ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2859/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 15 ianuarie 2016, reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 44556 din 27.11.2015, emisă de pârâtă, referitoare la soluționarea contestației înregistrate sub nr. x/28.10.2015;

- anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat de pârâtă la data de 30.09.2015;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 80 din 8 septembrie 2016, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și a anulat Decizia nr. 44556/27.11.2015 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/07.10.2015, emise de pârâtă.

Împotriva Sentinței civile nr. 80 din 8 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

După expunerea detaliată a contextului factual care a dus la promovarea prezentului litigiu, pârâta a susținut că, prin hotărârea instanței de fond, sunt încălcate normele de drept material cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 224/2008, Ghidul Solicitantului pentru Măsura 312, Regulamentul CE nr. 65/2011, precum și clauzele contractului de finanțare.

Recurenta-pârâtă a învederat că, la emiterea actelor administrative contestate, au fost luate în considerare atât elemente obiective, cât și subiective, în raport de care a apreciat asupra premiselor creării de condiții artificiale, instanța de fond reținând în mod nejustificat că nu sunt dovedite cele două elemente impuse prin jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Deși instanța de fond admite că beneficiarul nu a asigurat cofinanțarea proiectului, menționând că societatea a primit suma de 130.000 de la Societatea B. SRL și suma de 170.000 RON de la Societatea C. SRL, ajunge la concluzia eronată că acest indicator nu demonstrează existența unei nereguli. Or, susține recurenta-pârâtă, modul de asigurare al cofinanțării reprezintă atât o neregulă de sine stătătoare, cât și un indicator al neregulii complexe, care se subsumează noțiunii generice de "condiții artificiale".

Instanța de fond nu a procedat la coroborarea indicatorilor expuși în titlul executoriu, pe care să îi raporteze ulterior jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, clauzelor contractuale și dispozițiilor legale. Motivarea instanței de fond denotă faptul că aceasta nu a luat în considerare susținerile și explicațiile oferite de pârâtă în cadrul apărărilor depuse la dosarul cauzei.

Instanța de fond, în mod nejustificat și cu încălcarea normelor de drept material ale O.U.G. nr. 66/2011, reține faptul că beneficiarul a atins obiectivul măsurii, în condițiile în care recurenta-pârâtă arată că a detaliat și a dovedit că, prin accesarea sprijinului financiar, prin crearea/simularea în mod artificial a condițiilor impuse în Ghidul Solicitantului și în legislația specifică, s-a produs o neregulă.

Un indicator foarte important al conduitei reclamantei, ignorat de instanța de fond, este acela că beneficiarul nu a asigurat în mod direct finanțarea proiectului, ci sumele au fost furnizate tocmai de acele societăți cu care au fost identificate o multitudine de legături (sediu identic, cod CAEN identic sau complementar, activități complementare, etc.).

Criticabilă este și motivarea instanței de fond, potrivit căreia este legală încheierea de contracte de împrumut între societăți comerciale și că aceste acte respectă prevederile Ghidului Solicitantului. Depunerea contractelor de împrumut, în vederea îndeplinirii obligației de asigurare a cofinanțării, precum și informațiile oferite de reclamantă cu privire la sursa finanțării, care s-au dovedit, în urma verificărilor, inexacte, incomplete și contradictorii, reprezintă un indicator foarte puternic al producerii neregulii denumită generic "condiții artificiale", chiar dacă încheierea de contracte de împrumut între societăți comerciale reprezintă acte juridice legale.

În aceste condiții, argumentul instanței de fond, care reține că pârâta nu a identificat și nu a dovedit existența celor două elemente ale creării de condiții artificiale, de natură obiectivă și subiectivă, este contrară normelor de drept material, fiind neîntemeiată concluzia referitoare la inexistența legăturilor între entitățile juridice identificate.

Invocând dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, ale art. 16 din contractul de finanțare, ale art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, prevederile celui de-al treilea și al cincilea considerent ale Regulamentului CE nr. 2988/95, precum și dispozițiile art. 4 din Regulamentul CE nr. 2988/95, recurenta-pârâtă arată că în cauză au fost relevate abateri grave de la angajamentele asumate prin cererea de finanțare, ceea ce conduce la declararea proiectului ca fiind neeligibil și la retragerea ajutorului financiar nerambursabil acordat.

Beneficiarul este în mod direct răspunzător de cunoașterea condițiilor de acordare a finanțării nerambursabile, precum și de modul de implementare a proiectului, având obligația de a se asigura ca toate documentele utilizate în cadrul implementării proiectului sunt autentice, legale și complete, în concordanță cu condițiile de accesare a finanțării nerambursabile, astfel cum acestea sunt prevăzute în contractul de finanțare, Ghidul Solicitantului, legislația națională și europeană. Or, declarațiile eronate sau inexacte ale beneficiarului, în scopul creării în mod artificial de condiții necesare pentru a beneficia de aceste plăți și de a obține un avantaj, contravin obiectivelor FEADR.

Recurenta-pârâtă a invocat dispozițiile Notei directoare pentru Auditori nr. 22 din data de 10/10/2013, emisă de Comisia Europeană - Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală - Consilier Antifraudă, prin care s-a concluzionat că, de regulă, procedura pe care o aplică proprietarii/managerii entităților care au beneficiat deja de fonduri pentru investiții, este aceea de a crea o companie nouă, legal independentă de prima. Această nouă entitate, direct sau indirect controlată de către proprietarii/managerii beneficiarului inițial, va solicita, la rândul său, sprijin pentru investiții. Echipamentele achiziționate astfel vor servi exclusiv intereselor financiare ale beneficiarului inițial.

Prin hotărârea pronunțată în cauza C-434/12-Slancheva sila EOOD, Curtea Europeană de Justiție a confirmat jurisprudența sa anterioară, conform căreia condițiile care contravin obiectivelor schemei necesită întrunirea unor elemente obiective, cât și a unora subiective.

În ceea ce privește elementele obiective, în prezenta cauză, obiectivul general al Măsurii 312, care vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale, nu este îndeplinit, deoarece, pe de o parte, prin elementele comune identificate cu celelalte două proiecte, s-a constatat că s-a depășit plafonul de minimis, iar pe de altă parte, s-a constatat ca, în fapt, beneficiarul nu și-a asigurat cofinanțarea, astfel cum este impus prin dispozițiile care reglementează accesarea fondurilor europene prin FEADR.

Obiectivul specific Măsurii 312 nu a fost atins, întrucât, din analiza indicatorilor fizici, funcționali și economici ai celor trei entități economice implicate în obținerea finanțării, rezultă o multitudine de legături, astfel cum este detaliat în titlul executoriu. Deși aceste elemente, analizate individual, au o aparență de legalitate, analizarea în totalitatea a acestor elemente a condus la suspiciunea de neregulă, constând în crearea de condiții artificiale în scopul obținerii sprijinului financiar.

În ceea ce privește elementele subiective, trebuie stabilit scopul principal și real al cererii de finanțare, prin raportare la legăturile juridice, economice și/sau personale între persoanele implicate în investiția respectivă. Elementul subiectiv al legăturilor poate fi regăsit și în situația în care mai mulți investitori solicită sprijin prin FEADR, în special atunci când proiectele de investiții sunt identice și când există o legătură geografică, economică, funcțională, juridică și/sau personală între aceste proiecte.

Existenta unui element subiectiv constă în urmărirea în exclusivitate a obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei anterior menționate, din analiza aspectelor consemnate în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor rezultând în mod evident o coordonare deliberată între asociații societății, cu scopul evident de a obține fonduri nerambursabile peste limita legală admisă de lege.

Clauzele contractului de finanțare impun fiecărui beneficiar să mențină, pe perioada de derulare și monitorizare a proiectului, criteriile de eligibilitate avute în vedere de autoritatea contractantă. Obligațiile solicitantului de a acționa în nume propriu, de a asigura în mod real cofinanțarea și de a depune declarații corecte și reale, fac parte din criteriile de eligibilitate avute în vedere la selectarea cererii de finanțare. În cauză, în urma multitudinii de elemente identificate, grupate în cele trei grupe de indicatori, precum și în urma verificărilor documentare și a celor efectuate în teren, s-a constatat că beneficiarul nu a menținut condițiile de eligibilitate.

În ceea ce privește îndeplinirea de către beneficiar a condițiilor de asigurare ale cofinanțării, recurenta-pârâtă mai arată că, potrivit Ghidului Solicitantului, varianta în vigoare în sesiunea 01/2011, la care a participat reclamanta, contribuția poate fi asigurată din surse proprii sau prin credit bancar, fiind neîntemeiat argumentul instanței de fond referitor la posibilitatea participării unor alte societăți cu aport la cofinanțare.

Recurenta-pârâtă concluzionează că, în prezenta speță, neregula sesizată se circumscrie noțiunii de creare de condiții artificiale în accesarea finanțării nerambursabile și constă în:

- încălcarea criteriului de eligibilitate care impunea încadrarea întreprinderii în categoria de microîntreprindere autonomă, precum și a obligației menținerii tuturor criteriilor de eligibilitate avute în vedere inițial la depunerea cererii de finanțare;

- încălcarea regulii de accesare a finanțării nerambursabile, prin fracționarea unei investiții mai mari și depășirea plafonului de minimis;

- încălcarea obiectivului Măsurii 312, care constă în diversificarea activităților economice în mediul rural.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 noiembrie 2016, intimata-reclamantă Societatea A. SRL a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În combaterea recursului, intimata-reclamantă a susținut că toate neregulile au fost constatate în mod eronat de echipa de control, societatea beneficiară a finanțării îndeplinind integral condițiile legale pentru primirea ajutorului financiar, motiv pentru care, se impune anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 30.09.2015.

Astfel, în procesul-verbal atacat nu s-a precizat, în concret, dacă declarația pe proprie răspundere a administratorului societății și centralizatorul aport administrator sunt false sau sunt incomplete, expirate, inexacte sau dacă nu corespund realității, ci s-a preferat folosirea unei formulări generice, astfel încât să fie acoperite toate aceste situații.

Din analiza procesului-verbal atacat, reiese faptul că recurenta-pârâtă nu a dovedit existența elementului obiectiv care să conducă la concluzia că s-au creat condiții artificiale, beneficiarul respectând toate condițiile de eligibilitate și de selecție aferente Măsurii 312.

Societățile B. SRL și C. SRL nu au beneficiat de sumele primite de către intimata-reclamantă. Condițiile artificiale puteau fi luate în considerare doar în situația în care Societatea A. SRL desfășura activitate în urma implementării proiectului, iar veniturile încasate erau direcționate către celelalte două societăți. În speță, nu a fost depășit, de niciuna dintre aceste societăți plafonul maxim de 200.000 euro, așa cum reiese chiar din cele consemnate în procesul-verbal atacat.

Referitor la mail-ul trimis în data de 18.06.2015, ce conținea extrasele de cont pentru anul 2011, eliberate în anul 2015 de D., interpretarea dată de echipa de control cu privire la sumele prevăzute în extrasele de cont, este total eronată. Așa cum se precizează și în răspunsul emis de D. SA cu nr. x/23.06.2015, ambele extrase de cont conțin aceleași informații, care însă au fost generate de aplicații informatice diferite. Adresa emisă de bancă a fost însoțită de copii ale ordinelor de plată din 25.05.2011, aferente sumelor de 130.000 RON și 170.000 RON, din care reiese faptul că aceste sume au fost virate de Societățile B. SRL și C. SRL.

În ceea ce privește contractele de împrumut încheiate între societăți, intimata-reclamantă a susținut, contrar opiniei recurentei-pârâte, că aceste convenții nu trebuiau să fie întocmite în formă autentică ori să poarte dată certă, întrucât realitatea lor este probată prin transferurile bancare.

Prin declarația pe proprie răspundere dată de administratorul societății în data de 16.07.2015, se atestă în mod corect faptul că partea de cofinanțare necesară implementării proiectului este aportul acestuia ca administrator și unic asociat al societății. De asemenea, se atestă că sumele de bani provenite din alte colaborări comerciale au fost restituite în termen legal, respectând condițiile contractuale, astfel societatea neavând nicio datorie față de terți.

Conform Regulamentului CE nr. 1407/2013 cu privire la ajutorul de minimis, cuantumul ajutoarelor pe care o întreprindere unică le poate primi, nu va depăși 200.000 euro, pe o perioadă de 3 ani fiscali. Totodată, art. 2 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1407/2013 definește noțiunea de întreprinderea unică prin raportare la relațiile existente între anumite întreprinderi, dar în speță, nu este incidentă niciuna dintre aceste situații, întrucât între intimata-reclamantă și celelalte două societăți nu există o relație de natura celor precizate în textul de lege.

Intimata-reclamantă a mai arătat că autoritatea contractantă nu a făcut dovada analizei elementelor obiective și subiective, astfel cum sunt menționate în Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza C - 434/12 Slancheva sila EOOD contra Bulgaria, ignorând prevederile legale și nedovedind că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de recurs, pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat critici cu privire la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, ale H.G. nr. 224/2008, a prevederilor cuprinse în Ghidul Solicitantului pentru Măsura 312 și ale Regulamentului CE nr. 65/2011, precum și a clauzelor contractului de finanțare, critici care privesc, în esență, netemeinicia argumentelor primei instanțe, referitoare la nedovedirea, în cuprinsul actelor administrative contestate, a elementelor obiective și subiective care conturează crearea condițiilor artificiale, în ceea ce privește finanțarea nerambursabilă de care a beneficiat intimata-reclamantă Societatea A. SRL, conform Contractului de finanțare nr. x din 02.11.2012.

Pentru a răspunde acestor critici, Înalta Curte are în vedere că, în cuprinsul titlului de creanță a fost identificată o neregulă, constând în crearea de condiții artificiale, atât în faza de depunere, evaluare și selectare, cât și în faza de implementare a proiectului finanțat, autoritatea de control reținând că Societatea A. SRL nu poate funcționa independent de alte investiții existente și că depinde de resursele financiare ale altor entități beneficiare ale FEADR (Societățile B. SRL și C. SRL), cu scopul eludării criteriilor de selecție și a limitei maxime de sprijin financiar de 200.000 euro.

Un indiciu al acestei acestei nereguli, reținut în procesul-verbal atacat, a fost acela că administratorul societății reclamante a prezentat acte și declarații nereale/neadevărate/false/incomplete/expirate/inexacte/care nu corespund realității, referitoare la sursa cofinanțării, cu scopul de a ascunde legăturile existente între beneficiarii FEADR.

În acord cu soluția și considerentele primei instanțe, Înalta Curte constată că, din analiza globală a indicatorilor și criteriilor privitoare la cele trei entități juridice, astfel cum au fost expuse în cuprinsul procesului-verbal atacat, nu se poate decela o practică concertată, deliberată, având ca scop depășirea limitelor ajutorului de minimis, prin care să se fi încălcat prevederile legale ori clauzele contractului de finanțare și care să fi avut drept consecință neîndeplinirea obiectivelor Măsurii 312.

Prin recursul declarat în cauză, pârâta a susținut o neconformitate a sentinței atacate cu jurisprudența europeană în materie, conturată prin hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la data de 12.09.2013, în cauza C-434/12 Slancheva sila EOOD, susținând că indicatorii de neregulă nu au fost interpretați prin prisma considerentelor acestei hotărâri, prin care s-a stabilit că:

"(...) proba unei practici abuzive a potențialului beneficiar de un astfel de ajutor impune, pe de o parte, un ansamblu de circumstanțe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condițiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins și, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenția de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii creând în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea acestuia.". În ceea ce privește îndeplinirea obiectivului Măsurii 312, pârâta a apreciat că acesta nu a fost atins, susținând că, din analiza indicatorilor fizici, funcționali și economici a celor trei entități economice implicate în obținerea finanțării, rezultă o multitudine de legături, acestea acționând ca o întreprindere unică, iar nu ca entități distincte, fiind îndeplinită și condiția intenției de obținere a unui avantaj nejustificat.

Înalta Curte reține că, potrivit prevederilor inserate la pct. 2 din Anexa la Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 567/2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis "Sprijinirea activităților economice în vederea diversificării economiei rurale și a creșterii calității vieții în spațiul rural", Schema de ajutor de minimis urmărește realizarea unui obiectiv general, ce vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole, în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale (conform fișei tehnice a Măsurii 312), a unor obiective specifice, respectiv crearea și menținerea locurilor de muncă în spațiul rural; creșterea valorii adăugate în activități non agricole; crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală prestate de către micro-întreprinderi; precum și a unor obiective operaționale, respectiv crearea de micro-întreprinderi; dezvoltarea celor existente în sectorul agricol, în spațiul rural; reducerea gradului de dependență față de agricultură.

Așadar, activitatea beneficiarului finanțării trebuie să manifeste un caracter autonom, distinct de activitatea prestată de alți beneficiari ai aceleiași măsuri de sprijin, doar în acest caz putând fi atins scopul măsurii, acela de a crea și a diversifica serviciile pentru populația rurală, prestate de către microîntreprinderi. Or, în cauza de față, indicatorii menționați de recurenta-pârâtă în procesul-verbal contestat, cu privire la legăturile de ordin juridic/contabil/de afaceri nu dovedesc că Societățile A. SRL, B. SRL și C. SRL au acționat ca o entitate unică, în scopul eludării obiectivelor Măsurii 312.

Reperul jurisprudențial în analiza instanței de control judiciar este cel oferit de hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată la data de 12.09.2013, în cauza C-434/12 Slancheva sila EOOD, în care se arată, la paragrafele 40, 41 și 43 că:

"40. (...) fac parte dintre elementele de fapt care pot fi luate în considerare de instanța menționată pentru a stabili caracterul artificial al creării condițiilor necesare pentru a beneficia de o plată în temeiul FEADR legăturile de natură juridică, economică și/sau personală dintre persoanele implicate în operațiunea de investiții respectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea Emsland-Stärke, citată anterior, pct. 58).

Prin urmare, elementul obiectiv al creării de condiții artificiale, constând în neîndeplinirea obiectivului Măsurii 312, este strâns legat de existența elementului subiectiv, care este definit prin anumiți indicatori, grupați în trei categorii, respectiv: indicatori externi/fizici; indicatori structurali, legali, juridici; indicatori de afaceri, financiar-contabili.

În ceea ce privește indicatorii fizici, Înalta Curte reține că simpla existență a celor trei societăți comerciale în cadrul aceleiași localități nu este suficientă pentru a se aprecia asupra unei identități geografice, atât timp cât sediul acestora, respectiv locul de desfășurare a activității, este diferit. Totodată, întocmirea proiectelor de fezabilitate de către aceeași echipă de proiectare, colaborarea cu aceeași firmă de consultanță ori depunerea unor proiecte de finanțare cu titluri similare, nu dovedesc o coordonare deliberată între reprezentanții celor trei societăți comerciale, atât timp cât proiectele au un conținut diferit și vizează finanțarea unor activități distincte.

În ceea ce privește indicatorii structurali/legali, înființarea Societăților A. SRL și C. SRL în aceeași perioadă, având același cod CAEN pentru realizarea investiției, nu este un indicator al neregulii, în condițiile în care activitatea lucrativă este diferită, reclamanta prestând servicii de vopsitorie și tinichigerie auto, iar cea de-a doua societate funcționând ca spălătorie auto. Caracterul complementar al activității se poate raporta doar la domeniul auto în care activează cele două societăți, dar serviciile prestate sunt total distincte, neputându-se considera, astfel cum a arătat recurenta-pârâtă, că cele două societăți împart aceeași piață.

Recursul declarat de pârâtă tratează, cu prioritate, existența indicatorilor de afacere/contabili/financiari, în special din perspectiva chestiunii vizând modalitatea în care societatea reclamantă a asigurat partea proprie de finanțare.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor, autoritatea pârâtă a reținut că îndeplinirea obligației de asigurare a cofinanțării este îndoielnică, din două puncte de vedere: neclaritatea asupra persoanei care a asigurat sumele necesare cofinanțării, în raport de informațiile contradictorii comunicate de D. SA; caracterul nelegal al împrumuturilor acordate de alte societăți comerciale, în vederea asigurării resurselor financiare ale reclamantei.

Referitor la primul aspect, instanța de control judiciar constată că instanța de fond a dat o corectă dezlegare problemei referitoare la persoanele care au virat sumele de bani necesare cofinanțării, în contul societății reclamante. Din răspunsul emis de D. sub nr. x/17.07.2015, s-a confirmat faptul că societatea a primit suma de 130.000 de la Societatea B. SRL și suma de 170.000 RON de la Societatea C. SRL, iar nu de la administratorul societății, domnul E. Acest răspuns a fost menit să clarifice extrasele de cont eliberate de unitatea bancară după încheierea contractului de finanțare, care conțineau informații inexacte, contrare extraselor de cont prezentate de reclamantă, la momentul depunerii cererii de finanțare. Această neconcordanță nu s-a datorat culpei intimatei-reclamante, ci unor aspecte de ordin tehnic, referitoare la sistemele de evidență aparținând unității bancare.

Prin recursul declarat în cauză, pârâta nu a formulat critici referitoare la argumentele instanței de fond vizând realitatea viramentelor bancare realizate de cele două societăți comerciale amintite în contul reclamantei; în schimb, recurenta-pârâtă a invocat nelegalitatea împrumuturilor operate între societăți, pe care instanța de fond ar fi trebuit să o constate, întrucât nu este permisă asigurarea cofinanțării din astfel de surse.

Aceste critici nu pot fi primite, Înalta Curte reținând că, potrivit Ghidului solicitantului pentru accesarea Măsurii 312, contribuția privată poate fi asigurată "din surse proprii, (...) fie din venituri provenite din sponsorizări, donații și legate etc, dovedite în condițiile legii." sau prin "credit bancar". Prin urmare, modalitatea de asigurare a cofinanțării nu este limitată la sursele proprii ori la credit bancar, iar recurenta-pârâtă nu a indicat vreo dispoziție legală, în vigoare la data depunerii cererii de finanțare, care să interzică obținerea resurselor financiare din împrumuturi de la alte societăți. De altfel, operațiunile juridice de obținere a finanțării sunt enumerate doar exemplificativ în cuprinsul ghidului, singura condiție fiind aceea a dovedirii în condițiile legii, probă care a fost făcută în cauză, prin prezentarea extraselor de cont doveditoare a efectuării viramentelor bancare.

În ceea ce privește argumentele recurentei-pârâte privitoare la neîncadrarea întreprinderii în categoria de microîntreprindere autonomă, ca urmare a dependenței financiare a Societății A. SRL de alte entități juridice, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că între societatea reclamantă și celelalte două societăți beneficiare ale sprijinului financiar, respectiv Societatea B. SRL și Societatea C. SRL, nu s-au identificat raporturi din cele menționate în cuprinsul art. 4

4

din Legea nr. 346/2004 (ale cărei prevederi reprezintă transpunerea în legislația națională a dispozițiilor art. 3 alin. (3) parag. 4 din Recomandarea 2003/361/CE), care definesc noțiunea de întreprindere legată.

Totodată, recurenta-pârâtă nu a făcut dovada că activitatea societății reclamante ar depinde de activitatea celorlalte două societăți (B. SRL și C. SRL), în sensul prestării unor servicii exclusive sau cvasiexclusive în favoarea acestora și nu a prezentat nicio dovadă referitoare la relațiile juridice ori personale (de rudenie) dintre asociații și/sau administratorii celor trei societăți comerciale, care ar fi putut conduce la ideea unei coordonări a activității comerciale a celor trei persoane juridice. Simplul act juridic civil al acordării unor împrumuturi în vederea derulării activității, nu reprezintă un indiciu al unei nereguli în materia obținerii fondurilor nerambursabile, cu atât mai mult cu cât, societatea reclamantă era nou înființată și nu putea dispune de resurse financiare obținute din activități comerciale anterioare.

Înalta Curte mai reține că recurenta-pârâtă a susținut, drept indiciu al existenței neregulii și "prestarea de servicii doar către o anumită societate comercială, unde beneficiara a fost angajată", argument pe care instanța de fond l-a considerat a nu avea legătură cu cauza. În egală măsură, Înalta Curte constată că acest argument este străin de contextul factual al dosarului, neavând corespondență la nivelul procesului-verbal atacat, prin cererea de recurs pârâta rezumându-se la a-l relua integral, astfel cum a fost expus prin întâmpinarea depusă la dosarul instanței de fond.

În aceste condiții, dată fiind lipsa elementelor obiective și a celor subiective, care să dovedească crearea unor condiții artificiale în scopul obținerii unui avantaj economic ce eludează obiectivele schemei de ajutor nerambursabil, reține Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, că actele administrative contestate în cauză sunt nelegale, soluția instanței de fond fiind temeinică și legală.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca nefondat.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul avocațial, formulată de intimata-reclamantă Societatea A. SRL, reținând că documentul justificativ prezentat, respectiv chitanța nr. x/27.05.2019, nu face dovada că suma achitată (1500 RON) corespunde prestării serviciilor avocațiale în prezenta cauză, la detaliile plății nefiind menționat numărul dosarului și instanța pe rolul căreia este înregistrat acest dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței civile nr. 80 din 8 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata-reclamantă Societatea A. SRL, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 mai 2019.

GGC - GV