ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2051/2021

HOTĂRÂRE

07.10.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2051/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 07 octombrie 2021

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență se constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 07.10.2021 sub nr. x/2020 reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să constate rezilierea contractului de agenție - turism încheiat la data de 29.01.2020 având nr. x datorita imposibilității de executare din partea paratei in ceea ce privește circumstanțe excepționale, de exemplu in cazul unor probleme grave de securitate la destinație care sunt susceptibile de a afecta pachetul, in speța pandemia de COVID19 in tara de destinație, să oblige parata la restituirea sumei de 2.800 euro echivalentul a 13.496 la un curs de 4,82 RON = 1 euro, reprezentând contravaloarea avansului achitat in baza contractului de agenție turistica nr. x, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1170 C. civ., art. 1270 C. civ., art. 1635 alin. (1) C. civ., art. 3 din O.G. nr. 2/2018, dispozițiile art. 2 pct. 1 din O.U.G. nr. 34/2014, raportat la dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.

În apărare pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Timișoara și a solicitat declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Prin precizarea formulată, reclamanta a solicitat ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să constate rezilierea contractului de agenție turism încheiat la data de 29.01.2020 având nr. x, datorită imposibilității de executare din partea pârâtei în ceea ce privesc circumstanțe excepționale, exemplu în cazul unor probleme grave de securitate la destinație care sunt susceptibile de a afecta pachetul, în speță pandemia de COVID 19 în țara de destinație; să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 3.000 euro, echivalentul sumei de 14.610 RON la un curs de 4,87 RON, un euro, reprezentând contravaloarea avansului achitat în baza contractului de agenție turistică nr. x.

Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Timișoara invocate de pârâtă prin întâmpinarea formulată, instanța a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ.: cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 10.8 din contractul încheiat între părți: litigiile care nu pot fi soluționate pe cale amiabilă vor fi soluționate pe cale judecătorească, instanța competentă fiind cea de la locul încheierii contractului, respectiv sediul Agenției de turism organizatoare.

După cum rezultă din certificatul de înregistrare la O.R.C., pârâta are sediul în Gara Herăstrău, nr. 4 C, biroul nr. 1, București, astfel că, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Sectorului 2 București.

Față de considerentele expuse în precedent, Judecătoria Timișoara, secția a II-a Civilă prin sentința civilă nr. 2515 din 02.03.2021 a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâta societatea B. S.R.L. și, în consecință,

A declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Dosarul a fost înaintat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 05.05.2021.

Analizând excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, instanța a reținut următoarele:

Regula generală în materia competenței teritoriale se regăsește în art. 107 alin. (1) C. proc. civ. conform căruia "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Cu toate acestea, dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reglementează un caz de competență alternativă, stabilind că este deopotrivă competentă și instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Conform art. 116 C. proc. civ. reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Prin urmare, domeniul de aplicare a dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este delimitat prin raportare la calitatea părților de profesionist, respectiv de consumator, noțiuni al căror înțeles este dată de legislația specială în materia protecției drepturilor consumatorilor.

Astfel, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, profesionist este orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract de vânzare bunuri sau prestare servicii, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, consumator este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract de vânzare bunuri sau prestare servicii, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat instanței să constate rezilierea contractului de agenție-turism încheiat cu pârâta B. S.R.L. și obligarea acesteia la restituirea avansului achitat pentru pachetul de servicii turistice.

Așadar, cererea decurge dintr-un raport juridic încheiat între un profesionist, în exercitarea activităților sale profesionale, și un consumator, în afara activităților sale profesionale.

Prin urmare, reclamanta în calitate de consumator a înțeles să învestească instanța de la domiciliul său, Judecătoria Timișoara fiind instanța competentă potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neavând posibilitatea să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul pârâtului, competența fiind alternativă, iar alegerea aparține reclamantului conform art. 116 C. proc. civ.

În plus, în ceea ce privește clauza contractuală cuprinsă în art. 10.8 menționată în hotărârea de declinare, conform căreia părțile au convenit ca instanța competentă să soluționeze litigiile dintre părți să fie cea de la sediul agenției de turism organizatoare, instanța constată aplicabilitatea dispozițiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., ce prevăd că în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă.

Așadar, prorogarea de competență putea opera în favoarea altei instanțe numai cu respectarea art. 126 alin. (2) C. proc. civ. sus-citat, în timp ce în cazul de față alegerea de competență s-a făcut la momentul semnării contractului, anterior nașterii dreptului la despăgubire pretins de reclamantă, clauza fiind considerată nescrisă.

De altfel, la o analiză sumară din oficiu a clauzei atributive de competență în acord cu statuările Curții de Justiție a Uniunii Europene în Hotărârea Pannon GSM Zrt. împotriva C. (C-243/08), instanța a apreciat că aceasta are caracter abuziv față de distanța mare între localitatea de domiciliu a consumatorului și sediul instanței alese, de natură a crea o prezumție în sensul că deplasarea și cheltuielile aflate în sarcina consumatorului pentru a se prezenta în fața instanței ar putea determina pe acesta să renunțe la acțiunea în justiție, clauza încadrându-se între cele prevăzute la pct. 1 lit. q) din anexa la Directiva nr. 93/13/CEE conținând o listă orientativă și neexhaustivă a clauzelor care pot fi considerate abuzive - lit. q):

"excluderea sau obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție sau de a exercita orice altă cale de atac, în special prin solicitarea consumatorului să sesizeze exclusiv o curte de arbitraj care nu este reglementată de dispozițiile legale, restricționând în mod nejustificat dovezile aflate la dispoziția lui sau impunându-i sarcina probei care, în conformitate cu legislația aplicabilă, trebuie să îi revină altei părți la contract".

Pe cale de consecință, instanța competentă teritorial să judece cauza este judecătoria în circumscripția teritorială a căreia se află situat domiciliul consumatorului în temeiul art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv Judecătoria Timișoara.

Pentru aceste considerente, Judecătoria Sectorului 2 București prin sentința civilă nr. 6689 din 17 iunie 2021 a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de instanță din oficiu.

A declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. în favoarea Judecătoriei Timișoara.

A constatat ivit conflictul negativ de competență.

A înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție constatând că în cauză există un conflict negativ de competență între cele două instanțe care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind în favoarea Judecătoriei Timișoara competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În esență, conflictul de competență s-a ivit între Judecătoria Sectorului 2 București și Judecătoria Timișoara, ambele instanțe declarându-se necompetente teritorial să soluționeze cauza, după cum au dat sau nu efecte clauzei atributivă de competență, inserată în contractul de agenție încheiat cu pârâta B. S.R.L., de consumatoarea A..

Mai este de reținut că ambele instanțe au reținut corect obiectul cererii de chemare în judecată, fiind un litigiu civil care are drept obiect rezilierea contractului de agenție-turism încheiat cu pârâta și obligarea acesteia la restituirea avansului achitat pentru pachetul de servicii turistice.

Înalta Curte constată că prin art. 10.8 din contract, a fost inserată clauza potrivit căreia, instanța competentă să soluționeze litigiile dintre părți să fie cea de la sediul agenției de turism organizatoare.

Această clauză care conține prorogarea voluntară de competență în favoarea instanței de la sediul pârâtei, nu întrunește condițiile pentru a opera proprogarea de competență în favoarea altei instanțe, întrucât alegerea de competență s-a făcut la momentul semnării contractului, anterior nașterii dreptului la despăgubire, clauza fiind considerată nescrisă.

Din acest punct de vedere sunt justificate considerentele Judecătoriei Sectorului 2 București, prin care a reținut în funcție de jurisprudența evocată a Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza C-243/08 Pannon GSM Zrt. împotriva împotriva C.) că aceasta are caracter abuziv față de distanța mare între localitatea de domiciliu a consumatorului și sediul instanței alese .

În aceste condiții clauza atributivă de competență nu este operantă, iar în cauză se aplică regula de drept comun înscrisă în art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care stabilește un caz de competență teritorială alternativă, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Reținând ca fiind deopotrivă competentă și instanța domiciliului consumatorului, raportat și la dispozițiile art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente Înalta Curte va stabili competența în favoarea Judecătoriei Timișoara, căreia i se va trimite dosarul în vederea soluționării litigiului în raport de art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ.