ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2741/2021

HOTĂRÂRE

15.12.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2741/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 15 decembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Harghita, secția Civilă, sub număr de dosar nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ și TRIBUNALUL HARGHITA:

1) Obligarea pârâților la plata de despăgubiri egale cu diferența dintre salariul încasat și salariul ce ar fi trebuit să includă creșterile prevăzute de O.G. nr. 9/2005 și O.U.G. nr. 10/2007, pentru perioada 24.04.2005 - 08.04.2015, în care sunt cuprinse inclusiv creșterile salariale aduse de intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 (01.01.2020) și intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015 (08.04.2015);

2) Actualizarea sumelor de mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică, precum și aplicarea dobânzii legale, justificate pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate și până la plata efectivă a acestor sume.

În fapt, reclamanta a arătat că în perioada vizată prin acțiune a avut calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Harghita.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale invocată prin întâmpinare de pârâtul Tribunalul Harghita, instanța a constatat că aceasta este întemeiată, în raport de obiectul cererii formulate și a motivelor de fapt și de drept invocate, apreciind, în temeiul prevederilor art. 127 alin. (1), (2)

și 3 din C. proc. civ. raportat și la decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 pronunțată de Curtea Constituțională a României, ca instanță competentă, Tribunalul Neamț, secția civilă, în complete specializate pentru soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale.

Așa fiind, Tribunalul Harghita, secția Civilă, prin sentina civilă nr. 241 din 4 martie 2021 a admis excepția de necompetență teritorială invocată de către Tribunalului Harghita și, în consecință, a declinat competența teritorială de soluționare a cererii formulată de către reclamanta A., în favoarea Tribunalului Neamț, secția civilă, complete specializate pentru soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Neamț la 19 aprilie 2021 sub același număr de dosar.

La termenul de judecată din 10 iunie 2021, Tribunalul Neamț a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței sale teritoriale, având în vedere și dispozițiile art. 131 C. proc. civ., raportat la obiectul cauzei, precum și la împrejurarea că reclamanta nu mai are în prezent calitatea de grefier, fiind pensionară din 1 martie 2020, fără a nesocoti cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 290/2018, Tribunalul Neamț a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1), (2)

și 3 C. proc. civ., în considerarea calității de pârât a Tribunalului Harghita.

A mai reținut că la momentul sesizării instanței, reclamanta nu mai avea calitatea de grefier la Tribunalul Harghita, fiind pensionată, iar în atare condiții, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ., ci dispozițiile de drept comun, respectiv art. 269 alin. (2) Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, care prevăd că, în materia conflictelor individuale de muncă, competența revine instanței de la domiciliul/sediul reclamantului.

Prin urmare, întrucât în cauza de față nu ne aflăm în prezența unei competențe teritoriale relative sau a uneia alternative, în materia litigiilor de muncă competența teritorială având caracter exclusiv, fiind reglementată expres prin dispozițiile imperative conținute de art. 269 alin. (2) Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, luând în considerare și dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., prin sentința civilă nr. 1062 din 14 octombrie 2021, Tribunalul Neam, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, instanță în a cărei circumscripție reclamanta își are domiciliul.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub același număr de dosar.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Harghita, secția Civilă competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că la data introducerii acțiunii pe rolul Tribunalului Harghita, 3 noiembrie 2020, reclamanta A. avea calitatea de grefier pensionar, aspect menționat și de către aceasta în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Pentru stabilirea instanței competente teritorial în soluționarea acțiunii de față este relevant acest aspect, precum și faptul că pârâtul chemat în judecată este și instanță, respectiv Tribunalul Harghita.

În aceste condiții, Înalta Curte reține că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", raportat la dispozițiile alin. (3) ale aceluiași articol, potrivit cărora, "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor", ci dispozițiile de drept comun, respectiv art. 269 alin. (2) Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 ce prevăd că, în materia conflictelor individuale de muncă, competența revine instanței de la domiciliul/sediul sau locul de muncă al reclamantului.

În acest context, se arată că dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător, în calitate de reclamant, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Aceleași dispoziții se aplică și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor, conform alin. (3) al articolului evocat anterior.

Litigiul de față este un conflict de muncă, de competența materială a tribunalului în primă instanță, iar Tribunalul Harghita este chemat în judecată în calitate de pârât.

Potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, reclamanta a introdus acțiunea la Tribunalul Harghita, unde aceasta își are domiciliul.

Conform art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad.

Acțiunea dedusă judecății a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita la 3 noiembrie 2020, ca atare sunt aplicabile cauzei dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii, în ceea ce privește alegerea instanței competente, dreptul de opțiune aparținând reclamantei, dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. fiind de ordine privată.

În consecință, raportat la cadrul procesual stabilit de reclamantă, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 269 din Codul muncii referitoare la stabilirea competenței teritoriale de drept comun în materia conflictelor de muncă.

Cum dispozițiile de ordine publică cuprinse în art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. conțin o derogare de la normele de competență, reglementând o situație excepțională, și cum, în cauză, nu este îndeplinită condiția premisă, respectiv calitatea de grefier a reclamantei la data sesizării instanței, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente aceste dispoziții.

Cât privește împrejurarea că Tribunalul Harghita este pârât în cauză, aceasta atrage incidența alin. (2) al art. 127 C. proc. civ., ce instituie posibilitatea reclamantului de a alege să se adreseze altei instanțe decât cea pârâtă în cauză. În speță, însă, reclamanta nu a înțeles să se prevaleze de aceste dispoziții legale, așa încât nici instanța nu putea să invoce din oficiu necompetența sa.

În ceea ce privește decizia nr. 290/2018 a Curții Constituționale, se apreciază că aceasta nu se aplică și în speța de față, întrucât la data înregistrării acțiunii pe rolul Tribunalului Neamț, art. 127 alin. (1) C. proc. civ. fusese modificat prin Legea nr. 310/2018, iar considerentele acesteia nu vizează situația din cauza pendinte.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cererii, în favoarea Tribunalului Harghita, secția Civilă căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.