ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2079/2021

Ședința publică din data de 12 octombrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani, la 20 noiembrie 2019, sub nr. la nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. Golești a chemat în judecată Cabinetul de Avocat "B.", să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de asistență juridică nr. x din 01.06.2010 și a actelor adiționale la acesta și a clauzei privind onorariul de succes de la art. 2.1.

Judecătoria Focșani, prin sentința civilă nr. 502 din 31 ianuarie 2020, a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 71/2020 din 20 octombrie 2020, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ fiscal a respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității, lipsei de interes și autorității de lucru judecat invocate de pârât; a respins acțiunea ca neîntemeiată și a fost obligată reclamanta la 15.975,64 RON cheltuieli de judecată către pârât.

Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ fiscal a pronunțat încheierea din 29 octombrie 2020, prin care a admis cererea formulată de pârâtul Cabinet de Avocat "B." și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința civilă nr. 71 din 20 octombrie 2020, în sensul menționării cuantumului cheltuielilor de judecată datorate de reclamantă pârâtului ca fiind 6.500 de RON în loc de 15.975,64 RON cum din eroare s-a trecut inițial.

Împotriva sentinței menționate au declarat apel pârâtul Cabinet de Avocat "B." și reclamanta S.C. A. S.R.L., aceasta din urmă apelând și încheierea de ședință din 29.10.2020.

Prin decizia nr. 64/2021 din 3 martie 2021, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 71 din 20 octombrie 2020 și a încheierii de ședință din 29 octombrie 2020 pronunțate de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2019.

A respins ca nefondat apelul incident declarat de Cabinet de avocat "B." împotriva sentinței civile nr. 71 din 20 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2019.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă susține că hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită și încălcarea normelor de drept material, deoarece instanța de apel a ignorat în mod eronat atât prevederile C. civ., cât și prevederile legislației profesiei de avocat în România (Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat și Statutul profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea nr. 64/2011) ce reglementează obiectul contractului de asistență juridică. Ambele sedii legislative impun o formă clară și determinată a obiectului acestuia, aspect neglijat de către Curtea de Apel Galați.

Mai arată că, în mod nejustificat, chiar dacă prevederile legale referitoare la condițiile și modul de stabilire a clauzei referitoare la onorariul de succes nu comportă nuanțări, instanța de apel a consfințit o aplicarea greșită a acestora și a constatat în mod eronat că elementul alea aferent onorariului de succes ar fi compatibil cu specificul contractului de asistență juridică.

Recurenta-reclamantă consideră că argumentele eronate ale Curții de Apel Galați referitoare la criticile ce vizează executarea contractului încalcă prevederile art. 713 alin. (2) din C. proc. civ.. Societatea consideră că aceste argumente formulate sunt esențiale pentru a demonstra lipsa de validitate a clauzei 2.1. din Contract. Mai mult, faptul că unele dintre aceste argumente au fost formulate și în cadrul dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Vrancea nu reprezintă un motiv de incompatibilitate cu prezenta cauză, de vreme ce finalitatea invocării acestora este diferită (constatarea nulității).

Nu în ultimul rând, recurenta susține că instanța de apel a ignorat în totalitate raționamentul corect pe care l-a expus reclamanta în aplicarea prevederilor referitoare la interdicția pactului de quota litis.

În dezvoltarea acestor critici, recurenta-reclamantă arată, sub un prim aspect, că instanța de apel a încălcat dispozițiile referitoare la obligativitatea caracterului determinat al obiectului contractului, pe de o parte prevederile generale ale C. civ. referitoare la obiectul contractului (art. 1125 alin. (2), art. 1167), astfel cum reiese din ansamblul drepturilor și obligațiilor contractuale, iar pe de altă parte, prevederile speciale aplicabile în materia contractului de asistență juridică, prevăzute de Statut, inter alia, în cadrul art. 108 alin. (1), art. 133 alin. (1) și art. 126 alin. (3), din care, prin coroborarea acestora, rezultă imperativul existenței unui obiect determinat.

Susține că din lecturarea dispozițiilor art. 1225 alin. (1) din C. civ., obiectul contractului îl reprezintă "operațiunea juridică, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor și obligațiilor contractuale", așadar o operațiune juridică individualizată. Or, intimatul, în Contractul a cărui nulitate parțială a fost solicitată, după cum se poate observa din cuprinsul art. 1, a enumerat o multitudine de operațiuni juridice aferente art. 3 din Lege pe care nu le-a circumscris în niciun fel intereselor societății reclamante.

Totodată, art. 126 alin. (3) din Statut prevede expres faptul că:

"Pentru activitățile prevăzute expres în cuprinsul obiectului contractului de asistență juridică, acesta reprezintă un mandat special, în puterea căruia avocatul poate încheia, sub semnătură privată sau în formă autentică, acte de conservare, administrare ori dispoziție în numele și pe seama clientului."

Prin urmare, recurenta-reclamantă susține că afirmația Curții de Apel Galați în sensul că mandatul dat intimatului reprezintă un mandat general sunt fundamental greșite și contrazic voința legiuitorului. De vreme ce legea specială ce reglementează contractul de asistență juridică califică automat funcția de mandat special în cazul în care sunt menționate activitățile prevăzute de art. 3 din Contract, rezultă dincolo de orice îndoială că prezentul Contract trebuie calificat ca fiind un mandat special. În acest sens invocă jurisprudența Tribunalului București.

De asemenea, subliniază recurenta că inclusiv din perspectivă gramaticală, această interpretare se impune cu atât mai mult cu cât textul art. 122 alin. (1) lit. c) din Statut conține o conjuncție disjunctivă ce are rolul de deosebi, pe de-o parte, ipoteza în care contractul poate fi limitat la una sau mai multe dintre activitățile prevăzute de art. 3 din Lege și pe de altă parte, ipoteza în care contractul nu este limitat la niciuna dintre activitățile prevăzute de art. 3 din Lege. Arată că acest din urmă caz, al mandatului general, conferă avocatului dreptul de administrare și conservare a patrimoniului, iar nu actele de dispoziție aferente unei proceduri judiciare.

Prin urmare, recurenta-reclamantă susține că în mod greșit a apreciat instanța de apel că acest Contract, în al cărui obiect sunt menționate expres activități prevăzute la art. 3 din Lege, reprezintă un mandat general; Curtea de Apel Galați a procedat la negarea caracterului de mandat special al Contractului în cauză, preluând în mod automat argumentația instanței de fond și făcând abstracție de întreg cadrul normativ expus de reclamantă prin cererea de apel. Procedând în acest sens, instanța de apel a încălcat dispozițiile exprese ale legii speciale care consacră în mod evident caracterul de mandat special al operațiunilor prevăzute în cuprinsul obiectului contractului de asistență juridică.

Recurenta-reclamantă susține aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de apel în ceea ce privește clauza referitoare la onorariul de succes.

În ceea ce privește natura juridică a art. 2.1. din Contract referitoare la onorariul de succes, caracterul aleatoriu este o caracteristică a acestei clauze, prin raportare la art. 1373 C. civ.. Astfel, pe când obligația de a plăti un onorariu fix (forfetar) este corelativă unei obligații de diligență din partea avocatului, onorariul de succes este corelativ unei obligații de rezultat, afectată de un eveniment incert, astfel cum prevede art. 1481 C. civ. (atingerea unui rezultat constând în dobândirea drepturilor patrimoniale).

Având în vedere această distincție, se poate concluziona că onorariul fix (forfetar) este datorat pentru îndeplinirea obligației de mijloace constând în activitățile întreprinse de avocat, pe când onorariul de succes este datorat doar în cazul în care evenimentul incert la data încheierii Contractului devine sigur ca realizare.

Totodată, susține că legislația profesiei de avocat se află în deplină concordanță cu cele menționate, aspect ce reiese din lecturarea art. 130 alin. (4) și (6) din Statut. Cu alte cuvinte, aceste dispoziții speciale reprezintă aplicarea normelor generale în cazul particular al contractului de asistență juridică.

În concluzie, având în vedere normele materiale încălcate cât și practica jurisprudențială exprimată în acest sens, recurenta-reclamantă solicită instanței de recurs să constatate nelegalitatea deciziei recurate cu privire la acest aspect.

Recurenta-reclamantă susține încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 713 alin. (2) din C. proc. civ.

Arată că a învederat mai multe motive instanței de apel pentru care clauza art. 2.1. din Contract este nulă pentru lipsa caracterului aleatoriu (posibilitatea reală a unui câștig și riscul unei pierderi) și pentru lipsa de proporționalitate între rezultat și cuantumul onorariului pretins; în ciuda acestui fapt, instanța de apel le-a respins sub pretextul că sunt aspecte "care nu contestă valabilitatea contractului de asistență juridică, ci doar executarea acestuia."

Față de acest considerente, precizează că normele C. civ. cât și cele ale C. proc. civ. nu consacră incompatibilitatea argumentelor referitoare la executarea contractului pentru a susține nevalabilitatea acestuia și că argumentele de fond exprimate de reclamantă în cadrul dosarului nr. x/2018 de pe rolul Tribunalului Vrancea având ca obiect contestație la executare au fost formulate pentru a susține nelegalitatea executării silite, așadar pentru o finalitate diferită.

Or, în prezenta cauză, consideră că instanța de apel în mod greșit a apreciat astfel de argumente ca fiind exclusiv de executare. Subliniază că aceste critici sunt, de fapt, esențiale pentru a demonstra caracterul nevalabil al onorariului de succes.

Curtea de Apel Galați a încălcat flagrant prevederile art. 130 din Statut ce reglementează pactul de quota litis și a ignorat cu desăvârșire argumentele recurentei ce dovedesc încadrarea prezentei situații de fapt în cadrul acestor prevederi legale.

Astfel cum a învederat și în fața instanței de fond, recurenta susține că și dacă s-ar admite prin absurd că intimatul este îndreptățit la perceperea unui onorariu de succes, ca urmare a pretinsei soluționări a dosarului nr. x/2014 de pe rolul Tribunalului Vrancea, a arătat că acest cuantum de 10% ar fi trebuit raportat la valoarea la care societatea a fost obligată să restituie suma de 44.990,16 RON către APIA, în niciun caz la suma pretinsă prin intermediul executării silite (astfel cum rezultă din Procesul-Verbal nr. x de constatare încheiat la data de 05.07.2012 de către Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură).

Cabinetul de avocat nu a prestat în dosarul nr. x/2014 niciun fel servicii, nici de redactare, nici de reprezentare, ceea ce constituie, în opinia recurentei, încă un motiv care fundamentează lipsa de temei a pretinderii unui onorariu de succes. Forma inițială în care a fost încheiat Contractul nu avea un onorariu fix (forfetar) stabilit, ceea ce echivalează practic cu o lipsă a acestuia. Implicit, această lipsă a onorariului pentru obligațiile de diligență specifice avocatului denotă în mod evident că elementul determinant față de care intimatul a contractat a fost exclusiv onorariul de succes în cuantum de 10 % din valoarea obiectului litigiilor în care a fost asigurată repezentarea clientului. Ulterior modificării formei inițiale a Contractului, onorariul fix de 1500 RON/2500 RON plus TVA are un caracter profund derizoriu, raportat la pretinsa valoare a obiectului dosarului x/2014

În concluzie, pentru toate argumentele expuse, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel pentru o corectă soluționare, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și, în consecință, constatarea nulității parțiale a Contractului de asistență juridică. De asemenea, solicită obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată avansate în prezenta cauză, în temeiul art. 453 din C. proc. civ.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Preliminar, Înalta Curte va stabili premisele analizei de nelegalitate care va fi efectuată în această etapă procesuală, pe baza motivelor de recurs susținute de către reclamanta A. S.R.L.

La data de 01.06.2010, între reclamanta S.C. A. S.R.L. și Cabinetul de Avocat B. s-a încheiat contractul de asistență juridică cu nr. V, obiectul vizând consultanța juridică reprezentarea clientului în fața instanțelor de judecată sau a altor instituții, redactarea cererilor de chemare în judecată, a întâmpinărilor, notelor de concluzii, motivelor de apel, recurs etc, legalizarea hotărârilor judecătorești și întocmirea dosarelor de executare silită, redactarea contractelor comerciale, actelor adiționale și ale oricăror alte acte cu specific juridic necesare în activitatea clientului.

Art. 2.1 din contract prevede un onorariu lunar cu un cuantum nespecificat și onorariu de succes de 10% din drepturile câștigate evaluabile în bani sau din sumele reprezentând obligații fiscale pentru care s-a obținut scutirea.

Contractul inițial a fost prelungit prin actele adiționale x/01.06.2011, y/01.06.2012, z/01.09.2012, w/01.09.2013 și 5/01.09.2014, în ultimul act adițional fiind prevăzută prelungirea automată în lipsa notificării de încetare.

Cât privește onorariul, în actul adițional din 2012 se prevede un onorariu fix lunar de 2500+TVA și onorariul de succes menționat anterior.

Contractul de asistență juridică s-a derulat până la 27.11.2018 când s-a transmis notificarea de reziliere.

Acțiunea introductivă a avut ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a contractului de asistență juridică nr. x din 01.06.2010 și a actelor adiționale la acesta în ce privește art. 2.1, invocând caracterul nedeterminat al obiectului și nevalabilitatea cauzei pentru clauza de la art. 2.1, onorariul de succes fiind reglementat printr-un pact quota litis.

Prin motivele de recurs, subsumate pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., s-a criticat încălcarea de către curtea de apel a prevederilor art. 1125 alin. (2) și art. 1167 din C. civ., precum și a dispozițiilor art. 108 alin. (1), art. 133 alin. (1) și art. 126 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, dispoziții legale care impun existența unui obiect determinat al contractului de asistență juridică.

Așa cum prevăd dispozițiile art. 122 alin. (1) lit. c) din Statutul Profesiei de Avocat care a intrat în vigoare de la data de 01.01.2005, contractul de asistență juridică trebuie să cuprindă în mod obligatoriu obiectul contractului, care poate fi limitat la una sau mai multe dintre activitățile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 51/1995 ori poate avea caracter general, dând dreptul avocatului la acte de administrare și conservare a patrimoniului clientului.

În același sens, art. 108 alin. (1) din Statut prevede că dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori de a exercita orice alte activități specifice profesiei se naște din contractul de asistență juridică, încheiat în formă scrisă între avocat și client ori mandatarul acestuia. Avocatul nu poate acționa decât în limitele contractului încheiat cu clientul său, cu excepțiile prevăzute de lege [art. 108 alin. (3)].

Întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului se prevede în contract. În lipsa unor prevederi contrare, avocatul este împuternicit să efectueze orice act specific profesiei pe care îl consideră necesar pentru realizarea intereselor clientului. Pentru activitățile prevăzute expres în cuprinsul obiectului contractului de asistență juridică, acesta reprezintă un mandat special [art. 126, alin. (1) - (3)].

Contrar susținerilor recurentei, în contractul de asistență juridică nr. V încheiat la 01.06.2010, prelungit și modificat prin actele adiționale ulterioare, au fost identificate activitățile ce urmau a fi prestate de către Cabinetul de avocat în conformitate cu specificul profesiei și dispozițiile enunțate din C. civ., Legea nr. 51/1995 și Statutul profesiei de avocat.

Se constată că obiectul contractului nu putea fi individualizat la momentul încheierii contractului pentru fiecare cauză în parte; prestarea efectivă a serviciului contractat nu se putea executa decât cu încunoștiințarea de către reclamantă a avocatului pârât la momentul ivirii necesității și în baza semnării împuternicirii avocațiale emise în baza contractului de asistență juridică, împuternicirea avocațială reprezentând un mandat special, în puterea căruia avocatul poate încheia acte de conservare, administrare sau de dispoziție.

Instanța de apel a reținut în mod corect că, în speță, obiectul contractului de asistență juridică este determinat, mandatul acordat fiind unul general în baza căruia intimatul-pârât urmează să presteze serviciile juridice astfel cum sunt menționate în cuprinsul contractului, față de terți sau instanță legitimându-se prin împuternicirea avocațială întocmită pentru fiecare dosar.

Prin urmare, sunt nefondate susținerile recurentei conform cărora instanța de apel a încălcat dispozițiile legale care prevăd caracterul de mandat special al operațiunilor prevăzute în cuprinsul contractului de asistență juridică, întrucât, pentru a putea îndeplini acte procedurale de dispoziție valabile, este suficient ca împuternicirea avocațială bazată pe contractul de asistență juridică prin care a fost împuternicit în acest sens să menționeze dreptul la săvârșirea unui act de dispoziție expres nominalizat (astfel se respectă forma specială a mandatului).

Critica privind încălcarea dispozițiilor art. 713 alin. (2) C. proc. civ. (care fac o distincție între titlurile executorii, în sensul că permite în cazul acelor titluri care nu sunt reprezentate de hotărâri judecătorești sau arbitrale și pentru care nu există o cale procesuală specifică de desființare, invocarea unor motive de fapt si de drept privitoare la fondul dreptului) a fost formulată omisso medio, întrucât nu a fost invocată în apel, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.. Limitele devoluțiunii în apel au fost stabilite prin motivele din apelul reclamantei, iar aceasta nu a invocat în apel o greșită aplicare sau încălcare a dispozițiilor art. 713 alin. (2) C. proc. civ.

Nu poate fi reținută nici critica privind aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește clauza referitoare la onorariul de succes prevăzută la art. 2.1 din contract.

Potrivit art. 134 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, onorariile pot fi stabilite sub formă de: onorarii orare; onorarii fixe (forfetare); onorarii de succes; onorarii formate din combinarea criteriilor anterioare.

Statutul profesiei de avocat stabilește totodată, în art. 134 alin. (4) și (6), că onorariul orar și cel fix (forfetar) se datorează avocatului indiferent de rezultatul obținut prin prestarea serviciilor profesionale. Pe de altă parte, avocatul are dreptul ca în completarea onorariului fixat să solicite și să obțină și un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcție de rezultat sau de serviciul furnizat.

Posibilitatea stabilirii unui onorariu de succes este expres prevăzută de legea și statutul profesiei de avocat și este consfințită de o îndelungă uzanță. Deși avocații au doar o obligație de diligență față de client (de a depune toate eforturile profesionale, în urmărirea interesului clientului) și nu una de rezultat (niciun avocat nu poate garanta legal rezultatul unui proces), legea permite ca, de comun acord, avocatul și clientul să prevadă în contractul de asistență juridică și un onorariu de succes, dacă se obține rezultatul dorit de client și scontat a fi obținut de avocat.

Onorariul de succes constă într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru ca avocatul să obțină un anumit rezultat. Onorariul de succes poate fi complementar, respectiv să fie convenit împreună cu onorariul orar sau fix și nu îl înlocuiește pe acesta.

Spre deosebire de onorariile orare și fixe (forfetare), care prin esența lor sunt datorate pentru activitatea profesională a avocatului, în funcție de criteriile enumerate de art. 132 alin. (3) din Statut, onorariul de succes este datorat numai în caz de atingere a rezultatului urmărit de client în litigiul în care a fost reprezentat de avocatul său.

Într-o exprimare sintetică, numai în caz de reușită, onorariul de succes este datorat. Cum avocatul nu îi poate garanta clientului său "succesul judiciar", rezultă că angajamentul având ca obiect stabilirea onorariului de succes este un contract aleatoriu - părțile având în vedere posibilitatea unui câștig sau riscul unei pierderi, datorită unei împrejurări viitoare și incerte (rezultatului procesului), de care depinde existența obligației lor.

Or, în cauză, în contractul de asistență juridică nr. V încheiat la 01.06.2010, prelungit și modificat prin actul adițional din 2012 se prevede un onorariu fix lunar de 2500+TVA ce urma a fi majorat în funcție de complexitatea cauzei și volumul de activitate și onorariul de succes de 10% din drepturile câștigate evaluabile în bani sau din sumele reprezentând obligații fiscale pentru care s-a obținut scutirea.

În mod corect s-a constatat că nu se poate reține lipsa cauzei, motivul încheierii contractului fiind asistența juridică în schimbul unui onorariu.

Susținerile privind inexistența unui rezultat determinat în cadrul clauzei, în combaterea criticii privind nulitatea absolută a clauzei de la art. 2.1 pentru lipsa cauzei (având în vedere că elementul alea în ceea ce privește dosarul nr. x/2014 nu există, obținerea rezultatului în speță fiind certă), care să îndreptățească intimatul-pârât la onorariul de succes, au fost corect înlăturate de instanța de apel întrucât vizează situația în care se contestă executarea contractului de asistență juridică și nu valabilitatea acestuia, în contextul în care obiectul cauzei îl constituie constatarea nulității absolute a contractului de asistență juridică și a actelor adiționale.

În acest context, sunt nefondate susținerile recurentei potrivit cărora clauza de la art. 2.1 din contract este nulă pentru lipsa caracterului aleatoriu (posibilitatea reală a unui câștig și riscul unei pierderi) și pentru lipsa de proporționalitate între rezultat și cuantumul onorariului pretins.

Curtea de apel a făcut o corectă analiză paralelă a onorariului de succes și a pactului de quota litis, având ca reper art. 135 alin. (1) și (2) și art. 129 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat.

Potrivit art. 135 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat:

"Este interzis avocatului să-și fixeze onorariile în baza unui pact "de quota litis". În alin. (2) al acestui articol pactul "de quota litis" este definit ca fiind o convenție încheiată între avocat și clientul său, înainte de soluționarea definitivă a unei cauze, convenție care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului, în funcție de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare.

Având în vedere cele expuse mai sus precum și ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanțele devolutive au statuat în mod corect că onorariul convenit de părți prin contractul de asistență juridică format dintr-o sumă fixă și un onorariu de succes reprezentând o cotă procentuală din valoarea totală a despăgubirilor ce se vor stabili și încasa nu îndeplinește condițiile unui pact de quota litis (care presupune fixarea totalității onorariului exclusiv în funcție de rezultatul judiciar al cauzei).

Așa fiind, Înalta Curte constată că dezlegarea dată de prima instanță și menținută în apel, în sensul neîndeplinirii condițiilor unui pact de quota litis cu privire la modalitatea de stabilire a onorariului de avocat este legală sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 135 din Statutul profesiei de avocat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 64 din 3 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 64 din 3 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2021.