ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2843/2020

Ședința publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 05.12.2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat anularea deciziei nr. 2013/26.01.2017 emisă de AFIR, admiterea contestației în sensul aprobării prelungirii termenelor de valabilitate a contractului de finanțare, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor. Totodată, a solicitat suspendarea executării titlului de creanță.

Prin sentința civilă nr. 55 din 3 mai 2018 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția prescripției și a fost respinsă acțiunea promovată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 55 din 3 mai 2018 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta-reclamantă a susținut că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, fiind aplicate în mod greșit normele de drept material de către instanța de fond.

Cu privire la lipsa prejudiciului, recurenta-reclamantă a arătat că, în opinia sa, contestația formulată de aceasta, înregistrată la AFIR sub nr. x/29.12.2016 trebuia admisă, întrucât proiectul este realizat în proporție de 90%, nefiind culpa reclamantei că furnizorul de utilaje nu le-a livrat și a pretins plata integral, înainte de livrare, pe motiv că sunt utilaje profesionale, aceasta fiind cutuma.

De asemenea, arată că pârâta a încălcat prevederile contractuale și legale privind "neregula", în sensul că a dispus măsura rezilierii în lipsa oricăror dovezi privind producerea unei pagube, respectiv a existenței prejudiciului și a cuantumului acestuia, făcând trimitere al dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/211 privind definiția "neregulii".

Referitor la prelungirea duratei contractului pe termen de 5 ani, a solicitat recurenta recunoașterea dreptului de prelungire a contractului pe o perioadă de 5 ani, astfel cum se stipulează în art. 2 pct. 4 din Contractul de finanțare, AFIR nerespectând aceste dispoziții.

Totodată, a susținut că nu s-a respectat nici durata de execuție de 24 de luni, prevăzută de art. 2.1 din același contract, reclamanta edificând hala conform proiectului, înainte de expirarea termenului de 24 de luni, aspect care nu a fost avut în vedere de instanța de fond.

Cu privire la acest aspect, recurenta-reclamantă a invocat neconcordanțele dintre prevederile art. 2.1.2 și art. 2.1.3 din contractul de finanțare, precum și contradicțiile între prevederile art. 2.4 cu privire la durata de monitorizare a contractului, care este menționată diferit, respectiv 2 ani sau 5 ani de la data ultimei plăți AFIR.

În fine, a criticat recurenta-reclamantă nemotivarea deciziei de soluționare a contestației administrative formulată de aceasta, aspect care a fost invocat și în fața primei instanțe, care a respins acest argument, precum și faptul că prima instanță nu a aplicat principiul proporționalității reglementat de O.U.G. nr. 66/2011 și de legislația comunitară.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, prima instanță făcând o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente situației de fapt reținute, reiterând, în esență aspectele expuse prin întâmpinarea formulată în dosarul de fond.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea apărărilor intimatului, reluând argumentele prezentate prin cererea de recurs.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 28 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 iunie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea deciziei nr. 2013/26.01.2017 emisă de pârâtă, admiterea contestației administrative în sensul aprobării prelungirii termenelor de valabilitate a contractului de finanțare, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor și suspendarea executării titlului de creanță.

Constată Înalta Curte că între Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), în calitate de autoritate contractantă și reclamanta S.C. A. S.R.L., în calitate de benenficiar, a fost încheiat contractul de finanțare nr. x/25.04.2014, având ca obiect punerea în aplicare a proiectului "înființare unitate de producție ambalaje din material plastic și a unei eoliene pentru curent electric", pe parcursul implementării proiectului contractul fiind modificat prin: actul adițional nr. x/30.04.2015 - modificarea specificațiilor tehnice ale turbinei eoliene; C1.7/03.06.2015 - notificare acceptare modificări tehnice - detaliere caracteristici tehnice; actul adițional nnr.x/02.10.2015 prelungirea duratei de implementare a proiectului la data de 25.10.2015, modificarea anexei IV "instrucțiuni de achiziții pentru beneficiari privați conform OR MADR 1960/01.09.2015; C1.7/13.11.2015 respingerea solicitării de prelungire durată de implementare; actul adițional nr. x/25.01.2016 prelungire durată de execuție tranziție, diimnuare valoare actualizare anexa V plăți, V35.

Ca urmare a solicitării reclamantei de reziliere a contractului, motivată de greutățile în desfășurarea licitațiilor și în livrarea utilajelor, autoritatea contractantă a întocmit actul de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare. Așadar, reclamanta a arătat în mod expres că nu-și poate îndeplini obligațiile contractuale, aspect ce a determinat, în mod judicios, reținerea unei nereguli, împrejurarea că nu este culpa sa în neexecutarea contractului neputând fi reținută câtă vreme și-a asumat obligațiile prin semnarea contractului de finanțare.

Împărtășind opinia primei instanțe, instanța de control judiciar reține că, în contextul în care beneficiarul, prin adresa nr. x/23.09.2016, a solicitat încetarea contractului arătând că nu poate finaliza proiectul, plățile efectuate devin neeligibile deoarece, potrivit art. 1.1 alin. 3 din contractul de finanțare beneficiarul acceptă finanțarea nerambursabilă și se angajează să implementeze proiectul pe propria răspundere în conformitate cu prevederile cuprinse în contract și trebuie să respecte toate angajamentele, inclusiv termenul de execuție care a fost de maxim 25.09.2016 stabilit de comun acord conform actului adițional nr. x/2016.

Astfel, față de dispozițiile asumate ale contractului de finanțare instanța nu poate reține nelegalitatea procesului-verbal de stabilire a neregulii, deși poate fi pertinent motivul invocat de reclamantă în sensul că a întâmpinat dificultăți în desfășurarea licitațiilor și că agentul economic care a câștigat licitația nu a semnat contractul fără o plată în avans, însă nu poate fi reținut prin raportare la prevederile contractuale antereferite.

Totodată, Înalta Curte amintește că, în materia finanțărilor nerambursabile, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, prin neregulă se înțelege orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene, astfel că, noțiunea de prejudiciu nu poate fi interpretată doar ca o pagubă materială produsă, motiv pentru care nu pot fi reținute criticile recurentei-reclamante cu privire la faptul că aparent nu se relevă un prejudiciu în accepțiunea de pagubă materială produsă bugetului Uniunii Europene în condițiile în care, la întocmirea cererii de finanțare, reclamantei i s-a pus la dispoziție Ghidul solicitantului pentru măsura 312, astfel că a avut cunoștință despre aplicarea legislației în materia acordării fondurilor europene, motiv pentru care față de nerespectarea obligațiilor asumate în derularea contractului pârâta, în mod judicios, a constatat existența neregulii.

Înalta Curte apreciază că sunt nefondate și criticile formulate de reclamantă cu privire la durata contractului, întrucât părțile au prevăzut ca durată de realizare a investiției termenul de 17 luni prelungit ulterior cu 28 zile, dar nu mai târziu de 23.10.2015.

Or, durata de execuție a contractului este diferită de cea de realizare a investiției fiind compusă din aceasta din urmă la care se adaugă 90 zile (în total 20 luni), neputând fi prelungită mai mult de 31 decembrie 2015, potrivit art. 2.2 din contractul de finanțare.

Totodată, diferit de durata de realizare a investiției și de execuție a contractului părțile au prevăzut la art. 2.4 durata de valabilitate a contractului de 5 ani, compusă din durata de execuție și de monitorizare.

Prin urmare, nu se poate reține existența unor neconcordanțe cu referire la durata de execuție, astfel cum susține reclamanta prin memoriul de recurs, dispozițiile contractuale fiind clare.

Mai mult decât atât, deși reclamanta a beneficiat de o prelungire a termenului în luna septembrie 2016 nu executase proiectul deși trecuseră 29 luni. Așadar, chiar din perspectiva art. 2.1.2, dacă s-ar aplica durata de 24 luni pentru proiectele care prevăd investiții cu lucrări de construcții montaj termenul nu a fost respectat, astfel cum în mod corect a constatat instanța de fond.

Referitor la solicitarea reclamantei de prelungire a contractului de finanțare, instanța de control judiciar reține că, este corectă reținerea judecătorului fondului în sensul că nu se poate substitui voinței părților contractante în condițiile în care în perioada 2015-2016 reclamanta a solicitat prelungirea duratei de execuție, a acceptat încheierea actelor adiționale nr. x și nr. 3/2016, prin care părțile au stabilit de comun acord încadrarea în termenul maxim de execuție de 25.09.2016.

Mai reține Înalta Curte că potrivit dispozițiilor art. 1.3 din contractul de finanțare antereferite "beneficiarul acceptă finanțarea nerambursabilă și se angajează să implementeze proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în contract și cu legislația națională și comunitară în vigoare. Pe perioada de valabilitate a contractului, beneficiarul trebuie să respecte toate angajamentele asumate prin documente depuse în vederea obținerii ajutorului financiar nerambursabil", astfel că sunt nefondate susținerile recurentei în sensul că nu îi pot fi imputate eventualele neajunsuri derivate din efortul de implementare a proiectului, și nici lipsa culpei reclamantei în derularea contractului, susținerile recurentei privind nemotivarea deciziei de soluționare a contestației neputând fi, așadar, reținute.

În fine, instanța de control judiciar apreciază că este nefondată și critica privind neaplicarea de către prima instanță a principiului proporționalității, astfel cum este definit de legislația națională și cea comunitară, reținând că în cauză acest principiu nu poate fi aplicat, în condițiile în care neregula constatată a afectat întregul contract, afectând eligibilitatea întregului proiect, precum și condițiile de acordare a ajutorului financiar nerambursabil.

În ceea ce privește apărările formulate de intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că, prin întâmpinarea depusă la dosarul instanței de recurs, acesta a prezentat, în esență, apărările de fond formulate în fața primei instanțe, cărora Înalta Curte le-a răspuns, implicit, în procesul de examinare a recursului declarat de reclamantă.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs de către societatea reclamantă nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 55 din 3 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 iunie 2020.