ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 761/2021

Ședința publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă la data de 25 noiembrie 2019 sub nr. x/2019 reclamanta A. S.R.L. Brăila, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 419.411,92 RON reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 1 septembrie 2016-17 noiembrie 2019.

Prin sentința civilă nr. 166/Fciv/2020 din 12 martie 2020 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. Brăila în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 385.057,36 RON reprezentând contravaloare penalități de întârziere aferente perioadei 25 noiembrie 2016 - 17 noiembrie 2019. Au fost respinse ca prescrise pretențiile reclamantei A. S.R.L. aferente perioadei 1 septembrie 2016 - 24 noiembrie 2016.

A fost obligată pârâta S.C. B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în parte, respectiv la suma de 11.000 RON (taxa de timbru și onorariu avocat).

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta A. S.R.L. și pârâta S.C. B. S.R.L..

Apelanta-reclamantă A. S.R.L. a criticat sentința pentru nelegalitate sub aspectul calculului termenului de prescripție.

Prin apelul formulat, pârâta B. S.R.L. a criticat soluția pronunțată cu privire la greșita reținere a datelor pentru stabilirea începutului cursului prescripției dreptului la acțiune al reclamantei A. S.R.L., ca și a aplicării dispozițiilor art. 2537 alin. (1) pct. 2 C. civ.

Prin decizia nr. 207/2020 din 23 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a fost admis apelul declarat de A. S.R.L. Brăila împotriva sentinței civile nr. 166/Fciv/2020 din 12 martie 2020 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o schimbă în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantă si obligă pe pârâta B. S.R.L. Brăila la plata sumei de 419.411,92 RON reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 1 septembrie 2016 - 17 noiembrie 2019 aferente contractului de prestări servicii nr. x/22.04.2015.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B. S.R.L. Brăila împotriva aceleiași sentințe pe care a obligat-o la plata sumei de 16.417 RON reprezentând cheltuieli de judecată fond și apel, în favoarea reclamantei A. S.R.L. Brăila.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâtă S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, în rejudecare, admiterea apelului pârâtei și respingerea acțiunii reclamantei, ca urmare a intervenirii prescrierii dreptului său la acțiune și respingerea apelului reclamantei.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta apreciază că modalitatea în care instanța de apel s-a raportat în speță la momentul introducerii acțiunii și a analizat efectele acestuia a determinat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2.537 pct. 2 și pe cele ale art. 2.541 C. civ. care reglementează cazurile de întrerupere a prescripției, respectiv efectele întreruperii prescripției dreptului material al reclamantei de a recupera penalitățile rezultate din neplata debitului principal datorat de pârâtă în baza contractului de prestări servicii nr. x/22.04.2015.

În opinia recurentei, această greșeală s-a datorat în aceeași măsură și neobservării împrejurării susținute în mod constant de recurenta B. S.R.L. că, în speță, obiectul acțiunii reclamantei îl forma recuperarea sumei reprezentând penalități de întârziere prevăzute prin art. 6 pct. l din contractul de prestări servicii nr. x/22.04.2015, penalități care începeau să curgă în termen de 60 de zile de la data facturării, astfel cum se prevedea la pct. 4.2 din contract.

Astfel, dreptul la recuperarea acestor sume s-a născut pentru reclamantă în data de 23 august 2015, respectiv după 60 de zile de la emiterea facturii nr. x/23.06.2015 pentru că dreptul la recuperarea penalităților, ca drept de creanță, beneficiază de o prescripție distinctă de cea a dreptului de a solicita plata debitului principal, pentru ca penalitățile de întârziere, ca și dobânzile sunt prestați periodice care se acumulează cu fiecare perioadă de timp căreia ele îi corespund, timp în care obligația principală trebuia să fie executată însă nu a fost, iar prescripția dreptului la acțiune privind recuperarea acestora curge, de asemenea, în mod distinct de cea a dreptului principal.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, făcând o greșită interpretare a dispozițiilor art. 2.537 pct. 2 și pe cele ale art. 2.541 C. civ. care reglementează cazurile de întrerupere a prescripției, respectiv efectele întreruperii prescripției dreptului material al reclamantei de a recupera penalitățile rezultate din neplata debitului principal datorat de pârâtă în baza contractului de prestări servicii nr. x/22.04.2015.

Potrivit art. 2524 alin. (1) C. civ., "dacă prin lege nu se prevede altfel, în cazul obligațiilor contractuale de a da sau de a face prescripția începe să curgă de la data când obligația devine exigibilă și debitorul trebuia astfel s-o execute", termenul de prescripție fiind de 3 ani, conform art. 2517 C. civ.

În raport cu aceste dispoziții legale, se constată că susținerile recurentei sunt întemeiate, având în vedere că prezenta acțiune a fost introdusă la data de 25 noiembrie 2019, iar termenul de prescripție este de 3 ani, astfel că, reclamanta era îndreptățită să solicite plata penalităților începând cu data de 25 noiembrie 2016 și până la achitarea integrală a debitului principal, respectiv până la data de 17 noiembrie 2019, întrucât debitul principal a fost achitat la data de 18 noiembrie 2019.

În acest context, se reține că pentru perioada anterioară datei de 25 noiembrie 2016, penalitățile de întârziere au fost solicitate în cadrul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Brăila, finalizat prin sentința civilă nr. 6333 din 20 noiembrie 2018.

Astfel, prin sentința civilă nr. 6333 din 20 noiembrie 2018 pronunțată de Judecătoria Brăila, rămasă definitivă prin respingerea apelului și ulterior prin anularea recursului, pârâta a fost obligată la plata sumei de 178.932 RON, reprezentând contravaloare prestări servicii și a sumei de 133.839 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadenței facturii, respectiv 23 august 2015 și până la data de 31 august 2016.

Prin admiterea apelului declarat de A. S.R.L. Brăila împotriva sentinței civile nr. 166/Fciv/2020, prin care a fost obligată pârâta la plata penalităților de întârziere pentru perioada 1 septembrie 2016 - 17 noiembrie 2019 aferente contractului de prestări servicii nr. x/22.04.2015, instanța de apel a reținut că, potrivit art. 2.537 pct. 2 C. civ., prescripția a fost întreruptă începând cu data de 10 octombrie 2017, când a fost înregistrat dosarul nr. x/2017 pe rolul Judecătoriei Brăila și că întreruperea cursului prescripției a încetat prin pronunțarea unei hotărâri definitive - decizia nr. 205 din 6 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați - moment de la care începe să curgă o nouă prescripție a dreptului material la acțiune, termenul urmând a se împlini la data de 6 noiembrie 2022, astfel că, pretențiile reclamantei nu sunt prescrise față de data introducerii cererii, respectiv 25 noiembrie 2019.

Această opinie nu poate fi reținută, întrucât în acest context ar însemna ca reclamanta să beneficieze de dreptul de a recupera penalitățile de întârziere și să beneficieze de două termene în care ar putea formula acțiunea, unul începând cu data de 23 august 2015, respectiv după 60 zile de la emiterea facturii nr. x din 23 iunie 2015 și un al doilea termen începând cu data de 25 noiembrie 2016, ca urmare a aplicării întreruperii prescripției, prin introducerea cererii de chemare în judecată formulată la data de 25 noiembrie 2019.

În acest context, trebuie amintită decizia nr. 7 din 27 aprilie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2014 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la modalitatea de interpretare a dispozițiilor privitoare la prescripția extinctivă în sensul dacă introducerea acțiunii pentru debitul principal și plățile voluntare, eșalonate în temeiul unui act normativ, efectuate în baza unui titlu executoriu, întrerup sau nu termenul de prescripție a dreptului material la acțiune și pentru drepturile accesorii debitului principal, termen ce a început să curgă de la data scadenței dreptului principal.

Astfel, în considerentele acestei decizii, s-au reținut următoarele aspecte:

Daunele-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a creanțelor recunoscute prin titluri executorii, au caracterul unor prestații succesive și sunt datorate pentru întreaga perioadă de executare cu întârziere și calculate pentru fiecare zi de întârziere, cu începere de la data scadenței acestor creanțe.

Ca atare, creditorii sunt îndreptățiți la daune-interese moratorii pentru o perioadă de 3 ani anterioară introducerii cererii de plată a dobânzii, al căror cuantum va fi stabilit în funcție de plățile eșalonate efectuate în executarea creanțelor din titlurile executorii.

Nu există, deci, o cauză de întrerupere a cursului termenului general de prescripție de 3 ani, în condițiile în care actele normative cu privire la plata eșalonată a sumelor de bani prevăzute în titlurile executorii nu cuprind dispoziții referitoare la plata dobânzii penalizatoare pentru neexecutarea titlurilor respective la scadență.

În contextul relevat, Înalta Curte constată că instanța de apel, în cadrul controlului de legalitate nu a procedat, în mod efectiv, la analizarea apelului reclamantei, întrucât aceasta a aplicat în mod greșit dispozițiile legale referitoare la prescripție - art. 2537 pct. 2 si art. 2541 C. civ., iar acest aspect nu poate satisface exigențele unei analize a raportului juridic dedus judecății, din perspectiva aspectelor de nelegalitate evocate.

Astfel, cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de apel se va preocupa să analizeze apelul reclamantei din perspectiva dispozițiilor art. 2.537 pct. 2 și art. 2.541 C. civ. care reglementează cazurile de întrerupere a prescripției, respectiv efectele întreruperii prescripției dreptului material al reclamantei de a recupera penalitățile rezultate din neplata debitului principal datorat de pârâtă în baza contractului de prestări servicii nr. x/22.04.2015 și în acest context să răspundă criticilor formulate de părți în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, în raport cu temeiurile de drept invocate.

Constatând că instanța de apel nu a intrat în cercetarea pretențiilor deduse judecății sub aspectul cererilor cu care a fost învestită, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 207/2020 din 23 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, cu consecința casării în parte a deciziei atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe spre rejudecarea apelului declarat de reclamanta A. S.R.L. BRĂILA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 207/2020 din 23 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. BRĂILA.

Casează în parte decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecarea apelului declarat de reclamanta A. S.R.L. BRĂILA împotriva sentinței civile nr. 166 din 12 martie 2020 pronunțată de Tribunalul Brăila.

Menține restul dispozițiilor instanței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2021.