ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 22/2023

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2023

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Totodată, s-a solicitat actualizarea sumelor de mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică, precum și aplicarea dobânzii legale, justificate pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate și până la plata efectivă a acestor sume.

În drept, reclamanții și-au întemeiez cererea pe dispozițiile O.G. nr. 137/2000 și pe Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale.

În considerentele acestei sentințe, instanța a reținut că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1), alin. (2)

1

și alin. (3) din C. proc. civ.. În acest sens, s-a învederat că legiuitorul a stabilit la art. 127 din C. proc. civ., o competență specială a instanței, în cazurile în care au fost promovate acțiuni în justiție de către judecători, procurori, asistenți judiciari și grefieri, reclamanții deținând funcția de personal conex la Judecătoria Odorheiu Secuiesc.

În susținerea soluției pronunțate, a fost reținută și decizia nr. 290/2018 a Curții Constituționale, precum și decizia nr. 7 din 16 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.

În mod simetric constatării neconstituționalității dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. cu privire la conținutul constituțional al normei menționate, prima instanță a reținut că, în cauză, Curtea Constituțională a extins controlul, potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 la art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. sub aspectul sensului constituțional al acestuia. Astfel, Curtea a reținut că noțiunea de judecător din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz, motiv pentru care s-a subliniat că Tribunalul Harghita nu este competent să soluționeze litigiul pendinte.

În pronunțarea acestei sentințe, s-a reținut că art. 127 C. proc. civ. reglementează un caz de competență facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul-judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanței competente, dacă este aceea la care acesta își desfășoară activitatea.

Întrucât reclamanții fac parte din personalul conex al Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, ocupând funcții de aprod și, respectiv șofer, categorie de salariați care este distinctă de categoria grefierilor, cele două categorii de salariați având drepturi și obligații de serviciu diferite, s-a constatat că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., aplicabile doar grefierilor.

Totodată, având în vedere dispozițiile art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ., Tribunalul Bacău a notat că Tribunalul Harghita și-a declinat în mod eronat competența, operante în cauză fiind normele de competență absolută și exclusivă prevăzute la art. 210 din Legea nr. 62/2011, iar nu competența facultativă sau alternativă prevăzută de art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

În concluzie, s-a reținut că dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2)

1

C. proc. civ. prevăd o competență facultativă, opțională, în temeiul căreia doar reclamantul poate să aleagă să sesizeze fie instanța care are și calitate de pârâtă, fie o instanță competentă din raza teritorială a unei curți de apel învecinate. Or, în cauză, reclamanții au ales să introducă cererea de chemare în judecată la Tribunalul Harghita.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita – secția I Civilă, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Obiectul îl reprezintă un litigiu de muncă privind solicitarea reclamanților la plata unor despăgubiri egale cu diferența dintre salariul încasat și salariul ce ar fi trebuit să includă creșterile prevăzute de O.G. nr. 9/2005 și O.U.G. nr. 10/2007, pentru perioada 24.04.2005 – 08.04.2015, în care sunt cuprinse inclusiv creșterile salariale aduse de intrarea în vigoare a Legilor nr. 330/2009 și nr. 71/2015.

Se constată că reclamanții au calitatea de personal conex în cadrul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, îndeplinind funcții de aprod și, respectiv șofer, iar acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu Tribunalul Harghita și Curtea de Apel Târgu Mureș.

Dreptul comun pentru soluționarea conflictelor de muncă este reglementat de dispozițiile art. 266-275 din Codul muncii și Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din același act normativ stipulează: "Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

În ceea ce privește dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., amintite de instanțele aflate în conflict în cuprinsul considerentelor, aceste dispoziții legale reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Textul de lege se aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor și vizează două situații, respectiv când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă, respectiv este reclamant și când are legitimare procesuală pasivă - este pârât.

Potrivit art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (…)

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Cu titlu particular, se constată că reclamanții ocupă funcții de aprod, respectiv de șofer, categorie de salariați care este distinctă de cea a grefierilor, astfel încât, nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., care se aplică doar grefierilor.

Înalta Curte are în vedere și împrejurarea că dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2)

1

C. proc. civ. prevăd o competență facultativă, în temeiul căreia doar reclamantul poate alege să învestească fie instanța care are și calitate de pârâtă, fie o instanță competentă din raza teritorială a unei curți de apel învecinate.

Totodată, se reține că Legea nr. 310/2018, aplicabilă în raport cu data introducerii acțiunii, 5 noiembrie 2020, a modificat dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă competența facultativă nu numai atunci când magistratul are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, ci și atunci când cererea este de competența unei instanțe inferioare celei la care magistratul își desfășoară activitatea.

Or, reclamanții își desfășoară activitatea la Judecătoria Odorheiu Secuiesc, iar competența materială de soluționare a cauzei aparține în primă instanță tribunalului.

Prin urmare, dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. nu sunt aplicabile și nu pot justifica învestirea unui alt tribunal cu judecarea litigiului.

În consecință, așa cum s-a arătat în precedent, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora este competentă instanța de la domiciliul reclamantului sau instanța de la locul de muncă.

Opțiunea reclamanților a fost de a sesiza Tribunalul Harghita cu soluționarea cererii de chemare în judecată, raportat la faptul că aceștia au locul de muncă în jud. Harghita.

În considerarea celor arătate mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 269 Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita – secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 ianuarie 2023.