ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1548/2021

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată la data de 29 iunie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 321.978,30 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x din 7 februarie 2017, emise în privința plății primei și, respectiv celei de-a treia tranșe prevăzute de art. 6.1 din contractul de prestări servicii semnat de părți la data de 25 ianuarie 2016, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă prin sentința civilă nr. 2164/2018 din 4 iulie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., astfel cum a fost modificată; pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 160.989,15 RON, reprezentând prima tranșă de preț prevăzută la art. 6.1 din contractul de proiectare încheiat de părți la data de 25 ianuarie 2016 și la plata sumei de 139.032 RON, reprezentând a doua tranșă de preț prevăzută la art. 6.1 din același contract; au fost respinse ca neîntemeiate pretențiile reclamantei în ceea ce privește plata celei de-a treia tranșe de preț prevăzute la art. 6.1 din contractul de proiectare încheiat de părți la data de 25 ianuarie 2016; pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 11.171,21 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată și s-a luat act de faptul că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă prin decizia civilă nr. 93 din 21 februarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2164/04.07.2018 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă; a schimbat, în parte, sentința atacată în sensul că pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 160.989,15 RON, reprezentând tranșa a treia din preț prevăzută în contractul de proiectare din data de 25 ianuarie 2016; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței; s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe, iar pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 2.163 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru, precum și la plata sumei de 25.000 RON, reprezentând onorariul de avocat.

Împotriva acestei decizii pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurent-pârâtă a susținut în esență, că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 1270 din C. civ. și art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 907/2016.

Recurenta consideră că reținerea instanței de la pagina 11 alin. (2) din decizie în sensul că "întocmirea temei de proiectare era în sarcina beneficiarului, . . . . . . . . . .astfel încât apelanta își invocă propria culpă" reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 1270 C. civ. și a dispozițiilor art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 907/2016.

Recurenta-pârâtă consideră că este eronată concluzia instanței, potrivit căreia obținerea autorizației de construcție echivalează cu existența unei teme de proiectare, chiar dacă aceasta nu a fost detaliată în scris. Instanța de judecată avea obligația de a constata îndeplinirea obligațiilor contractuale din perspectiva ambelor părți semnatare. Pentru a pronunța o soluție temeinică și legală instanța, în ipoteza în care constata îndeplinirea parțială a obligațiilor contractuale de către reclamantă, aplicând principiul proporționalității, cu respectarea regulilor impuse de art. 1517 din C. civ., trebuia să procedeze, cel mult, la o admitere în parte a acțiunii introductive, și nu la admiterea integrală a pretențiilor reclamantei.

În opinia recurentei-pârâte, din perspectiva clauzei inserate la art. 4.5 din contract, instanța a pronunțat o soluție nelegală, ignorând în totalitate nerespectarea termenelor agreate de părți și obligațiile asumate expres de acestea.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. s-a invocat faptul că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 22 din același cod care reglementează rolul judecătorului în aflarea adevărului.

Astfel, recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea pronunțată nu este motivată pe probatoriul administrat și nu se bazează pe coroborarea înscrisurilor și probelor din dosar.

Recurenta - pârâtă susține că instanța de judecată a ignorat o mare parte din documentele scrise și a dat prevalență declarațiilor martorilor, pe care însă le-a scos din context. Or, în raport de dispozițiile art. 22 din C. proc. civ. și de prevederile legale deja invocate, interpretarea coroborată a probelor impunea instanței, dacă nu o respingere integrală a acțiunii, cu siguranță, cel mult o admitere în parte a acțiunii introductive și o reducere a cuantumului pretențiilor reclamantei.

Recurenta-pârâtă a apreciat că este incident și motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în sensul că decizia recurată cuprinde motive contradictorii în ceea ce privește motivul său de apel vizând mandatul aparent al domnului C..

În acest sens, s-a arătat că instanța de apel a reținut, la pagina 12 din decizie, "Criticile ce privesc argumentele instanței de fond privind mandatul aparent al d-lui C. în cadrul procedurii de recepționare a documentațiilor DTO și DTAC sunt corecte, Curtea apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele pentru constatarea mandatului aparent . . . . . . . . . . . ." (alin. (8). "Cu toate acestea, susținerile apelantei că ProcesulVerbal de Predare-Primire a documentației de proiect . . . . . . . . . . . din 29.01.2016 și ProcesulVerbal ... din 29.07.2016 nu sunt semnate de către reprezentantul legal a B. S.R.L. și, pe cale de consecință, nu angajează și din punct de vedere legal societatea, nu pot fi reținute" (alin. (9).

La pagina 13 din decizie se reține:

"Având în vedere că art. 309 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că proba cu martori este admisibilă contra unui profesionist pentru dovedirea unui act juridic . . . . . . . . . .Curtea constată că reclamanta a prestat lucrările stabilite prin contract, iar pârâta era obligată să execute obligația de plată corelativă".

Ca atare, instanța de apel analizează motivul de apel invocat, îl găsește întemeiat, însă, deși, teoria mandatului aparent este apreciată ca fiind neîndeplinită (soluția instanței de fond pe acest aspect fiind invalidată), nu soluționează motivul de apel ce vizează calitatea de reprezentant a semnatarului proceselor-verbale, ci respinge acest motiv de apel cu o motivare ce se referă la efectuarea serviciilor de către reclamantă.

Prevederile art. 309 alin. (2) din C. proc. civ. au determinat soluția instanței de fond, care a motivat sentința pronunțată prin invocarea dispozițiilor de drept material (art. 1309 alin. (2) C. civ.).

Mai mult, art. 309 alin. (2) din C. proc. civ. constituie norma de procedură care justifică tocmai teoria susținută de instanța de fond și aplicarea dispozițiilor art. 1309 alin. (2) C. civ.

Pentru toate aceste argumente, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-reclamantă A. S.R.L. a invocat excepția nulității recursului, arătând că motivele invocate nu se circumscriu celor prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, precum și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 28 ianuarie 2021 potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea acestuia părților, iar prin încheierea din data de 13 mai 2021 s-a respins excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L, a fost admis, în principiu, recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 93 din 21 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și s-a acordat termen la data de 17 iunie 2021, pentru judecata pe fond a recursului, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Critica privind lipsa rolului activ al instanței în administrarea probatoriului, care se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor prevăzute de art. 22 C. proc. civ.

Înalta Curtea apreciază această critică ca fiind nefondată.

Astfel, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., "judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. In acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea in drept pe care părțile le invocă, judecătorul este in drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau in scris, să pună in dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate in cerere sau in întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc."

Textul de lege sus-menționat consacră principiul rolului activ al instanței în desfășurarea procesului, respectiv să atenționeze părțile asupra drepturilor și obligațiilor care le revin, să stăruie în orice fază procesuală la soluționarea amiabilă a cauzei, să stăruie în scopul de a preveni orice greșeală în aflarea adevărului și să se pronunțe numai asupra obiectului dedus judecății.

În speță, se constată că printr-o integrală și completă apreciere a probelor, instanța de apel a stabilit cu rigurozitate adevăratele raporturi juridice dintre părți, interpretând corect întreaga documentație existentă, soluția pronunțată fiind în deplină concordanță cu situația de fapt și de drept.

Nu se poate reține că a fost încălcat principiul rolului activ al instanței, deoarece au fost puse în discuția părților toate aspectele esențiale în soluționarea cauzei, a fost respectat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare dezbaterile având loc în prezența părților, susținerile au fost consemnate conform încheierii din data de 17 ianuarie 2020, când având nevoie de timp pentru a delibera instanța de apel a amânat pronunțarea.

Rolul activ nu înseamnă, așa cum a evidențiat jurisprudența, încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, deoarece obligația de a-și proba apărările revine reclamantului, instanța neputând să se substituie voinței părților, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul și să dea părților, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor și intereselor legitime.

Dintr-un alt punct de vedere, se constată că instanța de apel ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor despre care face vorbire recurenta.

Din perspectiva punctului 6 al art. 488 C. proc. civ., recurenta a susținut că decizia recurată cuprinde motive contradictorii în ceea ce privește motivul său de apel vizând mandatul aparent al domnului C..

Este de reținut că hotărârea poate fi casată pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța sau dacă există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată.

Or, susținerea recurentei privind presupusa contradictorialitate a reținerilor instanței de apel față de mandatul aparent al domnului C., nu poate fi inclusă în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., având în vedere că în expunerea raționamentului logico-juridic pentru fundamentarea soluției pronunțate, instanța de apel a considerat necesar să prezinte aspecte ale situației de fapt, sens în care a expus, într-un mod sistematic și deloc contradictoriu, concluziile analizei făcute în raport de înscrisurile depuse la dosar, neexistând contradictorialitate între cele expuse.

Se constată că soluția pronunțată, este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcție de situația de fapt și de probele administrate și că nu se poate reține existența unor contradicții, ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, nefiind astfel încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

În legătură cu acest motiv se va reține că apelul are caracter devolutiv ceea ce permite instanței de apel să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept așa încât considerentele reprezintă analiza tuturor argumentelor care au constituit motive de apel, soluția fiind motivată pe aspectele esențiale care au format convingerea instanței de apel.

Verificarea considerentelor deciziei atacate și a susținerilor recurentei relevă fără echivoc faptul că instanța de apel a analizat amplu fiecare dintre criticile cu care a fost învestită și că le-a înlăturat argumentat.

În consecință, împrejurarea că recurenta este nemulțumită de argumentele și soluția pronunțată în cauză nu determină incidența niciuneia dintre tezele reglementate de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., respectiv absența motivării, contradicția argumentelor sau invocarea unor motive străine de natura pricinii.

Prin motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat că reținerea instanței de la pagina 11 alin. (2) din decizie în sensul că "întocmirea temei de proiectare era în sarcina beneficiarului, . . . . . . . . . .astfel încât apelanta își invocă propria culpă" reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 1270 C. civ. și a dispozițiilor art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 907/2016.

Criticile recurentei-pârâte vor fi înlăturate.

În conformitate cu prevederile art. 1270 C. civ., convențiile legale încheiate au putere de lege între părțile contractante, acestea dobândind drepturi și obligații pe care trebuie să le aducă la îndeplinire cu bună credință.

În speță, este necontestat că analiza instanței de apel nu a schimbat natura contractului de proiectare și nici obligațiile interdependente prevăzute de părțile litigante, ci a stabilit, potrivit situației factuale ale cauzei, că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale prevăzute în art. 6.1, în sensul că a predat pârâtei cele două documentații, așa cum rezultă din Procesul-verbal de predare - primire din data de 29.0L2016 a documentației D. 3 Clădirea x - faza DTAC și Procesul-verbal de predare-primire a semnării din data de 29.07.2016 a documentației D. Clădirea x - Faza Documentație Tehnica de Oferta.

Totodată, se apreciază că instanța de apel printr-o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 907/2016 a reținut în mod judicios că întocmirea temei de proiectare era în sarcina beneficiarului, întrucât, chiar dacă necesita asistență de specialitate, tema de proiectare exprimă intențiile investiționale și nevoile funcționale ale beneficiarului investiției, evidențiate în nota conceptuală.

În concluzie se constată că instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 1270 C. civ. și art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 907/2016, iar motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin prisma criticilor formulate în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte S.C. B. S.R.L. în declanșarea litigiului de față, în raport de cererea formulată de intimata-reclamantă S.C.A. S.R.L., urmează a se aplica dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și a obliga recurenta-pârâtă la plata sumei de 5.950 RON reprezentând cheltuieli de judecată, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 93 din 21 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 5.950 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.C.A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 iunie 2021.