ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 484/2021

Ședința publică din data de 24 februarie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 16 iunie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.A., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei totale de 1.774.228,71 RON, din care 64.121,47 RON reprezentând chirie restantă, conform art. 2 din contractul de închiriere și 1.710.107,24 RON, reprezentând cheltuieli de producție, conform art. 4.2.2 din contractul de închiriere încheiat la 15 noiembrie 2012.

Prin sentința civilă nr. 2080 din 22 iunie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea expertului de majorare a onorariului cu suma de 1.000 RON, în sarcina reclamantei, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator judiciar C..

Prin decizia nr. 712/2019 din 17 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 6.786,57 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator judiciar C.., solicitând admiterea căii de atac formulate, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-reclamantă susține că decizia atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale privind răspunderea contractuală, respectiv art. 1270 și art. 1350 C. civ. și face trimitere la art. 4.1, art. 4.2, art. 4.2.2 și art. 4.2.3 din contract. Arată că, în ciuda notificărilor transmise, intimata-pârâtă nu a înțeles să își îndeplinească obligațiile. În susținerea motivelor de recurs, autoarea căii de atac detaliază cuantumul chiriei și costurilor de producție calculate conform clauzelor contractuale, sumele achitate de intimata-pârâtă și cuantumul creanței restante.

Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.

Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reținut că soluția preconizată este aceea de anulare a recursului.

Prin încheierea din 16 septembrie 2020 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Intimata-pârâtă a depus punct de vedere cu privire la raport prin care arată că achiesează la concluziile acestuia.

S-a fixat termen în vederea examinării recursului la 13 ianuarie 2021, termen care a fost preschimbat la 24 februarie 2021, în contextul adoptării unor măsuri de protecție în scopul prevenirii unor eventuale situații generate de pandemia de COVID-19.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în complet de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Prin memoriul de recurs se invocă aplicarea greșită a dispozițiilor legale privind răspunderea contractuală, respectiv art. 1270 (forța obligatorie a contractului) și art. 1350 C. civ. (răspunderea contractuală), dar în concret se face trimitere la prevederile contractului și la aspecte de fapt, cum ar fi cuantumul chiriei și costurilor de producție calculate conform clauzelor contractuale, sumele achitate de intimata-pârâtă și cuantumul creanței restante.

Instanța de recurs nu poate reanaliza probele administrate în cauză, nu poate reevalua situația de fapt și nu poate da o altă interpretare prevederilor contractuale. Recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia nu se poate rejudeca fondul și se pot analiza exclusiv aspectele de nelegalitate, nu și cele de netemeinicie.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenta-reclamantă nu și-a respectat obligația impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va da eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. prin administrator judiciar C. împotriva deciziei nr. 712/2019 din 17 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Față de soluția de anulare a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va obliga recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. prin administrator judiciar C. la plata către intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a sumei de 6.761,72 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. prin administrator judiciar C. împotriva deciziei nr. 712/2019 din 17 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. prin administrator judiciar C. la plata către intimata-pârâtă B. S.A. sumei de 6.761,72 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2021.