ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1723/2021

HOTĂRÂRE

15.09.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1723/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 15 septembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal sub numărul x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Constanța, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: obligarea pârâtului la plata diferențelor de drepturi salariale lunare rezultate în urma aplicării coeficientului de multiplicare 19 (față de coeficientul de multiplicare de care a beneficiat, respectiv 13,5), începând cu data de 09.04.2015, precum și în continuare până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare; obligarea pârâtului la plata sumei de bani datorate cu titlu de actualizare cu rata inflației a fiecărei diferențe lunare de drepturi salariate, accesoriu calculat începând cu ziua următoare scadenței fiecărei obligații lunare de plată și continuând până la plata diferențelor de drepturi (debit principal) litigioase; obligarea pârâtului la plata sumei de bani datorate cu titlu de dobândă legală penalizatoare calculată asupra diferențelor lunare de drepturi salariale rezultate în urma actualizării cu rata inflației începând cu ziua următoare scadenței fiecărei obligații lunare de plată și continuând până la plata către subsemnatul a diferențelor de drepturi (debit principal) litigioase; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Prin sentința civilă nr. 332/2020 din 11 mai 2021, Tribunalul Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Constanța.

În esență, Tribunalul Teleorman a reținut că nu este competent teritorial să judece acțiunea formulată de reclamantul A., judecător în cadrul Judecătoriei Constanța, în raport cu dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., conform cărora:, (1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii."

S-a mai constatat că reclamantul A. este judecător în cadrul Judecătoriei Constanța, nu în cadrul Tribunalului Constanța, sens în care nu sunt aplicabile dispozițiile speciale prevăzute de art. 127 din C. proc. civ.

Potrivit art. 269 alin. (1) și (2) din Codul Muncii raportat la art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, competența de soluționare a prezentei cauze aparține Tribunalului Constanța, având în vedere domiciliul indicat de reclamant, respectiv județul Constanța.

De asemenea,a reținut Tribunalul Teleorman, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., necompetența este de ordine publică, în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluționare Tribunalului Constanța.

La termenul de judecată din 11 august 2021, Tribunalul Constanța, secția I civilă a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 3132 din 25 august 2021, a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În esență, Tribunalul Constanța, secția I civilă a reținut că în cuprinsul art. 127 alin. (1) și alin. (2)

C. proc. civ. legiuitorul folosește sintagma "poate sesiza" și definește astfel un caz de competență teritorială alternativă sau facultativă, iar reclamantul are alegerea între două instanțe deopotrivă competente.

Totodată, reține dispozițiile Deciziei nr. 290/2018, pronunțată de Curtea Constituțională prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă. Curtea a statuat că "prin aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, și nu și la ipoteza la care instanța de judecată ar avea această calitate, dispozițiile legale nu își ating scopul pentru care au fost reglementate. Legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege. Dar atunci când decide să uzeze de acest beneficiu, apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanță imparțială, legea nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că partea pârâtă este chiar instanța competentă să îi judece cauza și nu doar un judecător din cadrul acesteia. Legiuitorul a reglementat acest beneficiu în considerarea calității de judecător a părții pârâte, însă, cu atât mai mult cu cât parte pârâtă este chiar instanța de judecată, legea ar trebui să acorde dreptul de opțiune părții reclamante, mai ales că în viziunea legiuitorului exercitarea unei acțiuni de competența de soluționare a instanței la care acesta își desfășoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privința modului de soluționare a litigiului tocmai de colegii acestuia."

Având în vedere că rațiunea art. 127 C. proc. civ. este tocmai de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, iar calitatea de angajat al Judecătoriei Constanța l-a determinat pe reclamant să se adreseze altei instanțe decât cea care ar fi fost în mod normal competentă teritorial în baza dreptului comun, instanța este ținută să respecte caracterul obligatoriu al Deciziei mai sus menționate, în sensul că nu se poate bloca accesul reclamantului la norma care prevede posibilitatea sesizării uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța pârâtă.

Mai reține instanța, în conformitate cu art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în cazul încălcării normelor de competență teritorială, în afară de cea exclusivă, excepția de necompetență de ordine privată poate fi invocată numai de către pârât și numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Prin urmare, instanța nu poate să invoce din oficiu excepția necompetenței teritoriale, întrucât, potrivit art. 129 alin. (3) C. proc. civ., necompetența în această situație este de ordine privată, și nici reclamantul, deoarece art. 130 alin. (4) C. proc. civ. prevede că, dacă necompetența nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declararea necompetenței.

Valorificând statuările obligatorii expuse de instanța supremă de contencios constituțional, Tribunalul Constanța a admis excepția necompetenței teritoriale în soluționarea cauzei și a declinat competența în favoarea Tribunalului Teleorman.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Teleorman competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Tribunalul Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Constanța, secția I civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu un litigiu de muncă, având ca obiect drepturi salariale, solicitate de reclamant, judecător la Tribunalul Constanța, care este instanța inițial sesizată cu soluționarea cauzei și deține și calitatea de pârât.

Pentru a determina competența teritorială de soluționare a cauzei, instanța supremă va avea în vedere dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2)

C. proc. civ., dispoziții legale care reglementează competența facultativă de soluționare a litigiilor în care părțile au calitatea de judecător sau de instanță de judecată, fie că sunt reclamanți sau pârâți.

În conformitate cu aceste dispoziții legale, în cazul cererii introduse de către un judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau împotriva unei instanțe de judecată, competența de soluționare aparține uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Astfel cum a statuat Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, "competența facultativă are caracter de noutate în legislația procesual civilă, neregăsindu-se în C. proc. civ. din 1865. Prin reglementarea acesteia s-a urmărit crearea unui mecanism mai simplu, mai eficient și mai energic decât cel al strămutării procesului, legea creând un drept al părții de a proceda la alegerea unei alte instanțe pentru soluționarea cauzei, fără să mai fie necesară sesizarea unei instanțe superioare spre a se pronunța asupra cererii de strămutare. Prevederile art. 127 C. proc. civ. au drept scop asigurarea climatului de imparțialitate și de obiectivitate necesar soluționării cauzelor în conformitate cu exigențele art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale referitoare la dreptul părții la "o instanță independentă și imparțială".

Prin dispozitivul aceleiași decizii a Curții Constituționale s-a stabilit că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, soluție care a fost reflectată în alin. (2)

al art. 127 din același cod, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

În prezenta cauză, în calitate de pârât a fost chemat Tribunalul Constanța, astfel că instanța competentă să judece cauza se stabilește în raport de noțiunea extinsă pe care Curtea Constituțională a dat-o sintagmei de judecător din art. 127 C. proc. civ., incluzând și instanța de judecată, în scopul asigurării imparțialității obiective.

În temeiul textelor de lege mai sus menționate, competența teritorială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Teleorman, instanță judecătorească de același grad cu Tribunalul Constanța, aflată în circumscripția Curții de Apel Constanța, învecinată Curții de Apel București.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.