ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1722/2021

HOTĂRÂRE

15.09.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1722/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 15 septembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2021, ca urmare a disjungerii dispusă prin încheierea de ședință din data de 20.04.2021 din dosarul nr. x/2021, reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIȚIEI, INSTITUTUL NAȚIONAL AL MAGISTRATURII, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII și participant-expert CNCD, au solicitat, ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună, în principal, obligarea pârâților la recalcularea bursei de auditor de justiție pentru perioada 01.01.2017-31.12.2018 prin raportare la valoarea de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON și la plata diferențelor dintre bursa efectiv încasată și cea cuvenită, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație și la care se adaugă dobânda penalizatoare aferentă până la data plății efective și în subsidiar, recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi salariale aferente, pentru perioada 01.01.2017-31.12.2018, prin raportarea la valoarea de referință sectorială în cuantum de 484,18 RON și drepturile efectiv încasate, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație și la care se adaugă dobânda penalizatoare aferentă până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 2872/20.04.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale a cauzei privind pe reclamanta B., invocată de către pârâtul Institutul Național al Magistraturii și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.

În esență, Tribunalul București a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă drepturi echivalente drepturilor salariale, iar potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

De asemenea, a reținut Tribunalul București, la data introducerii acțiunii, reclamanta avea domiciliul în raza teritorială a județului Hunedoara, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, iar locul său de muncă este în cadrul Judecătoriei Deva, județul Hunedoara.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluționare Tribunalului Hunedoara.

La termenul de judecată din 29 iunie 2021, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 925 din 29 iunie 2021, a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei până la soluționarea conflictului de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În esență, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a reținut că potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii:

"Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul." Aliniatul 3 al aceluiași articol dispune:

"Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți."

Așa fiind, Tribunalul a constatat că cererea introductivă de instanță este formulată de un număr de 4 reclamanți, toți în calitate de foști auditori de justiție în perioada 01.01.2017 - 31.12.2018, numiți prin hotărârea Plenului CSM 1543/15.12.2016, iar prin Hotărârea CSM nr. 1488/19.12.2018 a avut loc numirea în funcția de judecător stagiar a absolvenților Institutului Național al Magistraturii, promoția 2018, și, de asemenea, prin Hotărârea nr. 785/20.12.2018 a avut loc numirea în funcția de procuror stagiar a absolvenților Institutului Național al Magistraturii, promoția 2018, reclamanții formulând pretenții identice în contradictoriu cu pârâții. Cum unul dintre reclamanți are domiciliul în municipiul București, această acțiune a fost adresată Tribunalului București.

Instanța reține aplicabile dispozițiile art. 59 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură" și cum drepturile bănești pretinse pârâților de către reclamanți, în calitate de auditori de justiție, se întemeiază pe aceeași cauză juridică, raporturile juridice deduse judecății fiind similare, în cauză, dispozițiile legale anterior citate sunt pe deplin aplicabile.

Prin urmare, instața reține incidente în cauză dispozițiile art. 269 alin. (3) Codul muncii, care recunosc competența de soluționare a cauzei după criteriile de la alin. (2) al aceluiași articol, care trebuie îndeplinită în persoana oricăruia dintre reclamanți aflați în coparticipare procesuală facultativă, sens în care Tribunalul Hunedoara a admis excepția necompetenței teritoriale în soluționarea cauzei și a declinat competența în favoarea Tribunalului București.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Hunedoara competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale și Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată formulată de mai mulți auditori de justiție prin care solicită, în principal, recalcularea bursei de auditor de justiție pentru perioada 01.01.2017-31.12.2018 prin raportare la valoarea de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON și la plata diferențelor dintre bursa efectiv încasată și cea cuvenită, prezentul litigiu având caracterul unui conflict individual de muncă.

Astfel, fiecare dintre reclamanți urmărește recunoașterea unor drepturi subiective proprii, în virtutea unor raporturi individuale de muncă derulate, chiar dacă solicitarea dedusă judecății, precum și modalitatea de cercetare a cauzei sunt comune, întrucât se referă la obligarea aceluiași angajator.

În speță, pentru o parte dintre reclamanți, instanța de judecată a luat măsura disjungerii și a constituit dosare separate.

Prezentul dosar s-a format ca urmare a disjungerii din dosarul nr. x/2021 pentru reclamanții care nu au domiciliul în municipiul București, măsură administrativă ce a precedat dezînvestirea Tribunalului București.

Potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, competența de soluționare a cererilor având ca obiect raporturi de muncă aparține instanței de la domiciliul reclamantului, iar potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Este de necontestat că prezentul litigiu are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum este definit la art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social:

"conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative".

Înalta Curte reține că nu există coparticipare procesuală activă, astfel că prorogarea de competență teritorială a Tribunalului București nu devine incidentă, având în vedere că modul de soluționare al uneia dintre cereri nu este de natură să influențeze hotărârea asupra alteia, fiecare dintre reclamanți solicitând drepturi izvorâte din propriul raport de muncă.

În consecință, față de prevederile art. 269 alin. (3) Codul muncii, nu se poate considera că Tribunalul București, competent să judece cauza pentru reclamanții din dosarul nr. x/2021, care au locul de muncă/domiciliul pe raza municipiului București, este competent să judece și cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta din dosarul disjuns nr. x/2021, care nu are domiciliul în circumscripția Tribunalului București, ci pe raza teritorială a județului Hunedoara întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, nu operează prorogarea legală de competență.

Față de faptul că reclamanta din prezentul dosar are domiciliul în județul Hunedoara și având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 59 C. proc. civ., privind coparticiparea procesuală, se apreciază că instanța competentă în soluționarea cauzei este Tribunalul Hunedoara.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția I civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.