ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3774/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13.10.2014, sub nr. x/2014, pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL Bacău, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a solicitat anularea deciziei de soluționare a contestației administrative nr. x/29.09.2014 și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/25.07.2014.

Prin Sentința nr. 46/2016 din 12 mai 2016, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), a anulat decizia de soluționare a contestației administrative nr. x/29.09.2014, emisă de AFIR, precum și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat de AFIR la data de 25.07.2014 și înregistrat sub nr. x/7.08.2014.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii cu reținerea cauzei spre rejudecare, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiate.

În motivarea recursului a criticat faptul că prima instanță a reținut inaplicabilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, sens în care a apreciat că sentința a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011.

A arătat că intimata-reclamantă a beneficiat de facilitatea oferită de O.U.G. nr. 59/2006, semnând în data de 03.07.2007 contractul nr. x/2007 având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil pentru proiectul intitulat "Realizare abator de păsări în județul Bacău". Potrivit art. 2 alin. (2) și art. 11 alin. (2) din acest act normativ, în cazul nerespectării obligațiilor însușite de beneficiar prin contractul de finanțare, autoritatea contractantă poate înceta executarea contractului, fără înștiințare și fără să plătească finanțarea nerambursabilă, solicitând restituirea completă a sumelor deja plătite în cadrul contractului.

Recurenta-pârâtă a susținut că instanța de fond nu a interpretat corect situația de fapt, prevederile legale și clauzele contractuale incidente, sentința fiind dată cu încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituție și cu interpretarea eronată a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, reținând în mod netemeinic și nelegal faptul că actele administrative reprezentate de procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/07.08.2014 și de decizia de soluționare a contestației nr. 33.349/29.09.2014 ar fi fost emise de AFIR cu încălcarea principiului neretroactivității legii.

Potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 66/26.02.2015, dispozițiile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 sunt neconstituționale prin prisma faptului că aduc atingere principiului neretroactivității legii civile, deoarece permit aplicarea normelor de drept substanțial din O.U.G. nr. 66/2011 cu privire la nereguli săvârșite în intervalul temporal în care era în vigoare O.G. nr. 79/2003. Instanța de contencios constituțional a apreciat că raportul juridic este supus reglementărilor legale în vigoare la data nașterii sale, iar schimbarea ulterioară a condițiilor legale nu are nicio influență asupra legalității acestuia, întrucât calificarea neregulii și stabilirea creanțelor bugetare se face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârșirii neregulii, fără a se putea combina dispozițiile de drept substanțial din cele două ordonanțe în discuție, în vreme ce procedura urmată de organele de control va fi cea reglementată prin actul normativ în vigoare la data efectuării controlului.

A susținut că în speță se impune a se analiza dacă aplicabilitatea neregulii, astfel cum a fost definită de O.G. nr. 79/2003, și aplicarea principiului proporționalității pot schimba concluzia inserată în titlul de creanță contestat.

Comparând noțiunea de neregulă definită de cele două ordonanțe, a menționat că cea din art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 este o preluare a prevederilor art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995, potrivit cărora constituie abatere orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate, o asemenea definiție regăsindu-se și în art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999. Astfel, definiția neregulii este asemănătoare în cele două acte normative.

În ceea ce privește principiul proporționalității, a arătat că acesta se regăsește în O.U.G. nr. 66/2011, în O.G. nr. 79/2003 nefiind reglementat.

Recurenta-pârâtă a precizat că în Decizia nr. 66/2015 Curtea Constituțională a constatat că, sub aspectul definirii neregulii, prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai severe, în sensul că reglementează și cu privire la potențialitatea prejudicierii bugetului Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit, în schimb, sub aspectul corecțiilor/reducerilor în cazul constatării neregulilor, dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai favorabile decât cele ale O.G. nr. 79/2003. Analizând coroborat textele celor două ordonanțe cu art. 4 din Regulamentul nr. 2988/95, reiese că orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obținut nejustificat, prin obligația de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat sau prin pierderea totală sau parțială a garanției constituite în sprijinul cererii de a beneficia de un avantaj acordat sau în momentul primirii unui avans.

Prejudiciul produs bugetului UE sau bugetelor naționale poate fi real sau potențial, iar producerea însăși a unei nereguli și utilizarea necorespunzătoare a banilor acordați atrage sancțiunea restituirii parțiale sau totale a acestora, sens în care a invocat Hotărârea C.J.U.E. din 15 septembrie 2005, Comisia/Irlanda, C-199/03, pct. 26, Concluziile avocatului general B. prezentate în cauza C-44/96, Mannesmann Anlagenbau Austria și alții, pct. 108, Concluziile avocatului general C. prezentate în cauza C-465/10, Chambre de commerce et d'industrie de l'Indre, punctele 59 și 60). De asemenea, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene (Hotărârea din 15 septembrie 2005, Irlanda/Comisia, C-199/03, pct. 31, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, C-465/10, pct. 47), s-a reținut că "inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta grav interesele financiare ale Uniunii". Astfel, un stat membru care a acordat asistență financiară din partea FEDR poate să revoce asistența acordată și să solicite beneficiarului rambursarea finanțării (Hotărârea din 22 ianuarie 2004, COPPI, C-271/01, pct. 48, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, C-465/10, pct. 32). În consecință, producerea unei nereguli în utilizarea fondurilor naționale acționează cu prioritate, fără să fie necesară existența unui prejudiciu concret asupra bugetului de stat.

A susținut că în această materie, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că producerea unor nereguli, abateri, fraude produce automat un prejudiciu bugetului Uniunii Europene și statele membre au obligația de a solicita de la beneficiari restituirea fondurilor utilizate în mod necorespunzător, iar prin similitudine, obligația de recuperare a fondurilor naționale utilizate necorespunzător intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu. Prin definiția neregulii, astfel cum este prevăzută în O.U.G. nr. 66/2011, legiuitorul național a armonizat legislația internă cu normele europene.

În consecință, recurenta-pârâtă a apreciat că procesul-verbal de constatare nr. x/07.08.2014 a fost legal emis, cu respectarea normelor legale în vigoare la momentul emiterii, iar în ceea ce privește modul de aplicare a corecției financiare, se impunea retragerea întregului sprijin financiar acordat, dat fiind faptul că neregulile identificate (conflict de interese) afectează în integralitate contractul de finanțare.

A arătat că o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică tuturor cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia, dar acest aspect nu poate echivala cu anularea unui act emis în temeiul unui text de lege care ulterior a fost declarat neconstituțional, întrucât la data emiterii procesului-verbal de constatare contestat dispozițiile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 erau valabile, iar încadrarea neregulilor constatate trebuia și a fost făcută conform acestui act normativ.

Recurenta-pârâtă a considerat că nu este corect a se reține acest incident ca unic motiv de anulare a actului atacat, întrucât potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor. Astfel, o corectă aplicare a Deciziei nr. 66/2015 a Curții Constituționale presupune evaluarea neregulilor din actul administrativ atacat potrivit legislației în vigoare la data producerii acestora și nu anularea actului motivat de faptul că acesta nu a fost emis în temeiul O.G. nr. 79/2003, act normativ față de care exista o normă tranzitorie de aplicare la data emiterii procesului-verbal de constatare. A susținut că instanța trebuia să verifice dacă neregulile constatate se încadrează în art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003 și să procedeze la anularea actului dacă acestea nu se puteau încadra în această reglementare.

Intimata-reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.

A arătat că prima instanță a dat eficiență Deciziei nr. 66/11015 a Curții Constituționale printr-o interpretare corectă, conform art. 147 din Constituție, recurenta apreciind în mod greșit că prin această decizie s-ar fi statuat că nu pot fi sancționate în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 eventuale nereguli săvârșite anterior intrării în vigoare a acestei ordonanțe.

A susținut că, întrucât nu a beneficiat de fonduri europene, ci de fonduri de la bugetul de stat, motivele ce vizează protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene sunt străine de obiectul cauzei.

Pe de altă parte, reținând în actul contestat art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, recurenta a aplicat norme de drept substanțial cu privire la nereguli săvârșite în intervalul în care era în vigoare O.G. nr. 79/2003, deoarece contractul a fost încheiat în anul 2007, iar atribuțiile și executarea lui au avut loc în perioada 2007 - 31 martie 2010. Consideră că este discutabilă chiar incidența O.G. nr. 79/2003 câtă vreme acest act normativ nu sancționează neregulile legate de finanțarea de la bugetul de stat.

Totodată, comparația definițiilor date neregulii și abaterii de către O.G. nr. 79/2003 și O.U.G. nr. 66/2011 nu are nicio relevanță în contextul în care recurenta nu a reținut O.G. nr. 79/2003 în actul de control, instanța fiind ținută să verifice legalitatea actului prin prisma temeiurilor de drept reținute.

A considerat că în materia conflictului de interese nu se poate reține ca temei O.U.G. nr. 66/2011 cu privire la un contract din anul 2007.

Mai arată în întâmpinare că recurenta-pârâtă a omis faptul că instanța de fond a constatat nulitatea actului de control în temeiul deciziei Curții Constituționale nr. 66/2015 și nu a pășit la cercetarea fondului cauzei și, cum recurenta nu a analizat efectiv argumentele instanței, considerentele hotărârii recurate au rămas în vigoare și au intrat sub autoritate de lucru judecat

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința recurată prin prisma motivului de recurs invocat, a apărărilor din întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, față de următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

În urma denunțului formulat de SC D. SRL la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău, a fost constituit dosarul penal nr. x/2012 în care, prin adresa din 7.04.2014, înregistrată la A.P.D.R.P. sub nr. x/11.04.2014, Direcția Națională Anticorupție a solicitat să se efectueze verificări privind implementarea de către reclamantă a proiectului "Realizare abator de păsări în județul Bacău".

Prin ordonanța din 12.03.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugete administrate de aceasta sau în numele ei, prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), c) și d) din Legea nr. 241/2005.

În baza acestei adrese, A.F.I.R. (fosta A.P.D.R.P.) a emis Nota de descoperire a unei nereguli și de fundamentare pentru desfășurarea unui control IRD 0.1 nr. 15749/13.05.2014 și a procedat la efectuarea unor verificări privind modul de implementare a proiectului sus menționat, finalizate cu întocmirea la data de 25.07.2014 a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, înregistrat sub nr. x/7.08.2014, contestat în prezenta cauză.

În acest proces-verbal echipa de control a constatat că SC A. SRL a depus cerere de finanțare prin programul SAPARD românesc pentru proiectul menționat care a fost declarat eligibil și a fost încheiat între AFIR și beneficiarul SC A. SRL contractul de finanțare nr. x din 7.02.2007, Agenția acordându-i beneficiarului o finanțare nerambursabilă de 4.858.703 RON, reprezentând 50% din valoarea proiectului.

SC A. SRL a organizat selecții de oferte pentru mai multe categorii de lucrări și a încheiat contracte de execuție lucrări atât cu SC D. SRL, cât și cu SC E. SRL. S-a reținut în procesul-verbal că în cazul selecției de oferte unde a fost declarat câștigător SC E. SRL, din cele constatate de Garda Financiară reiese că au fost încălcate regulile impuse privind atât derularea selecției de oferte, fiind evident conflictul de interese, cât și cele privind realitatea cheltuielilor solicitate spre decontare la Agenție. Concret, s-a menționat că SC A. SRL are ca asociați și administratori pe F. și G., iar SC E. SRL, care a funcționat în perioada 25.06.2009 - 22.12.2010, în prezent fiind radiată, a avut ca asociat și administrator pe H., care a fost angajata SC A. SRL și conviețuiește cu asociatul G., căruia i-a dat procură să administreze SC E. SRL. S-a menționat că beneficiarul SC A. SRL a depus înscrisuri întocmite în fals pentru a atesta în mod nereal execuția unor lucrări de către SC E. SRL, care în realitate au fost executate de SC D. SRL și a omis evidențierea în contabilitate a unor operațiuni, a evidențiat cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale și a ascuns unele acte contabile.

Se precizează în procesul-verbal că verificările au avut drept scop evaluarea criteriilor de selecție a cererii de finanțare pornind de la constatările DNA, respectarea art. 1 alin. (2) și (7) alin. (1) din contractul de finanțare, a art. 4 din Anexa I la contractul de finanțare și a art. 14, 17 și 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

În urma acestor constatări s-a decis recuperarea ajutorului acordat pentru cheltuielile solicitate Agenției spre decontare în baza contractului încheiat cu SC E. SRL, fiind stabilită o creanță bugetară în valoare de 670.906,70 RON.

Instanța de fond a anulat decizia de soluționare a contestației administrative nr. x/29.09.2014, precum și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, reținând că pârâta a constatat încălcarea regulilor privind conflictul de interese conținute, printre altele, și de art. 14 din O.U.G. nr. 66/2011. Dispozițiile art. 63 din același act normativ stabilesc următoarele: Prevederile secțiunii a 2-a a cap. II se vor aplica contractelor/acordurilor/deciziilor/ordinelor de finanțare încheiate după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Art. 14 reținut de pârâtă ca fiind încălcat este cuprins în Secțiunea a 2-a a cap. II - Reguli în materia conflictului de interese și având în vedere data încheierii contractului supus verificării - 24.07.2009 se constată că, într-adevăr, acest temei de drept nu putea fi reținut.

Pârâta a menționat ca temei de drept în procesul-verbal contestat și art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, care definește neregula, iar prin Decizia Curții Constituționale nr. 66/2015 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011. În această decizie, Curtea Constituțională constată că materia prevenirii, constatării și sancționării neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene a fost reglementată prin două acte normative succesive, respectiv O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, și O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, face o comparație a acestor reglementări și constată că sunt diferite atât în ceea ce privește definiția neregulii, elementul de diferențiere constituindu-l potențialitatea producerii prejudiciului, cât și în ceea ce privește sancțiunile aplicabile și în raport de aceste considerente, susținerile pârâtei potrivit cărora definiția neregulii este identică în cele două acte normative nu pot fi reținute.

Curtea Constituțională analizează și norma tranzitorie conținută de art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 și reține că textul de lege criticat aduce atingere principiului neretroactivității, deoarece permite aplicarea normelor de drept substanțial din O.U.G. nr. 66/2011 cu privire la nereguli săvârșite în intervalul temporal în care era în vigoare O.G. nr. 79/2003, legiuitorul reglementând un criteriu greșit pentru determinarea aplicabilității noilor norme de drept substanțial, respectiv existența sau nu a unor activități de control în desfășurare la momentul intrării în vigoare a noii legi, fără a se raporta la legea în vigoare la momentul nașterii raportului juridic. Curtea constată că, urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate, calificarea neregulii și stabilirea creanțelor bugetare se vor face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârșirii neregulii potrivit principiului tempus regit actum, așadar fără a se putea combina dispozițiile de drept substanțial din O.G nr. 79/2003 cu cele ale O.U.G. nr. 66/2011, în vreme ce procedura urmată de organele de control va fi cea reglementată prin actul normativ în vigoare la data efectuării controlului.

În raport cu perioada în care a fost derulată procedura de selecție de oferte, a fost încheiat contractul de executare lucrări cu SC E. SRL și executat și de faptul că în actul contestat neregula a fost stabilită prin raportare la definiția conținută de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, iar sancțiunea a fost aplicată în conformitate cu dispozițiile art. 17 din același act normativ, instanța a reținut că decizia Curții Constituționale nr. 66/2015 este incidentă în speță și că, în raport cu această decizie, procesul-verbal a fost încheiat cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile, fapt ce atrage anularea acestuia. Împrejurarea că în contractul de finanțare era prevăzută obligația pentru beneficiar de a adopta o conduită de natură a evita conflictul de interese (sintagmă nedefinită, de altfel) și că se invocă o încălcare a obligațiilor contractuale nu este de natură a conduce la o altă concluzie, potrivit căreia nu ar fi incidentă decizia Curții Constituționale și nu ar fi încălcat principiul neretroactivității legii civile, întrucât chiar dacă se invocă o încălcare a prevederilor contractului de finanțare, fapta care atrage în opinia pârâtei retragerea sprijinului acordat este stabilită tot prin raportare la definiția neregulii conținută de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Cu excepția reglementării conținute de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, care consacră potențialitatea producerii prejudiciului, în condițiile dreptului comun, nici răspunderea civilă delictuală și nici răspunderea civilă contractuală nu poate fi antrenată în lipsa unui prejudiciu. De altfel, în art. 17 din anexa I la contractul de finanțare este definită "neregularitatea" în accepțiunea contractului ca fiind "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate, precum și orice nerespectare a prevederilor contractelor de finanțare încheiate de beneficiarii acestui program, rezultată dintr-o acțiune sau omisiune de către beneficiar, care printr-un punct nejustificat de cheltuială, are ca efect prejudicierea bugetului României", însă pârâta nu s-a raportat la această definiție în calificarea faptelor reținute în sarcina beneficiarului ca neregulă, ci s-a raportat la art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, inaplicabil în speță.

În ceea ce privește susținerea pârâtei referitoare la faptul că definiția neregulii la care s-a raportat este identică cu cea conținută de art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/95 și art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006 și că se impune aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar, instanța a reținut că reclamanta a obținut cofinanțare publică nerambursabilă de la bugetul de stat în condițiile O.U.G. nr. 59/2006 și ale H.G. nr. 1644/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 59/2006. Finanțarea nerambursabilă nefiind acordată din bugetul Uniunii Europene nu sunt aplicabile dispozițiile care reglementează această materie. Art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1644/2006 prevede că pentru proiectele de investiții care beneficiază de cofinanțare de la bugetul de stat se aplică procedurile de evaluare, selectare, contractare și plată acreditate pentru Programul SAPARD, adaptate la prevederile legislației naționale și aprobate prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, în termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a prezentelor norme metodologice.

Aplicarea prioritară a dreptului comunitar presupune existența unui conflict între legea națională și dreptul comunitar și aplicarea directă a acestuia din urmă, așa cum rezultă din hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza Simmenthal II, însă în speță nu se relevă niciun conflict și, în tot cazul, statul nu ar putea invoca efectul direct al regulamentelor. Efectul direct se referă la atributul unei norme comunitare de a crea în patrimoniul persoanelor fizice și juridice drepturi pe care le pot invoca direct în fața instanțelor naționale împotriva altor persoane fizice sau juridice ori a autorităților publice (hotărârea pronunțată în cauza Van Gend en Loos).

Înalta Curte apreciază că mai întâi se impune a fi făcută o precizare cu privire la una dintre susținerile din cererea de recurs, anume aceea că instanța de fond nu a interpretat corect situația de fapt.

Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se poate solicita instanței de control judiciar, în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, reformarea hotărârii pronunțate de instanța de fond sau de instanța de apel în anumite cazuri prevăzute de lege.

Conform prevederilor legale în vigoare, recursul nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale aplicabile. Astfel, motivele de recurs vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, nu poate forma obiect al analizei instanței de recurs susținerea că instanța de fond nu a interpretat corect situația de fapt.

În cererea de recurs se susține că sentința a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, și anume art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, făcându-se o analiză comparativă între definiția noțiunii de neregulă reglementată de O.G. nr. 79/2003 și cea reglementată de O.U.G. nr. 66/2011.

Cu privire la această comparație se constată că nu este relevantă în soluționarea litigiului din moment ce prima instanță a precizat că o analiză pe fond, în sensul de a se stabili dacă faptele reținute în actul de control constituie abatere și atrag măsura retragerii sprijinului acordat nu se poate efectua, întrucât instanța face o analiză a situației de fapt și a temeiului de drept reținut de organul de control, neputând schimba temeiul de drept și reține temeiul de drept aplicabil speței. În raport cu aceste considerente, nici susținerile recurentei privind principiul proporționalității pe care O.G. nr. 79/2003 nu îl reglementează, dar care este consacrat de O.U.G. nr. 66/2011, nu pot fi reținute în soluționarea favorabilă a recursului.

Mai mult, definiția neregulii din actele normative sus menționate este corelată de recurentă cu prevederile comunitare pe care le apreciază incidente în cauză.

Astfel, sunt invocate prevederile Regulamentului nr. 2.988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene, ale Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999, precum și mai multe hotărâri pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene potrivit cărora producerea unor nereguli, abateri, fraude produce automat un prejudiciu bugetului Uniunii Europene și statele membre au obligația de a solicita de la beneficiari restituirea fondurilor utilizate în mod necorespunzător.

De asemenea, se susține că prin similitudine, obligația de recuperare a fondurilor naționale utilizate necorespunzător intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

Înalta Curte constată că în considerentele sentinței recurate se precizează în mod clar că finanțarea nerambursabilă nefiind acordată reclamantei din bugetul Uniunii Europene nu sunt aplicabile dispozițiile care reglementează această materie. Deși prima instanță constată inaplicabilitatea în cauză a normelor comunitare, recurenta reiterează în fața instanței de recurs prevederile comunitare pe care le consideră incidente și jurisprudența comunitară aferentă, fără să motiveze de ce acestea au aplicabilitate în litigiul de față.

Este de necontestat că reclamanta a beneficiat de dispozițiile O.U.G. nr. 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanțării publice nerambursabile pentru proiectele de investiții din cadrul Programului SAPARD, care prevede în art. 1 lit. a) că proiectele conforme depuse în cadrul Programului SAPARD până la data de 31.07.2006 (...) care sunt declarate eligibile, selectate și contractate pentru finanțare până la data de 31.12.2006 și care nu beneficiază de fonduri publice nerambursabile aprobate pentru Programul SAPARD în perioada 2000 - 2006, beneficiază de următoarele facilități: acordarea cofinanțării publice nerambursabile de la bugetul de stat, în conformitate cu prevederile legale ale fișelor tehnice pentru aceste măsuri.

Cu toate acestea, recurenta nu prezintă argumentele de drept pe care își întemeiază susținerea că este aplicabilă reglementarea comunitară și în cazul finanțării obținute de reclamantă, neputându-se considera că "similitudinea" cu obligația de recuperare a fondurilor comunitare utilizate necorespunzător, la care face trimitere în cererea de recurs, reprezintă justificarea incidenței normelor comunitare menționate, în lipsa unui temei juridic în acest sens.

Se mai invocă în cererea de recurs încălcarea disp art. 147 alin. (4) din Constituție potrivit cărora deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere de lege numai pentru viitor.

În cadrul acestei critici se susține că o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică tuturor cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia, însă acest aspect nu poate echivala cu anularea unui act emis în temeiul unui text de lege care ulterior a fost declarat neconstituțional, întrucât la data emiterii procesului-verbal de constatare dispozițiile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 erau valabile, iar încadrarea neregulilor constatate trebuia și a fost făcută conform acestui act normativ. Nu este corect, susține recurenta, a se considera acest incident ca unic motiv de anulare a actului atacat.

Înalta Curte reține că nu poate fi vorba despre încălcarea prevederii constituționale invocate, din moment ce la data soluționării litigiului prin sentința recurată era publicată Decizia Curții Constituționale nr. 66/2015 în Monitorul Oficial al României, deci aceasta avea caracter obligatoriu pentru instanță.

Totodată, din sentință rezultă că prima instanță a avut în vedere la anularea actelor administrative contestate nu doar considerentul vizând neretroactivitatea legii, prin prisma reglementării legale în vigoare la data producerii neregulii, ci și împrejurarea că finanțarea nu a fost acordată din bugetul Uniunii Europene.

Astfel, instanța de fond a făcut referire la legislația în vigoare la momentul producerii neregulii reținute, constând în încălcarea regulilor privind conflictul de interese conținute de art. 14 din O.U.G. nr. 66/2011, concluzionând că acest temei de drept nu putea fi reținut având în vedere data încheierii contractului supus verificării, dată la care art. 14 din O.U.G. nr. 66/2011 cuprins în Secțiunea a 2-a a Capitolului II - Reguli în materia conflictului de interese nu era în vigoare, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 63 din același act normativ conform cărora prevederile secțiunii a 2-a a Capitolului II se vor aplica contractelor/acordurilor/deciziilor/ordinelor de finanțare încheiate după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

De asemenea, a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile comunitare ce reglementează materia finanțării nerambursabile din fonduri europene, iar în acest context a apreciat relevantă și împrejurarea că trebuia demonstrată producerea unui prejudiciu, în condițiile în care art. 17 din anexa 1 la contractul de finanțare definește neregularitatea ca fiind orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate, precum și orice nerespectare a prevederilor contractelor de finanțare încheiate de beneficiarii acestui program, rezultată dintr-o acțiune sau omisiune de către beneficiar care, printr-un punct nejustificat de cheltuială, are ca efect prejudicierea bugetului României.

S-a reținut că nu a fost avută în vedere definiția neregulii din contractul de finanțare, ci definiția consacrată de O.U.G. nr. 66/2011 care se raportează la definiția prevăzută de regulamentele comunitare ce nu sunt incidente în speță.

În consecință, mai multe argumente au stat la baza soluției recurate și nu doar cel invocat în cererea de recurs potrivit căruia procesul-verbal de constatare nu ar fi fost emis în temeiul O.G. nr. 79/2003, astfel că susținerea recurentei nu poate fi reținută.

Cu privire la hotărârea judecătorească depusă de recurentă la dosar cu titlu de practică judiciară, Înalta Curte reține că aceasta vizează o cu totul altă ipoteză decât cea din cauza de față, întrucât a fost pronunțată într-un litigiu în care reclamanta obținuse finanțare nerambursabilă din fonduri comunitare.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurentă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței nr. 46/2016 din 12 mai 2016 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 10 iulie 2019.

GGC - GV