ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1846/2021

Ședința publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 15 martie 2019 sub nr. x/2019, astfel cum a fost regularizată la data de 12 aprilie 2019 și modificată la aceeași dată, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata S.C. B S.A. a solicitat anularea deciziei de concediere nr. 63/27.03.2019; reîncadrarea contestatorului în postul de "Director mecanizare transport" deținută anterior, conform sentinței civile nr. 1118/17.02.2017 pronunțată de Tribunalul București; obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat de la momentul concedierii și până la momentul reintegrării.

Prin sentința civilă nr. 4811 din 16 septembrie 2019, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis contestația formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimata S.C. B S.A..

A anulat decizia nr 63/27.03.2019 și a obligat intimata la reintegrarea contestatorului în funcția avută anterior încetării contractului individual de muncă.

A obligat intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile de bază lunare brute, inclusiv sporurile care intră în calculul punctajului mediu anual, în cuantum de 4375 RON/lună (conform Adeverinței nr. x/28.03.2019 eliberată de intimate), indexate, majorate și reactualizate, calculată de la data concedierii până la data reintegrării.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel contestatorul A. și intimata S.C. B S.A..

Prin decizia civilă nr. 1992 din 8 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a fost admis apelul declarat de apelanta S.C. B S.A. împotriva sentinței civile nr. 4811 din 16 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2019, pe care a schimbat-o în sensul că a respins ca neîntemeiată contestația.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul A. împotriva aceleași sentințe.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 4862 din 10 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1992 din 8 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Împotriva acestei decizii, recurentul-reclamant A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. solicitând admiterea cererii de recurs și casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 și pe cale de consecință admiterea contestației astfel cum aceasta a fost formulată și modificată, cu cheltuieli de judecată.

Intimata-pârâtă B S.A., prin întâmpinarea depusă la 4 iunie 2021 a invocat pe cale de excepție inadmisibilitatea recursului formulat de recurentul-reclamant A. și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii definitive pronunțate de Curtea de Apel București, ca instanța de apel.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus la 23 iunie 2021, recurentul a solicitat înlăturarea susținerilor acesteia ca fiind nefondate.

La termenul din 23 septembrie 2021, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului invocată de intimată, prin întâmpinare și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să respingă ca inadmisibilă calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 1992 din 8 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

În speță, prin cererea de chemare în judecată, contestatorul A. a solicitat anularea deciziei de concediere nr. 63/27.03.2019, reîncadrarea contestatorului în postul de "Director mecanizare transport" deținută anterior, conform sentinței civile nr. 1118/17.02.2017 pronunțată de Tribunalul București, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat de la momentul concedierii și până la momentul reintegrării.

Față de natura pretenției deduse judecății, respectiv litigiu de muncă, se reține incidența în speță a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc. civ., care stipulează că, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 15 februarie 2013, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale.

Referitor la aceste litigii, nu sunt supuse recursului deciziile pronunțate de instanțele de apel, acestea fiind hotărâri definitive, astfel cum prevăd dispozițiile art. 274 Codul muncii.

Coroborând dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile având ca obiect conflictele de muncă și asigurări sociale, rezultă că decizia civilă nr. 1992 din 8 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Dreptul de a exercita o cale de atac este unic și se epuizează prin chiar exercițiul lui. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiași hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac.

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Opinia raportorului este în sensul că recursul este inadmisibil, acesta fiind promovat împotriva unei hotărâri, care nu se înscrie în ipoteza reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește cererea recurentului-reclamant A. de reducere a cuantumului onorariului avocatului intimatei-pârâte, Înalta Curte va respinge cerere formulată, pentru următoarele considerente:

Având în vedere că obiectul cererii de recurs este o decizie definitivă pronunțată în apel, care potrivit dispozițiilor art. 634 C. proc. civ. nu mai putea fi atacată cu recurs, demersurile procesuale îndeplinite de reprezentantul convențional al intimatei cu privire la acordarea asistenței juridice de prezentare în fața instanței de recurs și de formulare a întâmpinării în combaterea cererii de recurs reprezintă aspecte ce vizează îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 51/1995.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-reclamant A. la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâte B S.A., conform facturii aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1992 din 8 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B S.A..

Obligă recurentul la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâte B S.A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2021.