ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2405/2020

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2020

Asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 7 iulie 2015, pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, sub nr. x/2015/a2, A. S.R.L., în calitate de creditoare a debitoarei B. S.R.L. a formulat contestație la tabelul preliminar întocmit de administratorul judiciar al acesteia, C.., și publicat în B.P.I. nr. 11908 din 30 iunie 2015, prin care a solicitat înscrierea sa în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei cu o creanță ce beneficiază de clauză de preferință în sumă totală de 6.295.337,84 RON.

A mai solicitat ca, în temeiul art. 82 din Legea nr. 85/2014, să i se pună în vedere societății debitoare să depună la dosarul cauzei documentele și informațiile prevăzute de acest text de lege, iar, în temeiul art. 74 din Legea nr. 85/2014, documentele și informațiile prevăzute de art. 67 alin. (1) din Lege.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5, art. 75, art. 78, art. 102, art. 103, art. 104, art. 154-158 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, art. 1463, art. 2389, art. 2431, art. 2387 și următoarele, art. 2398 și următoarele din C. civ. (2009).

Prin încheierea din 26 noiembrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în baza art. 255 raportat la art. 258 din C. proc. civ., a încuviințat proba cu înscrisuri, apreciind că este admisibilă, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei și a respins proba cu expertiză contabilă, apreciind că nu este utilă soluționării cauzei.

Prin sentința civilă nr. 9974 din 10 decembrie 2015, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a admis contestația creditoarei A. S.R.L. și a dispus înscrierea acesteia în tabelul de creanțe al debitoarei B. S.R.L., în insolvență, cu suma de 6.295.337,84 RON.

Împotriva încheierii din 26 noiembrie 2015 și sentinței sus-menționate, a declarat apel debitoarea B. S.R.L. în insolvență, prin administrator judiciar C.. și administrator special D., criticându-le pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin încheierea din 15 noiembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2015, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a suspendat judecata apelului, față de lipsa părților legal citate și de împrejurarea că nu s-a solicitat judecarea cererii de apel și în lipsă.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 1816A/2018 din 3 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis excepția perimării și a constatat perimat apelul formulat de debitoarea B. S.R.L., prin administrator judiciar E.. și administrator special D., împotriva încheierii din 26 noiembrie 2015 și sentinței civile nr. 9974 din 10 decembrie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu creditoarea A. S.R.L.

La 18 iunie 2018, debitoarea B. S.R.L., prin administrator special D., a declarat recurs împotriva încheierii din 15 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, iar, la 8 octombrie 2018, aceeași parte a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1816A/2018 din 3 octombrie 2018 și încheierii din 15 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în același dosar, solicitând casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe spre reluarea judecății apelului, respectiv spre o nouă judecată.

Recursul declarat la 18 iunie 2018 împotriva încheierii din 15 noiembrie 2017 a fost întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, autoarea prezentului demers judiciar a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 teza finală din C. proc. civ., în condițiile în care, anterior ședinței de judecată, la data de 14 noiembrie 2017 ora 15:21 a transmis la dosar, prin fax, o cerere de amânare a cauzei pentru lipsa raportului de expertiză încuviințat în cauză, anexând, în acest sens, cererea transmisă pe faxul instanței pentru ședința de judecată din data de 15 noiembrie 2017, precum și dovada transmiterii.

Totodată, a arătat că, în condițiile în care, anterior ședinței de judecată, a depus cerere prin care solicita amânarea cauzei pentru finalizarea raportului de expertiză, împrejurările deduse judecății se circumscriu situației de exceptare de la cazurile de suspendare voluntară, motiv pentru care solicită a se constata că măsura suspendării cauzei este nelegală și nu corespunde interesului legitim al părții de soluționare a cauzei. Mai mult, arată că, întrucât cererea de amânare nu a putut fi luată în considerare de instanță din motive ce nu îi sunt imputabile, culpa sa este exclusă.

În memoriul privind recursul declarat la 8 octombrie 2018 atât împotriva deciziei civile nr. 1816A/2018 din 3 octombrie 2018, cât și împotriva încheierii din 15 noiembrie 2017, recurenta a indicat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., susținând, astfel, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, precum și cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Detaliind, recurenta a reluat, în esență, susținerile referitoare la nelegalitatea încheierii din 15 noiembrie 2017, pronunțată Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, respectiv cele vizând greșita aplicare a art. 411 alin. (1) pct. 2 teza finală C. proc. civ., față de împrejurarea că transmisese prin fax, cu o zi înaintea termenului de judecată din 15 noiembrie 2017, o cerere de amânare a judecății și de acordare a unui nou termen pentru nedepunerea la dosar a raportului de expertiză, arătând că acest motiv de amânare era unul întemeiat și că, prin urmare, suspendarea nu îi este imputabilă.

Din perspectiva perimării, recurenta a susținut că decizia atacată a fost dată cu greșita aplicare a prevederilor art. 416 alin. (3) C. proc. civ., constând în neobservarea de către instanța de apel a cererii sale de amânare a cauzei și de acordare a unui nou termen pentru lipsa raportului de expertiză.

În sensul celor evocate, a menționat jurisprudența instanței supreme, subliniind că, ori de câte ori lipsește vina părții, perimarea nu poate opera.

În continuare, recurenta a susținut că decizia recurată este lovită de nulitate, în condițiile art. 174-179 C. proc. civ., pentru încălcarea art. 416 alin. (3) C. proc. civ., incident în cauză, în considerarea faptului că, pe de o parte, instanței de apel îi revenea obligația, din oficiu, de a acorda termen de judecată față de cererea de amânare a cauzei, dar și pentru că motivul neobservării acestei cereri nu îi este imputabil, arătând, totodată, că cererea de amânare formulată pentru termenul de judecată din data de 15.11.2017 și transmisă prin fax la data de 14.11.2017 se circumscrie dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 teza finală, privind solicitarea de judecare în lipsă.

În altă ordine de idei, precizează că aceste neregularități procedurale au fost formulate în scris prin cererea de repunere pe rol a cauzei depusă la 18 iunie 2018, prin notele de ședință depuse la primul termen de judecată din data de 05.09.2018 și reformulate în scris și susținute oral la următorul termen de judecată din data de 03.10.2018, când instanța de apel, cu neobservarea cererii și a normelor legale incidente, a admis în mod nelegal excepția perimării și a constatat perimată cererea de apel, încălcând, în opinia sa, dispozițiile art. 22 C. proc. civ., sub aspectul nerespectării obligației de stăruință în aflarea adevărului, a obligației de calificare juridică a actelor și faptelor deduse judecății, a obligației de a aprecia cu bună-credință, în echitate și conform principiilor generale.

Față de aspectele învederate, solicită a se constata că vătămarea intereselor sale, reglementată de art. 175 C. proc. civ., este pe deplin dovedită, iar, față de împrejurarea că nulitatea nu mai poate fi acoperită, solicită desființarea în totalitate a actelor de procedură atacate, în conformitate cu prevederile art. 179 C. proc. civ.

În încheiere, autoarea prezentului demers judiciar a susținut că hotărârea atacată a fost dată și cu nesocotirea art. 6 din C.E.D.O., care consacră dreptul la un proces echitabil, dreptul la o instanță independentă și imparțială și care impune respectarea tuturor garanțiilor ce caracterizează acest drept.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-creditoare A. S.R.L. la 4 ianuarie 2019, însă, partea nu a uzat de dreptul de a depune întâmpinare.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 2 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune punct de vedere, potrivit art. 493 alin. (4) din Cod.

Față de raportul comunicat, doar recurenta B. S.R.L., prin administrator special D. și-a exprimat poziția procesuală prin formularea unui punct de vedere la raport, solicitând a se constata admisibilitatea în principiu a recursurilor și fixarea unui termen de judecată, cu citarea părților.

Prin încheierea completului de filtru din 6 octombrie 2020, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta B. S.R.L., prin administrator special D. împotriva încheierii din 15 noiembrie 2017 și deciziei civile nr. 1816A/2018 din 3 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, fiind stabilit termen de judecată la 24 noiembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând recursurile prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, se impune a fi precizat faptul că, dată fiind invocarea încălcării unor norme de procedură din cuprinsul Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., instanța supremă va analiza criticile formulate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., și nu de cel statuat la pct. 8 al aceleiași norme, așa cum au fost încadrate de autoarea recursului.

Totodată, având în vedere că instanța supremă a fost învestită, deopotrivă, atât cu o cerere de recurs îndreptată împotriva încheierii de suspendare, cât și cu o cerere de recurs îndreptată împotriva deciziei nr. 1816/2018 din 3 octombrie 2018, în considerentele căreia este invocată încheierea de suspendare din 15 noiembrie 2017, ca ultim act de procedură care a fost îndeplinit în cauză, Înalta Curte va analiza cu prioritate legalitatea pronunțării încheierii de suspendare din 15 noiembrie 2017, urmând ca, în situația în care va fi găsită nefondată cererea de recurs formulată împotriva încheierii de suspendare, să procedeze și la analiza cererii de recurs îndreptată împotriva deciziei nr. 1816A/2018 din 3 octombrie 2018.

Cu referire la cererea de recurs formulată împotriva încheierii de suspendare din 15 noiembrie 2017, instanța supremă reține că autoarea recursului a criticat măsura suspendării dispuse în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. invocând împrejurarea că, deși nu a răspuns la apelul din ședința publică din data de 15 noiembrie 2017, anterior ședinței de judecată, respectiv, la 14 noiembrie 2017 ora 15:21, a trimis la dosar, prin fax, la numărul de fax regăsit pe portalul instanței, o cerere de amânare a cauzei pentru lipsa raportului de expertiză.

Totodată, arată că împrejurarea datorată faptului că cererea de amânare nu a ajuns la dosarul cauzei nu îi este imputabilă. Mai mult, arată că, inclusiv expertul desemnat în cauză a formulat o cerere de amânare a cauzei pentru termenul din 15.11.2017, pentru a se dispune majorarea onorariului provizoriu și pentru a se răspunde la obiectivul stabilit, cu precizarea că, în vederea formulării unui răspuns la obiecțiunile la raportul de expertiză, a convocat părțile la data de 17.11.2017, sens în care a atașat dovezile de convocare, precum și decontul de cheltuieli.

Analizând conținutul încheierii de suspendare din 15 noiembrie 2017, coroborată cu actele existente la dosarul cauzei, dar și cu cele depuse în susținerea cererii de recurs, instanța supremă constată că, în dosarul curții de apel, la fila x, există o cerere din partea societății B. S.R.L., transmisă pe fax la 14 noiembrie 2017 ora 15:21 și înregistrată la registratura Curții de Apel București, secția a VI-a Civilă la 15.11.2017 ora 13

00

.

Analizând, totodată, și conținutul încheierii recurate, instanța supremă constată că nu există nicio mențiune cu privire la această cerere, fapt pentru care se poate presupune că instanța de apel nu a avut cunoștință de existența respectivei cereri.

Cu toate acestea, din practicaua încheierii din 15 noiembrie 2017, coroborată cu existența la dosar a unei alte cereri a expertului desemnat în cauză care, anterior termenului de judecată din 15 noiembrie 2017, respectiv, la 13 noiembrie 2017, solicita stabilirea unui nou onorariu aferent obiectivului suplimentar transmis sau majorarea corespunzătoare a onorariului provizoriu stabilit inițial, precum și acordarea unui nou termen pentru a răspunde la obiectivul transmis, arătând, totodată că părțile au fost convocate la data de 17.11.2017, deci, ulterior termenului de judecată din 15.11.2017, pentru a pune la dispoziția expertului o serie de documente necesare, reiese că instanța a avut cunoștință de o altă cerere, care, în esență, era tot o cerere de amânare a cauzei, fără, însă, a se pronunța asupra acesteia.

Mai mult decât atât, în condițiile în care instanța era învestită atât cu o cerere de majorare a onorariului de expert, cât și cu o cerere de amânare a cauzei pentru imposibilitatea expertului de a depune răspuns la obiecțiunea la raportul depus, obiecțiune calificată de acesta ca un nou obiectiv al expertizei contabile, era evident că, la termenul din 15.11.2017, cauza nu se afla în stare de judecată.

Așa fiind, instanța de apel a făcut o aplicare formală a dispozițiilor referitoare la suspendare doar ca efect al absenței fizice a părților ori a reprezentanților lor, la apelul nominal făcut de grefierul de ședință.

Așadar, la termenul din 15.11.2017 când a fost pronunțată încheierea recurată, atât expertul desemnat în cauză, cât și recurenta, apelantă în acel stadiu procesual, au formulat, în esență, și au depus la dosar cereri de amânare a cauzei, motivul fiind același, respectiv lipsa raportului de expertiză, mai precis a răspunsului expertului la obiecțiunea formulată la raport, ceea ce, altfel spus, nu denotă dezinteres față de continuarea cursului judecății.

Prin urmare, faptul că la strigarea efectivă a pricinii, părțile nu s-au aflat nemijlocit în sala de ședință nu echivalează cu ipoteza prevăzută de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., fiindcă rațiunea acestei dispoziții legale este aceea de a respecta principiile disponibilității și contradictorialității și dreptul la apărare al părților, care guvernează procesul civil și care împiedică instanța de judecată să procedeze la judecata cauzei în lipsa părților în condițiile în care niciuna nu a cerut soluționarea în lipsă. Or, așa cum a fost arătat mai sus, cauza nu se afla în stare de judecată.

Această modalitate de aplicare a normelor imperative ale art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. este contrară voinței legiuitorului, care, la edictarea textului legal, nu a avut în vedere înfățișarea fizică a părților, ci conduita lor procesuală, constând în preocuparea efectivă pentru cursul judecății, sancționând cu întreruperea acestuia, prin suspendare, tocmai lipsa de diligență și de atitudine pentru continuarea procesului.

Prin urmare, exceptând faptul că instanța de apel nu a avut cunoștință de cererea de amânare a cauzei depusă de recurenta din prezenta cauză, însă, având în vedere că, prin cererea depusă de expert anterior termenului de judecată, instanța a fost înștiințată asupra imposibilității depunerii răspunsului la obiecțiunea încuviințată, față de care acesta a formulat și cerere de amânare a cauzei, dar și alte solicitări, instanța de apel, era obligată în virtutea dispozițiilor art. 224 C. proc. civ. ca, în prealabil, să ia în analiză toate cererile și chestiunile prezentate de părți.

O astfel de chestiune incidentală asupra căreia instanța avea cunoștință dinaintea termenului de judecată era însăși cererea expertului prin care acesta solicita un nou termen pentru a răspunde la obiectivul transmis, cerere pe care instanța de apel nu a luat-o nici măcar formal în analiză.

Așadar, având în vedere că instanța era învestită cu cel puțin o cerere de amânare a cauzei de care avea cunoștință, dar și cu alte cereri formulate de expert, aceasta era îndrituită să le analizeze în prealabil și să decidă, după caz, dacă se impunea sau nu amânarea, urmând ca, în funcție de soluția dată asupra cererii de amânare, să facă aplicarea măsurii suspendării cauzei pentru lipsa părților.

Cum instanța de apel nu a procedat în această manieră, Înalta Curte constată incidența motivului de nelegalitate reglementat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în ceea ce privește recursul declarat de recurenta B. S.R.L., prin administrator special D., împotriva încheierii din 15 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015.

Cât privește soluția de perimare, constată că au fost încălcate prevederile art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ., întrucât această sancțiune procedurală poate fi aplicată doar în cazul lipsei de stăruință a părților în întreținerea activității judiciare. Or, trecând peste nelegalitate încheierii de suspendare a soluționării cauzei, instanța de apel nu a observat că, la data pronunțării sancțiunii procedurale a perimării, partea declarase deja recurs împotriva susmenționatei încheieri.

Așadar, la data pronunțării deciziei, nu putea fi reținută prezumția de desistare de la judecată și, oricum, nu se putea anticipa modalitatea soluționării recursului declarat împotriva încheierii de suspendare.

Ca atare, este incident, în privința hotărârii de perimare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Având în vedere că decizia civilă nr. 1816A/2018 din 3 octombrie 2018 a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în considerarea încheierii din 15.11.2017, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. cu referire la art. 497 din același cod, va admite atât recursul declarat de recurenta B. S.R.L., prin administrator special D., împotriva încheierii din 15 noiembrie 2017, cât și recursul declarat de aceeași parte împotriva deciziei civile nr. 1816A/2018 din 3 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pe care le va casa și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta B. S.R.L., prin administrator special D., împotriva încheierii din 15 noiembrie 2017 și a deciziei civile nr. 1816A/2018 din 3 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează încheierea din 15 noiembrie 2017 și decizia civilă nr. 1816A/2018 din 3 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 noiembrie 2020.