ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1483/2021

Ședința publică din data de 15 iunie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 192

1

din Legea nr. 263 din 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 103 din 2017.

Prin sentința civilă 219/2020 din 19 martie 2020 Tribunalului Mureș, secția Civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul A..

Prin notele de ședință înregistrate la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă în data de 11 septembrie 2020, apelantul-reclamant A. a formulat o cererere de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 109 din Legea nr. 223 din 2015 privind pensiile militare de stat în raport cu dispozițiile art. 47 alin. (2) și art. 15 alin. (2) din Constituția României.

Prin încheierea din 9 noiembrie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a admis cererea formulată de apelantul-reclamant A., a sesizat Curtea Constituțională a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 109 din Legea nr. 223 din 2015, iar, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății apelului împotriva sentinței civile nr. 219 din 19.03.2020, pronunțată de Tribunalul Mureș, până la soluționarea sesizării adresate instanței de contencios constituțional.

Instanța de apel a dispus suspendarea judecății apelului în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., având în vedere faptul că s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale și că aceasta urmează a se pronunța asupra solicitărilor punctuale menționate în scris de către apelantul A., precum și în considerarea solicitării exprese a apelantului de a se suspenda judecarea cauzei.

În dezvoltarea motivului de casare recurenta a precizat faptul că suspendarea este prevăzută ca un incident procedural la Secțiunea a 3-a din Capitolul III, Titlul I al C. proc. civ., fără însă ca sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate să reprezinte un caz de suspendare de drept sau facultativă a judecății cauzei.

Recurenta a susținut că prin modificarea intervenită la Legea nr. 47 din 1992 privind organizarea și functionarea Curții Constituționale a României și prin adoptarea Legii nr. 134/2010 privind modificarea și completarea C. proc. civ., voința legiuitorului a fost aceea de a elimina invocarea excepției de neconstituționalitate în alt scop decât cel prevazut de Constituție și lege, preîntâmpinând, pentru viitor, exercitarea abuzivă de către părți a acestui drept procesual, motiv pentru care a modificat condițiile de "revizuire", incluzând ca motiv de exercitare a căii de atac extraordinare situația în care, după ce hotarârea a devenit definitivă, Curtea Constitutională a admis excepția de neconstituționalitate invocată în cauză.

Prin urmare, recurenta subliniază că încheierea de suspendare a judecății apelului conduce la o tergiversare a soluționării cauzei, fiind încălcat astfel dreptul la un proces echitabil prin nerespectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei.

Mai arată recurenta că în mod constant Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis ca atunci când cauza depășirii termenului rezonabil al soluționarii litigiului o constituie comportamentul părților, o atare împrejurare nu dispensează judecătorul național de îndatorirea pe care o are de a asigura celeritatea procedurii. Partea interesata este, la rândui ei, ținută să aducă la îndeplinire cu diligență actele procesuale ce-i revin, să nu uzeze de manevre dilatorii și să folosească posibilitățile oferite de normele procesuale interne pentru reducerea timpului în care se derulează procedura de judecată, să nu întreprindă demersuri contrare realizării acestui scop (Cauza Union Alimentaria Sanders S.A. impotriva Spaniei, 1989).

Intimatul A. nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Deși nu au fost indicate în mod expres motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., criticile recurentei vor fi analizate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât acestea deduc instanței de control aplicarea normelor de procedură privind suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., precum și a principiului fundamental privind dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, prevăzut la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Critica recurentei privind suspendarea în mod greșit a cauzei întrucât, pe de o parte, au fost abrogate prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47 din 1992 iar, pe de altă parte, sesizarea instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate nu este prevăzută în C. proc. civ. ca fiind un caz de suspendare de drept sau facultativă a judecării cauzei, este nefondată.

Temeiul juridic în considerarea căruia instanța sesizată a suspendat judecata cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate de către instanța de contencios constituțional este cel prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., care reglementează suspendarea facultativă a judecății, oferind judecătorului opțiunea de a aprecia asupra oportunității aplicării acestei măsuri față de împrejurările concrete ale cauzei, astfel încât drepturile procesuale ale parților sa fie exercitate cu bună credință.

Lipsa unei dispoziții procesuale exprese în sensul suspendării judecății cauzei în situația admiterii cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate, precum și abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecății cauzei în intervalul de soluționare a excepției de neconstituționalitate, relevă intenția legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri. În egală măsură, însă, aceste împrejurări nu pot să conducă la concluzia că instanța nu poate suspenda cursul judecății în cazul particular de suspendare facultativă, atunci când, în funcție de elementele cauzei, apreciază că măsura se impune.

În acest sens este Decizia nr. 676 din 29 octombrie 2019 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 36 din 20 ianuarie 2020, în cuprinsul căreia instanța de contencios constituțional a reținut, la pct. 27, că în materie civilă legiuitorul nu a reglementat expres interdicția de a suspenda cauza în situația admiterii cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional, fiind aplicabile astfel dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că nici argumentul recurentei privind introducerea de către legiuitor a cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. pentru a elimina posibilitatea suspendării judecății nu este fondat, existența cazului de revizuire neînlăturând per se posibilitatea suspendării facultative a judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

De asemenea, nici critica recurentei privind încălcarea dreptului acesteia de soluționare a cauzei într-un termen rezonabil potrivit art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu este fondată.

Caracterul rezonabil al duratei procedurii se apreciază cu ajutorul criteriilor consacrate de jurisprudența C.E.D.O.(cauzele Comingersoll S.A. împotriva Portugaliei; Frydlender împotriva Franței; Sürmeli împotriva Germaniei; Parohia Greco-Catolică Lupeni și alții împotriva României) respectiv în raport de complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului, cel al autorităților competente și miza litigiului pentru partea interesată.

Or, în prezenta cauză, partea interesată de soluționarea cauzei într-un termen rezonabil este intimatul-reclamant, cel care a solicitat suspendarea judecății cauzei, exercitând un drept conferit de lege, respectiv sesizarea instanței de contencios constituțional, pentru ca litigiul să fie soluționat în acord cu drepturile fundamentale prevăzute în Constituția României.

Demersul judiciar al reclamantului nu urmărește încălcarea principiului celerității soluționării litigiilor, ci are un scop legitim, respectiv controlul constituțional al normei de drept de care depinde soluționarea cauzei.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne împotriva încheierii din 9 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne împotriva încheierii din 9 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2021.