ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1862/2021
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1862/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 23 septembrie 2021
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Argeș la 15 aprilie 2020 sub dosar nr. x/2017, contestatorul Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești reprezentată prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, care are calitatea de creditor al debitorului A. S.R.L. a formulat contestație împotriva Hotărârii Adunării Creditorilor consemnată în procesul-verbal din 27.03.2020, publicat în BPI nr. 5928/31.03.2020 prin care s-a votat prelungirea planul de reorganizare cu un an.
Prin sentința civilă nr. 95 din 1 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș a admis în parte contestația împotriva Hotărârii Adunării Creditorilor consemnată în procesul-verbal din 27.03.2020, publicat în BPI nr. 5928/31.03.2020, formulată de contestatorul Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești reprezentată prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș.
A anulat în parte procesul-verbal al adunării creditorilor din data de 27.03.2020 în ceea ce privește concluziile trase de lichidatorului judiciar în urma voturilor exprimate.
A constatat că raportat la categoriile de creanțe înscrise în tabelul definitiv sunt aplicabile dispozițiile art. 139 lit. B) din Legea nr. 85/2014 și în urma voturilor exprimate planul modificat nu a fost aprobat.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a Ii-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la 6 august 2020, debitoarea A. S.R.L. a solicitat suspendarea provizorie a executării sentinței nr. 95 din 1 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș.
Prin decizia civilă nr. 451/A-C din 22 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a Ii-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de petenta A. S.R.L..
Împotriva acestei decizii, petenta A. S.R.L. a declarat recurs, neîncadrat în drept, prin care a solicitat admiterea acestuia, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii privind suspendarea provizorie privind trecerea la procedura falimentului.
În argumentarea memoriului de recurs, recurenta susține că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, având în vedere faptul că în cauză nu poate opera excepția inadmisibilității câtă vreme pe rolul Curții de Apel Pitești se afla spre soluționare apelul formulat împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Specializat Argeș cu privire la trecerea la procedura falimentului, cerere în cuprinsul căreia s-a solicitat și suspendarea actelor privind declanșarea procedurii falimentului.
Urgența privind soluționarea cererii de suspendare provizorie este justificată de faptul că aceasta derivă din starea actuală generată de declinul economic și financiar în ceea ce privește activitățile B. datorită pandemiei și modului în care sunt impuse restricțiile actuale.
Suspendarea provizorie a fost solicitată ca măsură necesară și utilă pe cât posibil a redresării economice actuale căci în prezent în industria de preparare și comercializare a vinurilor a scăzut drastic iară ca în prezent să existe șanse pentru redresare într-o scurtă perioadă de timp.
Recurenta susține că există și în prezent disponibilitatea de a achita debitul acordat prin modificarea planului de reorganizare în sensul prelungirii pe durată de un an ca și durată maximă (4 ani de la confirmarea inițială, conform prevederilor art. 139 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 actualizată.
În acest context, recurenta solicită propunerea convocării adunării creditorilor pentru data de 27 martie 2020 în vederea votării modificării programului de plăți în aceleași condiții ca și la votarea planului de reorganizare.
În cauză nu s-a depus întâmpinare până la efectuarea prezentului raport.
Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 15 aprilie 2021, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, părțile nedepunând puncte de vedere.
Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului și a reținut următoarele:
Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 451/A-C din 22 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Prin decizia civilă nr. 451/A-C din 22 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de petenta A. S.R.L. privind suspendarea provizorie a executării sentinței nr. 95 din 1 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș, în dosarul nr. x/2017
Potrivit dispozițiilor art. 450 din C. proc. civ., suspendarea executării provizorii va putea fi solicitată fie prin cererea de apel, fie distinct în tot cursul judecății în apel. Dispozițiile art. 719 alin. (6) din același Cod sunt aplicabile, încheierea dată asupra cererii de suspendare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.
Prin Decizia nr. 8/2015 din 27 aprilie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte prin recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 539 din 20 iulie 2015, a stabilit, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 450 alin. (5) raportat la art. 997 și următoarele și art. 719 alin. (7) din C. proc. civ., că cererea de suspendare provizorie se judecă de un complet format din doi judecători, iar instanța se pronunță asupra cererii prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac.
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".
Așadar, decizia civilă nr. 451/A-C din 22 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, acesta fiind promovat împotriva unei hotărâri care nu se înscrie în ipoteza reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.
Dreptul de a exercita o cale de atac este unic și se epuizează prin chiar exercițiul lui. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiași hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac.
Așadar, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, aceasta neputând fi supusă niciunei căi de atac, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
Așa fiind, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de recurenta A. S.R.L. nu poate fi primită și nici supusă vreunei analize, având în vedere caracterul inadmisibil al căii de atac cu care este învestită și ca urmare a admiterii excepției se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 451/A-C din 22 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 451/A-C din 22 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimatele C. S.A., D. S.A., CII E., DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI REPREZENTATĂ DE ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR ARGEȘ, F., G. S.R.L. și PRIMĂRIA TOPOLOVENI.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2021.