ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1884/2021

HOTĂRÂRE

28.09.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1884/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 28 septembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bihor la data de 7 decembrie 2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. x S.R.L. solicitând achitarea drepturilor salariale pentru perioada 14.01.2020-09.10.2020, perioadă în care a fost angajat la această firmă în calitate de conducător de camioane de mare tonaj, plasat în Italia, la firma C. din orașul Florenza.

Pârâta B. x S.R.L. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea pretențiilor reclamantului, iar pe cale reconvențională, în temeiul art. 254 din Codul muncii, constatarea faptului că în perioada executării contractului de muncă salariatul i-a produs un prejudiciu în cuantum total de 2.772,64 euro. Totodată, a solicitat admiterea compensării efectuate de unitate, din care suma de 2.182,4 euro reținută de la reclamant, și obligarea reclamantului pârât reconvențional la achitarea diferenței ramase neacoperite din prejudiciu, în cuantum de 590,24 euro, sumă ce solicită a fi actualizată cu rata inflației până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 355/LM/2021 din data de 6 aprilie 2021, Tribunalul Bihor a admis excepția necompetenței teritoriale, declinând competența de soluționare în favoarea Tribunalului Neamț, reținând, în esență, că fiind vorba de un litigiu având ca obiect răspunderea patrimonială a salariatului, în temeiul art. 254 din Codul muncii, competența aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul reclamantul, potrivit art. 269 din același cod, coroborat cu prevederile art. 208-210 din Legea nr. 62/2011 și art. 95 alin. (4) din C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. x/2020 în data de 14 aprilie 2021.

Tribunalul Neamț, la rândul său, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, reținând aplicabilitatea dispozițiilor de drept comun, respectiv a art. 269 alin. (2) Codul muncii și a art. 210 din Legea nr. 62/2011, care prevăd că în materia conflictelor individuale de muncă competența revine instanței de la domiciliul/sediul sau locul de munca al reclamantului.

Competența în materia litigiilor de muncă este reglementată expres prin dispozițiile imperative, conținute de art. 269 alin. (2) Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, norme în raport cu care tribunalul, luând în considerare și dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Bihor, instanță în a cărei circumscripție reclamantul își are locul de muncă și care a fost investită cu prioritate în soluționarea litigiului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 25 august 2021.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Bihor, competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, "Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești stabilite potrivit legii", iar alin. (2) al aceluiași articol stipulează că "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința".

Conform dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul". Art. 216 din același act normativ prevede că "Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ..". Nu în ultimul rând, potrivit art. 116 din C. proc. civ. reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Din coroborarea textelor legale mai sus enunțate rezultă că, în materia conflictelor de muncă, competența teritorială este alternativă, fie cea de la locul unde reclamantul își are domiciliul, fie cea de la locul său de muncă, reclamantul având alegerea între respectivele instanțe deopotrivă competente, opțiune care se manifestă prin învestirea uneia dintre acestea cu soluționarea cererii de chemare în judecată.

În cauză, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bihor reclamantul a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la plata unor drepturi salariale.

În situația conflictelor individuale de muncă, potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială care derogă de la norma de drept comun în materie, art. 269 alin. (2) Codul muncii, reclamantul are dreptul de a alege între instanța de la locul de muncă și cea de Ia locul unde își are domiciliul.

Or, în situația de față, în exercitarea drepturilor conferite prin textele de lege de referință anterior invocate, reclamantul a ales să învestească cu soluționarea cererii instanța competentă în a cărei circumscripție își are locul de muncă, respectiv Tribunalul Bihor. Mai exact, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Bihor, reclamantul și-a exercitat dreptul de a alege între cele două instanțe deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competența teritorială în favoarea instanței de la locul său de muncă.

Potrivit mențiunilor din cererea de chemare în judecată domiciliul reclamantului este în jud. Neamț, iar locul de muncă se află în jud. Bihor. Așadar, atât Tribunalul Bihor, cât și Tribunalul Neamț sunt instanțe deopotrivă competente să soluționeze acest litigiu, în sensul prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, iar reclamantul, a ales să introducă cererea de chemare în judecată la Tribunalul Bihor.

În raport cu această opțiune procesuală, Înalta Curte constată incidența în cauză a dispozițiilor art. 269 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003, raportate la cele ale art. 210 și art. 216 din Legea nr. 62/2011, situație față de care competența de soluționare aparține Tribunalului Bihor.