ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 730/2020

Ședința publică din data de 2 aprilie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 510 din 28.12.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Buzău admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al debitoarei S.C. A. S.A. a lui B. invocată de debitoare prin administrator special C.; anulează cererea formulată de S.C. A. S.A. prin B. ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant; admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului B. invocată de debitoare prin administrator judiciar și special; respinge cererea formulată de reclamantul B. ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului D. invocată de debitoare prin administrator judiciar și special; respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de interes a reclamantului D. invocată de debitoare prin administrator special.

Totodată, admite cererea formulată de reclamantul D. în cauzele conexe privind pe contestatorii B., în calitate de creditor în dosarul nr. x/2017, S.C. A. S.A. în insolvență, prin administratorul special B. și D., în calitate de acționar al debitoarei S.C. A. S.A., în contradictoriu cu acționarul S.C. E. S.R.L. prin administratorul judiciar F. și administratorul special C. și G. în calitate de administratorul judiciar al S.C. A. S.A., S.C. A. S.A. prin Administrator special C. având ca obiect acțiune în anulare a hotărârii adunării generale a acționarilor A. S.A. din data de 03.05.2018 și dispune anularea Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor S.C. A. S.A. din data de 03.05.2018.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, înregistrat sub nr. x/2017/a33 pe rolul Curții de Apel Ploiești, debitoarea S.C. A. S.A., prin/și administratorul special C., precum și administratorul judiciar G. pentru debitoarea S.C. A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La data de 22 aprilie 2019 contestatorul D. a depus la dosar apel incident prin care a solicitat admiterea apelului incident, modificarea în parte a hotărârii atacate, urmând a se constata următoarele: caracterul executoriu al acesteia; termenul de apel este de 7 zile de la comunicare; neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamantuoui B.; administratorul special nu poate reprezenta societatea debitoare în prezentul dosar.

La data de 22 aprilie 2019 E. S.R.L. a depus la dosar cerere de repunere în termenul de apel în privința sentinței civile nr. 510/28.12.2018 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, precum și apel împotriva sentinței civile nr. 510/28.12.2018 pronunțată de Tribunalul Buzău în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantului D., precum și împotriva admiterii cererii de chemare în judecată formulată de D..

La data de 22 aprilie 2019 numitul H. a depus la dosar cerere de intervenție accesorie în sprijinul apărării intimatului D..

În cursul soluționării apelului, petentul D. a formulat, la data de 22.04.2019, cerere de recuzare împotriva ambilor membri din completul de judecată, I. și J..

Procedând la ascultarea judecătorilor recuzați, la data de 7.05.2019 și potrivit dispozițiilor art. 51 alin. (1) din C. proc. civ., aceștia au declarat că înțeleg să se abțină, întrucât și-au spus deja părerea cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant a administratorului special C., în cadrul altui dosar asociat.

În aceste condiții, față de dispozițiile art. 48 alin. (2) din C. proc. civ., instanța a reținut că urmează să soluționeze cu prioritate cererea de abținere a domnilor judecători I. și J..

Prin încheierea din 7 mai 2019, Curtea de Apel Ploiești a respins ca neîntemeiată, cererea de abținere formulată de domnii judecători I. și J., membri ai completului de judecată 1A LPI, în cadrul dosarului nr. x/2017

A respins, ca neîntemeiată, cererea de recuzare formulată de petentul D. împotriva domnilor judecători I. și J., membri ai completului de judecată 1A LPI.

Împotriva încheierii din 7 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2017, recurentul D. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a arătat, în sinteză, că motivele de casare invocate constau și decurg din aceea că pe de o parte se reține că "domnii judecători au analizat și și-au spus părerea ... într-o altă cauză, iar nu în cea pendinte ...", pentru ca apoi să se rețină că "dispozițiile art. 42 alin. (1) din C. proc. civ., privind incompatibilitatea nu sunt aplicabile judecătorului sindic care pronunță succesiv hotărâri în același dosar ..." (pag. 2 din încheiere alin. (5) și (6).

Pe de o parte, motivul referitor la faptul că "domnii judecători au analizat și și-au spus părerea ... într-o altă cauză, iar nu în cea pendinte ..." este contradictoriu concluziei reținute în urma aplicării dispozițiilor art. 42 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează incompatibilitatea judecătorului sindic care pronunță succesiv hotărâri în același dosar.

Pe de altă parte, sunt aplicate în mod greșit normele de drept material reprezentate de art. 142 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești din 17.12.2015, art. 5 alin. (1), pct. 8, art. 7, art. 8, art. 9, art. 40, art. 43, art. 45 și art. 46 din Legea nr. 85/2014, precum și de art. 42 alin. (1) din C. proc. civ.

Recurentul a solicitat admiterea recursului,casarea în tot a încheierii din data de 07.05.2019 și admiterea cererii de recuzare formulată.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, față de care S.C. E. S.R.L. a depus punct de vedere prin care a susținut că recursul este prematur.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția prematurității recursului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge ca prematur recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prezentul recurs are ca obiect încheierea din 7 mai 2019 (pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2017) în ceea ce privește soluția privind respingerea cererii de recuzare formulată de petentul D. împotriva domnilor judecători I. și J..

Dosarul nr. x/2017 este dosar asociat celui cu nr. x/2017, în care se desfășoară procedura insolvenței debitoarei S.C. A. S.A., acesta din urmă fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Buzău la data de 27.04.2017.

La originea exercitării recursului pendinte se află cererea având ca obiect acțiunea în anulare a hotărârii adunării generale a acționarilor A. S.A. din data de 03 mai 2018, întemeiată pe art. 132 (3) din Legea 31/1990, prin care s-a solicitat nulitatea absolută a hotărârii adunării generale a acționarilor, înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/2017/a33, la data de 04.05.2018, la care au fost conexate dosarele nr. x/2017 și nr. y/2017

Cererea a fost soluționată în primă instanță de judecătorul-sindic, în condițiile reglementate de legea insolvenței, sens în care devin aplicabile dispozițiile din această materie, inclusiv cele din materia căilor de atac prevăzute la art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și art. 46 alin. (1) din aceeași lege.

Potrivit art. 53 alin. (1) C. proc. civ.:

"Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când aceasta din urmă hotărâre este definitivă încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri".

În speță, această din urmă hotărâre la care face referire textul legal enunțat este o hotărâre definitivă, dat fiind faptul că litigiul poartă în materia insolvenței.

Conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenței curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic, iar potrivit tezei a doua a aceluiași articol hotărârile curții de apel sunt definitive.

Totodată, potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel".

Prin urmare, în raport cu art. 53 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., încheierea din 7 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, poate fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii din apel.

La momentul promovării recursului (17 mai 2019) declarat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, cauza nu era soluționată, având termen de judecată stabilit la 29 mai 2019 (astfel cum rezultă din verificările efectuate în sistemul K.; ulterior, dosarul nr. x/2017 a fost soluționat, la 26 iunie 2019, prin decizia nr. 320/2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă).

Astfel, se constată că judecarea litigiului de către Curtea de Apel Ploiești, la momentul declarării recursului în cauză, nu era finalizată, iar ceea ce s-a atacat cu recurs este o încheiere intermediară, prin care s-a respins o cerere de recuzare a completului însărcinat cu judecarea apelului, ceea ce înseamnă că recursul declarat împotriva unei încheieri prin care s-a respins cererea de recuzare, înainte de soluționarea cauzei, este prematur.

Într-o altă exprimare, în condițiile în care art. 53 alin. (1) C. proc. civ. stipulează expres că încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii definitive, recursul dedus judecății apare ca fiind prematur formulat.

Conform principiului legalității căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ".

Este știut că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca prematur recursul declarat de recurentul D. împotriva încheierii din 7 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca prematur recursul declarat de recurentul D. împotriva încheierii din 7 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată astăzi, 2 aprilie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.