ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2410/2020

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2020

Asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă la 27 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar C.I.I. B., i-a chemat în judecată pe pârâții C. S.R.L. D. S.R.L. și E. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. x din 16 octombrie 2007, 3185 din 16 octombrie 2007 și 4150 din 20 decembrie 2007 și să dispună repunerea părților în situația anterioară, în sensul readucerii imobilelor vândute în patrimoniul reclamantei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 948, art. 966, art. 968 și art. 1303 C. civ. din 1864.

Prin cererea formulată la 8 noiembrie 2016, reclamanta a completat acțiunea cu un nou capăt de cerere, formulat în contradictoriu cu pârâta F. S.A., având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de ipotecă autentificate B.N.P. G. sub nr. 3187 și 3188 din 16 octombrie 2007.

Prin sentința civilă nr. 207/F- C. civ. din 22 noiembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a dispus strămutarea dosarului nr. x/2016 la Tribunalul Brăila și anularea actelor de procedură îndeplinite în cauză.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 22 decembrie 2017, sub același număr de dosar.

Prin încheierea din 15 martie 2018, Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de Contencios și Administrativ și Fiscal a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de Unitatea Administrativ-Teritorială Focșani în interesul pârâtelor.

Prin sentința nr. 74/FCA/2018 din 29 martie 2018, Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de Contencios și Administrativ și Fiscal a respins excepția lipsei de interes; a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar C.I.I. B., în contradictoriu cu pârâții C. S.R.L., prin lichidator judiciar H.., D. S.R.L., prin lichidator judiciar H.., E. S.R.L., prin I.., F. S.A. și intervenienta Unitatea Administrativ-Teritorială Focșani.

Împotriva sentinței primei instanțe, au declarat apel atât A. S.A., prin lichidator judiciar C.I.I. B., cât și Unitatea Administrativ-Teritorială Focșani.

REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA, prin Direcția Silvică Vrancea, a formulat cerere de intervenție principală în ipoteza prevederilor art. 62 alin. (3) C. proc. civ., iar, în subsidiar, cerere de intervenție accesorie în interesul apelantei-reclamante A. S.A., în situația în care părțile nu vor fi de acord cu formularea intervenției principale direct în apel.

Prin încheierea din 23 ianuarie 2019, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție principală formulată de REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA, prin Direcția Silvică Vrancea și a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de aceeași parte; a anulat ca netimbrate cererea de intervenție principală și cererea de intervenție accesorie formulate de J. S.A., prin Agenția Focșani.

Prin decizia civilă nr. 18/A din 29 ianuarie 2019, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar C.I.I. B. și ca neavenit apelul declarat de intervenienta-accesorie UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ FOCȘANI împotriva sentinței primei instanțe; a respins ca nefondată cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA, prin Direcția Silvică Vrancea.

La 8 aprilie 2019, intervenienta REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA, prin Direcția Silvică Vrancea, a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 18/A din 29 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I Civilă, prin care a solicitat admiterea căii de atac și casarea deciziei atacate.

În motivarea recursului, recurenta-intervenientă a susținut că hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 948 C. civ. din 1864.

Aceeași parte a arătat că instanța trebuia să analizeze intenția părților la momentul încheierii actului, care nu a fost analizată de către instanțele devolutive.

Recurenta-intervenientă a subliniat că atât imobilele vândute, cât și prețul obținut au ajuns la K.. sau la societăți controlate de aceasta din urmă, patrimoniul recurentei-reclamante fiind, astfel, devalizat.

Autoarea recursului a mai susținut că vânzarea terenului s-a făcut în schimbul unui preț mai mic decât valoarea sa de piață.

În acest context, aceeași parte a subliniat că încheierea contractelor de vânzare-cumpărare a avut drept scop devalizarea patrimoniului societății recurentei-reclamante, urmată de dobândirea de către K.. a imobilelor vândute și a prețului obținut.

Recurenta-intervenientă a mai susținut că instanța de apel a nesocotit prevederile art. 5 și art. 480 C. civ. din 1864, art. 44 alin. (1)-(2) din Constituție și pct. 205 alin. (3) din Ordinul M.F.P. nr. 1752/2005, fără a arăta, în concret, în ce a constat nerespectarea acestor dispoziții.

Cu privire la soluția de respingere a cererii de intervenție, recurenta-intervenientă a reluat susținerile din cuprinsul acestei cereri, referitoare la admisibilitatea intervenției principale și la scopul ilicit al încheierii contractelor de vânzare-cumpărare.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată recurentei-reclamante, intimatelor-pârâte și intimatei-interveniente, conform dovezilor aflate la dosarul cauzei.

Intimatele-pârâte C. S.R.L. și D. S.R.L., ambele prin lichidator judiciar H.., au depus întâmpinare la 3 iunie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care au solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de lege, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

La 5 iunie 2019, intimata L. S.A., în calitate de cesionară a creanțelor F. S.A., a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA, prin Direcția Silvică Vrancea, ca tardiv formulat, iar, în subsidiar, ca nefondat. În cuprinsul întâmpinării a menționat că, în măsura în care din dovezile de comunicare aflate la dosar rezultă că recursul a fost declarat în termenul legal, înțelege să renunțe la excepția tardivității recursului.

La 13 iunie 2019, intimata-pârâtă E. S.R.L., prin administrator judiciar I.., a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca vădit nefondat.

Întâmpinările au fost comunicate recurentei-interveniente, conform dovezilor aflate la dosarul cauzei, fără ca aceasta să uzeze de dreptul de a depune răspuns la întâmpinare.

Împotriva aceleiași decizii, la 8 aprilie 2019, reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar C.I.I. B., a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac și casarea deciziei atacate.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a prezentat pe larg istoricul litigiului, după care a învederat că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., autoarea recursului a susținut că, prin încheierea din 23 ianuarie 2019, instanța de apel a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție principală formulată de REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA, prin Direcția Silvică Vrancea, apoi a acordat cuvântul pe fondul apelului și a reținut cauza în pronunțare.

După evocarea dispozițiilor art. 64 alin. (4) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel a soluționat cauza, fără a aștepta împlinirea termenului de 5 zile în care REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA, prin Direcția Silvică Vrancea (care nu a fost prezentă la termenul respectiv), putea să exercite calea de atac împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție principală.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că, în fața instanțelor devolutive, a invocat faptul că lichidatorul judiciar a două dintre pârâte a recunoscut în mod expres existența cauzei ilicite și a fraudei la lege la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.

În acest sens, autoarea recursului a susținut că recunoașterea lichidatorului judiciar al intimatelor-pârâte C. S.R.L. și D. S.R.L. este cuprinsă în raportul întocmit în procedura insolvenței și în suplimentul la raport.

În acest context, recurenta-reclamantă a învederat că, prin motivul nr. 1 de apel lit. a) a criticat lipsa de analiză a instanței de fond cu privire la acest document, iar neanalizarea acestui aspect relevant în cauză de către instanțele devolutive a condus la încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea recursului a susținut că instanța de apel a apreciat în mod greșit că dovada scopului ilicit se poate face doar cu elementele probatorii concomitente încheierii contractelor de vânzare-cumpărare și că raportarea la probele ulterioare acestui moment ar contraveni principiilor efectelor nulității.

După expunerea unor considerații teoretice cu privire la probele ce pot fi administrate pentru dovedirea scopului ilicit, recurenta-reclamantă a subliniat că, din punct de vedere cronologic, probele invocate în dovedirea motivelor de nulitate sunt atât anterioare, cât și ulterioare încheierii contractelor deduse judecății, însă, fiind un element psihologic greu de probat, apreciază că instanța trebuia să ia în considerare respectivele probe, fiind conexe cu încheierea actelor în litigiu.

Astfel, autoarea recursului a arătat că aceste probe fac dovada intenției reale a părților la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.

În final, recurenta-reclamantă a conchis că instanța de apel nu s-a raportat la toate probele administrate în cauză, deși unele dintre acestea vizau fapte conexe contractelor deduse judecății.

La solicitarea instanței supreme, recurenta-reclamantă a menționat că nu este de acord ca recursul să fie soluționat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată recurentei-interveniente, intimatelor-pârâte și intimatei interveniente, conform dovezilor aflate la dosarul cauzei.

Intimatele-pârâte C. S.R.L. și D. S.R.L., ambele prin lichidator judiciar H.., au depus întâmpinare la 3 iunie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 5 iunie 2019, intimata L. S.A., în calitate de cesionară a creanțelor F. S.A., a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 13 iunie 2019, intimata-pârâtă E. S.R.L., prin administrator judiciar I.., a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca vădit nefondat.

Întâmpinările au fost comunicate recurentei-reclamante, conform dovezilor aflate la dosarul cauzei, fără ca aceasta să uzeze de dreptul de a depune răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Prin încheierea din 7 aprilie 2020, Înalta Curte, în complet de filtru, a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, prin raport reținându-se nulitatea recursului declarat de recurenta-intervenientă.

Față de raportul comunicat, niciuna din părți nu a înțeles să uzeze de dreptul procedural de formula punct de vedere.

La 6 octombrie 2020, intimata U.A.T. Municipiul Focșani, prin Primar, a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate de recurenta-reclamantă și de recurenta-intervenientă.

Prin încheierea completului de filtru din 6 octombrie 2020, a fost respinsă excepția tardivității recursului declarat de recurenta-intervenientă, invocată de intimata-pârâtă L. S.A., în calitate de cesionară a creanțelor F. S.A. și a fost admisă excepția nulității recursului declarat de recurenta-intervenientă REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA, prin Direcția Silvică Vrancea. Totodată, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar C.I.I. B., fiind stabilit termen de judecată la 24 noiembrie 2020, în vederea soluționării recursului declarat de recurenta-reclamantă în ședință publică, cu citarea părților.

Referitor la excepția tardivității recursului declarat de recurenta-intervenientă, invocată de intimata-pârâtă L. S.A., în calitate de cesionară a creanțelor F. S.A., Înalta Curte a reținut că excepția este nefondată, având în vedere că recursul a fost declarat și motivat cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., decizia pronunțată de instanța de apel fiind comunicată recurentei-interveniente la 7 martie 2019, iar cererea de recurs a fost depusă la 8 aprilie 2019.

În motivarea soluției referitoare la nulitatea recursului declarat de recurenta-intervenientă REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA prin Direcția Silvică Vrancea, împotriva deciziei civile nr. 18/A din 29 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, invocată de intimatele-pârâte D. S.R.L. și C. S.R.L., ambele prin lichidator judiciar H.., Înalta Curte a reținut că, deși recurenta a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 948 C. civ. din 1864, criticile au fost fundamentate numai pe aspecte factuale ale cauzei, pe evaluarea probelor administrate în cauză în vederea stabilirii situației de fapt, aspecte ce intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive.

Totodată, a constată că aserțiunea recurentei-interveniente, în sensul că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 5 și art. 480 C. civ. din 1864, art. 44 alin. (1)-(2) din Constituție și pct. 205 alin. (3) din Ordinul M.F.P. nr. 1752/2005, este strict formală, întrucât nu s-a arătat, în concret, în ce a constat nerespectarea acestor dispoziții.

De asemenea, instanța supremă a apreciat că fiind strict formală și aserțiunea recurentei-interveniente, în sensul că intenția părților de la momentul încheierii contractelor nu a fost analizată de către instanțele devolutive, iar criticile referitoare la admisibilitatea cererii de intervenție principală reprezintă o reproducere fidelă a susținerilor din cuprinsul acestei cereri.

În plus, a reținut că recurenta-intervenientă nu a atacat încheierea din 23 ianuarie 2019, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea sa de intervenție principală, ci numai decizia instanței de apel, prin care a fost respinsă ca nefondată cererea sa de intervenție accesorie.

Văzând că, în cauză, nu este îndeplinită cerința impusă de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. și că nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a admis excepția nulității recursului declarat de recurenta-intervenientă REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA, prin Direcția Silvică Vrancea, împotriva deciziei civile nr. 18/A din 29 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, la termenul de astăzi, 24 noiembrie 2020, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-intervenientă REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA, prin Direcția Silvică Vrancea, reținând următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanța are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, relatarea situației de fapt sau invocarea pur formală a unor texte de lege fără a se arăta, în concret, sub ce formă instanța de apel a nesocotit dispozițiile legale indicate nu pot constitui motive de nelegalitate în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se cuvine amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, în sensul unei reevaluări a situației de fapt.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivul invocat nu poate fi analizat din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

În speță, se constată că, deși recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind invocată greșita aplicare a dispozițiilor art. 948 C. civ. din 1864, recurenta și-a fundamentat criticile exclusiv pe aspecte factuale ale cauzei, evocând în acest sens probele administrate în cauză.

Astfel, în esență, recurenta critică decizia recurată prin aceea că instanța de apel nu a analizat intenția părților la momentul încheierii actului, dând de înțeles că instanța de apel s-a rezumat exclusiv la argumente din acțiune/probe care se raportează la momente posterioare încheierii contractelor.

Având în vedere că intenția părților este un fapt subiectiv, pentru a cărui dovedire părțile au administrat probe, se cuvine amintit că, în considerarea dispozițiilor art. 264 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul apreciază în mod liber probele administrate, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare.

Mai mult decât atât, momentul raportat la care recurenta susține că instanța de apel nu a analizat intenția părților este un alt aspect de fapt, prin care recurenta-intervenientă urmărește, în realitate, o reapreciere a probatoriului, aspect incompatibil cu specificul căii de atac a recursului.

Având în vedere că evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive, această operațiune nu poate fi supusă cenzurii instanței de recurs, fiind incompatibilă cu specificul acestei căi extraordinare de atac în care sunt analizate exclusiv chestiuni de nelegalitate și nu de netemeinicie.

În continuare, recurenta-intervenientă face vorbire de alte aspecte factuale prin care tinde a dovedi intenția de fraudă a conducerii A., cum ar fi persoanele implicate în conducerea A. S.A. și a societăților cumpărătoare care ar fi urmărit devalizarea acestei societăți, estimarea valorii terenurilor și prețul vânzării, vânzarea a mai multor bunuri decât cele facturate și evaluate, concluziile raportului de inspecție fiscală.

Având în vedere că, spre deosebire de calea ordinară de atac a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, adică fără posibilitatea de a se determina o nouă judecată în fond a pricinii, instanța de recurs examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul acestuia să își exprime nemulțumirea în condițiile stabilite de lege.

În altă ordine de idei, aserțiunea recurentei-interveniente, în sensul că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 5 și art. 480 C. civ. din 1864, art. 44 alin. (1)-(2) din Constituție și pct. 205 alin. (3) din Ordinul M.F.P. nr. 1752/2005, este strict formală, întrucât nu s-a arătat, în concret, în ce a constat nerespectarea acestor dispoziții.

Așadar, nu se poate considera că simpla indicare a unor texte legale reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.

Aceste cerințe trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentații juridice a nelegalității hotărârii, prin indicarea nu numai a dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță, ci și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanța de apel în legătură cu dispozițiile legale menționate, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

Prin urmare, invocarea de către recurenta-intervenientă a dispozițiilor art. 5 și art. 480 C. civ. din 1864, art. 44 alin. (1)-(2) din Constituție și pct. 205 alin. (3) din Ordinul M.F.P. nr. 1752/2005 s-a făcut strict formal.

Nu în ultimul rând, recurenta-intervenientă a arătat că soluția instanței de apel este nelegală și sub aspectul dezlegării date cererii de intervenție accesorie formulate, direct în apel, în sprijinul reclamantei A..

Critica se rezumă la o simplă afirmație, fără nicio referire la vreun considerent din cuprinsul deciziei recurate.

Mai mult decât atât, în loc să critice efectiv considerentele deciziei instanței de apel în susținerea soluției de respingere a cererii de intervenție accesorie, recurenta se limitează în a reproduce argumentele formulate în apel, în sprijinul admiterii în principiu a cererii de intervenție principală, cerere asupra căreia instanța de apel s-a pronunțat, în sensul respingerii acesteia, ca inadmisibilă, prin încheierea 23 ianuarie 2019, neatacată de recurenta-intervenientă.

Așa fiind, se constată că, pe de o parte, critica recurentei față de soluția de respingere a cererii de intervenție accesorie se rezumă la o simplă afirmație, fără a face trimitere la considerentele instanței de apel în soluționarea respectivei cereri, iar, pe de altă parte, reluarea argumentelor în susținerea cererii de intervenție principală nu poate fi asimilată unor critici de nelegalitate, cu atât mai mult cu cât nu sunt altceva decât susțineri ale aceleiași părți făcute în fața Curții de Apel Galați și care și-au primit o rezolvare prin încheierea din 23 ianuarie 2019, neatacată de recurenta-intervenientă.

Reținând că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte constată că susținerile recurentei nu vizează considerentele reținute de Curtea de Apel Galați în motivarea deciziei pronunțate, care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Nefiind motivat în raport cu cerințele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-intervenientă REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA, prin Direcția Silvică Vrancea, împotriva deciziei civile nr. 18/A din 29 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Analizând, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, recursul formulat împotriva aceleiași decizii de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar C.I.I. B., Înalta Curte reține următoarele:

Primul motiv de nelegalitate adus în atenția instanței de recurs, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează încălcarea unei norme de procedură, respectiv a dispozițiilor art. 64 alin. (4) C. proc. civ. care reglementează procedura de judecată și calea de atac în situația în care o instanță respinge ca inadmisibilă o cerere de intervenție.

Recurenta-reclamantă critică decizia recurată, arătând că, prin încheierea din 23 ianuarie 2019, instanța de apel a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție principală formulată de ROMSILVA și a soluționat pe fond litigiul, fără a aștepta expirarea termenului de 5 zile în care ROMSILVA putea să exercite calea de atac împotriva încheierii din 23 ianuarie 2019, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de intervenție principală.

Așadar, în speță, prin critica formulată, recurenta-reclamantă sesizează o situație de nerespectare a cerințelor legale ale unui act de procedură.

Însă, pentru a arăta în ce măsura respectivul act de procedură este lovit de nulitate, este necesar a se stabili dacă suntem în situația unei nulități necondiționate de existența unei vătămări, reglementată de dispozițiile art. 176 din C. proc. civ. sau în situația unei nulități condiționate de producerea unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului de procedură, reglementată de dispozițiile art. 175 din C. proc. civ.

Analizând reglementarea nulității necondiționate de existența unei vătămări, se observă că art. 176 din C. proc. civ. enumeră cazurile în care operează sancțiunea nulității, ce intervine independent de producerea sau nu a unei vătămări părții prin nerespectarea cerinței legale la efectuarea actului de procedură. Aceste cazuri sunt: capacitatea procesuală, reprezentarea procesuală, competența instanței, compunerea sau constituirea instanței, publicitatea ședinței de judecată, alte cerințe legale extriseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel.

Nefiind în niciuna din ipotezele mai sus arătate, critica formulată va fi analizată din perspectiva art. 175 C. proc. civ., care descrie regimul juridic al nulității condiționate de existența unei vătămări.

Aceste prevederi legale formează dreptul comun în materia nulității actelor de procedură, aplicându-se ori de câte ori nu este cazul unei nulități necondiționate.

Condițiile cerute de lege pentru incidența sancțiunii nulității condiționate sunt: nerespectarea cerințelor legale ale unui act de procedură, existența unei vătămări determinate de nerespectarea condițiilor legale ale actului de procedură, vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin desființarea actului de procedură.

Cu toate acestea, însă, pentru intervenirea sancțiunii nulității condiționate, cele trei condiții trebuie întrunite cumulativ, lipsa uneia neputând fi complinită prin prezența celorlalte.

Fără a nega faptul că instanța de apel a procedat la judecarea cauzei în condițiile arătate de recurentă, pentru a fi în situația existenței unei încălcări a normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, este necesar a se verifica în ce măsură recurenta-reclamantă a suferit o vătămare prin faptul că instanța de apel a soluționat cauza, fără a aștepta expirarea termenului în care intervenienta ROMSILVA putea să exercite calea de atac împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de intervenție principală, pronunțată de instanța de apel prin încheierea din 23 ianuarie 2019.

În plus, se reține că dovada existenței vătămării în cazul nulităților condiționate depinde de calificarea nulității ca fiind expresă sau virtuală.

În speță, însă, nefiind în ipoteza unei nulități expres prevăzute de lege, conform art. 175 alin. (2) C. proc. civ., este exclusă o vătămare prezumată.

În altă ordine de idei, prin vătămare se înțelege un prejudiciu procesual, care poate fi sau nu de ordin material.

Astfel, deși recurenta-reclamantă justifică un interes în a invoca nulitatea actului de procedură, cu toate acestea, nu este îndeplinită una din condițiile mai sus arătate, respectiv, vătămarea în persoana recurentei-reclamante.

În speță, atât interesul de a semnala această neregularitate, cât și vătămarea se verifică doar în cazul recurentei-interveniente ROMSILVA care, însă, nu a înțeles să atace nici respectiva încheiere și nici decizia curții de apel pe acest aspect.

Reținând că, din împrejurările cauzei și din finalitatea normei procedurale nerespectate, în persoana recurentei-reclamante nu s-a produs niciun prejudiciu procesual, Înalta Curte urmează a respinge prima critică formulată, subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă critică decizia instanței de apel arătând că este insuficient motivată, întrucât nu a analizat un document, respectiv raportul cauze împrejurări întocmit în procedura reglementată de Legea nr. 85/2006, în care lichidatorul judiciar al pârâtelor recunoaște în mod expres cauza ilicită și frauda la lege.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Așadar, viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicție între considerente și dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii, precum și în cazul în care lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Totodată, conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, aceste cerințe înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar, precum și exercitarea căilor de atac de retractare.

Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte constată că argumentele recurentei-reclamante în susținerea acestui motiv de recurs vizează exclusiv o presupusă omisiune în analiza unui document considerat relevant, amintit, printre altele, în cuprinsul primului motiv al cererii de apel.

Relativ la critica privind insuficienta motivare a hotărârii atacate, Înalta Curte reține că obligația judecătorului de a motiva soluția pronunțată presupune necesitatea motivării punctuale a fiecărui capăt de cerere, respectiv de a răspunde fiecărui motiv de critică formulat și nu trebuie să răspundă la fiecare argument sau critică adusă prin cererea de apel, dacă din modul în care s-au formulat considerentele, rezultă că s-a răspuns, în ansamblu, tuturor criticilor aduse prin cererea respectivă. Instanța de judecată trebuie să examineze și să dea un răspuns argumentat problemelor esențiale de fapt și de drept care se pun în cauza dedusă judecății.

În condițiile în care, prin cel dintâi motiv de apel, recurenta a susținut faptul că, în mod nelegal și netemeinic, prima instanță de fond a reținut că actele juridice din litigiu nu sunt lovite de nulitate absolută, Înalta Curte constată că instanța de apel și-a prezentat argumentele pentru care a considerat de ce nu se verifică nulitatea actelor atacate, astfel încât, nu se poate reține absența unei motivări sau o motivare insuficientă în sprijinul soluției pronunțate.

De altfel, Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat nulitatea actelor atacate raportându-se exclusiv la momentul încheierii acestora, excluzând orice argumentație care se referea la momente anterioare sau ulterioare încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, respectiv, a contractelor de ipotecă.

Așa fiind, în condițiile în care instanța de apel a analizat încălcarea cerințelor legale raportându-se exclusiv la momentul încheierii actului juridic, aceasta nu a avea de ce să analizeze în mod explicit respectivul document, din moment ce înscrisul făcea parte din argumentația care viza momente posterioare încheierii actelor atacate, excluse de la analiză de instanța de apel.

Față de cele mai sus arătate, critica formulată nu va fi reținută.

Nu în ultimul rând, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea recursului a susținut că instanța de apel a apreciat în mod greșit că dovada scopului ilicit se poate face doar cu elementele probatorii concomitente încheierii contractelor de vânzare-cumpărare și că raportarea la probele ulterioare acestui moment ar contraveni principiilor efectelor nulității.

În acest sens, recurenta a redat unele considerații teoretice cu privire la probele ce pot fi administrate pentru dovedirea scopului ilicit, subliniind că, fiind vorba de un element psihologic care se probează mai dificil, instanța trebuia să ia în considerare atât probele anterioare, cât și pe cele ulterioare încheierii actului, dacă acestea se referă la scopul urmărit de părți la momentul încheierii actului.

Astfel, autoarea recursului a arătat că aceste probe fac dovada intenției reale a părților la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.

În final, recurenta-reclamantă a conchis că instanța de apel nu s-a raportat la toate probele administrate în cauză, deși unele dintre acestea vizau fapte conexe contractelor deduse judecății.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte subliniază că limitele controlului exercitat în recurs sunt determinate numai de criticile de nelegalitate prezentate de recurentă, deoarece calea de atac dedusă judecății are caracter extraordinar și este lipsită de valențe devolutive. Ca atare, în măsura în care, pentru a examina o pretinsă greșită aplicare a legii, recurenta tinde la reevaluarea materialului probator, asemenea critici nu vor fi luate în analiză de instanța supremă.

Așadar, analizând critica mai sus reprodusă, Înalta Curte reține că, deși recurenta-reclamantă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta nu a dezvoltat adevărate critici de nelegalitate și nu a demonstrat încălcarea legii.

Având în vedere că, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte reține că autoarea recursului nu a arătat, în concret, norma de drept material încălcată de instanța de apel, ci, și-a manifestat nemulțumirea exclusiv față de aprecierea făcută de instanța de apel cu privire la probele avute în vedere în stabilirea încălcării cerințelor legale ale încheierii în mod valabil a acului juridic.

Cum toate argumentele expuse în cadrul acestor critici urmăresc doar o reevaluare a materialului probator, Înalta Curte va respinge critica subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Constatând că, în cauză, nu sunt incidente motivele de casare invocate de recurenta-reclamantă și nici nu au fost identificate motive de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar C.I.I. B., împotriva deciziei civile nr. 18/A din 29 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-intervenientă REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA, prin Direcția Silvică Vrancea, împotriva deciziei civile nr. 18/A din 29 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar C.I.I. B., împotriva deciziei civile nr. 18/A din 29 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 noiembrie 2020.