ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1985/2021

Ședința publică din data de 5 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roșiorii de Vede la 12 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamantele A., prin A., întreprinzător titular, B. - PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ, prin B., titular al PFA, C. și D. au chemat în judecată pe pârâtele E. S.R.L., F. S.R.L. și G. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata următoarelor sume: 63.000 RON către "A."; 45.000 RON către "B. PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ"; 30.000 RON către C. și 65.700 RON către D., reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit ca urmare a acțiunii ilicite a pârâților, precum și a dobânzii legale, calculate de la data producerii prejudiciului până la data plății efective; cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 C. civ., C. proc. civ., Legea apiculturii nr. 383/2013.

Prin încheierea din 8 mai 2018, Judecătoria Roșiorii de Vede a anulat, în parte, cererea de chemare în judecată, privind pretențiile solicitate de reclamantul D. întrucât această parte nu și-a îndeplinit obligația de a achita taxa judiciară de timbru pe care o datora.

Prin sentința civilă nr. 878 din 26 iunie 2019, Judecătoria Roșiorii de Vede a admis acțiunea formulată de reclamantele A., B. - PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ și C., în contradictoriu cu pârâta E. S.R.L.

A obligat pârâta E. S.R.L. să plătească: reclamantei A. suma de 63.000 RON reprezentând despăgubiri civile, precum și dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de 17.04.2015 și până la achitarea integrală a debitului principal; reclamantei B.-PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ suma de 45.000 RON reprezentând despăgubiri civile, precum și dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de 17.04.2015 și până la achitarea integrală a debitului principal; reclamantei C. suma de 30.000 RON reprezentând despăgubiri civile, precum și dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de 17.04.2015 și până la achitarea integrală a debitului principal.

A respins acțiunea formulată de reclamante, în contradictoriu cu pârâtele F. S.R.L. și G., ca nefondată.

A luat act că, prin încheierea din 08 mai 2018, instanța a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D..

A obligat pârâta E. S.R.L. să plătească: reclamantei A. suma de 3.365 RON cheltuieli de judecată; reclamantei B. PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ suma de 2.955 RON cheltuieli de judecată; reclamantei C. suma de 2.005 RON cheltuieli de judecată.

A obligat reclamantele să plătească fiecăreia dintre pârâtele F. S.R.L. și G. suma de 2000 RON cheltuieli de judecată.

A respins cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de pârâta E. S.R.L.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta E. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 892 din 7 noiembrie 2019, Tribunalul Teleorman, secția Civilă a respins apelul ca neîntemeiat.

Împotriva deciziei tribunalului a formulat recurs E. S.R.L.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la 7 octombrie 2020, fiind repartizată secției a IV-a Civilă.

Prin încheierea din 16 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a trimis cauza în vederea soluționării recursului la secția specializată a V-a sau a VI-a din cadrul Curții de Apel București.

În pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că Tribunalul Teleorman nu are decât secțiile "civilă" și "penală", iar în cadrul secției civile, complete specializate în diferite materii. Față de această împrejurare, în opinia instanței, recursul declarat se judecă de secția corespunzătoare completului specializat care a soluționat pricina în primă instanță.

Mai exact, a reținut că decizia civilă nr. 892/07.11.2019 a fost pronunțată de un complet specializat în materie civilă din cadrul Tribunalului Teleorman, secția Civilă.

Totodată, evocând Decizia nr. 18/2016 pronunțată de Î.C.C.J. - Completul competent să judece recursul în interesul legii, instanța a reținut că litigiul are ca obiect răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a profesionistului E. S.R.L., astfel încât, în lumina Deciziei nr. 18/2016 pronunțate de Î.C.C.J., completul specializat în materie "civilă" care a pronunțat decizia recurată corespunde, în realitate, unui complet specializat pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora.

Așadar, în accepțiunea instanței, indiferent dacă, în temeiul art. 226 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., s-au înființat sau nu, în cadrul secției civile a Tribunalului Teleorman, complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, analiza de mai sus a fost necesară pentru stabilirea secției corespunzătoare completului care a pronunțat decizia civilă recurată. În caz contrar, în viziunea instanței, s-ar ajunge la concluzia că orice cauză pronunțată de un complet specializat în materie "civilă" să se judece de secția a III-a sau a IV-a a Curții de Apel București, chiar dacă pricina privește o cerere în materia societăților reglementate de Legea nr. 31/1990 ori titlurile de valoare și alte instrumente financiare.

Nu în ultimul rând, a mai arătat că, la rândul lor, și intimații-pârâți sunt profesioniști în sensul art. 3 C. civ. (S.R.L., Întreprindere Individuală ori Persoană Fizică Autorizată), crescători de albine prejudiciați în cadrul activității profesionale desfășurate de E. S.R.L., de exploatare a terenurilor cultivate cu rapiță.

Față de toate aceste aspecte, a trimis dosarul secției specializate a V-a sau a VI-a din cadrul Curții de Apel București în vederea soluționării recursului declarat în cauză.

Dosarul a fost repartizat secției a VI-a Civilă din cadrul Curții de Apel București, fiind înregistrat la data de 20 mai 2021, sub nr. x/2021.

Prin decizia civilă nr. 627R din 13 septembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a recursului formulat de recurenta-pârâtă E. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 892 din data de 07 noiembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția Civilă în Dosarul nr. x/2018, în favoarea secției a IV-a Civilă din cadrul Curții de Apel București.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în vederea soluționării conflictului de competență, conform art. 136 alin. (2) C. proc. civ.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de conflict a reținut că, în raport de înscrisurile existente la dosar și de conținutul cererii de recurs, obiectul litigiului atrage competența de soluționare a secția a IV-a Civilă, întrucât aceasta a fost prima sesizată, iar săvârșirea faptei ilicite de către profesionist nu presupune aplicarea unor norme juridice specifice, astfel încât, în accepțiunea sa, litigiul nu este de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

A mai arătat că, în cauza de față, problema de drept dedusă spre soluționare nu este una caracteristică litigiilor cu profesioniști, întrucât nu se pune problema aplicării unor norme speciale, instanța de recurs fiind chemată să facă aplicarea dispozițiilor legale comune în materia răspunderii civile delictuale.

Prin urmare, în accepțiunea instanței de conflict, o atare solicitare are o natură pur civilă, nevizând materia specială a litigiilor cu profesioniști și nejustificând învestirea unui complet specializat pentru soluționarea recursului.

A mai arătat că soluția la care s-a oprit, în sensul stabilirii competenței instanței civile de a soluționa recursul de față, se întemeiază pe Decizia nr. 18/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din legea menționată.

Totodată, a reținut că, în prezentul dosar de recurs, chestiunea litigioasă vizează îndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a recurentei-pârâte, fără a fi invocate reguli de drept care se aplică numai în activitatea profesioniștilor, obiectul sau natura litigiului nefiind de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Instanța de conflict a concluzionat în sensul că prima secție civilă învestită este competentă din punct de vedere material procesual să soluționeze recursul, atât timp cât aceasta presupune rezolvarea unei probleme pur civile referitoare la condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 C. civ., iar dispozițiile legale aplicabile nu sunt unele specifice raporturilor juridice dintre profesioniști.

Reținând, așadar, că litigiul de față nu este dat în competența secției specializate în materia litigiilor cu profesioniști, pentru considerentele sus-arătate, instanța de conflict a apreciat întemeiată excepția invocată din oficiu, pe care a admis-o și a dispus declinarea competenței de soluționare a recursului în favoarea secției a IV-a Civilă din cadrul Curții de Apel București, inițial sesizată cu prezenta cauză.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul, în vederea soluționării conflictului ivit, către secția instanței stabilite potrivit art. 135 C. proc. civ., corespunzătoare secției înaintea căreia s-a ivit conflictul, respectiv, secția a II-a civilă din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 23 septembrie 2021.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Dispozițiile privitoare la conflictul de competență sunt aplicabile și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, conform art. 136 alin. (1) C. proc. civ.

În acest sens art. 136 alin. (1) prevede că:

"Dispozițiile prezentei secțiuni privitoare la excepția de necompetența și la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol: "Conflictul se va soluționa de secția instanței stabilite potrivit art. 135 corespunzătoare secției înaintea căreia s-a ivit conflictul".

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două secții ale aceleiași instanțe, secția a IV-a civilă și secția a VI-a Civilă din cadrul Curții de Apel București - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între secțiile sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două secții este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, în considerarea dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

În acest sens, reține că cererea de chemare în judecată are ca obiect despăgubiri întemeiate pe răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a profesionistului, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 1349 din C. civ. (2009).

Cu toate că, prin Decizia nr. 18/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că:

"competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare", în speță, prezintă relevanță Decizia nr. 17/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 872 din 16 octombrie 2018, prin care s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) și (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din C. proc. civ. și ale art. 35 alin. (2) și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică. Ulterior, modificarea C. proc. civ. adusă prin Legea nr. 310/2018 a valorificat interpretarea dată de instanța supremă prin Decizia nr. 17/2018.

Astfel cum s-a reținut și în considerentele deciziei mai sus amintite, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în cadrul competenței jurisdicționale trebuie distins între competența materială (de atribuție) și competența teritorială, iar în cadrul competenței materiale se distinge între competența materială funcțională, stabilită după felul atribuțiilor jurisdicționale ce revin fiecărei categorii de instanțe (de exemplu, judecata în primă instanță, judecata în apel, judecata în recurs) și competența materială procesuală, care se stabilește în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecății (a se vedea paragraful 155 din Decizia nr. 18 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 6.04.2017 și paragraful 29 din Decizia nr. 16 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 24.11.2017).

Totodată, competenței materiale procesuale i se subsumează și competența specializată, care este reglementată în cuprinsul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum și în cuprinsul unor legi speciale.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2) și ale art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 207/2018 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20.07.2018), în cadrul curților de apel și al tribunalelor, funcționează secții sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesioniști, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și completuri specializate pentru cauze maritime și fluviale. De asemenea, potrivit art. 37 alin. (1) din aceeași lege, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate.

În consecință, s-a reținut că, dacă la nivelul unei instanțe există secții sau completuri specializate, o cauză de o anumită natură trebuie repartizată la secția sau completul specializat corespunzătoare naturii litigiului dedus judecății.

După cum s-a arătat, de lege lata, specializarea judecătorilor și secțiilor instanțelor nu este reglementată în C. proc. civ., ci în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, având caracter de ordine publică.

Având în vedere că specializarea instanțelor/secțiilor și judecătorilor nu este o chestiune de ordine privată, ci una ce ține de organizarea și administrarea justiției, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că normele care reglementează competența materială procesuală (specializată) sunt în mod evident de ordine publică întrucât ocrotesc un interes public - buna administrare a actului de justiție, prin specializarea judecătorilor, necesară în raport cu complexitatea și numărul cauzelor.

Totodată, luând în considerare că acțiunea a fost introdusă anterior modificării C. proc. civ., se reține că art. 129 din C. proc. civ. în vigoare nu se referea și la competența materială procesuală (specializată). Acest aspect a fost reținut și de instanța supremă care, prin decizia (RIL) nr. 17/2018, a statuat că necompetența unui complet/secții specializate nu poate fi încadrată în clasificarea cuprinsă în art. 129 C. proc. civ., reținând, totodată, că elementele definitorii ale acesteia nu se regăsesc la art. 129 alin. (2) pct. 1-3 din C. proc. civ., ci în Legea nr. 304/2004.

Mai mult, a arătat că, în sprijinul interpretării potrivit căreia necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică poate fi adus și argumentul de ordin teleologic, în sensul deducerii intenției legiuitorului pe baza ultimelor modificări legislative preconizate a intra în vigoare în perioada imediat următoare. În acest sens, instanța supremă a făcut trimitere la art. I pct. 15 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 (PL-x nr. 346/2018), concretizată, ulterior, prin Legea nr. 310/2018.

Totodată, a mai reținut că, în situația în care judecătorul nu a uzat de prevederile art. 200 alin. (2) din C. proc. civ., necompetența materială procesuală (specializată) va putea fi invocată de părți ori de instanță inclusiv la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

În speță, reclamanții au învestit instanța cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1349 din C. civ. (2009), solicitând obligarea pârâților (societăți comerciale, întreprindere individuală) la plata unor sume de bani, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul suferit de reclamanți prin pierderea unui număr mare de albine ca urmare a faptei ilicite reprezentate de încălcarea prevederilor art. 15 din Legea apiculturii nr. 383/2013.

Prin urmare, litigiul are ca obiect răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a profesionistului, fiind soluționat în primă instanță de Judecătoria Roșiorii de Vede, iar, în apel, de secția Civilă a Tribunalului Teleorman.

Împotriva hotărârii tribunalului a declarat recurs pârâta E. S.R.L., cale de atac ce a fost înregistrată inițial pe rolul secției a IV-a Civilă din cadrul Curții de Apel București. Ulterior, cauza a fost trimisă la una din secțiile specializate din cadrul Curții de Apel București, fiind repartizată secției a VI-a Civilă din cadrul aceleiași curți de apel.

În esență, prin conflictul de competență generat, cele două secții ale Curții de Apel București deduc judecății problema dacă, potrivit legii, obiectul acțiunii și temeiul de drept invocat, respectiv acțiune în pretenții întemeiată pe dispozițiile C. civ., atrag sau nu o competență specializată a instanței de judecată.

Având în vedere că, anterior modificării C. proc. civ., în interpretarea oferită prin Decizia (RIL) nr. 17/2018, Înalta Curte a stabilit că necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică, în considerarea dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., aceasta trebuia invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile erau legal citate în fața Tribunalului Teleorman.

Față de acest aspect, se constată că, la primul termen de judecată, potrivit celor consemnate prin încheierea din 10 octombrie 2019, Tribunalul Teleorman, secția Civilă a pus în discuția părților prezente competența de soluționare a cauzei, instanța stabilind că este competentă material, general și teritorial, în raport de dispozițiile art. 466 și următoarele din C. proc. civ., să soluționeze cauza.

Prin urmare, se reține faptul că, în cauză, la primul termen de judecată, în fața instanței de apel, completul din cadrul Tribunalului Teleorman, secția Civilă a apreciat că este competent să judece cauza, iar părțile nu au invocat necompetența materială procesuală a completului în raport de natura juridică a litigiului dedus judecății.

Având în vedere că, ulterior acestui moment, nu se mai poate pune în discuție competența specializată a secției instanței învestite cu soluționarea căii de atac a recursului, competența fiind deja stabilită cu caracter definitiv încă din faza apelului, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (2) și (4), raportate la 136 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a recursului declarat de pârâta E. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 892 din 07 noiembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția Civilă în dosarul nr. x/2018, în favoarea secției a IV-a Civilă a Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a IV-a Civilă a Curții de Apel București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2021.