ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.04.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 905/2021

HOTĂRÂRE
07.04.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 905/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 7 aprilie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 28.10.2019, sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., judecători și foști judecători în cadrul Judecătoriei Găești, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Dâmbovița și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, au formulat cerere de chemare în judecată și au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâților la stabilirea și respectiv plata indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON începând cu data de 01.12.2015 și în continuare; obligarea pârâților la stabilirea și respectiv plata indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 în raport cu indemnizațiile procurorilor DNA și DIICOT, începând cu 09.04.2015, și în continuare; obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința nr. 270/23.07.2020, Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal Complet specializat pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Teleorman, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

În motivarea acestei hotărâri, s-a reținut că reclamanții sunt judecători și foști judecători în cadrul Judecătoriei Găești, prezentul litigiu având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.

Conform art. 127 din C. proc. civ.: "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se afla instanța la care își desfășoară activitatea. (2) în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se afla instanța care ar fi fost competenta, potrivit legii. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplica în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

În consecință, s-a apreciat că dispozițiile art. 127, se aplică doar atunci când partea reclamantă își desfășoară activitatea la o instanță ce ar fi competentă în soluționarea cererii sale.

În prezenta speță, având în vedere că reclamanții, dețin funcția de judecători și foști judecători la data sesizării instanței, în cadrul Judecătoriei Găești, dispozițiile legale anterior expuse nu sunt incidente având în vedere că potrivit alin. (1) și (3) art. 127 din C. proc. civ. norma se aplică judecătorilor, procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Nu se poate reține competența Tribunalului Teleorman nici în considerarea interpretării date prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7 din 16 mai 2016 (Complet RIL) având în vedere că prin aceasta s-a reținut că prevederile art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. au în vedere parchetele de pe lângă acele instanțe judecătorești, indicate de textele de lege menționate, la care lucrează efectiv părțile reclamante.

Cum în cauză locul de muncă al părților reclamante nu se află în circumscripția Tribunalului Teleorman, ci în la Judecătoria Găești, ce se află în circumscripția Tribunalului Dâmbovița, și cum în domeniul conflictelor de muncă, competența teritorială este exclusivă, Tribunalul va admite excepția de necompetență teritorială și va dispune declinarea competenței în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 07.12.2020 sub nr. x/2020.

Prin încheierea din 13 ianuarie 2021, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman; a constatat existența unui conflict negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în raport de dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, aplicabile în cauză, reclamanții aveau un drept de opțiune între două instanțe, tribunalul în a cărui circumscripție își aveau domiciliul și cel în care era situat locul lor de muncă.

Însă, potrivit dispozițiile art. 127 alin. (2) și (3) C. proc. civ. "(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (2

1

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz."

Ori, pârât în cauză este Tribunalul Dâmbovița, care este și instanța competentă potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Ca urmare, reclamanții aveau un drept de opțiune conform art. 127 alin. (2) C. proc. civ., putând sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, așadar, în mod legal aceștia au ales să sesizeze Tribunalul Teleorman.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte apreciază cu titlu preliminar că în cauză există conflict negativ de competență în accepțiunea art. 133 pct. 2 C. proc. civ., întrucât două instanțe din circumscripțiile a două curți de apel diferite s-au declarat necompetente în soluționarea aceleași pricini și și-au declinat reciproc competența.

Asupra conflictului de competență, instanța supremă reține următoarele:

Reclamanții au învestit Tribunalul Teleorman cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâți fiind Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Dâmbovița și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (2), "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care își acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Conform art. 127 alin. (2

1

) C. proc. civ., dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz, iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și grefierilor.

În speță, reclamanții sunt judecători și foști judecători la Judecătoria Găești, iar competența aparține, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripție își au domiciliul sau locul de muncă.

Prin urmare, având în vedere că reclamanții nu își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza sau la o instanță inferioară acesteia, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Cum Tribunalul Dâmbovița are calitatea de pârât, este atrasă incidența art. 127 alin. (2) și (2

1

) C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Așa cum a reținut și instanța de contencios constituțional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.»

Reclamanții au învestit cu soluționarea litigiului Tribunalul Teleorman, aflat în circumscripția unei curți de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă.

Așa fiind, instanța supremă constată că aceștia și-au manifestat opțiunea, în condițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competența teritorială în soluționarea cererii de chemare în judecată.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Teleorman.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-06-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3275/2023
Ședința publică din data de 14 iunie 2023 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele; I. 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 06.09.20
ÎCCJ 2021-01-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 263/2021
Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prima instanță învestită. Prin cererea înregistrată la data
ÎCCJ 2024-12-12
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2333/2024
Ședința publică din data de 12 decembrie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 06.09.2022 pe rolu
ÎCCJ 2021-04-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 928/2021
Ședința publică din data de 7 aprilie 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă la 16.07.2020, reclamanții A
ÎCCJ 2020-01-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 111/2020
Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la 04 decembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantele A., B. și
Sursă