ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1929/2020

Ședința publică din data de 13 octombrie 2020

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrară la 14.05.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, A. a formulat recursîmpotriva încheierii de dezbateri din 05.02.2019, a deciziei civile nr. 835/2019/A din data de 26.02.2019, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a Vl-a Civila - în dosarul nr. x/2017 si, implicit, împotriva sentinței civile nr. 7226/08.06.2018, pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 București, secția Civila.

Referitor la încheierea de sedință din data de 05.02.2019, recurentul a susținut că nu i s-a dat cuvântul prin mandatar pe excepția lipsei calității procesual pasive a B., pe competența generală, materială și teritorială a instanței de apel, pe estimarea duratei cercetării procesului, pe cererea de probe, mandatarul său fiind interpelat dacă are studii juridice și ce grad de rudenie are cu reclamantul, tribunalul învederând că mandatarul nu poate pune concluzii în fața instanței, fără a preciza și motiva în hotărâre baza legală a refuzului.

Recurentul a susținut că procedându-se în felul descris mai sus, tribunalul a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil, regulile de procedură și normele de drept procesual, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii judecătorești pronunțață în apel: art. 7 alin. (1) si 2, art. 8, art. 13, art. 14 alin. (2)-(6), art. 15, art. 20, art. 22 alin. (1)-(2) si 7, art. 131, art. 224, art. 238 C. proc. civ.

Pentru aceste motive, recurentul a arătat că invocă neconstituționalitatea art. 13 alin. (2) si art. 83 alin. (1), (2) si 3 C. proc. civ. și a solicitat suspendarea judecății recursului și sesizarea Curții Constituționale a României.

Prin decizia civilă nr. 47/R din 21 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în temeiul Legii 47/1992 a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 83 alin. (1) și (2) C. proc. civ.. A fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 și art. 83 alin. (3) C. proc. civ. ca inadmisibilă. A fost respinsă cererea de suspendare a judecării recursului până la soluționarea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Au fost respinse recursurile formulate de recurenții-reclamanți A. și C., împotriva încheierii de dezbateri din data de 05.02.2019 și a deciziei civile nr. 835/29.02.2019, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017 în contradictoriu cu intimatele pârâte B. S.R.L. și D. S.A., ca nefondate.

Analizând admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 și art. 83 alin. (1), (2), (3) C. proc. civ. instanța de recurs a reținut că, față de data formulării cererii de chemare în judecată și față de prevederile art. 24, 25 C. proc. civ. conform cărora, procesul este supus legii de procedură în vigoare la data declanșării sale, art. 13 alin. (2) C. proc. civ. și art. 83 alin. (1)-(3), forma în vigoare la20.07.2017, prevedeau, așa cum a invocat și recurentul:

"Art. 13 - Părțile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau,după caz, asistate în condițiile legii. În recurs, cererile și concluziile părților nu pot fiformulate și susținute decât prin avocat sau, după caz, consilier juridic, cu excepțiasituației în care partea sau mandatarul acesteia, soț ori rudă până la gradul al doileainclusiv, este licențiată în drept."

"Art. 83 (1) În fața primei instanțe, precum și în apel, persoanele fizice pot fireprezentate de către avocat sau alt mandatar. Dacă mandatul este dat unei alte personae decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii asupra excepțiilor procesuale șiasupra fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetării procesului, cât și în etapadezbaterilor. (2) În cazul în care mandatarul persoanei fizice este soț sau o rudă până la gradul al doilea inclusiv, acesta poate pune concluzii în fața oricărei instanțe, fără săfie asistat de avocat, dacă este licențiat în drept. (3) La redactarea cererii și a motivelorde recurs, precum și în exercitarea și susținerea recursului, persoanele fizice vor fiasistate și, după caz, reprezentate, sub sancțiunea nulității, numai de către un avocat*), în condițiile legii, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 13 alin. (2)."

Dar, a reținut curtea, prin Decizia nr. 462/2014 Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile din C. proc. civ. cuprinse în art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 83 alin. (3),precum și în art. 486 alin. (3) cu referire la mențiunile care decurg din obligativitatea formulării și susținerii cererii de recurs prin avocat sunt neconstituționale, iar art. 29 alin. (3) din Legea 47/1992 prevede clar că nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Având în vedere că dispozițiile menționate au fost deja constatate ca neconstituționale, Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 șiart. 83 alin. (3) C. proc. civ.

În ceea ce privește prevederile art. 83 alin. (1) și (2) C. proc. civ., instanța a constatat că excepția invocată este admisibilă în sensul art. 29 alin. (1) și (2) dinLegea 47/1992, motiv pentru care a sesizat Curtea Constituțională.

La 23 ianuarie 2020 recurentul A. a declarat recurs împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 și art. 83 alin. (3) C. proc. civ.

În susținerea recursului se arată că greșit a fost respinsă sesizarea cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 și art. 83 alin. (3) C. proc. civ. având în vedere că au legătură cu soluționarea cauzei.

În opinia recurentului, cererea de sesizare întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 având în vedere că Decizia nr. 485/2015 a Curții Constituționale se referă doar la teza privind obligativitatea formulării și susținerii cererii de recurs prin avocat iar nu la teza privind reprezentarea în apel și recurs prin mandatar licențiat în drept și care nu este soț sau rudă până la gradul doi cu recurentul, prin urmare nu se referă la aspectele de neconstituționalitate invocate în cauză.

Prevederile a căror neconstituționalitate a fost invocată încalcă, în opinia recurentului, art. 21 din Constituția României referitor la accesul liber la justiție, întrucât acesta vizează nu numai acțiunea introductivă ci și căile de atac.

Limitarea dreptului unor părți în cadrul aceluiași proces să exercite căile de atac prin intermediul unui mandatar licențiat în drept, chiar în condițiile în care acesta nu este rudă până la gradul doi sau soț cu una dintre părți, de a-și exprima părerea cu privire la probe, excepții, competența instanței, durata estimată a procesului și de a pune concluzii în instanță, constituie o limitarea a accesului la justiție.

Prin instituirea obligativității reprezentării și asistării părților doar prin avocat, ca și condiție de admisibilitate a exercitării căii de atac a apelului și a recursului, fără ca reclamantul să poată fi reprezentat și printr-un mandatar licențiat în drept în condițiile în care acesta nu este soț sau ruda până la gradul doi, legiuitorul a reglementat o limită a accesului liber la justiție, aspect care se constituie într-o veritabilă intervenție a statului în configurarea și structurarea acestui drept fundamental.

Înalta Curte, analizând recursul din perspectiva criticilor formulate îl va reține ca nefondat pentru următoarele considerente:

Recurentul susține că greșit a fost respinsă sesizarea cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 și art. 83 alin. (3) C. proc. civ. având în vedere că sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât Decizia nr. 485/2015 a Curții Constituționale se referă doar la teza privind obligativitatea formulării și susținerii cererii de recurs prin avocat iar nu la teza privind reprezentarea în apel și recurs prin mandatar licențiat în drept și care nu este soț sau rudă până la gradul doi cu recurentul, prin urmare nu se referă la aspectele de neconstituționalitate invocate în cauză.

Înalta Curte reține că pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, aceasta este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ: excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă; excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate ca incident procedural poate fi folosită deoarece cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când are ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care nu au fost constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Prin Decizia nr. 462/2014 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile din C. proc. civ. cuprinse în art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 83 alin. (3), precum și în art. 486 alin. (3) cu referire la mențiunile care decurg din obligativitatea formulării și susținerii cererii de recurs prin avocat sunt neconstituționale.

În cauză se constată că, prin excepția de neconstituționalitate formulată, recurentul a solicitat sesizarea cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 și art. 83 alin. (3) C. proc. civ. însă, astfel cum s-a arătat, prin Decizia nr. 462/2014 Curtea Constituțională a constatat că aceste dispoziții sunt neconstituționale fără ca instanța de contencios constituțional să facă distincția pretinsă de recurent cu privire la teza din textul reclamat ca fiind neconstituțional care ar fi rămas astfel în vigoare, și prin urmare, aplicabilă în cauza pendinte, așadar, o astfel de cerere nu mai poate forma obiectul sesizării Curții Constituționale.

În raport de aceste considerații, Înalta Curte a constatat în mod corect că excepția de neconstituționalitate a fost respinsă ca inadmisibilă.

Drept urmare, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 47/R din 21 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat dereclamantulCasaru Florin împotriva deciziei civile nr. 47/R din 21 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de ApelBucurești, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,13 octombrie 2020.