ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.09.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1882/2021

HOTĂRÂRE
28.09.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1882/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 28 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita sub nr. x/04.11.2020, reclamanții A. și B., au chemat în judecată pârâții Curtea de Apel Târgu Mureș și Tribunalul Harghita, solicitând obligarea acestora la plata despăgubirilor egale cu diferența dintre salariul încasat și salariul ce ar fi trebuit să includă creșterile prevăzute de O.G. nr. 9/2005 și O.U.G. nr. 10/2007, pentru perioada 24.04.2005 - 08.04.2015, în care sunt cuprinse inclusiv creșterile salariale aduse de intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 (01.01.2020), precum și a Legii nr. 71/2015 (08.04.2015). Totodată, reclamanții au mai solicitat și actualizarea sumelor rezultate cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică, precum și aplicarea dobânzii legale, justificate pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate și până la plata efectivă a acestor sume.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în perioada vizată prin acțiune, au avut calitatea de personal conex în cadrul Judecătoriei Toplița.

Prin sentința civilă nr. 240 din 04.03.2021, pronunțată de Tribunalul Harghita, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale invocate de pârâtul Tribunalul Harghita și a fost declinată competența teritorială de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ.

În motivarea soluției au fost reținute prevederile art. 95 alin. (1) pct. 1 și art. 127 alin. (1), alin. (2)

1

și alin. (3) din C. proc. civ., raportate la dispozițiile art. 269 alin. (1) din Codul muncii, coroborate ce cele ale art. 129 alin. (3) și art. 132 alin. (1) și (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Neamț.

Prin sentința civilă nr. 883 din 9 iulie 2021 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Neamț. A fost declinată competența de soluționare a cererii, în favoarea Tribunalului Harghita. A fost constatat ivit conflictul negativ de competență și înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului de competență.

Tribunalul Neamț a reținut că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile de drept comun, respectiv art. 269 alin. (2) din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 ce prevăd că, în materia conflictelor individuale de muncă, competența revine instanței de la domiciliul sau locul de muncă al reclamantului.

Reclamanții îndeplinesc funcția de personal conex, respectiv aprod și șofer în cadrul Judecătoriei Toplița, având domiciliul în județul Harghita, cauza dedusă judecății având ca obiect un conflict de muncă.

Prin urmare, raportat la calitatea pe care o au reclamanții, sunt incidente normele de competență teritorială de drept comun și nu cele derogatorii, prevăzute de art. 127 alin. (1) raportat la alin. (3) din C. proc. civ.

Astfel, conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii, instanța competentă să soluționeze conflictele de muncă este aceea în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința reclamantul.

Pe de altă parte, Legea nr. 62/2011, ce constituie legea specială de reglementare a procedurii de soluționare a conflictelor individuale de muncă, stabilește, prin art. 210, o competența teritorială alternativă, reclamantul fiind cel care are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. În consecință, sunt aplicabile aceste dispoziții, potrivit principiului specialia generalibus derogant.

În litigiul pendinte, reclamanții au domiciliul în jud. Harghita, iar locul de muncă la Judecătoria Toplița, județul Harghita, competența în soluționarea cauzei revenind, în consecință, Tribunalului Hargita.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II- civilă, la data de 25 august 2021.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Harghita, competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prezentul litigiu are natura juridică a unui litigiu de muncă, întrucât reclamanții solicită obligarea pârâților la plata unor drepturi bănești despre care afirmă că le-ar fi datorate cu titlu de drepturi salariale.

Dreptul comun pentru soluționarea conflictelor de muncă este dat de art. 248-253 din Codul muncii și Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Într-adevăr, art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede că "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din același act normativ stipulează că:

"Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

În conformitate cu dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (2), "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care își acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

De asemenea, art. 127 alin. (2)

1

din același cod statuează că dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz, iar potrivit alin. (3) dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și grefierilor.

În speță, reclamanții au calitatea de personal conex, respectiv aprod și șofer în cadrul Judecătoriei Toplița, jud. Harghita, motiv pentru care alin. (1) al art. 127, raportat la alin. (3) din C. proc. civ., nu li se aplică.

Însă, cum Tribunalul Harghita și Curtea de Apel Târgu Mureș sunt chemate în judecată, în calitate de pârâți, în speță sunt incidente prevederile alin. (2), raportat la alin. (2)

1

ale aceluiași articol, în sensul că reclamanții au posibilitatea de a sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Exprimând această opțiune, reclamanții au sesizat Tribunalul Harghita, ca instanță competentă în raport cu domiciliului acestora, neînțelegând să sesizeze o instanță din circumscripția unei curți de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află Tribunalul Harghita.

Înalta Curte reține, astfel, incidența prevederilor art. 116 din C. proc. civ. potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, ceea ce presupune că, în cazul competenței teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptățit să aleagă o instanță dintre mai multe instanțe deopotrivă competente.

Se constată, așadar, că prin înregistrarea inițială a acțiunii pe rolul Tribunalului Harghita, reclamanții și-au exrcitat dreptul de alege între două instanțe deopotrivă de competente.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Harghita, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 septembrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-12-09
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2700/2021
Ședința publică din data de 9 decembrie 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 18 noiembrie 2020 pe rolul Tribunalului Harghita, secția civilă, sub nr. x/2020, recl
ÎCCJ 2021-12-15
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2741/2021
Ședința publică din data de 15 decembrie 2021 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Trib
ÎCCJ 2023-01-17
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 21/2023
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2023 Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Harghita, secția I civilă la data de 2 noiembrie 2020, sub nr. x
ÎCCJ 2022-12-15
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2746/2022
Ședința publică din data de 15 decembrie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, secția Civilă la 9 noiembrie 2020 sub nr. x/2020, reclamanții A
ÎCCJ 2023-01-17
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 22/2023
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2023 Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Harghita – secția I Civilă, la data de 5 noiembrie 2020, sub nr.
Sursă