ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 590/2021

Ședința publică din data de 10 martie 2021

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 28.03.2016, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.A. și S.C. D.. au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța: să constatate caracterul abuziv și implicit nulitatea absolută a clauzelor din contractul de credit ipotecar nr. x/28.09.2007, respectiv art. 4.11 lit. a) privind comisionul de acordare de 1%, calculat la valoarea creditului și art. 4.11 lit. b) referitor la comisionul de administrare lunară a creditului de 0,10% aplicat la valoarea soldului creditului; să oblige pârâtele la restituirea către reclamanți a sumei de 750 franci elvețieni, echivalentul a 3.067,5 RON, calcul efectuat la cursul B.N.R. de 1 franc elvețian = 4,09 RON, reprezentând comision de acordare, la care se adaugă dobânda legală, începând cu data încasării și până la data restituirii efective; să oblige pârâtele la restituirea către reclamanți a sumelor încasate cu titlu de comision de administrare, începând cu data încheierii contractului (28.09.2007) până la momentul încheierii actului adițional nr. x/08.02.2016, la care se adaugă dobânda legală; să constate caracterul abuziv și implicit nulitatea absolută a art. 4.1,4.3 și 4.5 din convenție, în ceea ce privește posibilitatea băncii de a modifica dobânda curentă în funcție de evoluția indicelui de referință stabilit de bancă și aplicarea sa automată la valoarea soldului creditului existent la data modificării acestuia; să oblige pârâtele la restituirea către reclamanți a sumei încasate cu titlu de diferență de dobândă, ca urmare a aplicării dobânzii modificate unilateral față de dobânda fixă de 5,35%/an, în perioada dintre data încheierii contractului (28.09.2007) și data încheierii actului adițional nr. x/08.11.2010, la care se adaugă dobânda legală; să constate caracterul abuziv și implicit nulitatea absolută a art. 9.3 din convenție, în ceea ce privește dreptul băncii de a declara scadente toate obligațiile din prezentul contract în cazul în care împrumutatul are alte obligații față de bancă care nu au fost onorate la termen și au fost declarate scadente; să constate caracterul abuziv și implicit nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 5.1 din contractul de credit, în ceea ce privește rambursarea ratelor lunare în valuta în care s-a acordat creditul și, în consecință, să dispună convertirea în RON a contractului de credit la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului, respectiv 28.09.2007 (adică 1 franc elvețian = 2,0224 RON), în perioada cuprinsă între data încheierii contractului de credit și data încheierii Actului adițional nr. x/08.02.2016 și să dispună obligarea pârâtelor la restituirea către reclamanți a sumele plătite în plus, ca urmare a convertirii în RON a contractului de credit la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării acestuia, în perioada cuprinsă între data încheierii contractului de credit și data încheierii actului adițional nr. x/08.02.2016, la care se adaugă dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 515/C/26.09.2018, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată și, în consecință: a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor de la art. 4.11 lit. a) și art. 4.11 lit. b) din contractul de credit ipotecar nr. x/28.09.2007; a obligat pârâtele la restituirea către reclamanți a sumei de 750 franci elvețieni, reprezentând comision de acordare, la care se adaugă suma de 1.268 RON, reprezentând dobânda legală, calculată începând cu data încasării și până la data restituirii efective; a obligat pârâtele să restituie reclamanților suma de 7.251,89 franci elvețieni, reprezentând comision de administrare, începând cu data încheierii contractului 28.09.2007 și până la data de 08.02.2016, data încheierii actului adițional nr. x, la care se adaugă suma de 9.512 RON, cu titlu de dobândă legală, începând cu data încasării și până la data restituirii efective; a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor de la art. 4.1, art. 4.3 și art. 4.5 din contractul de credit ipotecar nr. x/28.09.2007, în ceea ce privește posibilitatea băncii de a modifica dobânda curentă în funcție de evoluția indicelui de referință stabilit de bancă și aplicarea sa automată la valoarea soldului creditului existent la data modificării acestuia; a obligat pârâtele să restituie reclamanților suma de 2.799 franci elvețieni încasată cu titlu de diferență de dobândă, ca urmare a aplicării dobânzii modificate unilateral față de dobânda fixă de 5,35%/an, în perioada dintre data încheierii contractului 28.09.2007 și data încheierii actului adițional nr. x/08.11.2010, la care se adaugă suma de 5,606 RON, cu titlu de dobândă legală, începând cu data încasării și până la data restituirii efective; a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei de la art. 9.3 din contractul de credit ipotecat nr. HL 15342/28.09.2007, în ceea ce privește dreptul băncii de a declara scadente toate obligațiile din prezentul contract în cazul în care împrumutatul are alte obligații față de bancă care nu au fost onorate la termen și au fost declarate scadente; a obligat pârâtele să plătească reclamanților suma de 4.154 RON, reprezentând cheltuieli de judecată; a respins restul pretențiilor și a stabilit onorariu definitiv pentru expertul E. aferent efectuării raportului de expertiză nr. x/19.06.2018, la suma de 4.154 RON.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 09.11.2018, A. și B. au solicitat lămurirea sentinței civile nr. 515/C/26.09.2018, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 24/C/23.01.2019, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea reclamanților și, în consecință, a lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 515/C/26.09.2018, în sensul că:

Prin dispoziția "Obligă pârâtele la restituirea către reclamanți a sumei de 750 CHF, reprezentând comision de acordare și suma de 1268 RON reprezentând dobânda legală începând cu data încasării și până la data restituirii efective" se înțelege că obligă pârâtele la restituirea către reclamanți a sumei de 750 franci elvețieni, reprezentând comision de acordare și suma de 1.268 RON, dobândă legală calculată potrivit raportului de expertiză, începând cu data încasării și până la data de 01.06.2018, dobândă care curge în continuare până la data restituirii efective a sumei.

Prin dispoziția "Obligă pârâtele la restituirea către reclamanți a sumei de 7.259,89 CHF, cu titlu de comision de administrare, începând cu data încheierii contractului, 28.09.2007 și până la încheierea actului adițional nr. x, la care se adaugă suma de 9512 Iei, cu titlu de dobândă legală începând cu data încasării și până la data restituirii efective" se înțelege că obligă pârâtele la restituirea către reclamanți a sumei de 7.259,89 franci elvețieni, cu titlu de comision de administrare, începând cu data încheierii contractului, 28.09.2007 și până la încheierea actului adițional nr. x, la care se adaugă suma de 9.512 RON, dobândă legală calculată conform raportului de expertiză, începând cu data încasării și până la data de 01.06.2018, dobândă care curge în continuare până la data restituirii efective.

Prin dispoziția "Obligă pârâtele să restituie reclamanților suma de 2.799 CHF încasată cu titlu de diferență de dobândă, ca urmare a aplicării dobânzii modificate unilateral, față de dobânda fixă de 5,35%/an, în perioada dintre data încheierii contractului 28.09.2007 și data încheierii actului adițional nr. x/08.11.2010, la care se adaugă suma de 5.606 RON dobândă legală, începând cu data încasării și până la data restituirii efective" se înțelege că obligă pârâtele să restituie reclamanților suma de 2.799 franci elvețieni încasată cu titlu de diferență de dobândă, ca urmare a aplicării dobânzii modificate unilateral față de dobânda fixă de 5,35%/an, în perioada dintre data încheierii contractului 28.09.2007 și data încheierii actului adițional nr. x/08.11.2010, la care se adaugă suma de 5.606 RON, dobânda legală calculată potrivit raportului de expertiză începând cu data încasării și până la data de 01.06.2018, dobândă care curge în continuare până la data restituirii efective.

Împotriva sentinței civile nr. 515/26.09.2018, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâta C. S.A. a declarat apel.

La 04.04.2019, F. S.A. a arătat că a dobândit calitatea de parte în dosar, ca urmare a fuziunii prin absorbție a apelantei C. S.A., conform sentinței civile nr. 1899/21.11.2018, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2018.

La 03.09.2019, D.. a făcut dovada dobândirii creanței din litigiu și cea a schimbării denumirii sale din D. în D..

La 03.09.2019, G. S.A., prin reprezentant H. S.A., a formulat cerere de intervenție, în motivarea căreia a arătat că în luna martie 2018 a intervenit contractul de cesiune între ea, în calitate de cesionar și D.., în calitate de cedent, cu privire la creanța rezultată din contractul de credit ce face obiectul prezentului litigiu, arătând că este succesoarea D..

Prin încheierea din 15.10.2019, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a admis cererea de intervenție a G. S.A., prin reprezentant H. S.A.

Prin decizia nr. 1500/Ap/30.10.2019, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a respins apelul declarat de pârâta, cesionară a drepturilor litigioase, G. S.A. și a obligat apelanta să plătească intimatului A. suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 103/Ap/13.02.2020, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a respins cererea de completare a decizie mai sus enunțată, formulată de F. S.A.; a admis cererea formulată de reclamanți de îndreptare a erorii materiale strecurată în considerentele și în dispozitivul aceleiași sentințe, în sensul că:

- la pag. 20 alin. (7) și la pag. 21 alin. (1) din considerentele deciziei civile se va menționa denumirea corectă a apelantei, respectiv "F. S.A., în calitate de succesoare a C. S.A", în loc de "apelanta pârâtă cesionară G. S.A.", cum din eroare s-a consemnat.

- la pag. 22 alin. (1) din dispozitivul deciziei civile se va menționa denumirea corectă a apelantului, respectiv "F. S.A., în calitate de succesoare a C. S.A", în loc de "pârâta cesionară a drepturilor litigioase G. S.A.", cum din eroare s-a consemnat.

A dispus îndreptarea din oficiu a erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 1500/Ap/30.10.2019, în sensul că, la penultimul alineat se va menționa "Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Brașov", în loc de mențiunea "Definitivă", cum din eroare s-a consemnat.

S-a menționat că îndreptarea erorii materiale se va face în ambele exemplare ale deciziei civile.

Împotriva deciziei nr. 1500/Ap/30.l0.2019, au declarat recurs pârâtele F. S.A., G. S.A., prin reprezentant H. S.A. și D..

Prin cererea proprie de recurs, F. S.A. a solicitat casarea deciziei atacate, în baza motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs promovată de G. S.A. și D., autoarele căii de atac au solicitat admiterea căii extraordinare de atac și casarea deciziei atacate, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestor recurente, în mod eronat a procedat instanța de apel la analiza caracterului abuziv al clauzelor inserate la art. 4.1, 4.3 și art. 4.5 din contractul de credit, referitoare la dobândă, în condițiile în care dobânda face parte din obiectul principal al contractului de împrumut, fiind exceptate astfel de la un astfel de control, potrivit art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE.

În continuare, au solicitat instanței să fie avute în vedere prevederile Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European, precum și jurisprudența relevantă internă și europeană.

Astfel, au arătat că potrivit art. 3 lit. i) din Directiva 2008/48/CE, "dobânda anuală efectivă" reprezintă costul total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului, iar conform lit. g) "costul total al creditului" înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit.

Prin urmare, potrivit recurentelor, clauzele referitoare la dobândă, la comisioane sau la costuri, fie că acestea din urmă sunt percepute la termen sau anticipat, sunt elemente care formează costul total al creditului. Acest cost, împreună cu marja de profit a băncii, formează prețul contractului de credit, acesta din urmă reprezentând componenta esențială a obiectului contractului de credit de consum.

Având în vedere că o clauză abuzivă este aceea care rupe echilibrul contractual, de cele mai multe ori în mod imperceptibil sau greu perceptibil pentru consumator, au apreciat că, în cazul clauzelor contestate, nu se identifică o astfel de situație, întrucât acestea fac parte din chiar obiectul principal al convenției de credit.

Au subliniat recurentele că în speță nu există nicio justificare pentru a constata global caracterul abuziv al tuturor clauzelor în discuție, nefiind dovedit niciun dezechilibru efectiv.

De altfel, au arătat că o mare parte din acestea sunt în strânsă legătură cu îndeplinirea obligațiilor asumate de împrumutați prin convențiile de credit, care nu au fost convenite cu rea-credință, ci doar în scopul asigurării unui climat care să permită împrumutaților să restituie sumele împrumutate.

În continuare, recurentele au relevat aspecte referitoare la buna lor credință și au arătat că încheierea actului adițional reprezintă acordul de voință al împrumutaților, aceștia având libertatea de a decide asupra semnării actului sau, în eventualitatea în care continuarea relației contractuale i-ar fi creat un prejudiciu, denunțării acestuia cu obligația corelativă de restituire a tuturor prestațiilor.

Dreptul băncii de a stabili sau de a modifica rata dobânzii este dublat de norme care prevăd dreptul împrumutatului de a accepta sau nu aceste modificări.

De altfel, reclamantul a acceptat 10 ani mecanismul de formare al dobânzii variabile, pentru a descoperi ulterior, în contextul publicării O.U.G. nr. 50/2010, că nu îl mai înțelege.

Prin urmare, au apreciat recurentele că posibilitatea băncii de a modifica dobânda nu are caracter abuziv, motiv pentru care se impune respingerea acestui capăt de cerere, inclusiv în privința oricăror altor cereri accesorii de obligare a pârâtelor la restituirea sumelor de bani încasate în temeiul acestor clauze.

În privința clauzelor prevăzute la art. 4.11 lit. a) și lit. b) din contract, recurentele au invocat aspecte vizând legalitatea comisionului de acordare de credit subliniind că legislația aflată în vigoare la momentul încheierii convenției nu interzicea perceperea unui asemenea element de cost, iar în cuprinsul acestui comision sunt înglobate cheltuielile efectuate de bancă în vederea întocmirii documentației, redactare contract de credit, documentelor de tragere a creditului, întocmirii graficului de rambursare etc.

Totodată, au apreciat că esențial este faptul că acest comision a fost perceput la momentul semnării contractului de credit, fiind o condiție sine qua non pentru însăși nașterea raporturilor obligaționale dintre părți.

Astfel, au arătat că această clauză nu poate fi considerată abuzivă deoarece, pe de o parte, anterior încheierii convenției, clientul a luat cunoștință de condițiile contractuale, inclusiv de existența acestui comision pe care l-a acceptat, iar pe de altă parte, acesta a avut posibilitatea de a alege o altă instituție bancară, dacă condițiile de creditare nu corespundeau intereselor sale financiare.

În aceste condiții, au susținut că perceperea unui comision de acordare a creditului nu poate fi interpretată ca fiind o dovadă de poziție superioară a creditorului în relația cu împrumutatul și nici nu creează un dezechilibru vădit între drepturile și obligațiile părților contractante pe durata derulării contractului, atât timp cât clientul este cel care, prin voința lui de acceptare a plății acestui comision, determină însăși nașterea raportului juridic de obligații între părți, iar pe de altă parte stabilirea costului documentației de creditare este reglată natural de concurența între bănci pentru atragerea de noi clienți.

Cu privire la comisionul de administrare, recurentele au susținut că acesta este recunoscut în cuprinsul art. 93 lit. d) din Ordonanța nr. 21/1992, iar ulterior a fost prevăzut de art. 36 alin. (3) din O.U.G. nr. 50/2010, astfel că nu era necesară definirea acestuia în cuprinsul contractului de credit.

Întrucât comisionul de administrare este exprimat din punct de vedere matematic într-un mod clar și precis și își găsește suport normativ în normele legale enunțate mai sus, recurentele au apreciat că nu se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

Au mai susținut că intenția părților de a stipula comisionul de administrare cu titlu de preț al contractului este fără echivoc.

În privința clauzei de la art. 9.3, recurentele au susținut că aprecierea instanței de apel este una generală și că nu este susținută de nicio normă legală.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de G. S.A. și D., în raport cu art. 459 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că acestea nu au formulat apel împotriva sentinței primei instanțe, unicul apel formulat în cauză fiind cel promovat de C. S.A., care a fost preluată prin absorbție de către F. S.A.,

Cu privire la recursul declarat de pârâta F. S.A., au invocat excepția tardivității recursului, ca urmare a nerespectării termenului de 30 de zile reglementat de art. 485 C. proc. civ. și față de împrejurarea că recurenta nu a făcut dovada unor motive temeinice care să justifice întârzierea în declararea căii extraordinare de atac, precum și excepția inadmisibilității parțiale a cererii de recurs, cu referire la motivele de recurs care vizează clauza privind comisionul de administrare, deoarece aceasta nu a făcut obiectul criticilor din apel, fiind invocate omisso medio; pe fondul recursului, au solicitat respingerea acestuia, deoarece instanța de apel în mod corect a constatat caracterul abuziv al clauzelor din convenția de credit, ca urmare a întrunirii cerințelor de la art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Recurentele G. S.A. și D. au formulat răspuns la întâmpinarea intimaților, solicitând respingerea excepției inadmisibilității recursului

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor; acesta a fost redactat și comunicat părților.

La 08.02.2021, G. S.A. și D. au formulat punct de vedere la raport, prin care au solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului lor.

Având în vedere că recursul declarat de recurenta F. S.A. nu poate fi soluționat în procedura prevăzută la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va disjunge judecata acestuia și va dispune formarea unui nou dosar, în vederea soluționării lui.

Analizând recursul declarat de G. S.A. și D., din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Actele dosarului relevă că împotriva sentinței civile nr. 515/26.09.2018, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat apel pârâta C. S.A., dar și că pe parcursul soluționării apelului D. a făcut dovada schimbării denumirii sale în D.., iar G. S.A. (în prezent G. S.A.), prin reprezentant H. S.A., a formulat o cerere de intervenție, arătând că a preluat creanța ce face obiectul litigiului de la D..; cererea de intervenție a fost admisă prin încheierea din 15.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Potrivit art. 457 alin. (1) și art. 459 alin. (2) teza I C. proc. civ., în cazul hotărârilor susceptibile de apel, dacă acesta nu a fost exercitat, recursul este inadmisibil.

Așa fiind, în condițiile în care sentința pronunțată de prima instanță a fost atacată cu apel doar de C. S.A. (în prezent, F. S.A.), recursul declarat de D.. și G. S.A. împotriva deciziei din apel este inadmisibil.

Cele susținute de aceste recurente prin punctul de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în sensul că se impune respingerea excepției inadmisibilității, întrucât G. S.A. a intervenit în proces în etapa apelului, nu sunt apte să conducă spre o altă concluzie.

Aceasta, întrucât G. S.A. a intervenit în proces în conformitate cu dispozițiile art. 39 C. proc. civ., alături de cedenta D.., luând procedura în starea în care se afla la momentul introducerii sale în cauză.

Or, în aceste condiții, deși nu a participat la judecată, intervenientul reprezintă persoana autorului său în ceea ce privește dreptul in discuție.

Prin urmare, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de D.. și G. S.A. împotriva deciziei nr. 1500/Ap/2019/30.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Disjunge recursul declarat de F. S.A. împotriva aceleiași decizii și dispune formarea unui nou dosar cu termen de judecată la 10.03.2021, în completul de filtru, fără citarea părților.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 martie 2021.