ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3781/2020

Ședința publică din data de 23 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea Deciziei-formularul AP 5.1.6. privind răspunsul la contestația formulată împotriva modului de soluționare a cererii de plată nr. x-3 și obligarea pârâtei la efectuarea plății conform acestei cereri.

La aceeași instanță, a fost înregistrată, sub nr. x/2017, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin care solicita anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 23664/26.08.2016 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/21.07.2016, precum și rezilierea contractului de finanțare nr. x/7.05.2010 încheiat cu pârâta, în calitate de autoritate contractantă.

În cadrul aceluiași dosar, reclamanta a formulat și o cerere de suspendare a efectelor deciziei de soluționare a contestației nr. 23664/26.08.2016, prin care a fost menținută creanța bugetară de 464.505,12 RON stabilită prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/21.07.2016, până la pronunțarea instanței de fond.

Prin încheierea de ședință din 3 august 2017, Dosarul nr. x/2017 a fost conexat la Dosarul nr. x/2017.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 171 din 29 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bacău a respins acțiunea principală și acțiunea conexă formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca nefondate.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Rezumând circumstanțele cauzei, recurenta reclamantă arată că litigiul care formează obiectul dosarului s-a declanșat în cadrul derulării raporturilor contractuale ce rezultă din încheierea contractului de finanțare nr. x/07.05.2010.

Astfel, reclamanta S.C. A. S.R.L., în calitate de beneficiar, a încheiat contractul de finanțare anterior menționat, în vederea edificării unei pensiuni turistice în mediul rural.

Prealabil încheierii contractului de finanțare, a fost parcursă o etapă precontractuală extrem de complexă prin care proiectul depus de către S.C. A. S.R.L., în calitate de solicitant, a fost supus unor proceduri de evaluare riguroase sub aspectul criteriilor de eligibilitate ce trebuie îndeplinite în mod cumulativ.

În cadrul derulării contractului, la data de 28.02.2016 S.C. A. S.R.L. a solicitat plata tranșei III în valoare de 391294,88 RON, aceasta fiind ultima tranșă din cadrul proiectului, primele două tranșe solicitate fiind plătite integral.

Dosarul cererii de plata tranșa III a fost depus de către S.C. A. S.R.L., conform prevederilor din Ghidul solicitantului pct. 3.1.2, la OJFIR Neamț, la data de 28.02.2016, întrucât acesta era competent având in vedere ca implementarea proiectului s-a făcut in județul Neamț.

Dosarele cererilor de plată pentru tranșele I și II au fost depuse tot la OJFIR Neamț care, în urma verificărilor, au fost aprobate la plată sumele de bani corespunzătoare acestora.

Arată recurenta reclamantă că intimata pârâtă, procedând la reverificarea proiectului, a respins cererea de plată pentru tranșa III și a emis procesul-verbal de constatare a neregulii nr. x/21.07.2016, constatând neeligibilitatea proiectului pentru mai multe nereguli inclusiv motivul creării condițiilor artificiale de accesare a finanțării nerambursabile.

În cadrul dosarului nr. x/2017 reclamanta a contestat refuzul de plată în privința ultimei tranșe de plată iar în cadrul dosarului nr. x/2017 reclamanta a contestat decizi de soluționare a contestației administrative formulate împotriva procesului-verbal de constatare a neregulii nr. x/21.07.2016.

Cele două cauze au fost conexate, iar prin sentința civilă nr. 171/29.11.2017 Curtea de Apel Bacău a respins acțiunea reclamantei.

Recurenta reclamantă a criticat inclusiv măsura conexării celor două dosare, susținând că nu au fost respectate dispozițiile art. 139 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta reclamantă consideră că excepția conexității urma să fie analizată de către instanța ulterior sesizată, respectiv cea investită cu judecarea dosarului nr. x/2017, dacă una din părți sau instanța din oficiu ar fi invocat această excepție.

Aceste argumente deși au fost prezentate instanței investită cu judecarea dosarului nr. x/2017, aceasta a considerat că ar putea să invoce, din oficiu, excepția conexității, motiv pentru care a solicitat depunerea tuturor înscrisurilor care privesc celălalt dosar.

La data de 27 iunie 2017 a avut un prim termen de judecată (dar și ultimul) dosarul nr. x/2017.

La acest termen de judecată s-a solicitat instanței, prin apărător, să pună în vedere pârâtei AFIR să depună la dosarul cauzei întreaga documentație care a stat la baza emiterii deciziei prin care se solicită restituirea sumelor de bani primite de societatea noastră pentru cele două tranșe și rezilierea contractului de finanțare.

În replică, reprezentantul pârâtei AFIR a invocat, în temeiul dispozițiilor art. 139 noul C. proc. civ., excepția conexității solicitând conexarea acestui dosar la dosarul nr. x/2017.

Deși s-a solicitat instanței de judecată prorogarea discutării excepției conexității după depunerea înscrisurilor care au stat la baza emiterii deciziei contestate, pentru a fi analizată oportunitatea conexării celor două dosare în raport de înscrisurile prezentate, în mod cu totul surprinzător a fost admisă excepția conexității, hotărârea bazându-se exclusiv numai pe susținerile pârâtei fără analiza nicíun document.

Practic, completul de judecată care a fost inițial investit, în dosarul nr. x/2017, a solicitat înscrisuri aflate în dosarul nr. x/2017 aparținând completului ulterior investit (dosarul nr. x/2017) pentru a se lămuri daca se pot conexa cele două dosare.

În schimb, completul ulterior investit, căruia la primul termen de judecată i se invocă de către una din părți excepția conexității, soluționează favorabil cererea fără a solicita înscrisuri, bazându-se doar pe susținerile părții care a invocat-o, lipsind reclamanta, în această modalitate, de dreptul la un proces echitabil.

In concluzie, recurenta reclamantă consideră că hotărârea de conexare a celor două dosare este nelegală întrucât instanța nu a analizat niciun înscris, deși s-a solicitat depunerea acestora, bazându-se doar pe explicațiile date de pârâtă, fiind înlăturate, fără temei, apărările sale.

În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta reclamantă susține că sentința civilă atacată este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Astfel, recurenta reclamantă susține, în primul rând, că în dosarul conexat fost ridicată problema necompetenței OJFIR Botoșani, autoritate care nu avea competența de a analiza cererea de plată a tranșei III, aspect asupra căruia instanța fondului nu s-a pronunțat.

În ceea ce privește procedura de emitere a actelor administrative contestate în cauză, recurenta reclamantă susține că intimata pârâtă a încălcat principiul irevocabilității actului administrativ intrat în circuitul civil, nemaifiind posibilă o reanalizare a condițiilor de eligibilitate după ce această operațiune a fost riguros îndeplinită în etapa anterioară încheierii contractului de finanțare.

Consideră recurenta că declanșarea acestor proceduri de reverificare, cu justificarea includerii sale într-un așa-zis "eșantion de verificare" după ce, în prealabil, au fost parcurse procedurile normale de verificare a eligibilității cheltuielilor de către structurile competente și abilitate din cadrul Autorității Contractante, încalcă în primul rând caracterul irevocabil al actelor administrative, odată ce acestea și-au produs efectele juridice în cadrul circuitului civil general.

În speță, în ambele proceduri de verificare, pentru solicitarea la plată a tranșei I și a tranșei II, odată ce cheltuielile respective au fost declarate și admise ca fiind eligibile, toate documentele emise în acest sens, având natură juridică administrativă, au devenit irevocabile, efectele lor fiind circumscrise îndeplinirii obligațiilor de natură civilă ce revin în sarcina Autorității Contractante, în baza clauzelor Contractului de Finanțare.

De altfel, dincolo de reglementările speciale, inclusiv cele incidente în mod nemijlocit în baza Regulamentelor Europene, Contractul de Finanțare, conform legislației civile de drept comun are natura juridică a unui contract sinalagmatic care dă naștere la drepturi și obligații reciproce și interdependente în sarcina părților contractante, în sensul că obligația asumată de una din părți își are cauza juridică în dreptul pe care cealaltă parte trebuie să i-1 satisfacă.

Astfel, nu se înțelege cum pârâta, în calitate de Autoritate Contractantă, a putut să ajungă la soluții absolut contradictorii emise de către structuri care fac parte din ierarhia sa administrativă, în baza unor Manuale interne, care nu fac parte din ierarhia actelor normative și nici nu sunt incluse ca Anexe în contractul de finanțare, refuzând în mod arbitrar plata tranșei pe care le-am solicitat-o precum și obligarea la restituirea celorlalte două tranșe deja plătite.

În procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/21.07.2016 s-a constatat că au fost solicitate și decontate la plată în tranșa I cheltuieli neeligibile în valoare de 9.917,51 RON, care urmează a fi recuperate.

Se constată că au fost constatate cheltuieli neeligibile și dintre cele solicitate la plată în tranșa III, însă s-a apreciat că aceste cheltuieli sunt iară implicații financiare, având în vedere că la data de 27.05.2016 a fost întocmită scrisoare de refuz a plății tranșei III.

Echipa de control a reținut că reclamanta nu a menținut criteriul EG 10 "Construcția, modernizarea și extinderea clădirilor trebuie să respecte/păstreze arhitectura specifică locală", având în vedere că beneficiarul a anexat la documentația care însoțește proiectul un act presupus fals, respectiv avizul nr. x/14.09.2010, act ce nu a fost recunoscut de emitentul OAR.

De asemenea, s-a reținut că reclamanta nu a menținut criteriul EG 17 "Beneficiarul trebuie să declare pe proprie răspundere că va asigura cofinanțarea proiectului".

Reclamanta, prin reprezentant legal, a declarat că va asigura cofinanțarea în sumă de 4.698.707 RON, din surse proprii și s-a angajat să notifice Centru Regional de Dezvoltare Rurală și Pescuit în cazul în care sursa de finanțare se modifică. Se mai reține că reclamanta nu a menținut nici criteriul EG 18 "Beneficiarul care își propune o activitate generatoare de profit, trebuie să declare pe propria răspundere faptul că suma totală a ajutorului public nerambursabil accesat de acesta nu depășește 200.000 euro pe o perioadă de până la 3 ani fiscali".

În acest sens reprezentantul beneficiarului a dat o declarație la data de 12.10.2009, pe care a reiterat-o la data de 7.05.2010, la semnarea contractului de finanțare.

Astfel, analizând motivele concrete ale Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor, cât și motivele din Decizia din 18.07.2016, prin care a fost respinsă contestația administrativă, se constată că acestea sunt, de asemenea, contradictorii, încât reclamanta ca beneficiar supus acestor proceduri de verificare încrucișate și contradictorii nu are posibilitatea efectivă să înțeleagă motivele, reale, concrete și dovedite, conform înscrisurilor analizate și prezentate în dovedire, care au condus la declararea ca neeligibile a cheltuielilor pe care le-a solicitat la plată în cadrul celor două tranșe.

Cu privire la motivele prin care a invocat în mod argumentat și concret depășirea limitelor sesizării structurii de control în procedura de verificare, suprapusă sau paralelă cu procedura de reverificare ca urmare a includerii reclamantei pe eșantion de verificare, a arătat că Autoritatea s-a autosesizat cu privire la suspiciunea de neregulă descrisă în IRD 0.1 13036/10.05.2015 și în care se estima un prejudiciu de doar 9917,51 RON.

Or, controlul a vizat și alte aspecte care au condus la stabilirea unei creanțe bugetare în valoare de 464.505,12 RON.

În mod nelegal, instanța de fond consideră că nu se poate reține depășirea limitelor sesizării, cu atât mai mult cu cât neregulile pot fi sesizate pe toată durata de valabilitate a contractului, care este reprezentată de durata de execuție a contractului, la care se adaugă o perioadă de monitorizare de 5 ani de la data efectuării ultimei plăți, potrivit art. 2 (8) din contractul de finanțare, iar art. 5 (2) din același contract prevede că autorizarea cererilor de plată poate fi invalidată ulterior prin constatarea de nereguli.

Rezultă foarte clar că instanța de fond s-a aflat într-o reală confuzie cu privire la aprecierea noțiunilor de perioadă de implementare a Proiectului și perioadă de valabilitate.

Astfel, conform clauzelor exprese ale Contractului de Finanțare, Proiectul se consideră implementat la data efectuării ultimei plăți de către Autoritate, aferentă ultimei cereri de rambursare transmisă de Beneficiar, conform graficului de rambursare.

După expirarea perioadei de implementare a Proiectului, se menține obligația Beneficiarului de a păstra și de a pune la dispoziția Autorității de Management, Autorității Certificare si Plată, Autorității de Audit, Comisiei Europene și oricărui alt organism abilitat să efectueze verificări asupra modului de utilizare a finanțării nerambursabile toate documentele aferente Proiectului, inclusiv inventarul asupra activelor dobândite prin instrumentele structurale, pe o perioadă de 3 (trei) ani de la data închiderii oficiale a Programului Operațional Asistență Tehnică în cadrul căruia a fost finanțat prezentul Proiect.

Prevederile prezentului Contract, stabilite în conformitate cu prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1083/2006, cu modificările și completările ulterioare își păstrează valabilitatea 5 (cinci) ani după expirarea perioadei de implementare a Proiectului, așa cum este stabilită la alin. (4) al prezentului articol.

Așadar, nu se poate considera că neregulile pot fi sesizate pe toată durata de valabilitate a Contractului, având în vedere că durata de valabilitate a Contractului este distinctă, începe să curgă numai după expirarea perioadei de implementare a Proiectului, iar ca obiect aceasta are în vedere exclusiv monitorizarea ex-post privind verificări asupra modului de utilizare a finanțării nerambursabile si nu asupra cererilor de rambursare transmise de beneficiar care nu se pot realiza decât în perioada de implementare a Proiectului.

De asemenea, din punct de vedere procedural instanța de fond a acționat în mod nelegal, atunci când a analizat apărările noastre privind avizul faza PAC, Ghidului solicitantului pentru Măsura 313, pentru îndeplinirea criteriului "încadrarea în specificul arhitecturii locale".

Astfel, comparând avizul nr. x/14.09.2010 depus de reclamantă pentru dovedirea îndeplinirii criteriului EG 10 cu avizul nr. x/14.10.2009 emis pentru proiectul Pensiune turistică rurală S.C. B. S.R.L., instanța reține fără nici un temei legal că se constată că suspiciunile de fals sunt întemeiate.

Dimpotrivă, susține recurenta, efectele probatorii ale unui înscris, mai ales având natura juridică a unui act administrativ, sau măcar preparatoriu, nu pot fi înlăturate în mod discreționar, ci doar în urma unei proceduri de înscriere în fals, sau de verificare de scripte, în care și părțile să poată pune concluziile necesare ca în cazul oricărei excepții sau incident procedural, conform princiilor contradictorialității și dreptului la apărare. În consecință, în mod nelegal, au fost înlăturate apărările S.C. A. S.R.L. referitoare la faptul că falsul trebuie constatat în urma parcurgerii procedurii înscrierii în fals sau de verificare de scripte, cu motivația că doar înscrisul autentic face dovadă deplină până la declararea sa ca fals, ori copia analizată nu are regimul unui înscris autentic.

În realitate însă, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la adresa nr. x/05.05.2016 a OAR Bacău, depusă la dosar, prin care se arată că investiția se încadrează în specificul local, acumulând un punctaj minim.

De asemenea, recurenta susține că instanța fondului nu s-a pronunțat nici asupra apărărilor formulate de reclamantă în legătură cu avizul nr. x/14.09.2010.

Privind criteriile de eligibilitate EG 17 și EG 18, în mod nelegal, instanța de fond reține concluzia structurii de control că ar fi fost create condiții artificiale pentru obținerea finanțării si a fost încălcată regula de minimis, că reprezentantul legal al S.C. A. S.R.L., C., este fiica reprezentantului legal al S.C. B. S.R.L., D., beneficiară la rândul său a unei finanțări nerambursabile prin același program, că pe o anumită perioadă de timp C. a fost acționar majoritar și administrator la S.C. B. S.R.L., că în fapt reprezentantul legal al reclamantei nu a făcut nici un demers în obținerea finanțării și realizarea proiectului, demersurile fiind efectuate de părinții săi, care coordonează activitatea S.C. B. S.R.L..

A mai reținut identitatea de obiective ale celor 2 proiecte, legătura între activitățile finanțate prin proiect și fluxul de numerar dintre cele 2 societăți, împrejurarea că ambele societăți au același administrator și același contabil și a concluzionat că între cele 2 societăți nu există o concurență reală și că reclamanta a fost înființată artificial pentru o mai obține o finanțare nerambursabilă.

Privind apărările reclamantei, în sensul că pârâta cunoștea relațiile de rudenie încă de la depunerea cererilor de finanțare, precum și faptul că S.C. B. S.R.L. era beneficiara unei finanțări nerambursabile pe aceeași măsură și că, în aceste condiții, nimic nu ar fi împiedicat-o să declare cererea de finanțare neeligibilă, instanța le-a înlăturat în primul rând pentru că dovezile referitoare la crearea condițiilor artificiale au apărut în cursul implementării proiectului, iar în al doilea rând pentru faptul că neregula poate fi sesizată oricând pe perioada de valabilitate a contractului, iar constatarea neregulii poate conduce la retragerea avantajului obținut nelegal.

Înlăturarea apărărilor reclamantei s-a făcut în lipsa analizării înscrisurilor depuse la dosar prin care am dovedit că, în primul rând, cele două obiective sunt distincte, sunt realizate în întregime și sunt introduse în circuitul turistic, precum și împrejurarea că în zonă mai sunt societăți care au beneficiat de Măsura 313, iar acest gen de activitate turistică este specifică zonei geografice Piatra Neamț și împrejurimilor.

Împuternicirile date ambilor părinți s-a făcut doar cu scopul ca documentele solicitate de autoritatea contractantă să fie semnate cu operativitate în situațiile în care reprezentantul legal al S.C. A. S.R.L. nu era prezent în localitate.

Aspectele prezentate de pârâtă, referitoare la relația de rudenie erau cunoscute de la momentul depunerii Cererii de finanțare, continuând cu procedura de selecție și încheierea contractului de finanțare cu benericiarul S.C. A. S.R.L., astfel că nimic nu ar fi împiedicat autoritatea contractantă să refuze semnarea contractului având în vedere acest presupus impediment.

Or acest lucru nu s-a întâmplat deoarece nu este nicăieri prevăzută interdicția ca membrii unei familii să poată încheia contracte de finanțare, chiar în cadrul aceleiași Măsuri, atâta vreme cât sunt respectate condițiile prevăzute în Ghidul solicitantului cu privire la beneficiarii eligibili.

Deși această apărare este reținută totuși, în mod artificial și fară a proba această motivare, instanța de fond o nuanțează în sensul că s-au avut în vedere toți factorii subiectivi și obiectivi analizați a căror existență concomitentă și complementară au condus la concluzia că au fost create condiții artificiale pentru obținerea finanțării, fără a preciza și care sunt factorii ce au fost analizați.

De asemenea, instanța de fond nu arată care sunt temeiurile și dispozițiile legale pe baza cărora a reținut această concluzie, în sensul că ar exista "conivență între cele 2 societăți în crearea de condiții pentru a obține o finanțare nerambursabilă.

Este adevărat că, în cursul derulării proiectului, reprezentantul S.C. A. S.R.L. a devenit acționar majoritar și administrator al S.C. B. S.R.L. însă acest fapt s-a datorat unor situații personale care nu au avut nicio legătură și nu au influențat în niciun fel proiectele aflate în derulare.

De fapt, această situație mai sus prezentată de către pârâta AFIR și reținută de instanța de fond a fost cunoscută de către autoritatea contractantă la momentul în care trebuia efectuată ultima tranșă de plată pentru S.C. B. S.R.L. și pentru care s-a refuzat această plata pentru acest acest motiv.

Prin adresa înregistrată cu nr. x/22.05.2013 la OJFIR Neamț, depusă la dosarul cauzei, administratorul S.C. B. S.R.L. a prezentat motivele pentru care, pe timpul derulării contractului de finanțare, s-a schimbat acționariatul acestei societăți, iar la data de 23.05.2013 s-a revenit la forma inițială.

Prin urmare, dacă la momentul plății ultimei tranșe către S.C. B. S.R.L. se cunoștea acest incident și ulterior revenirii la acționariatul inițial autoritatea contractantă a dispus efectuarea plății ultimei tranșe către această societate este de neînțeles cum aceeași autoritate contractantă apreciază același incident în sens negativ, considerând că este un element definitoriu în obligarea S.C. A. S.R.L. la restituirea tranșelor I și II.

Nici această situație nu a putut fi explicată de pârâtă iar instanța de fond nu s-a pronunțat pe aceste apărări ale reclamantei, susține recurenta.

Legătura de rudenie nu poate împiedica obținerea ajutorului financiar, relevantă în sprijinul acestei concluzii fiind, în opinia recurentei, hotărârea CEJ din 27.02.2014 pronunțată în cauza C110/13.

În concluzie, recurenta reclamantă solicită casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii sale, așa cum a fost formulată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând recursul de față Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În ceea ce privește critica reclamantei referitoare la greșita soluționare a excepției conexității, critică ce vizează, în realitate, incidența dispozițiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ. și nu a motivelor de casare formal invocate de recurentă(pct. 6 și 8 din același articol), Înalta Curte constată că încheierea din 27 iunie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, nu a fost atacată cu recurs de către reclamantă.

Constată Înalta Curte că excepția de conexitate a fost admisă de prima instanță prin încheierea din 27 iunie 2017 și nu prin sentința civilă nr. 171 din 29 noiembrie 2017, astfel că instanța de control judiciar nu se poate învesti în mod legal cu analiza criticilor recurentei reclamante împotriva unei încheieri interlocutorii ce nu a fost atacată în prezentul recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 235 C. proc. civ., sunt interlocutorii acele încheieri prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluționează excepții procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.

Iar, în conformitate cu prevederile art. 466 alin. (4) C. proc. civ., aplicabile în mod corespunzător și în recurs, împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel.

În raport de aceste dispoziții și în contextul în care critica recurentei reclamante la adresa modalității de soluționare a excepției de conexitate nu este însoțită de atacarea încheierii interlocutorii prin care a fost rezolvată această excepție, Înalta Curte constată că nu este legal învestită să se pronunțe asupra motivului de casare invocat de recurenta reclamantă sub acest aspect.

În ceea ce privește cel de al doilea motiv de casare, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă s-a prevalat de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., este casabilă hotărârea ce nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, apreciind instanța de control judiciar că recurenta pârâtă vizează prima ipoteză, respectiv nemotivarea hotărârii.

Prima ipoteză vizată de prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. trebuie analizată, în concret, prin raportare la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească analiza instanței pe marginea obiectului cererii, susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Întinderea motivării hotărârii judecătorești trebuie raportată la circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, obligatoriu fiind, în contextul analizei respectării exigențelor prevăzute de art. 425 C. proc. civ., ca hotărârea să reflecte aplecarea efectivă a judecătorului asupra aspectelor esențiale și determinante ale cauzei.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea dreptului omului și a libertăților fundamentale include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră relevante pentru soluționarea cauzei lor. Acest drept poate fi considerat efectiv numai dacă observațiile părților sunt într-adevăr "ascultate" adică examinate temeinic de către instanța sesizată (Hotărârea din 19 aprilie 1994, Van de Hurk contra Olandei, par. 59).

Întărind cele menționate în jurisprudența sa anterioară, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuează că exigența motivării hotărârilor judecătorești nu impune un răspuns detaliat la fiecare argument al reclamantului, însă ea presupune totuși ca partea în cauză să se poată aștepta la un răspuns specific și explicit cu privire la aspectele decisive ale procedurii în cauză (Hotărârea din 9 decembrie 1994, H. Balani contra Spaniei și Ruiz Torija contra Spaniei).

În speța de față, hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, fiind neîntemeiată critica recurentei reclamante, în sensul că instanța fondului nu a analizat apărările reclamantei ci doar și-a însușit argumentele formulate de pârâtă în sprijinul actelor contestate.

Al treilea motiv de casare, invocat de recurenta reclamantă în prezenta cale de atac vizează încălcarea și greșita aplicare a normelor de drept material de către instanța fondului.

Un prim argument în susținerea acestui motiv de nelegalitate este reprezentat de faptul că pârâta ar fi încălcat, cu prilejul emiterii procesului-verbal de constatare a neregulii și de stabilire a creanței bugetare, principiul irevocabilității actului administrativ care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, principiu prevăzut de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că prin organizarea activității de verificare a pretinselor nereguli în legătură cu încheierea sau executarea contractelor de finanțare nerambursabilă, autoritatea de management nu urmărește revocarea actului ci recuperarea finanțării necuvenite.

Este de esența mecanismului prevăzut de O.U.G. nr. 66/2011 prerogativa autorităților cu competențe în gestiunea fondurilor nerambursabile de a întreprinde verificări ex post, unica limitare legală a acestor verificări fiind cea stabilită prin dispozițiile art. 31 din actul normativ citat.

Prin urmare, activitatea de verificare a pretinsei nereguli nu poate fi paralizată prin invocarea dispozițiilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

În același context instanța de control judiciar va înlătura criticile recurentei reclamante, potrivit cărora autoritatea pârâtă nu mai avea posibilitatea de a constata nereguli ce puteau fi constatate încă din etapa precontractuală, fiind de sesizat faptul că un atare punct de vedere neagă înseși existența mecanismului de control ulterior.

Ipoteza vizată de recurenta reclamantă poate conduce la exonerarea beneficiarului de obligația de restituire a sprijinului financiar necuvenit numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011.

Reiterând imperativul recuperării sprijinului financiar necuvenit, art. 5 alin. (3) din Regulamentul nr. 65/2011 prevede că obligația de rambursare nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorității competente sau a unei alte autorități și atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil.

Prin urmare, eroarea autorității este numai una din condițiile impuse de norma europeană pentru a se dispune exonerarea beneficiarului de obligația de restituire a finanțării necuvenite, cea de a doua condiție fiind aceea ca beneficiarul să demonstreze faptul că s-a aflat în imposibilitatea de a depista eroarea care califică sprijinul financiar ca fiind necuvenit.

Or, raportat la cauza de față, este evident că recurenta reclamantă nu poate susține faptul că nu avea, obiectiv, posibilitatea de a realiza neregula imputată, din moment ce o atare neregulă privește strict conduita sa și vizează crearea condițiilor artificiale pentru accesarea fondurilor nerambursabile cu ocolirea regulii "de minimis".

În ceea ce privește critica recurentei referitoare la necompetența OJFIR Botoșani, Înalta Curte constată, contrar celor susținute de recurentă, că instanța fondului s-a pronunțat asupra acestui motiv de nelegalitate.

Sub acest aspect, instanța fondului a arătat (pag. 13 din sentință) că potrivit Manualului de procedură pentru Autorizare Plăți M 01-07 Versiunea consolidată 36, desemnarea experților pentru verificarea dosarelor cererilor de plată se face de către directorul OJFIR/CRFIR având în vedere respectarea principiului "4 ochi", urmărind ca experții care au ca atribuții verificarea cererilor de plată să nu fi fost implicați în verificarea cererii de finanțare, iar personalul care este implicat în verificarea pe teren să nu fi fost implicat în verificarea administrativă a dosarelor cererilor de plată. De asemenea, se mai ține seama și de numărul de dosare pe care le are de rezolvat un centru județean, fiind cooptați în vederea efectuării verificărilor experți din alte județe.

Reclamanta nu a indicat dispoziția legală încălcată și care ar atrage anularea actului întocmit de un organ necompetent, iar din economia procedurii mai sus menționate rezultă că nu este stabilită o competență teritorială, într-o manieră imperativă, se menționează în considerentele sentinței atacate.

Așadar, în contextul în care motivul de nelegalitate invocat de reclamantă a fost analizat efectiv de judecătorul fondului, iar recurenta reclamantă nu indică norma de drept material care împiedică un oficiu județean să procedeze la verificări asupra unei investiții realizate în alt județ, nu poate fi reținută nelegalitatea sentinței nici sub acest aspect.

Tot pe marginea structurii de verificare, recurenta reclamantă a susținut că, în contextul existenței indiciilor de fraudă procedura internă a pârâtei impunea transmiterea rezultatului verificărilor către serviciul antifraudă din cadrul DG AGRI pentru efectuarea de verificări suplimentare și, dacă era cazul și către OLAF.

Similar celor expuse anterior, Înalta Curte subliniază faptul că motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. presupune încălcarea sau aplicarea greșită, de către instanța ce a pronunțat hotărârea criticată, a unei norme de drept material or este evident că o procedură internă nu poate avea semnificația noțiunii de "normă de drept material."

O altă critică a recurentei reclamante vizează procedura și obiectul investigației precum și termenul până la care autoritatea pârâtă avea posibilitatea de a întreprinde verificări pe marginea eligibilității proiectului finanțat în cauză.

În acest sens, recurenta reclamantă a arătat că i-a fost încălcat dreptul la apărare prin necomunicarea tuturor actelor întocmite de pârâtă în cursul verificărilor efectuate, argument ce nu poate conduce la constatarea nelegalității sentinței atacate, întrucât recurenta reclamantă nu arată care este norma de drept material ce obligă structura de verificare să pună la dispoziția beneficiarului verificat toate actele întocmite în cursul investigației și să solicite un punct de vedere cu privire la toate aceste acte.

În scopul respectării dreptului la apărare, prevederile art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 instituie, în sarcina structurilor de verificare, obligația de a analiza punctul de vedere al structurii verificate, exprimat pe parcursul verificării și, esențial, obligația de a prezenta structurii verificate, înainte de aprobare, proiectul procesului-verbal în vederea formulării punctului de vedere al entității verificate.

De asemenea, art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011 statuează că procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare trebuie să conțină următoarele elemente: denumirea autorității emitente, data la care a fost emis, datele de identificare a debitorului sau a persoanei împuternicite de debitor, cuantumul creanței bugetare stabilite în urma constatărilor, motivele de fapt, temeiul de drept, numele și semnătura conducătorului autorității emitente, posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și autoritatea la care se depune contestația, mențiuni privind punctul de vedere al debitorului și poziția exprimată de structura de control competentă, ca urmare a aplicării prevederilor alin. (14) și (15).

Raportat la cauza de față, nimic din economia cauzei nu susține încălcarea, de către prima instanță, a prevederilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011.

Dimpotrivă, conținutul procesului-verbal de constatare a neregulii atestă îndeplinirea efectivă, de către structura de verificare, a obligației de ascultare a beneficiarului finanțării, dovadă fiind consemnările de la paginile 37-42 privind punctul de vedere al structurii verificate și poziția exprimată de autoritate în raport de acesta.

În ceea ce privește extinderea verificărilor și presupusa neconcordanță dintre suma inițial stabilită ca fiind neeligibilă, instanța fondului a înlăturat motivat apărările reclamantei, neexistând niciun argument pentru a se conchide în sensul nelegalității hotărârii atacate.

Astfel, raportat la limitele în care se efectuează controlul, judecătorul fondului a luat act de susținerile reclamantei, în sensul că deși autoritatea de management s-a autosesizat cu privire la suspiciunea de neregulă descrisă în IRD 0.1 13036/10.05.2015 și în care se estima un prejudiciu de 9917,51 RON controlul a vizat și alte aspecte și a condus la stabilirea unei creanțe bugetare în valoare de 464505,12 RON.

Cu privire la acest aspect instanța fondului a reținut că, într-adevăr, în nota de descoperire a unei nereguli și de fundamentare pentru desfășurarea unui control au fost menționate cheltuieli neeligibile decontate în tranșa I și un prejudiciu prezumtiv de 9917,51 RON. Întrucât controlul pe eșantion era în desfășurare și au mai fost semnalate și alte nereguli după data întocmirii notei, nu s-a mai procedat la întocmirea altei note, ci a fost informată echipa de control cu privire la suspiciunile semnalate ulterior pentru a fi analizate în procesul-verbal de constatare a neregulilor. Prin urmare, nu se poate reține depășirea limitelor sesizării, cu atât mai mult cu cât neregulile pot fi sesizate pe toată durata de valabilitate a contractului, care este reprezentată de durata de execuție a contractului, la care se adaugă o perioadă de monitorizare de 5 ani de la data efectuării ultimei plăți, potrivit art. 2 (8) din contractul de finanțare, iar art. 5 (2) din același contract prevede că autorizarea cererilor de plată poate fi invalidată ulterior prin constatarea de nereguli.

În același context, recurenta reclamantă a invocat un alt argument în susținerea căii de atac, apreciind că instanța de fond s-a aflat într-o reală confuzie cu privire la aprecierea noțiunilor de perioadă de implementare a proiectului și perioadă de valabilitate.

Contrar celor susținute de recurenta reclamantă, Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu cuprinde niciun considerent de natură a sublinia o atare confuzie, instanța fondului apreciind în mod întemeiat faptul că verificările întreprinse de instituția pârâtă au respectat prevederile contractului asumat între părți cu privire la momentul până la care pot fi cercetate eventualele nereguli.

În contextul în care verificările întreprinse de intimata pârâtă sunt realizate în interiorul termenului de prescripție a dreptului autorității de a constata creanța bugetară, distincțiile sugerate de recurenta reclamantă nici nu au finalitate practică.

Referitor la fondul neregulilor constatate de intimata pârâtă, Înalta Curte reține că prin formularul AP1.7. comunicat reclamantei la data de 06.06.0216 a fost respinsă cererea de plată pentru tranșa III, apreciind pârâta că nu a fost menținut criteriul de eligibilitate EG 10, referitor la încadrarea pensiunii finanțate în arhitectura specifică locală.

O atare concluzie a pârâtei a avut în vedere faptul că avizul nr. x/14.09.2010, prezentat de reclamantă, nu a fost emis de O.A.R. Filiala Bacău-Neamț, acest organism de specialitate precizând, la cererea AFIR, faptul că Filiala Bacău Neamț a Ordinului Arhitecților din România nu a eliberat niciun aviz faza DATC-PAC de încadrare în specificul local, avizul cu nr. 01 fiind eliberat la o dată anterioară pentru o altă investiție realizată prin finanțare europeană.

Refuzul de plată în privința tranșei III, astfel motivat, a fost contestat de reclamantă în dosarul nr. x/2017, acțiunea sa fiind respinsă de prima instanță pentru considerentele arătate în cuprinsul sentinței civile nr. 171 din 29 noiembrie 2017, recurată în cauza de față.

În privința refuzului de plată recurenta reclamantă critică legalitatea sentinței civile nr. 171/2017, apreciind că în mod nelegal a stabilit judecătorul fondului caracterul fals al înscrisului reprezentat de avizul nr. x/14.09.2010, fără a fi dovedită suspiciunea de fals pe calea procedurii de înscriere în fals sau de verificare de scripte ori prin alte documente care să emane de la vreo autoritate/structură cu atribuții în sfera cercetării infracțiunilor de fals și uz de fals.

Esențial pentru a se concluziona în sensul că avizul nr. x/14.09.2010, prezentat pentru investiția realizată de reclamantă, este plăsmuit, este faptul că entitatea emitentă- Filiala Bacău Neamț a Ordinului Arhitecților din România a arătat că nu a emis un atare aviz la cererea societății reclamante, numărul avizului fiind aferent unei alte investiții și unei cereri anterioare, astfel că este indiscutabil caracterul fals al înscrisului, fără a mai fi necesară parcurgerea altor proceduri.

Prin urmare, critica recurentei reclamante, în sensul că instanța fondului nu a urmat procedura verificării de scripte sau procedura falsului pentru a concluziona în sensul că avizul în discuție este fals, este lipsită de suport.

În consecință, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă nu a demonstrat faptul că soluționarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 reflectă greșita sau încălcarea normelor de drept material.

În ceea ce privește obiectul dosarului conex, acesta vizează contestația recurentei reclamante împotriva deciziei nr. 23664/26.08.2016, prin care a fost soluționată contestația administrativă formulată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a neregulii și de stabilire a creanței bugetare nr. x/21.07.2016.

Astfel cum s-a arătat mai sus, prin procesul-verbal de constatare a neregulii s-a decis recuperarea integrală a finanțării nerambursabile acordate recurentei reclamante, fiind reținut faptul că nu au fost îndeplinite criteriile de eligibilitate EG 10, EG 17 și EG 18.

Criteriul de eligibilitate EG10, referitor la necesitatea încadrării proiectului în specificul arhitectural zonal și neîndeplinirea lui, prin faptul că recurenta reclamantă a prezentat în acest sens un aviz ce nu a fost emis, în realitate, de Ordinul Arhitecților din România, a făcut obiectul analizei anterioare a instanței de control judiciar.

În privința celorlalte două criterii de eligibilitate, s-a apreciat că în cauză au fost create condiții artificiale pentru accesarea fondurilor nerambursabile, reprezentantul reclamantei neavând, în realitate, disponibilul pentru cofinanțarea proiectului(încălcare criteriu EG 17) urmărindu-se, în fapt, încălcarea regulii de minimis, ce nu permite solicitanților accesarea a mai mult de 200.000 euro pe parcursul unei perioade de 3 ani fiscali(încălcare criteriu EG18).

Pentru a ajunge la această concluzie, intimata pârâtă reține că din analiza cererilor de finanțare și a contractelor de finanțare încheiate de S.C. B. S.R.L. și S.C. A. S.R.L., a datelor furnizate de ORC cu privire la asociații celor 2 societăți, precum și a datelor furnizate de ITM Neamț cu privire la salariații celor 2 societăți, s-a constatat existența elementelor care conduc la concluzia de creare de condiții artificiale pentru obținerea finanțării. Astfel, asociatul unic și administratorul S.C. A. S.R.L. este fiica asociatului unic și administratorului S.C. B. S.R.L.. Reprezentantul S.C. A. S.R.L. a împuternicit prin procură pe părinții săi, D. și E., să o reprezinte cu puteri depline în activitatea societății. Practic, de la data înființării societății 30.09.2008 și până în prezent, cei care au administrat ambele firme beneficiare de finanțare FEADR sunt D. și E..

S-a mai reținut că ambele societăți activează pe aceeași piață a serviciilor de cazare, au aceleași calificări și oferă servicii identice, ceea ce creează avantaje în piață în ceea ce privește atragerea grupurilor mari de turiști, pensiunile fiind amplasate la o distanță mică una de alta, între cei 2 beneficiari neexistând relații concurențiale reale. Un alt avantaj este și acela al minimizării costurilor cu forța de muncă, administratorul și contabilul fiind același la ambele societăți.

În ceea ce privește fluxul de numerar între cele 2 societăți s-a constatat că acesta se bazează pe existența a 16 contracte de împrumut în valoare totală de 330770 RON, prin care S.C. B. S.R.L. a creditat S.C. A. S.R.L., împrumuturile au fost parțial rambursate prin emiterea unor facturi de avans în cadrul executării a două contracte de prestări servicii. A remarcat faptul că dl. E. a semnat contractele de împrumut în numele ambelor societăți, acesta având calitatea de director general la ambele societăți. În ceea ce privește contractele de prestări servicii nr. x/28.08.2014 și y/10.09.2014, în valoare totală de 272280 RON, încheiate între S.C. A. S.R.L. în calitate de executant și S.C. B. S.R.L., în calitate de beneficiar și având ca obiect executarea unor lucrări de construcții și de reparații, se are în vedere că aceste contracte nu au fost executate până în prezent, că societatea nu este autorizată pentru executarea lucrărilor de construcții, ceea ce denotă faptul că aceste contracte sunt întocmite fictiv, pentru a justifica, chiar și parțial, faptul că S.C. A. S.R.L. nu este dependentă financiar de S.C. B. S.R.L..

În afară de aceste contracte, investiția a fost finanțată prin depuneri/viramente succesive făcute de dl. E..

Față de factorii obiectivi și subiectivi analizați în procesul-verbal de constatare, în ceea ce privește relațiile existente între S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., atât din punct de vedere al legăturilor existente între structurile acționariatului celor 2 societăți, dar și din punct de vedere al coordonării ambelor investiții, s-a concluzionat faptul că S.C. A. S.R.L. a fost înființată în mod artificial, cu scopul de a mai obține un sprijin financiar de 200.000 euro, cu încălcarea regulii "de minimis".

Soluționând contestația formulată de reclamantă cu privire la cele menționate în cuprinsul procesului-verbal atacat, prima instanță a înlăturat apărările reclamantei, constatând că în mod întemeiat a fost reținută în cauză neregula reprezentând crearea condițiilor artificiale în vederea accesării fondurilor nerambursabile.

Înalta Curte achiesează la punctul de vedere al primei instanțe, constatând că hotărârea criticată reflectă o corectă aplicare a principiilor statuate de Curtea Europeană de Justiție pe marginea înțelesului noțiunii de condiții artificiale și a contextului în care intervine obligația de restituire a sprijinului financiar obținut prin condiții artificiale.

Art. 4 alin. (8) Regulamentul UE nr. 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltarea rurală prevede că:

"fără a aduce atingere dispozițiilor speciale nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor".

Prin Hotărârea din 12.09.2013 pronunțată în cauza C-434/12 Slancheva Sila EOOD, CJUE a statuat că:

"(1) Art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că, condițiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezența unui element obiectiv și a unui element subiectiv.

Potrivit primului dintre aceste elemente este de competența instanței de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speței care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) nu poate fi atinsă.

Potrivit celui de-al doilea element este de competența instanței de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăți a urmărit în exclusivitate să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate.

În această privință, instanța națională se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existența unei coordonări deliberate între aceste persoane.

(2) Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată, în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiții, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcțională sau că există o legătură juridică între candidații la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speță să fi fost luate în considerare."

Astfel cum rezultă din considerentele sentinței atacate, prima instanță a avut în vedere nu numai legătura de rudenie dintre administratorii celor două societăți beneficiare de finanțare nerambursabilă, subliniind chiar judecătorul fondului că nu există nici un impediment ca 2 societăți, al căror acționari sunt în relații de rudenie, să obțină fiecare un ajutor financiar, însă cu condiția să nu existe conivență între cele 2 societăți în crearea de condiții pentru a obține o finanțare nerambursabilă. Astfel, a arătat instanța fondului că în speță nu a fost avută în vedere numai relația de rudenie, ci toți factorii subiectivi și obiectivi analizați și a căror existență concomitentă și complementară au condus la concluzia că au fost create condiții artificiale pentru obținerea finanțării.

Critica recurentei reclamante, potrivit căreia prima instanță nu ar fi menționat care sunt acei factori subiectivi și obiectivi avuți în vedere de judecătorul fondului nu reprezintă altceva decât scoaterea din context a concluziei instanței, fiind de observat că anterior expunerii concluziei criticate de recurentă, prima instanță a analizat aceste elemente, dovadă fiind considerentele din paragrafele 2-6 ale paginii 16 din sentință.

Recurenta reclamantă consideră nelegală sentința atacată și din perspectiva statuărilor Curții de Justiție a Uniunii Europene din Hotărârea nr. C-110/13 prin care s-a realizat o interpretare a prevederilor art. 3 alin. (3) paragraful 4 din Recomandarea CE nr. 361/2003, însă, constată instanța de recurs că în cauză nu este dezbătută problema afilierii celor două societăți ci se consideră că au fost create condiții artificiale prin chiar înființarea SC. A. S.R.L., beneficiar real al finanțării fiind, însă, S.C. B. S.R.L., entitate ce nu mai putea accesa o altă finanțare, dată fiind regula "de minimis".

De asemenea, susținerile recurentei potrivit cărora verificarea creării condițiilor artificiale trebuia făcută anterior efectuării plăților, adică anterior acordării finanțării, nu constituie decât simple alegațiuni lipsite de suport legal, în contextul în care acordarea finanțării s-a efectuat, nu urmare a unor erori de apreciere a îndeplinirii condițiilor de către reclamantă, ci urmare a prezentării de către aceasta a unor date/informații eronate, nesincere, prin ascunderea și astfel inducerea în eroa