Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.09.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1844/2021

HOTĂRÂRE
23.09.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1844/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 23 septembrie 2021 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la 19 iunie 2019 sub dosar nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Întreprinderea Individuală B. a solicitat obligarea acesteia la plata arendei neplătite, conform cercetărilor solicitate la IPJ Ciochina și Parchetul Slobozia cu dobânzi și penalități; plățile ridicate de la APIA în numele proprietarului conform Legii nr. 61/2004 alin. (3) cu dobânzi și penalități și daune morale de 20.000 Euro.

Prin sentința civilă nr. 297 din 26 martie 2020, Tribunalul Ialomița, secția Civilă, în dosarul nr. x/2019 a respins cererea formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Întreprinderea Individuală C., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință, a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâta Întreprindere Individuală D., a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamata A. în contradictoriu cu pârâta Întreprindere Individuală D. și a obligat pe reclamantă către pârâta Întreprindere Individuală D. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 RON reprezentând onorariu avocat. Prin încheierea din 3 iunie 2020, în temeiul art. 442 C. proc.

civ., Tribunalul Ialomița, secția Civilă a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința civilă nr. 297 din 26 martie 2020 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr. x/2019, în sensul că în loc de "Respinge cererea formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Întreprinderea Individuală C. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință." se va trece "Respinge cererea formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Întreprinderea Individuală C. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă". Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1810A din 17 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis excepția netimbrării și a anulat ca netimbrat apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 297 din 26 martie 2020 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția Civilă în dosarul nr. x/2019. Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs. Prin întâmpinarea depusă, la 21 mai 2021, pârâta Întreprindere Individuală D. a invocat nulității recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefundat, cu cheltuieli de judecată. La termenul din 23 septembrie 2021, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte constituită în complet de filtru a luat în examinare excepția netimbrării recursului invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac ca netimbrată, în considerarea următoarelor: Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ. "la cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …". Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței". În cauză se reține că recurenta nu a atașat la cererea de recurs dovada achitării sumei de 20 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru, conform art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G.

nr. 80/2013, recursul declarat în cazul unui litigiu având ca obiect o cerere neevaluabilă în bani se taxează cu 20 RON. Prin încheierea din 20 mai 2021, Înalta Curte a respins cererea formulată de petenta A. având ca obiect acordarea ajutorului public judiciar. Împotriva acestei încheieri, petenta a formulat cerere de reexaminare a ajutorului public judiciar, ce a fost soluționată la data de 14 septembrie 2021 de către completul C1, în sensul respingerii acesteia întrucât nu au fost îndeplinite cerințele textului legal. În acest context, Înalta Curte constată că recursul nu a fost timbrat anticipat și că recurenta nu s-a conformat obligației de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 RON, conform art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G.

nr. 80/2013, deși prin adresa aflată la dosarul de recurs i s-a pus în vedere obligația timbrării, sub sancțiunea anulării cererii de recurs. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula ca netimbrat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1810A din 17 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Întreprinderea Individuală C. și Întreprinderea Individuală D.. În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei Întreprinderea Individuală D., conform chitanței aflate la dosar.

D E C I D E Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1810A din 17 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte ÎNTREPRINDEREA INDIVIDUALĂ C. și ÎNTREPRINDEREA INDIVIDUALĂ D.. Obligă recurenta la plata sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei ÎNTREPRINDEREA INDIVIDUALĂ D.. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-03-30
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 731/2022
Ședința publică din data de 30 martie 2022 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la 24 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A. a
ÎCCJ 2021-04-22
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 965/2021
Ședința publică din data de 22 aprilie 2021 Asupra cauzei de față, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, secția civilă la 26 noiembrie 2018, reclamantul A.
ÎCCJ 2021-10-12
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2079/2021
Ședința publică din data de 12 octombrie 2021 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani, la 20 noiembrie 2019, sub nr. la nr.
ÎCCJ 2021-10-27
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2232/2021
Ședința publică din data de 27 octombrie 2021 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, secția civilă sub nr. x
ÎCCJ 2022-10-26
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2187/2022
inadmisibilității invocată de pârât prin întâmpinare și respinsă acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Județul Ialomița prin Președintele Consiliului Județean Ialomița ca inadmisibilă. În baza art. 453 C.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă