ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 43/2021

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 9 august 2016, sub număr de dosar x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., societate în insolvență, a chemat în judecată pe pârâta S.C. B., solicitând ca prin sentința ce o va pronunța să dispună:

1) constatarea nulității absolute a clauzei prevăzute la ar partea generală a contractului de credit nr. x/02.04.2008 (a partea generală a actelor adiționale nr. x și 2, art. 2.6 din partea actelor adiționale nr. x, 6, 7, 8) urmare a caracterului abuziv al acestora;

2) înghețarea cursului de schimb valutar al CHF-lui pentru efectuarea plăților în temeiul contractului menționat la valoarea de la momentul semnării contractului (curs valutar BNR de 2,3532 RON/CHF în data acordării creditului, respectiv 02.04.2008);

3) calcularea și plata ratelor și a tuturor rambursărilor la valoarea în RON a francului elvețian de la data semnării contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate a acestora;

4) obligarea pârâtei la imputarea sumelor rezultate ca fiind achitate în plus de reclamantă în raport cu capetele de cerere 2 și 3 prin scăderea din soldul actual al creditului;

5) constatarea nulității absolute a clauzelor prevăzute la (A) art. 4.3 din partea generală a contractului de credit nr. x/02.04.2008 (art. 4.3 din partea generală a actelor adiționale nr. x și 2, respectiv (B) 4.3 din partea generală a actelor adiționale nr. x, 6, 7 și 8, respectiv:

A) teza a doua a art. 4.-3 "Ratele dobânzii pot fi modificate periodic de către bancă în funcție de condițiile pieței și de politica băncii".

B) art. 4.3 "Marja dobânzii poate fi modificată de către Bancă, pe baza unei notificări scrise transmise împrumutatului, astfel: - în funcție de modificările condițiilor pieței (financiar bancare și/sau ale economiei); sau - ca urmare a deteriorării situației financiare a împrumutatului/Garantului; sau - în funcție de politica Băncii. În cazul majorării marjei, împrumutatul are dreptul să declare Băncii, în interval de 30 de zile de la comunicarea noii rate a dobânzii, că nu accepta această modificare, caz în care se obliga să ramburseze anticipat creditul în același interval de 30 de zile, Banca nepercepând în această situație comision de rambursare anticipată. Dacă termenul anterior menționat este depășit, se consideră că împrumutatul a acceptat modificarea ratei dobânzii."

- implicit a clauzelor din actele adiționale prin care s-a majorat dobânda inițială prevăzută la art. 12, lit. d) de la LIBOR CHF la trei luni + 0 marja de 2,95 puncte procentuale la LIBOR CHF la trei luni + o marjă de 6 puncte procentuale.

- prevăzute la (A) art. 4.6 din partea generală a contractului de credit nr. x/02.04.2008 (art. 4.6 din partea generală a actelor adiționale nr. x și 2, respectiv (B) 4.4 din partea generală a actelor adiționale nr. x, 6, 7 și 8), respectiv:

A) teza a doua a art. 4.6 "Comisioanele prevăzute în Partea specială pot fi modificate unilateral de către Bancă, în conformitate cu politicile sale și cu evoluția pieței";

B) teza a doua a art. 4.4 "Comisioanele prevăzute în Partea specială pot fi modificate unilateral de către Bancă, în conformitate cu politicile sale și cu evoluția pieței, nivelul actualizat al comisioanelor fiind comunicat împrumutatului";

- prevăzute la art. 12.1 din partea generală a contractului de credit nr. x/02.04.2008 (art. 12.1 din partea generală a actelor adiționale nr. x și 2, respectiv nr. 5, 6,7 și 8), respectiv:

"Împrumutatul se obliga să îi plătească Băncii, la cererea acesteia, în mod periodic, orice sumă pe care Bancă o va confirma că reprezentând valoarea oricăror costuri, taxe și cheltuieli (inclusiv, dar fără a se limita la cheltuieli judiciare și onorarii avocațiale) suportate în mod rezonabil și periodic de Banca în legătura cu finalizarea și administrarea tranzacțiilor avute în vedere în prezentul, precum și orice astfel de costuri, taxe și cheltuieli suportate în mod periodic de Bancă pentru sau în legătura cu păstrarea și/sau exercitarea oricăror drepturi sau remedii în baza sau în conformitate cu prevederile Contractului."

- prevăzute la art. 14.1 din partea specială a contractului de credit nr. x/02.04.2008 privind comisionul de acordare de 0.25% din valoarea creditului (1273 CHF);

- prevăzute la art. 14.7 din partea specială a contractului de credit nr. x/02.04.2008 (și 14.7 din partea specială a actelor adiționale nr. x și 2, 14.2 din partea specială a actelor adiționale nr. x și 7, 14.1 din partea specială a actului adițional nr. 8) privind comisionul de administrare de 0,5% pe an, calculat la soldul facilitații;

- prevăzute la art. 14.4, respectiv 14.3 din partea specială a actelor adiționale nr. 6,7,8 privind comisionul pentru nerespectarea condiției de rulaj;

6) obligarea pârâtei la imputarea sumelor rezultate ca fiind achitate în plus de reclamantă în raport cu capătul de cerere 5 prin scăderea lor din soldul actual al creditului;

7) obligarea pârâtei să emită un nou grafic de rambursare, care să prevadă restituirea creditului în RON, conversia creditului din CHF în RON făcându-se la cursul CHF- leu de la data semnării contractului, grafic de rambursare care să aibă în vedere soldul rezultat în urma capetelor de cerere 4 și 6 și înlăturarea efectelor clauzelor abuzive.

Prin sentința civilă nr. 1099/NLP/PI din 10 iulie 2017 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes, invocate de pârâta S.C. B., prin întâmpinare; a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. și cu intervenienții C. și D.; a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea formulată de intervenienții C. și D., în contradictoriu cu reclamanta S.C. A. S.R.L. și cu pârâta S.C. B..

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. și intervenienții C. și D. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 777/A din 4 decembrie 2017, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar E. SPRL și de apelanții-intervenienți C. și D., împotriva sentinței civile nr. 1099 din 10 iulie 2017 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. B., a anulat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejucare aceleiași instanțe, Tribunalului Timiș, reținând că prima instanță a analizat cererile formulate în cauză doar prin prisma principiului nominalismului monetar, fără să analizeze instituția impreviziunii și cu privire la capătul de cerere privind stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb valutar CHF-LEU.

Cauza trimisă spre rejudecare a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub număr de dosar x/2016

Prin sentința civilă nr. 435/PI din 5 aprilie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B., și intervenienții C.; a respins ca neîntemeiată cererea formulată de intervenienții C. și D., în contradictoriu cu reclamanta A. S.R.L. și pârâta B..

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta S.C. A. S.R.L. și intervenienți D. și C. au declarat apel.

Intimata B. a formulat întâmpinare și a declarat apel incident împotriva sentinței civile nr. 435/PI din 5 aprilie 2018 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2016.

Prin decizia civilă nr. 60/A din 21 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. și însușit de administratorul judiciar E. SPRL și de apelanții intervenienți D. și C. împotriva sentinței civile nr. 435/PI/05.04.2018, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2016.

A fost admis apelul incident declarat de pârâta B. împotriva sentinței civile nr. 435/PI/05.04.2018, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2016.

A fost anulată hotărârea apelată și, rejudecând, au fost respinse excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes invocată de pârâta S.C. B. prin întâmpinare; a fost respinsă cererea formulată de intervenienții C. și D., în contradictoriu cu reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar E. SPRL și pârâta S.C. B. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de S.C. A. S.R.L. și însușită de administratorul judiciar E. SPRL, în contradictoriu cu pârâta S.C. B.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L., societate în insolvență, și intervenienții D. și C. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 60/A din 21 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În argumentarea recursului, contrar celor reținute de către instanța de apel, recurenții apreciază că în cauza de față nu poate fi vorba despre incidența principiului nominalismului monetar, fiind pe deplin aplicabile dispozițiile legale referitoare la teoria impreviziunii.

În opinia recurenților sunt îndeplinite cele patru condiții prevăzute de art. 1271 alin. (3) C. civ. pentru a deveni incidentă instituția impreviziunii, contrar celor reținute de instanța de fond și de instanța de apel.

Teoria impreviziunii se impune a fi analizată ținându-se cont de ideea bivalentă de risc al contractului, constând în riscul asumat și riscul supraadăugat.

Recurenții fac trimitere la dispozițiile deciziei Curții Constituționale nr. 623/2016, care prevăd necesitatea ca instanța să cerceteze dacă, în cursul executării contractului, a survenit un eveniment excepțional și exterior care nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului, în privința amplorii și efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligațiilor prevăzute de acesta.

Or, evenimentul excepțional și exterior, care nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului, îl reprezintă criza economică mondială, eveniment care a condus la creșterea spectaculoasă și de neprevăzut a cursului CHF.

Recurenții precizează că mențin susținerile referitoare la necesitatea înghețării cursului CHF în raport cu moneda națională la cursul de la data acordării creditului, având în vedere că suma de 287.255 CHF reprezintă la această dată echivalentul a aproximativ 1.180.330 RON, iar suma de 509.000 CHF contractată inițial reprezenta la data de 02.08.2008, suma de 1.197.778 RON. Prin urmare, la aceasta dată, în condițiile în care s-au achitat până la această dată 221.745 CHF din soldul creditului (plus dobânzile aferente), suma de achitat rămasă (după 8 ani și aproape jumătate de credit achitat) este aproximativ egală cu suma contractată inițial.

În ceea ce privește capetele 5 și 6 ale cererii introductive, solicită Înaltei Curți să ia act că decizia recurată nu conține motivele pentru care cererea de chemare în judecată a fost respinsă și în ceea ce privește aceste capete, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanța de apel, susțin recurenții, s-a mulțumit să respingă cererea și în ceea ce privește aceste petite, considerând în mod neîntemeiat că se impune să procedeze astfel, având în vedere că nu a fost probată existența impreviziunii.

Arată că, deși împrumutul a fost contractat de bancă către o persoană juridică, recurenții-intervenienți au calitatea de garanți în contractul de credit.

Așa fiind, în condițiile în care efectele contractului de credit se răsfrâng în mod direct asupra recurenților persoane fizice și a patrimoniului acestora (la această dată toate sumele rezultate din contractul de credit fiind declarate scadente anticipat de către bancă, aflându-se în cadrul unei executări silite), aceștia au același drept ca și reclamanta de a solicita constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale care contravin legii.

Se învederează că acele clauze considerate de recurentă ca fiind abuzive sunt clauze pur potestative, prin care banca are dreptul, în ceea ce privește dobânzile și comisioanele, să le modifice strict în raport de propria politică.

Astfel, comisioanele de acordare, de administrare și pentru neîndeplinirea condiției de rulaj sunt, de asemenea, abuzive, fiind comisioane nenegociate din cadrul unui contract de adeziune și care nu presupun o contraprestație din partea băncii.

Intimata-pârâtă F. S.A. (fostă B.) a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului.

Recurenții au depus răspuns la întâmpinare prin care au solicitat, în esență, respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 iunie 2020, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

La termenul de judecată din 11 noiembrie 2020, a fost admis în principiu recursul, fiind acordat termen pentru judecarea acestuia la 20 ianuarie 2021.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În speță, hotărârea atacată este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, decizia fiind amplu motivată, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția, motivarea fiind clară și concisă.

Este știut că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurenților cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În acest context, se impune a se preciza că aducerea în discuție a unei impreviziuni contractuale, pe lângă faptul că analiza îndeplinirii condițiilor impreviziunii presupune o evaluare a unor împrejurări de fapt, pe baza cărora să se stabilească existența condiției riscului supra-adăugat, și că o reevaluare a acestor temeiuri de fapt nu este compatibilă cu etapa recursului, în cadrul căreia se verifică doar aspecte de nelegalitate, se constată și inexistența oricăror critici de nelegalitate concrete în recursul de față.

Instanța de apel, anulând sentința atacată, în mod corect a evocat fondul, iar în rejudecare a avut în vedere toate apărările părților, stabilind situația de fapt sub toate aspectele sesizate și în raport cu probele administrate.

Or, simpla nemulțumire a recurenților cu privire la argumentele care au format convingerea instanței sau neînsușirea de către instanța de control judiciar a susținerilor formulate de către părți, nu reprezintă motive de nelegalitate care să conducă la casarea decizie recurate.

Argumentat și legal motivat, instanța de control judiciar a reținut cu justețe că susținerile reclamantei și ale intervenienților privind aplicarea teoriei impreviziunii, plecând de la creșterea cursului de schimb valutar nu pot fi primite.

Impreviziunea este o instituție ce operează atunci când dezechilibrul contractual este determinat de împrejurări excepționale, exterioare și complet independente de culpa părților, iar majorarea continuă a costului contractului, în raport de creșterea valorii CHF, prin diferențele de curs, nu reprezintă o schimbare excepțională a împrejurărilor avute în vedere la momentul încheierii contractului.

Înalta Curte subliniază că impreviziunea produce efecte doar pentru viitor, nu are drept scop revenirea la prestațiile ad-quo, astfel încât pe calea unei astfel de cereri, nu se pot dispune soluții de stabilizare a cursului de schimb CHF - RON de la momentul acordării creditului, astfel cum au solicitat recurenții.

Altfel spus, cererea recurenților, de înghețare a cursului de schimb Leu/Chf la valoarea de la data încheierii contractului, nu se putea întemeia, ab initio, pe instituția juridică a impreviziunii.

Instanța de control judiciar a arătat legal că, deși vechiul C. civ. nu reglementa în mod expres teoria impreviziunii, aceasta a cunoscut o consacrare doctrinară și jurisprudențială, neputând fi exclusă, de plano, aplicabilitatea ei, pe temeiul lipsei de consacrare legală, aplicarea teoriei impreviziunii fiind permisă, în reglementarea C. civ. din 1864, în temeiul art. 969 și art. 970, care consacră forța obligatorie a contractului.

Este de necontestat că prin contractul de credit încheiat, părțile au agreat clauza de risc valutar, clauză ce reflectă principiul nominalismului monetar, astfel cum era reglementat de art. 1578 din C. civ. din 1864, aplicabil raportului juridic dedus judecății.

Prin art. 1578 C. civ. legiuitorul a consacrat principiul nominalismului monetar în materia contractului de împrumut potrivit căruia o sumă de bani trebuie restituită la aceeași valoare așadar, indiferent de evoluția cursului valutar. În virtutea principiului nominalismului monetar, suma acordată cu titlu de împrumut trebuie restituită întocmai, indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia, legiuitorul urmărind ca evoluțiile economice să nu influențeze obligațiile asumate de împrumutat, fiind astfel asigurată securitatea raporturilor juridice.

Conform textului legal menționat:

"debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății".

Părțile ar fi putut deroga de la aceste prevederi legale, dar nu au făcut-o, astfel că norma menționată se aplică în lipsa unei alte înțelegeri a părților. Mai mult decât atât, recurenții-reclamanți s-au obligat în mod expres prin convenția încheiată să restituie creditul în moneda în care le-a fost acordat, respectiv în CHF.

Clauza contractuală care prevede că rambursarea creditului urmează să se realizeze în moneda în care a fost contractat creditul, chiar și în condițiile aprecierii/deprecierii acestei monede comparativ cu moneda națională, reprezintă o transpunere a legii în domeniul contractual, adică a principiului nominalismului monetar, într-o atare situație, ambele părți asumându-și riscul ca pe parcursul executării contractului suma restituită de împrumutat să valoreze mai puțin sau mai mult la momentul restituirii decât la momentul acordării.

Pretinzându-se eliminarea riscului valutar, prin înghețarea cursului de schimb al monedei creditului la data încheierii contractului, se solicită, în realitate, nesocotirea principiului nominalismului monetar, prevăzut de art. 1578 din C. civ. din 1864.

Prin urmare, nu s-ar putea aplica teoria impreviziunii în modalitatea solicitată de recurenții-reclamanți, respectiv stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului.

Invocarea de către recurenți a Deciziei Curții Constituționale nr. 623/2016 este lipsită de relevanță în speță, întrucât, potrivit acestei decizii, condițiile specifice impreviziunii presupun condiții cu caracter obiectiv referitoare la cauza schimbării circumstanțelor (existența situației neprevăzute) sau la cuprinsul contractului (absența unei clauze de adaptare a contractului) și condițiile cu caracter subiectiv referitoare la atitudinea/conduita părților contractante (lipsa culpei debitorului în executarea contractului) sau la efectele schimbării circumstanțelor (caracterul licit al neexecutării obligațiilor contractuale).

Or, doar "creșterea cursului valutar" nu poate fi asimilitată unor împrejurări excepționale, exterioare și complet independente de culpa părților pentru a putea opera impreviziunea, acestea fiind aspecte asumate de împrumutați cu ocazia încheierii contractului de împrumut.

În plus, instanța de apel, evocând fondul în rejudecare, a reținut sub aspectul situației de fapt că în cauză nu a fost probată de către reclamantă și de către intervenienți existența unui eveniment exterior și imprevizibil care să facă executarea contractului excesiv de împovorătoare pentru reclamantă și pentru intervenienți, în raport cu data încheierii contractuale de credit.

De asemenea, în ce privește invocarea de către recurenți a calității lor de consumatori, instanța de recurs constată că această susținere este neîntemeiată. Astfel, așa cum rezultă din art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, în acord cu dispozițiile Directivei nr. 93/13/CEE, consumatorul este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența acestei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale sau liberale. Legea (ca și Directiva) exclude din câmpul său personal de aplicare, în definirea noțiunii de consumator, persoanele juridice (care contractează în cadrul activității lor profesionale sau comerciale). Aceasta întrucât prevederile de protecție care se aplică consumatorilor sunt expresia preocupării de a-i proteja pe aceștia ca parte considerată mai vulnerabilă din punct de vedere economic și mai puțin experimentată în materie juridică decât cealaltă parte contractantă, incidența acestor prevederi neputând fi extinsă în cazul persoanelor a căror protecție nu este justificată.

Drept urmare, Curtea constată că, recurenta A. S.R.L. fiind un profesionist persoană juridică, nu are calitatea de consumator, astfel încât nu poate beneficia de protecția specifică instituită prin legea specială. Totodată, este lipsită de relevanță împrejurarea că recurenții intervenienți, ce au calitatea de garanți în contractul de credit dedus judecății, sunt persoane fizice, câtă vreme contractul de credit este încheiat între o bancă și un profesionist, fiind astfel situat în afara sferei de protecție desemnată de Directiva nr. 93/13, transpusă în legislația internă prin Legea nr. 193/2000.

Pentru rațiunile înfățișate, se constată că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât instanța de apel a interpretat și aplicat corect legea.

Așa fiind, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., invocate de recurenții-reclamanți, decizia atacată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar E. SPRL și de recurenții-intervenienți D. și C. împotriva deciziei civile nr. 60/A din 21 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca nefondat, menținând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar E. SPRL și de recurenții-intervenienți D. și C. împotriva deciziei civile nr. 60/A din 21 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2021.