ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 603/2021

Ședința publică din data de 11 martie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 04 decembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de petenta A. S.A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 și art. 12 alin. (5) din Legea nr. 137/2002.

Pentru a pronunța această soluție, în esență, instanța a reținut că, în speță, sunt îndeplinite doar parțial condițiile cumulative de admisibilitate a cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional, astfel cum sunt prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și a constatat că ceea ce critică în realitate pârâta este modalitatea de interpretare și aplicare de către prima instanță a dispozițiilor legale în cauza dedusă judecății, ci nu expune vicii de neconstituționalitate.

Totodată s-a arătat că în jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a statuat că aspectele ce țin de aplicarea legii intră în competența instanței de judecată investită cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

Împotriva încheierii de ședință din data de 04 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a declarat recurs pârâta A. S.A., invocând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 și a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Recurenta-pârâtă a susținut că încheierea recurată încalcă dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât instanța a respins cererea ca neîntemeiată, ci nu ca inadmisibilă, fiind obligată să sesizeze Curtea Constituțională cu soluționarea excepției.

Examinând cererea de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

În dezvoltarea motivelor de recurs, criticând încheierea atacată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1), (8) C. proc. civ., încadrare efectuată de către instanță, recurenta, în esență, a susținut că aceasta a fost dată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei prin care aceasta a susținut încălcarea de către instanță a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, întrucât aceasta nu ar fi respectat condiția motivării încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din același articol prevede că, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Așadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate este limitată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, printre care și cea referitoare la indicarea unor vicii de neconstituționalitate ale normelor criticate.

Astfel, instanța este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) și (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăși asupra relevanței ori nerelevanței textului denunțat ca fiind contrar legii fundamentale pentru soluționarea cauzei cu care a fost învestită și în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

Condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din directa legătură a prevederilor legale în discuție cu rezolvarea litigiului aflat pe rolul instanței.

În speță, prin recursul ce formează obiectul dosarului în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, recurenta a criticat încheierea recurată din perspectiva dispozițiilor art. 2 și art. 12 alin. (5) din Legea nr. 137/2002, în condițiile în care prima instanță a reținut incidența acestora în cauza dedusă judecății.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că au fost respectate dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea recurată fiind motivată, din cuprinsul acesteia rezultând că instanța nu a putut constata existența legăturii dintre dispozițiile incriminate și soluționarea cauzei, având în vedere că recurenta, prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, în realitate, și-a exprimat nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată de către instanța de fond, fără a arăta în concret în ce constă contradicția dintre normele incriminate și dispozițiile constituționale.

Or, cum s-a arătat anterior, una dintre condițiile ce trebuie îndeplinite de cererea de sesizare a Curții Constituționale, pentru ca instanța în fața căreia s-a ridicat excepția să poată aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a cererii, vizează motivarea acesteia, partea trebuind să indice în concret în ce constă încălcarea normelor constituționale de către dispozițiile pretins a fi neconstituționale, cerință a cărei neîndeplinire determină imposibilitatea constatării respectării condițiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și, implicit, a vreunei legături a normelor incriminate cu soluționarea cauzei.

Față de cele anterior reținute, Înalta Curte apreciază că, în mod legal și temeinic s-a apreciat că, în cauză, cererea de sesizare a Curții Constituționale este neîntemeiată, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, astfel încât va respinge recursul decarat de pârâta S.C. A. S.A. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva încheierii din 04 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2021.