ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 527/2021

Ședința publică din data de 9 martie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 18 decembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei COMPANIA NAȚIONALĂ A URANIULUI S.A. la întocmirea și depunerea la Casa Sectorială de Pensii competentă a declarațiilor nominale de asigurare rectificative, pentru corectarea erorilor din declarațiile inițiale privind contribuțiile sociale ale reclamantei pentru perioada 01.03.2003-01.01.2006; obligarea pârâtei la plata de daune moratorii în cuantum de 10 RON pe zi de întârziere, începând cu a 10-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la depunerea efectivă a declarațiilor nominale de asigurare rectificative și plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 alin. (1) și art. 1536 din C. civ., precum și pe dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Prin întâmpinare, pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ A URANIULUI S.A. a invocat pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive și, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

Prin sentința civilă nr. 5610 din 04 iulie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a COMPANIEI NAȚIONALE A URANIULUI; a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ A URANIULUI la întocmirea și depunerea declarațiilor nominale de asigurare rectificative pentru perioada 01.03.2003-01.01.2006; a respins cererea de obligare a pârâtei la plata de daune moratorii ca neîntemeiată; a obligat pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ A URANIULUI la plata către reclamantă a sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 5610 din 04 iulie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul București, secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ A URANIULUI a declarat apel, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin încheierea din 02 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a suspendat judecata apelului până la soluționarea dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

Împotriva încheierii din 02 octombrie 2019, intimata-reclamantă A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii pronunțate în ședința publică din data de 02 octombrie 2019 ca fiind nelegală și netemeinică, precum și obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, recurenta arată că, prin plângerea penală nr. 9944/P/2018 formulată împotriva Sucursalei Suceava, apelanta-pârâtă a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București cu privire la săvârșirea infracțiunii de uzurparea funcției prevăzută de art. 300 C. pen., cu ocazia emiterii adeverinței nr. x din 04.11.2016, pe motiv că, în cuprinsul acesteia, ar fi fost consemnate aspecte necorespunzătoare adevărului, iar, prin ordonanța organelor de cercetare penală din cadrul secției 5 Poliție s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 300, art. 321 și art. 323 C. pen.

Se mai arată că, din analiza considerentelor încheierii de suspendare din data de 02 octombrie 2019, instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. privind suspendarea facultativă, reținând exclusiv motivele apelantei-pârâte, fără a lua în considerare apărările formulate de celelalte părți.

Făcând referire la prima condiție prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., recurenta susține că începerea urmăririi penale s-a făcut doar in rem, iar faptul că s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la alte posibile infracțiuni nu poate constitui un motiv de suspendare a cauzei.

Cu privire la cea de a doua condiție prevăzută de articolul mai sus amintit, recurenta susține că reținerea caracterului hotărâtor al adeverinței x/2016 în motivarea legăturii determinante dintre cauza penală și decizia ce urmează a se pronunța nu poate fi primită, întrucât infracțiunile la care se face referire (uzurparea funcției, falsul intelectual și uzul de fals), din perspectiva faptului că Sucursala Suceava a emis un act față de care nu avea competență să îl emită, nu pot avea nicio înrâurire hotărâtoare asupra cauzei de față.

Totodată, recurenta atrage atenția asupra faptului că, în conținutul plângerii penale nu se face nicio critică cu privire la valabilitatea ca înscris, în sensul de instrumentum, a acestei adeverințe.

Se mai arată că însăși instanța de apel recunoaște în cuprinsul considerentelor relevanța dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, act normativ care, potrivit susținerilor recurentei, nu distinge și nici nu prevede în mod expres sau limitativ categoria actelor doveditoare ce pot fi folosite. În plus, pe lângă adeverința în cauză, au fost atașate la dosar și alte documente care atestă temeinicia pretențiilor reclamantei, astfel încât, instanța avea posibilitatea de a analiza întreg materialul probator.

În esență, recurenta susține că adeverința respectivă nu este singurul înscris administrat în cauză care poate face dovada aspectelor invocate de aceasta, astfel încât, față de obiectul cererii de chemare în judecată, nu se poate susține înrâurirea hotărâtoare dintre adeverința menționată și infracțiunile presupus a fi săvârșite, suspendarea judecății fiind nejustificată.

Ca un argument suplimentar celor învederate, recurenta face trimitere la jurisprudența Curții de Apel București, menționată în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 21 din 3 aprilie 2017 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se argumentează în ce sens trebuie interpretată sintagma "s-a început urmărirea penală, din cuprinsul art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., concluzia fiind aceea că, pentru a putea fi dispusă o astfel de măsură, este necesară începerea urmăririi penale în personam (nu in rem).

În continuare, recurenta reproduce anumite pasaje din conținutul sentinței civile nr. 5610/04.07.2018 a Tribunalului București, secția a VIII-a, considerate relevante, solicitând a se observa că refuzul nejustificat al apelantei-pârâte de a recunoaște condițiile de muncă și de a întocmi și depune declarațiile rectificative este cu atât mai evident cu cât pentru unii salariați apelanta a procedat de bunăvoie la transmiterea declarațiilor.

Totodată, recurenta face vorbire și de alte cauze cu obiect identic, în care s-a dispus obligarea aceleiași pârâte la depunerea declarațiilor rectificative, aspect care, în lumina dispozițiilor art. 8 C. proc. civ., este de natură a crea un tratament de inegalitate a recurentei-reclamante față de alți justițiabili aflați în situații identice, în privința cărora instanța le-a recunoscut dreptul de a le fi emise și depuse la Casele Sectoriale de Pensii declarațiile rectificative, în scopul valorificării condițiilor speciale de muncă.

Ca și concluzie, recurenta consideră că aplicarea greșită a normelor privind suspendarea facultativă în prezenta cauză conduce la tergiversarea nejustificată a judecății unui litigiu de muncă, caracterizat prin celeritatea judecării cauzelor, fiind, astfel, adusă atingere inclusiv principiilor fundamentale ale desfășurării procesului civil, prin nerespectarea dispozițiilor art. 6 și art. 8 din C. proc. civ., precum și ale art. 271 din Codul Muncii.

În drept, recurenta și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 414 alin. (2), coroborate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei COMPANIA NAȚIONALĂ A URANIULUI S.A. la 30 decembrie 2019, iar, intimatei COMPANIA NAȚIONALĂ A URANIULUI S.A. - SUCURSALA SUCEAVA, la 31 decembrie 2019.

La 28 ianuarie 2020, intimata COMPANIA NAȚIONALĂ A URANIULUI S.A. a transmis întâmpinare, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a măsurii de suspendare a judecății apelului din cauza x/2017 până la soluționarea dosarului penal nr. x/2018

La 03 februarie 2020, intimata COMPANIA NAȚIONALĂ A URANIULUI S.A. - SUCURSALA SUCEAVA a transmis, în afara termenului legal, întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului și casarea încheierii recurate pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta-reclamantă a transmis răspuns la întâmpinarea formulată de intimata COMPANIA NAȚIONALĂ A URANIULUI S.A., solicitând înlăturarea apărărilor pârâtei ca neîntemeiate și admiterea cererii de recurs, astfel cum a fost formulată.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 30 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune punct de vedere, potrivit art. 493 alin. (4) din Cod.

Niciuna din părți nu și-a exercitat dreptul procedural de a formula punct de vedere față de raportul comunicat.

Prin rezoluția din 7 august 2020, s-a fixat termen pentru examinarea admisibilității recursului, în complet de filtru, la data de 10 noiembrie 2020, fără citarea părților.

Prin încheierea completului de filtru din 10 noiembrie 2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 2 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, stabilind termen de judecată la 9 martie 2021, ora 10

00

în vederea soluționării recursului în ședință publică, cu citarea părților.

La 1 martie 2021, recurenta-reclamantă, prin avocat, a depus la dosar cerere de renunțare, în tot, la judecata căii de atac a recursului, motivată de împrejurarea că Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a emis ordonanța de clasare a dosarului penal x/2018, la care a atașat, în original, împuternicirea avocațială acordată reprezentantului convențional pentru formularea cererii de renunțare.

La 8 martie 2021, intimata-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ A URANIULUI S.A. - Sucursala Suceava a depus la dosar note de ședință prin care a solicitat instanței să ia act de cererea recurentei-reclamante de renunțare la judecata recursului.

Față de cererea de renunțare la judecata recursului formulată de către recurenta A., Înalta Curte reține că, prin cererea transmisă la 26 februarie 2019 și înregistrată la 1 martie 2019, recurenta a arătat că înțelege să renunțe la judecata recursului, întrucât, în dosarul penal nr. x/2018, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a emis o ordonanță de clasare. Față de soluția clasării cauzei sub aspectul infracțiunilor în baza cărora instanța de apel a decis suspendarea judecării dosarului nr. x/2017 și având în vedere că măsura suspendării nu se mai susține, recurenta, prin avocat, a solicitat instanței de recurs să ia act de renunțarea, în tot, la judecata căii de atac a recursului ce formează obiectul dosarului nr. x/2017, sens în care, a depus, în original, împuternicire avocațială privind renunțarea la judecata căii de atac a recursului.

Totodată, se reține că, la 8 martie 2021, inclusiv, intimata-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ A URANIULUI S.A. - Sucursala Suceava a depus la dosar note de ședință prin care a solicitat instanței să ia act de cererea recurentei-reclamante de renunțare la judecata recursului.

Având în vedere manifestarea de voință a recurentei, în sensul renunțării la calea de atac a recursului, Înalta Curte reține că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, în conținutul căruia intră și dreptul părților de a face acte procedurale de dispoziție, care sunt acte de voință ale acestora cu privire la drepturile subiective deduse judecății sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaște ori stabili aceste drepturi.

Principiul disponibilității, specific procesului civil, este consacrat de art. 9, precum și de art. 22 alin. (6) C. proc. civ. și constă în faptul că părțile pot determina nu numai existența procesului, respectiv declanșarea acestuia, ci și libertatea de a-i pune capăt.

Așadar, principiul disponibilității cuprinde și posibilitatea părților de a efectua acte de dispoziție, acestea fiind desistarea (renunțarea), achiesarea și tranzacția judiciară.

Dispozițiile art. 404 alin. (2) C. proc. civ. stipulează că renunțarea la calea de atac se poate face și ulterior pronunțării, chiar și după declararea căii de atac, prin prezentarea părții înaintea președintelui instanței sau a persoanei desemnate de acesta ori, după caz, prin înscris autentic care se va depune la grefa instanței, atât timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanța competentă, dispozițiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.

Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 404 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că achiesarea la hotărârea atacată poate avea loc și ulterior exercitării căii de atac, după trimiterea dosarului la instanța superioară, în cursul judecării căii de atac titularul acesteia putând oricând să se desisteze de continuarea judecății în calea de atac, ordinară sau extraordinară, caz în care se va face aplicarea art. 463 C. proc. civ., întrucât partea înțelege să-și retragă calea de atac.

Cererea recurentei de renunțare la judecată în calea de atac a recursului, astfel cum este formulată, reprezintă o achiesare la hotărârea atacată, în sensul avut în vedere de legiuitor prin art. 463 C. proc. civ.

În cauza de față, manifestarea de voință a recurentei privind renunțarea la judecata cererii de recurs, în sensul achiesării la încheierea din 2 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2017 reprezintă un act de dispoziție al acesteia, care nu este supus cenzurii instanței.

Se reține, totodată, că cererea de renunțare a fost făcută de recurentă cu respectarea cerințelor impuse de art. 406 alin. (1) și (2) C. proc. civ., cererea fiind formulată în scris, semnată și parafată de reprezentantul convențional al acesteia, cu împuternicire specială dată în acest sens.

Dat fiind faptul că cererea de renunțare la judecarea recursului, astfel cum a fost formulată de recurenta A., se înscrie în limitele disponibilității procesului civil, a actelor de dispoziție permise părților pe parcursul judecării unei cauze, având în vedere deopotrivă și stadiul în care se află procesul, Înalta Curte, în temeiul art. 463 C. proc. civ., va lua act de renunțarea la judecata recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 2 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea recurentei-reclamante A. la recursul declarat împotriva încheierii din 2 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 martie 2021.