ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2146/2020

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2020

Asupra recursurilor de față, constată și reține următoarele:

Prin încheierea de ședință de la 28 mai 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie în favoarea debitoarei S.C. A. S.A. formulată de B. în cadrul apelurilor declarate de reclamanții C. și D., de creditoarea S.C. E. S.R.L., prin administrator special F. împotriva încheierii din 26 februarie 2020 și sentinței civile nr. 38 din 28 februarie 2020, pronunțate de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și în cadrul apelului incident formulat de creditoarea G. S.R.L., prin administrator special H. împotriva sentinței civile nr. 38 din 28 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu debitoarea S.C. A. S.A., prin administrator judiciar I.. și prin administrator special H., cu creditorii S.C. E. S.R.L., prin administrator judiciar J. S.P.R.L., K., cu intervenientele S.C. L. S.A., M. S.R.L. și cu reclamantul N..

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut în esență că în cadrul apelurilor declarate de reclamanții C., D. și de creditoarea S.C. E. S.R.L., prin administrator special F. împotriva încheierii din 26 februarie 2020 și sentinței civile nr. 38 din 28 februarie 2020, pronunțate de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și în cadrul apelului incident formulat de creditoarea G. S.R.L., prin administrator special H., declarat împotriva sentinței civile nr. 38 din 28 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, creditoarea B. a formulat cerere de intervenție în interesul S.C. A. S.A., precizată la 13 mai 2020 ca fiind cerere de intervenție accesorie.

Prin această cerere de intervenție accesorie s-a solicitat respingerea apelurior formulate de către C., D. și E. S.R.L. ca neîntemeiate, pentru următoarele motive:

B. a arătat că a lucrat 39 de ani la Societatea A. S.A. și până în prezent, chiar dacă a ieșit la pensie, că Societatea A. S.A. a fost lider în Europa de Est în producția de sticlă, dar a trecut și prin perioade mai grele, iar petenta nu a avut alt interes decât ca societatea, care are peste 50 de ani de la înființare să-și continue activitatea.

S-a arătat că în 2017 societatea A. S.A. a intrat în insolvență și până în prezent a avut trei administratori speciali și doi administratori judiciari diferiți, că, după deschiderea insolvenței, societatea, în loc să elimine pierderile a continuat să genereze pierderi, angajații fiind pontați, deși nu desfășurau activitate, iar în 2018 activitatea de producție a societății a fost stopată complet.

S-a susținut că, începând cu desemnarea noului administrator special H., prin hotărârea A.G.E.A. din 10 iunie 2019, situația unității a început să se schimbe pozitiv, acest fapt dând speranțe că fabrica A. S.A. poate să fie reorganizată și repusă pe picioare.

În ce privește interesul apelanților, s-a arătat că acesta este împotriva interesului societății A. S.A., respectiv împotriva propriului interes, întrucât apelanții C. și D. au fost angajați ai societății A. S.A. până în 2019 și, deși sunt acționari ai societății, aceștia nu s-au prezentat la nici o adunare a acționarilor, spre deosebire de B., care a participat atunci când a fost nevoie, rezultând că apelanții C. și D. sunt de fapt folosiți de către fosta conducere a A. S.A., prin fostul administrator special F., care nu a întreprins măsuri de repunere a societății pe picioare și de a reporni producția.

S-au menționat în detaliu realizările obținute după venirea în societate a lui H., în calitate de administrator special, s-a susținut lipsa urgenței de emitere a ordonanței președințiale, sens în care s-a arătat că dosarul de față are ca obiect suspendarea deciziei adunării acționarilor A. S.A. din 10 iunie 2019, prin care a fost numit în calitate de administrator special H. și s-a mai subliniat faptul că, în conformitate cu legislația în vigoare, prin ordonanță președințială "instanța va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice", iar la data formulării prezentei cereri de intervenție se împlinesc peste 11 luni de la desemnarea lui H. în calitate de administrator special, dosarul fiind judecat în 22 de termene de judecată, la multe din aceste termene fiind cerute amânări chiar de apelanții în cauză.

Conchizând, s-a susținut că H. a demonstrat calități de conducător mai bune decât ale fostei conduceri, iar repunerea vechii conduceri Ia cârma societății, prin suspendarea hotărârii A.G.E.A. din 10 iunie 2019 va stopa procesul de repunere a societății pe picioare și de repornire a producției.

Examinând cererea de intervenție accesorie, prin prisma dispozițiilor legale incidente și a criticilor formulate, curtea de apel a reținut în esență că, după cum rezultă din cererea de intervenție, intervenienta are calitatea de salariat și de creditor al debitoarei S.C. A. S.A. și că, așa cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența si practica judiciară în materie, intervenientul accesoriu, deși sprijină apărarea unei parți din proces, trebuie totuși să vizeze prin acest mijloc procedural apărarea unui drept sau interes legitim propriu, intervenția accesorie neputând fi fundamentată exclusiv pe considerente de solidaritate morală cu una din părțile litigante.

Instanța de apel a subliniat faptul că în cauză obiectul judecății îl constituie suspendarea executării hotarârii A.G.E.A. a debitoarei din 10 iunie 2019, hotărâre prin care acționarii au decis revocarea administratorului special F. si desemnarea unui nou administrator special, respectiv H..

Fiind vorba de o decizie ce aparține acționarilor debitoarei, a arătat instanța de apel, orice pretins aspect de nelegalitate sau netemeinicie a deciziei poate fi invocat exclusiv de acești, nu și de persoanele care dețin concomitent calitatea de salariat și creditor al debitoarei, în condițiile in care atribuțiile administratorului special, reglementate de art. 56 din Legea nr. 85/2014 nu se răsfrâng în niciun fel asupra situației juridice a creditorilor înscriși la masa credală, iar Legea nr. 85/2014 pune la dispoziția creditorilor modalități de a-și apăra drepturile și interesele.

Conchizând, astfel, că nici procedura de desemnare, și nici activitatea administratorului special nu interferează cu procedura de realizare a drepturilor creditorilor înscriși la masa credală, instanța de apel a apreciat că creditorul care deține concomitent și calitatea de salariat al debitoarei nu poate urmări protecția unui drept sau interes legitim propriu în litigiul ce are ca obiect controlul legalității sau temeiniciei hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor, motiv pentru care a apreciat că acesta nu are legitimarea procesuala de a interveni în apărarea unei părții litigante.

Împotriva acestei încheieri au declarat recursuri motivate B. și S.C. A. S.A., prin administrator special H., recursurile fiind înregistrate sub același număr unic la 15 iunie 2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În motivarea recursului, B. a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, anume a dispozițiilor art. 61 alin. (1) și alin. (3) și a art. 63 C. proc. civ., situație care atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A arătat recurenta că hotărârea A.G.E.A. din 10 iunie 2019 a fost emisă în considerarea faptului că societatea A. S.A. este supusă procedurii insolvenței, că are calitatea de creditor al societății debitoare, în calitate de salariat al acesteia, cu o creanță născută înainte de deschiderea procedurii.

A evocat dispozițiile art. 2 din Legea nr. 85/2014 privitoare la scopul legii, în raport cu care a susținut că fiecare creditor are interesul de a se implica în derularea procedurii, inclusiv în ceea ce privește desemnarea administratorului special, care determină modul de gestionare și influențează situația patrimonială a societății, așadar implicit perspectiva de recuperare a creanțelor de către creditori.

Recurenta a arătat că, potrivit art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, hotărârile adunării acționarilor pot fi contestate, pentru nulitate absolută, de orice persoană interesată, că în aceste condiții nu pot fi primite susținerile apelanților referitoare la inadmisibilitatea intervenției câtă vreme creditorii nu ar avea dreptul să intervină în litigiile ce țin de adoptarea hotărârilor acționarilor și a mai arătat și că în aceeași cauză au calitatea de parte încă doi creditori, care au formulat cereri de intervenție accesorie: L. S.A. și M. S.R.L.

În motivarea recursului, S.C. A. S.A., prin administrator special H. a invocat cu titlu prealabil dispozițiile art. 27 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, sens în care a arătat că procedura propriei insolvențe a fost deschisă la 5 mai 2017, iar potrivit art. 64 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la 5 mai 2017, împotriva încheierii de respingere a cererii de intervenție ca inadmisibilă se poate declara recurs în termen de 5 zile de la pronunțare pentru partea prezentă și de la comunicare pentru partea lipsă.

Pe fondul recursului a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 61 alin. (1) și (3) și art. 63 C. proc. civ. atunci când a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie formulată de B., în condițiile în care, susține recurenta, intervenienta avea interes să intervină în cauză.

Recurenta a arătat că hotărârea A.G.E.A. din 10 iunie 2019 a fost emisă în procedura insolvenței, a evocat dispozițiile art. 2 din Legea nr. 85/2014 cu privire la caracterul concursual al procedurii insolvenței și la scopul acestei proceduri și a susținut că orice creditor are dreptul de a se implica în procedura insolvenței, inclusiv în ceea ce privește desemnarea administratorului special, care determină modul de gestionare și influențează situația patrimonială a societății, așadar implicit perspectiva de recuperare a creanțelor de către creditori.

Recurenta a arătat că, potrivit art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, hotărârile adunării acționarilor pot fi contestate, pentru nulitate absolută, de orice persoană interesată, că în aceste condiții nu pot fi primite susținerile apelanților referitoare la inadmisibilitatea intervenției câtă vreme creditorii nu ar avea dreptul să intervină în litigiile ce țin de adoptarea hotărârilor acționarilor.

A invocat și principiul egalității de tratament, raportat la împrejurarea că în cauză au calitatea de parte încă doi creditori, care nu sunt asociați ai debitoarei și care au formulat cereri de intervenție accesorie: L. S.A. și M. S.R.L.

A susținut că, prin poziția procesuală pe care tinde să o dobândească, B. nu face decât să formuleze apărări care pot fi utile cauzei.

Intimații-apelanți C. și D. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția prematurității recursurilor, raportat la împrejurarea că în cauză este vorba despre un dosar distinct de dosarul de insolvență, dosar început sub imperiul C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, situație în care, potrivit art. 64 C. proc. civ. - în forma modificată - încheierea de admitere în principiu a cererii de intervenție se atacă doar o dată cu fondul.

Pe fond, intimații-apelanți au solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate, motivat în esență de faptul că recurenta B. nu justifică un interes personal în formularea cererii de intervenție, nefiind acționar al societății debitoare, iar interesul său este chiar nelegitim, contrar celui al părții în favoarea căreia pretinde că intervine, anume acela de menținere în funcția de administrator special a lui H., care urmărește scopuri ilicite.

Intimata E. S.R.L., prin administrator special F. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate, cu motivarea de esență că intervenienta nu poate interveni în proces câtă vreme nu are calitatea de acționar al societății debitoare, iar în calitate de creditor înscris în tabelul creanțelor își va valorifica creanța potrivit dispozițiilor Legii nr. 85/2014, nefiind admisibil să intervină în cauză, situându-se pe o poziție potrivnică debitoarei.

La termenul din 21 octombrie 2020 Înalta Curte a pus în discuția părților excepția prematurității declarării recursurilor și a respins-o cu motivarea din încheierea de dezbateri, parte integrantă a prezentei decizii.

La același termen de judecată Înalta Curte a pus în discuția părților excepția tardivității recursurilor, acordând cuvântul în subsidiar și pe fondul căilor extraordinare de atac.

Deliberând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., asupra excepției tardivității, invocată din oficiu Înalta Curte reține și constată următoarele:

Așa cum s-a reținut în încheierea de dezbateri de la 21 octombrie 2020, în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de la momentul deschiderii procedurii insolvenței S.C. A. S.A., în speță dispozițiile art. 64 alin. (4) C. proc. civ., care prevedeau că încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă.

Dispozițiile legale evocate fac referire la pronunțarea, respectiv la comunicarea încheierii atacate ca moment de curgere a termenului de recurs, iar prezența, respectiv lipsa părții, cuprinse în aceeași reglementare, trebuie întotdeauna înțelese prin raportare la momentul dezbaterilor, pentru că numai în această ipoteză a dezbaterilor prezența părților se consemnează, normele de procedură neprevăzând nici în cazul intervenției, nici în alte cazuri în care termenul este prevăzut a curge de la pronunțare, obligația instanței de a consemna prezența și poziția părților la momentul pronunțării.

În acest context și pentru argumentele expuse, Înalta Curte apreciază că termenul de recurs curge în speță de la data pronunțării încheierii atacate - 28 mai 2020, chiar dacă în cauză pronunțarea a fost amânată, pe de o parte pentru că legea nu derogă în această privință, fiind incident principiul de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, iar pe de altă parte pentru că partea prezentă are și în această ipoteză obligația de a urmări finalizarea procesului și de a îndeplini actele de procedură în termenele prevăzute de lege sau stabilite de judecător, obligație impusă de art. 10 alin. (1) C. proc. civ.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte stabilește că pentru ambele recurente termenul de recurs de 5 zile a început să curgă de la pronunțarea încheierii atacate - 28 mai 2020 -, întrucât ambele au fost prezente la dezbaterile de la termenul din 26 mai 2020 și, calculat în condițiile art. 181 C. proc. civ., s-a împlinit la 3 iunie 2020, dată pe care o respectă doar recursul declarat de B., nu și recursul declarat de S.C. A. S.A., trimis prin e-mail la 15 iunie 2020 .

În aceste condiții, excepția de tardivitate va fi admisă în privința recursului declarat de S.C. A. S.A., în conformitate cu dispozițiile art. 185 C. proc. civ. și respinsă în privința recursului declarat de B., care va fi analizat în fond.

Recursul declarat de B. este apreciat ca întemeiat și va fi admis pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte constată că recurenta s-a întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamând nesocotirea dispozițiilor art. 61 și 63 C. proc. civ., considerându-le norme de drept material.

Instanța supremă apreciază, însă, că, deși de esența soluției este dezlegarea problemei interesului în formularea cererii de intervenție, în cazul cererii de intervenție normele care reglementează admisibilitatea cererii sunt funciarmente norme de procedură, de aceea critica formulată va fi examinată din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Critica este întemeiată.

Înalta Curte pleacă de la fundamentul interesului exhibat de către reclamantă, care este legat de calitatea acesteia de salariat cu o vechime foarte mare în activitatea societății debitoare, de creditor al aceleiași societăți și de la evaluarea pozitivă a activității administratorului special H., cu potențial în redresarea debitoarei.

Instanța supremă nu neagă importanța și valențele atașamentului unui salariat față de unitatea în care a activat o perioadă considerabilă, dimpotrivă, apreciază că acestea pot constitui o premisă favorabilă în evaluarea interesului respectivei persoane în a interveni într-un litigiu în care unitatea respectivă se află implicată.

Apreciază, însă, că întotdeauna evaluarea existenței interesului din perspectiva intervenției într-un proces purtat între alte persoane trebuie făcută prin raportare la specificul litigiului respectiv.

În speță, este dincolo de orice îndoială că intervenția s-a făcut într-un dosar asociat dosarului principal al procedurii insolvenței S.C. A. S.A., în care se solicită ca, pe cale de ordonanță președințială să se suspende executarea hotărârii adunării generale a extraordinare a acționarilor societății debitoare din 10 iunie 2019, din examinarea sentinței nr. 38/2020, pronunțată de judecătorul-sindic în primă instanță și atacată în dosarul de apel în care s-a formulat prezenta cerere de intervenție reieșind că au calitate de reclamanți și acționari, și salariați care își justifică interesul atât din perspectiva încasării drepturilor salariale, cât și din perspectiva posibilității redresării activității societății debitoare, cererea de ordonanță președințială nefiind respinsă pentru lipsa calității procesuale active, ci pentru nedovedirea cerinței urgenței și a celei privind paguba iminentă și ireparabilă.

Subliniază Înalta Curte compatibilitatea procedurii speciale a ordonanței președințiale cu procedura reglementată de Legea nr. 85/2014, astfel cum s-a statuat de principiu în considerentele nr. 203-206 ale deciziei nr. 17/2020, pronunțată de Înalta Curte - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61/2021 și apreciază că, în limitele învestirii, cerința interesului trebuie analizată în cazul ordonanței președințiale, chiar și în procedura insolvenței, la nivelul aparenței de drept, în caz contrar ajungându-se în mod nepermis la prejudecarea fondului.

În această ordine de idei, trebuie notat că recurenta B. are de partea sa aparența de drept decurgând din faptul că în primă instanță nu s-a reținut lipsa calității procesuale active decurgând din calitatea de salariat interesat în recuperarea creanței salariale și în salvgardarea activității societății debitoare, de aceea toate apărările intimaților-apelanți care s-au centrat pe aceste aspecte sunt înlăturate de instanța supremă.

S-a reținut de către instanța de apel că activitatea administratorului special nu interferează cu procedura de realizare a creanțelor creditorilor salariali, dar această apreciere a curții de apel nu se verifică decât la nivel pur formal.

Examinarea atribuțiilor conferite de art. 56 din Legea nr. 85/2014 administratorului special conduce la concluzia că activitatea acestuia se poate repercuta în mod direct asupra activității societății debitoare, a cărei administrare o poate avea în condițiile art. 56 alin. (1) lit. d) din lege, în speță recurenta afirmând fără a fi contrazisă nu numai că administratorul special H. este implicat în activitatea debitoarei, ci și că face acest lucru obținând rezultate benefice societății.

Din această perspectivă, instanța supremă apreciază că, la nivelul aparenței de drept, recurenta B. a afirmat existența unui interes personal în menținerea administratorului special H., interes care apare drept credibil întrucât aspectele invocate, referitoare la rezultatele pozitive înregistrate de societate, nu numai că nu au fost infirmate, dar nici nu au fost contrazise, intimații limitându-se prin întâmpinare în a contrazice din perspectiva incidenței drept a normelor susținerile recurentei despre interes.

Or, la nivelul aparenței de drept nu este strict necesar a dovedi existența folosului practic direct, imediat, indiscutabil, fiind pe deplin întrunită cerința interesului și din perspectiva proiecției pe care partea o are sub aspectul foloaselor viitoare pe care le-ar putea trage din intervenție, acest gen de proiecție fiind dedus judecății, fiind rezonabil și legitim întrucât nu o vizează doar pe recurentă, în calitatea ei de creditor salarial, ci și societatea de care aceasta este atașată și a cărei redresare și reinserție o urmărește.

Toate aceste considerente au fundamentat convingerea Înaltei Curți în sensul că instanța de apel a aplicat în mod nepermis de formal cerințele art. 61 și art. 63 C. proc. civ., necorelându-le cu specificul procedurii ordonanței președințiale, care în art. 997 alin. (1) C. proc. civ. trimite la cercetarea aparenței de drept ca temei al măsurilor provizorii de adoptat, curtea de apel neluând în seamă nici situația pretins similară și egalitatea de tratament cu alte părți, care sunt creditori, nu sunt acționari ai debitoarei, dar care au dobândit calitatea de intervenient accesoriu în aceeași cauză, hotărârea fiind criticabilă și din perspectiva art. 6 din C.E.D.O.

Reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că cererea de intervenție accesorie trebuie admisă în principiu, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza I și ale art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de B., va casa încheierea recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Găsind întemeiată, pentru considerentele ce preced, excepția tardivității recursului declarat de S.C. A. S.A., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca tardiv declarat acest recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității recursului declarat de recurenta B..

Admite excepția tardivității recursului declarat de S.C. A. S.A., reprezentată prin administrator special H..

Admite recursul declarat de recurenta B. împotriva încheierii din 28.05.2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Casează încheierea atacată și trimite cauza, spre o nouă judecată, instanței de apel.

Respinge ca tardiv recursul declarat de S.C. A. S.A., reprezentată prin administrator special H., împotriva aceleiași încheieri.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 noiembrie 2020.