ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1860/2020

Ședința publică din data de 7 octombrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Deta sub număr de dosar x/2016, ulterior declinată și înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, ca urmare a admiterii excepției de necompetență materială a Judecătoriei Deta, reclamanta SOCIETATEA COMERCIALĂ A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L., C. și S.C. D. S.R.L., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună constatarea nulității absolute a Contractului de gaj din 28.04.2014, iar în subsidiar, să se constate că acest contract este lipsit de efecte juridice. A solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat prevederile art. 1246, 1247 alin. (1) și (2), 1255 alin. (1), (12)36 și 2387 din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1031 din data de 27 noiembrie 2018, Tribunalul Timiș a respins acțiunea formulată de reclamanta SOCIETATEA COMERCIALĂ A., în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L. - în faliment - prin administrator judiciar E. SPRL, C. și S.C. D. S.R.L.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta SOCIETATEA COMERCIALĂ A. solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată în ambele stadii procesuale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă sub număr de dosar x/2016

Prin decizia civilă nr. 410/A din 21 mai 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SOCIETATEA COMERCIALĂ A. împotriva sentinței civile nr. 1031 din 27 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2016, având ca obiect constatare nulitate act, în contradictoriu cu intimații - pârâți S.C. B. S.R.L., prin administrator judiciar E. SPRL, C. și S.C. D. S.R.L.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta SOCIETATEA COMERCIALĂ A. a formulat cerere de recurs împotriva deciziei civile nr. 410/A din 21 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

A susținut că instanța de apel, în mod greșit, a asimilat unui contract simpla emitere a facturii și înregistrarea acesteia în contabilitatea cumpărătoarei, deși proprietatea asupra bunului gajat nu a fost transferată niciodată către intimatul-pârât S.C. B. S.R.L.

Ca atare, a solicitat constatarea nulității contractului de garanție.

În opinia sa, instanța de apel a omis să analizeze motivul de apel referitor la petitul subsidiar al cererii de chemare în judecată, reiterat în apel, anume constatarea faptului că actul în cauză, intitulat contract de gaj, este lipsit de efecte juridice în baza art. 2387 C. civ. (conform căruia ipoteca mobiliară se constituie prin încheierea contractului de ipotecă mobiliară, însă ea produce efecte de la data la care obligația garantată ia naștere, iar constituitorul dobândește drepturi asupra bunurilor mobile ipotecate).

A subliniat că, după cum rezultă din considerentele deciziei recurate, instanța de apel a apreciat irelevantă împrejurarea că părțile au convenit un contract de gaj, unul de ipotecă mobiliară ori un contract nenumit care împrumută caracteristici ale ambelor contracte, calificarea corectă a contractului fiind lipsită de orice relevanță juridică.

Or, din perspectiva recurentei-reclamante, calificarea contractului este esențială pentru a analiza motivul de ineficacitate a contractului invocat de recurentă, având în vedere că prima instanță a respins acest petit, motivat de faptul că nu s-ar aplica prevederile legale care reglementează contractul de ipotecă mobiliară, întrucât părțile l-au intitulat contract de gaj.

Astfel, în absența unei calificări judicioase a contractului, a apreciat că nu este posibilă analizarea susținerilor recurentei-reclamante privind lipsirea sau nu a contractului de efecte juridice.

A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, cu obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluția preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 31 ianuarie 2020 a fost încuviințat în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 29 mai 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă și a fost acordat termen pentru soluționarea acestuia la 7 octombrie 2020, cu citarea părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocate de recurenta - reclamantă A., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, însă, în cauză, acest motiv de recurs nu-și găsește incidența pentru considerentele care succed.

Litigiul de față poartă asupra solicitării reclamantei A. de constatare a nulității absolute a contractului de gaj încheiat la 28.04.2014 între creditoarea S.C. D. S.R.L. și debitoarea S.C. B. S.R.L., având ca obiect utilajele: F., an fabricație 2005, identificat cu x și F., an fabricație 2005, identificat cu x, recurenta-reclamantă prevalându-se pe întreg parcursul litigiului de împrejurarea că acest contract ar fi fost încheiat în lipsa consimțământului ei, în calitate de proprietar al bunului.

Potrivit dispozițiilor art. 1674 C. civ. cu excepția cazurilor prevăzute de lege, ori dacă din voința părților nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori prețul nu a fost plătit încă.

Or, instanțele de fond au reținut în mod concordant că între reclamanta A., în calitate de vânzător, și pârâta B. S.R.L., în calitate de cumpărător, a fost încheiat, la data de 15.10.2013, un contract de vânzare-cumpărare cu privire la mai multe utilajele second-hand, printre care și cele care au format obiectul contractului de gaj încheiat la 28.04.2014.

Este de amintit că instanța de apel are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, neputând reprezenta critici de nelegalitate decât invocarea unor eventuale încălcări ale normelor care interzic sau limitează puterea de apreciere a judecătorului, sau a celor privind admisibilitatea probelor ori administrarea acestora.

Cu alte cuvinte, situația de fapt stabilită de instanța de apel constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, instanța de recurs neputând proceda la o reapreciere a probelor administrate, respectiv a înscrisurilor pe care recurenta le invocă.

Astfel, fără a aprecia cu privire la situația de fapt stabilită în cauză de prima instanță și neinfirmată de instanța de apel, în speță nu se poate face abstracție de împrejurarea că la data încheierii contractului de gaj care face obiectul prezentei acțiuni, proprietatea asupra acestor utilaje fusese strămutată cumpărătoarei, respectiv intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L., fiind nefondate susținerile recurentei conform cărora contractul de gaj s-ar fi încheiat fără acordul ei, în calitate de proprietar al bunurilor.

În acest context juridic, este evident că din perspectiva motivului de nulitate absolută invocat și menținut și în recurs - lipsa calității de proprietar al constituitorului la încheierea contractului de gaj/ipotecă mobiliară - aspectul calificării corecte a contractului este lipsit de orice relevanță juridică, fiind lipsite de justificare, totodată, și susținerile recurentei privind incidența prevederilor art. 2387 C. civ., aplicabile ipotecii mobiliare.

În ceea ce privește aducerea în discuție a unor aspecte reținute de prima instanță, se impune precizarea faptului că nemulțumirea recurentei cu privire la soluția pronunțată în primă instanță, la argumentele care au format convingerea instanței de fond, excedează controlului de legalitate al instanței de recurs, în raport cu dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu se confirmă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și invocat de recurentă, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. împotriva deciziei civile nr. 410/A din 21 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca nefundat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. împotriva deciziei civile nr. 410/A din 21 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2020.