședință din 09.02.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, aflat pe rolul Tribunalului Bacău-judecător sindic, instanța a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva S.C. B., fiind numit administrator judiciar A.. Prin sentința civilă nr. 243/28.04.2017, instanța a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva S.C. B. și menținerea în calitate de lichidator judiciar a A..

Din istoricul rezumat al cauzei, rezultă că atât cererea introductivă, înregistrată la data de 25 iulie 2019, cât și calea de atac a apelului, înregistrată la data de 22 iunie 2020, au fost ulterioare deschiderii procedurii insolvenței, respectiv 28 aprilie 2017, motiv pentru care valorificarea bunurilor imobile indisponibilizate prin măsura asiguratorie se poate face numai în cadrul procedurii comune și concursuale reglementată de Legea nr. 85/2014 privind insolvența.

Reiese deci că, în mod nelegal, instanțele fondului s-au socotit învestite cu o acțiune care nu este din categoria celor prevăzute de art. 45 din Legea nr. 85/2014 de competența judecătorului sindic.

Sintagma "principalele atribuții ale judecătorului-sindic", nu numai că nu exclude competența acestuia și pentru alte cereri și procese în care este implicat debitorul din procedură, ci din contră, o bună și efectivă administrare a procedurii comportă interpretarea extensivă a dispozițiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora "atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului judiciar și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței."

În speță, având în vedere că debitoarea este supusă Legii nr. 85/2014, față de dispozițiile art. 75 din acest act normativ, creditorul în favoarea căruia a fost instituit sechestrul nu poate pune în executare silită hotărârea, întrucât stabilirea și urmărirea încasării creanțelor se poate realiza doar în procedura insolvenței, prin intermediul lichidatorului judiciar. O astfel de acțiune se subsumează sintagmei "procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței", care intră în competența judecătorului-sindic, conform art. 45 alin. (2) din același act normativ. Astfel, în temeiul art. 45 alin. (1) lit. r), art. 45 alin. (2) și art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, judecătorul-sindic este competent să soluționeze prezenta acțiune, întrucât a fost demarată ulterior datei la care a fost deschisă procedura insolvenței cu privire la reclamanta S.C. B. și derivă în mod direct dintr-o procedură de insolvență, aflându-se în strânsă legătură cu aceasta.

Prin urmare, acțiunea dedusă judecății nu este una de drept comun, ci este supusă procedurii speciale reglementate de Legea nr. 85/2014, cererea de deschidere a procedurii fiind formulată sub imperiul acestei legi, la data de 28 aprilie 2017, astfel că prezenta acțiune formulată de lichidatorului judiciar A. al debitoarei în insolvență S.C. B., revine spre soluționare în primă instanță judecătorului sindic, în temeiul prevederilor art. 45 din Legea nr. 85/2014.

Față de această situație, întrucât procedura insolvenței se desfășoară în continuare la Tribunalul Bacău prin judecător sindic, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., va admite recursul sub aspectul competenței, va casa decizia recurată și sentința primei instanțe și va trimite cauza pentru o nouă judecată la judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, pentru competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. B.- PRIN A. împotriva deciziei nr. 583/2020 din 16 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Casează decizia recurată și sentința civilă nr. 78 din 25 martie 2020, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și trimite cauza spre o nouă judecată Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - judecător sindic, în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 aprilie 2021.