ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 446/2021

Ședința publică din data de 23 februarie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 932 pronunțată la data de 27.06.2019 în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Maramureș s-a admis cererea creditoarei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș și s-a dispus intrarea în procedura generală de faliment a debitoarei S.C. A. S.R.L.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel S.C. A. S.R.L. prin administrator special B..

Prin decizia civilă nr. 36 din 30 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 8 și 14, art. IX din O.U.G. nr. 88/2018 și a neconstituționalității O.U.G. nr. 88/2018 în întregul ei. A fost respins apelul declarat de apelanta B. împotriva sentinței civile nr. 932 pronunțată la data de 27.06.2019 în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Maramureș.

Curtea de Apel Cluj a reținut că, prin raportare la specificul și principiile procedurii concursuale, la natura pretențiilor și apărărilor alegate, ținând cont de particularitățile raportului juridic litigios, având în situația actuală în care se află debitoarea, dezlegarea cererii de apel nu este intrinsec legată de modul în care obiecția de neconstituționalitate a O.U.G.. nr. 88/2018 ar putea fi tranșată de jurisdicția constituțională, întrucât și în situația în care aceste prevederi ar fi înlăturate din economia cauzei, soarta litigiului ar fi similară. Pe cale de consecință, a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 8 și 14, art. IX din O.U.G. nr. 88/2018 și a neconstituționalității O.U.G. nr. 88/2018 în întregul ei.

Împotriva deciziei civile nr. 36 din 30 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, cu privire la dispoziția de respingere a sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 8 și 14 și art. IX din O.U.G nr. 88/2018 și a neconstituționalității O.U.G. nr. 88/2018 în întregul ei, a declarat recurs recurenta B..

Recurenta a solicitat suspendarea executării deciziei atacate, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și învestirea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 75 și 143 din Legea nr. 85/2014, astfel cum au fost introduse prin art. I pct. 8 și 14 și art. IX din O.U.G nr. 88/2018 și a neconstituționalității O.U.G. nr. 88/2018 în întregul ei.

În susținerea recursului a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susținând că cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă, doarece textele legale care privesc excepția de neconstituționalitate vizează modificările aduse art. 75 și 143 din Legea nr. 85/2014, respectiv forma nouă a acestor articole, iar acestea au constituit temeiul juridic al admiterii cererii de intrare a debitoarei A. S.R.L. în procedura de faliment.

Obiectul excepției vizează art. 75 și 143 din Legea nr. 85/2014, iar acestea sunt norme legale, chiar dacă introduse prin intermediul unei ordonanțe de urgență.

Pentru aceste motive, recurenta arată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., respingerea solicitării de învestire a Curții Constituționale ca inadmisibilă fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, având în vedere că instanța constituțională s-a mai pronunțat asupra neconstituționalității unor ordonanțe de urgență.

Recurenta arată în continuare că sunt îndeplinite condițiile de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționaliate deoarece: normele a căror constituționalitate se solicită a fi constatată nu au mai fost supuse controlului de constituționalitate pe cale excepției ridicate în fața instanțelor judecătorești; normele invocate ca fiind neconstituționale sunt în vigoare; cerința ca de normele a căror neconstituționalitate se solicită să depindă soluționarea cauzei este îndeplinită, deoarece hotărârea de admitere a cererii de intrare în faliment a A. S.R.L. în procedură de faliment are ca temei art. 75 și 143 din Legea nr. 85/2014, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 88/2018.

Norma legală conținută de art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 88/2018 care face distincție între noțiunile de aplicabilitate în timp a termenului procedural și aplicabilitatea unei anumite dispoziții legale este lipsită de claritate, predictibilitate și afectează securitatea raporturilor juridice.

În consecință, susține recurenta, în măsura admiterii excepției de neconstituționalitate, s-ar înlătura aplicabilitatea normelor a căror neconstituționalitate se invocă, cu efectul lipsei de temei legal a considerentelor hotărârii apelate și, implicit, a lipsei de legalitate a acesteia.

Înalta Curte, analizând recursul din perspectiva criticilor formulate îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:

În motivarea prezentei căi de atac, recurenta a invocat aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 29 din Legea nr. 47/1992, sub aspectul condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate.

Recurenta a criticat faptul că, prin decizia atacată, curtea de apel ar fi reținut greșit inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale pe motivul invocării neconsituționalității unor dispoziții legale prevăzute într-o ordonanță de urgență.

Analizând considerentele deciziei atacate, Înalta Curte reține că motivarea instanței a vizat, în realitate, alt motiv și anume, neîndeplinirea condiției ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Înalta Curte reține că pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, aceasta este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă; excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; excepția să aibă ca obiect o prevedere legală care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate fiind inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau când nu are legătură cu cauza.

Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Excepția de neconstituționalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu, ceea ce înseamnă că invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curții Constituționale de soluționare a excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu.

Prin excepția de neconstituționalitate formulată, petenta a apreciat că, în măsura admiterii excepției de neconstituționalitate, s-ar înlătura aplicabilitatea normelor a căror neconstituționalitate se invocă, cu efectul lipsei de temei legal a considerentelor hotărârii apelate și, implicit, a lipsei de legalitate a acesteia.

Or, această susținere formală nu este suficientă pentru a da relevanță cerinței ca soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță, instanța de apel motivând că textele legale contestate au modificat conținutul normelor din legea insolvenței fără a avea o înrâurire asupra soluționării litigiului în ce privește obiectul acestuia, de intrare în faliment.

Așadar, pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța, în fața căreia a fost invocată, nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textelor invocate ca neconstituționale sau la aspecte de interpretare a dispozițiilor legale dintr-o perspectivă proprie a petentei, respectiv că normele din O.U.G. nr. 88/2018 care fac distincție între noțiunile de aplicabilitate în timp a termenului procedural și aplicabilitatea unei anumite dispoziții legale ar fi lipsite de claritate, predictibilitate și afectează securitatea raporturilor juridice, fără o legătură directă cu soluționarea căii de atac.

În consecință, întrucât cererea petentei vizează o chestiune de interpretare și aplicare a legii, nu este îndeplinită condiția de admisibilitate, ca dispozițiile legale care formează obiectul cererii de sesizare a instanței constituționale să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Drept urmare, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta B. împotriva deciziei civile nr. 36 din 30 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, cu privire la dispoziția de respingere a sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 8 și 14 și art. IX din O.U.G nr. 88/2018 și a neconstituționalității O.U.G. nr. 88/2018 în întregul ei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta B. împotriva deciziei civile nr. 36 din 30 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, cu privire la dispoziția de respingere a sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 8 și 14 și art. IX din O.U.G nr. 88/2018 și a neconstituționalității O.U.G. nr. 88/2018 în întregul ei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 februarie 2021.