ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.02.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 487/2021

HOTĂRÂRE
24.02.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 487/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 24 februarie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț la 22 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și B. S.A. - Sucursala Roman, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să constate ca fiind abuzive clauzele contractuale înscrise în contractul de credit nr. x din 3 aprilie 2008 încheiat cu B. S.A. - Sucursala Roman, respectiv art. 5, art. 6, art. 9; să constate nulitatea absolută a clauzelor contractuale anterior menționate cu consecința repunerii părților în situația anterioară, cu menținerea celorlalte dispoziții din contract care își vor continua derularea; să dispună restituirea către reclamantă a sumelor plătite în plus cu titlu de dobândă, în mod nejustificat, ca urmare a aplicării clauzelor abuzive menționate anterior, cu dobânda legală aferentă, calculată la data plații acestora către reclamantă și până la restituirea efectivă a sumelor încasate în mod nelegal; restituirea către reclamantă a sumei reprezentând comisionul de 2,5% din valoarea creditului acordat de 58.600 euro, reținut abuziv de către bancă, cu dobânda legală aferentă, calculat la 3 aprilie 2008 (data plații de către reclamantă) și până la restituirea efectivă a acestei sume.

Prin încheierea de ședință din 13 iunie 2017, Tribunalului Neamț - sectia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus introducerea în cauză a intervenienților forțați C. și D..

Prin încheierea de ședință din 25 iulie 2017, Tribunalului Neamț - sectia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus disjungerea capătului trei de cerere având ca obiect restituirea către reclamantă a sumelor plătite în plus cu titlu de dobândă, ce urmează a fi suspendat și a prorogat discutarea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. S.A. - Sucursala Roman, a lipsei de interes, a prescripției dreptului material al acțiune și a nulității capătului de cerere privind restituirea sumelor deja achitate în baza clauzelor pretins abuzive, excepții invocate de pârâta B. S.A. prin întâmpinare.

Prin încheierea de ședință din 24 octombrie 2017, Tribunalului Neamț - sectia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a luat act de renunțarea pârâtei B. S.A. la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. S.A. - Sucursala Roman și la excepția prescripției dreptului material la acțiune față de capătul de cerere având ca obiect constatare clauze abuzive, a constatat că excepția prescripției dreptului material la acțiune față de capătul de cerere având ca obiect restituirea prestațiilor urmează a fi pusă în discuția în dosarul format ca urmare a disjungerii acestui capăt de cerere, a constatat ca fiind rămasă fără obiect excepția lipsei litisconsorțiului procesual activ și a luat act de achiesarea reclamantei la excepția lipsei de interes a capătului de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor referitoare la comisionul de transformare inserate la art. 9 lit. c) și d) din contractul de credit nr. x din 3 aprilie 2008, invocată de pârâtă. A respins excepțiile nulității capetelor de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale indicate de reclamantă și a lipsei de interes a capătului de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de rambursare anticipat.

Prin sentința civilă nr. 372/C din 21 martie 2018, Tribunalului Neamț - sectia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., având ca obiect constatare clauze abuzive, a constatat caracterul abuziv al clauzelor inserate în contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x din 3 aprilie 2008 la pct. 5, în ceea ce privește caracterul variabil al dobânzii după primele 12 luni și la pct. 9 privind comisionul de rambursare anticipată și a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta B. S.A.

Prin decizia nr. 45/2019 din 21 ianuarie 2019, Curtea De Apel Bacău, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B. S.A.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. S.A., solicitând casarea deciziei atacate, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-pârâtă susține că prin hotărârea atacată au fost încălcate normele de drept material edictate de art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 întrucât clauzele referitoare la dobânzi și comisioane fac parte din prețul contractului și nu pot fi verificate din prisma caracterului lor abuziv deoarece au fost clar redactate și însușite de intimată prin semnarea contractului.

Se invocă și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, arătându-se că instanțele nu au analizat, prin raportare la susținerile ambelor părți și la probatoriul administrat, dacă erau îndeplinite cele trei condiții prevăzute de textul de lege. Arată că intimata a avut posibilitatea de a negocia prevederile contractuale contestate și că a fost informată în limite rezonabile asupra caracteristicilor esențiale ale ofertelor de credit. Apreciază că, în mod greșit, instanța de fond a reținut că dobânzile și comisioanele ar produce un dezechilibru în detrimentul consumatorilor și că instanța de judecată nu a avut în vedere că nu există nicio prevedere legală care să oblige banca să detalieze motivele perceperii unor costuri, iar cuantumul comisioanelor nu poate forma obiectul cenzurii instanței. În opinia recurentei-pârâte, buna-credință este prezumată, iar intimata-reclamanta nu a probat în nici un fel încălcarea acesteia.

Aceeași parte arată că în mod greșit s-a dispus restituirea sumelor percepute întrucât în cazul contractelor cu executare succesivă efectele produse până la data anulării respectivelor clauze ar fi trebuit menținute.

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reținut că soluția preconizată este aceea de anulare a recursului.

Prin încheierea din 16 septembrie 2020 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Prin punctul de vedere formulat, recurenta-pârâtă a arătat că nu este de acord cu concluziile raportului.

S-a fixat termen în vederea examinării recursului la 13 februarie 2021, termen care a fost preschimbat la 24 februarie 2021, în contextul adoptării unor măsuri de protecție în scopul prevenirii unor eventuale situații generate de pandemia de COVID-19.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în complet de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Recurenta-pârâtă a invocat motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Deși prin memoriul de recurs se invocă nerespectarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) și alin. (6) din Legea nr. 193/2000, autoarea căii de atac nu dezvoltă critici de nelegalitate din care să rezulte în ce constă aplicarea greșită a legii raportat la obiectul cauzei. Susținerile prin care se arată că instanțele nu au analizat, prin raportare la probatoriul administrat, dacă erau îndeplinite cele trei condiții prevăzute de textul de lege pentru a se constata caracterul abuziv al unei clauze contractuale se circumscriu unor aspecte de netemeinicie deoarece solicită instanței de recurs să reaprecieze asupra contextului factual în care a fost încheiat contractul de credit, respectiv să analizeze aspecte legate de dovada bunei-credințe și a negocierii contractului.

Prin cererea de recurs se reiterează, în esență, cele susținute în fața curții de apel, fără a se arăta în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al deciziei, sub aspectul legalității acesteia.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenta-pârâtă nu și-a respectat obligația impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va da eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 45/2019 din 25 ianuarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 45/2019 din 25 ianuarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-02-03
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 220/2021
Ședința publică din data de 3 februarie 2021 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 08.06.2016, înregistrată pe rolul Tribunalului București, sec
ÎCCJ 2021-02-23
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 441/2021
Ședința publică din data de 23 februarie 2021 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 3 București la data de 16 februarie 2015 sub nr. x/2015, mai mulți reclamanți au ch
ÎCCJ 2020-05-05
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 786/2020
rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 26 aprilie 2016, sub nr. x/2015. Prin sentința civilă nr. 359/C din 28 februarie 2017, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administra
ÎCCJ 2021-03-11
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 599/2021
art. 107 și 114 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 1116 din 30 martie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul A. și s-a constatat caracterul abuziv al următo
ÎCCJ 2021-10-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2234/2021
Ședința publică din data de 21 octombrie 2021 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 26 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A., în
Sursă