ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 17/2021

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta US Army, obligarea pârâtei la plata sumei de 7800 RON însumând plăți CASS și CAS pentru perioada 2012-2013 cu dobânzi și penalități, obligarea pârâtei la plata taxelor către Statul Român aferente unui contract individual de muncă la valoarea remunerației brute alocate de pârâtă pentru un translator în România, precum și obligarea pârâtei la îndeplinirea revendicărilor formulate în cererea de apel în dosarul x/2017

Prin sentința civilă nr. 1161 din 8 mai 2019, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei US ARMY și a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta US ARMY, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe reclamanta A. a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei US ARMY.

La termenul de judecată din 04 noiembrie 2019, apelanta-reclamantă a invocat excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 260/2002 pentru ratificarea Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii privind statutul forțelor Statelor Unite ale Americii din România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001 și a Legii nr. 291/2007 privind intrarea, staționarea, desfășurarea de operațiuni sau tranzitul forțelor armate străine pe teritoriul României.

Prin decizia civilă nr. 351/CM din 11 noiembrie 2019, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 din Legea nr. 260/2002 și ale Legii nr. 291/2007.

Prin cererea înregistrată la 11 decembrie 2019 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția I civilă, sub nr. x/2019, A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 351/CM din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.

La termenul din 13 octombrie 2020, revizuenta a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 260/2002 în ansamblu și în mod separat a dispozițiilor art. III alin. (1), (3) și 4 din această lege. Totodată, a arătat că invocă excepția în raport de prevederile art. 16 alin. (2) din Constituție, care ar fi fost încălcat prin dispozițiile art. III alin. (4), (1) și 3 din Acordul între România și Statele Unite ale Americii privind statutul forțelor SUA în România ratificat prin Legea nr. 260/2002.

Prin încheierea din 13 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate privind Legea nr. 260/2002 pentru ratificarea Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii privind statutul forțelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001, petenta A. a formulat recurs.

Prin memoriul de recurs se arată că art. 16 din Constituția României este încălcat de art. III alin. (4) din Acordul dintre România și Statele Unite ale Americii privind statutul forțelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001 ("Acordul"), ratificat prin Legea nr. 260/2002, al cărui conținut înțelege să îl reproducă.

De asemenea, arată că și art. III alin. (3) din același Acord încalcă art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât tuturor cetățenilor români cărora le sunt lezate drepturile și interesele legitime prin faptele penale comise de către Forțele SUA/membrii acestora trebuie să li se garanteze accesul la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție și să se poată constitui parte civilă într-un dosar penal instrumentat de autoritățile române, indiferent de gravitatea cazului. În caz contrar, susține recurenta, ar rezulta că înfăptuirea justiției se face selectiv, doar unii cetățeni având acces la justiție (instanță penală).

Arată că, în cadrul dosarului nr. x/2019, instanța a emis de 7 ori citații către pârâta US ARMY, transmise atât la sediul bazei pârâtei, cât și la sediul Ambasadei SUA la București. În ciuda celor 14 citații recepționate, pârâta a refuzat să se prezinte în fața instanței (creându-și astfel singură condițiile in absentia care o favorizează prin prevederile speciale ce i se aplică, neputând fi judecată în lipsă, conform art. III alin. (4) din Acord), cât și să transmită vreun document, inclusiv întâmpinarea, care este obligatorie în cazul revizuirii, potrivit art. 513 alin. (2) C. proc. civ.

Apreciază că refuzul pârâtei de a depune întâmpinarea ce i-a fost solicitată de instanță, în mod explicit, în condițiile legii, pentru a soluționa dosarul de revizuire nr. 629/36/2019, s-ar constitui într-o faptă penală de obstrucționare a justiției, prevăzută la art. 271 alin. (1) lit. b) din C. pen.

Susține că instanța avea obligația de a aplica pârâtei pedeapsa prevăzută de art. 271 alin. (1) lit. b) din C. pen., însă aplicarea pedepsei ar fi însemnat să se constate că era o faptă prevăzută de C. pen., atribuție ce nu intră în competența instanței române, fiind interzită de conținutul art. III alin. (4) din acest Acord.

Mai susține recurenta că, în cauză, comandantul B. avea obligația de a răspunde citațiilor instanței trimise în intervalul 11.12.2019 (data constituirii dosarului nr. x/2019)-27.07.2020 (data transmiterii ultimei citații către pârâtă), prin trimiterea întâmpinării. Or, prin neîndeplinirea acestor obligații, comandantul unității ar fi comis infracțiunea de obstrucționare a justiției.

Urmare a acestei situații, arată recurenta că instanța avea obligația de a se autosesiza asupra faptului că prevederile Legii nr. 260/2002 nu-i permit să aplice pedepsele prevăzute de C. pen. și să ridice din oficiu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 260/2002, pentru ca instanța constituțională să observe că prevederile acestei legi îngrădesc chiar actul de judecată al unei instanțe și să declare neconstituțională cedarea justiției penale și interdicția pe care o are o instanță românească de a judeca un membru al forțelor SUA in absentia fără consimțământul lui, astfel încât, ulterior, completul AM 1 al Curții de Apel Constanța să poată aplica membrului Forțelor SUA - dl. Col. C., pedeapsa prevăzută de lege.

Se mai arată că instanța Curții de Apel Constanța, care judecă cererea de revizuire, ar fi refuzat să sesizeze fapta penală comisă de pârâtă chiar în fața sa, întrucât nu ar fi dorit ca membrii US ARMY să fie trași la răspundere și ca tratatul american să ajungă la Curtea Constituțională, motiv pentru care ar fi respins și cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată la 02.06.2020 de recurentă.

Apreciază că instanța ar fi aplicat greșit prevederile art. 208 C. proc. civ., prin faptul că a reținut că sancțiunea pe care o va aplica pârâtei este decăderea din dreptul de a depune întâmpinarea și că nu sunt întrunite condițiile unei fapte penale. Totodată, apreciază că s-au încălcat și prevederile art. 513 alin. (2) C. proc. civ., specifice revizuirii.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe prevederile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, art. 483, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. III alin. (1), (3), (4) din Acordul dintre România și Statele Unite ale Americii privind statutul forțelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001, aprobat prin Legea nr. 260/2002, precum și art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 din Constituție.

Recursul a fost comunicat intimatei la 06.01.2021, care nu a depus întâmpinare.

Examinând încheierea atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia."

Art. 29 alin. (5) din același act normativ arată că, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și 3, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Ca și condiție de admisibilitate, legiuitorul a prevăzut ca excepția să privească o lege sau o ordonanță ori dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, să aibă legătură cu soluționarea cauzei, să fie ridicată de părți, procuror sau instanță din oficiu, iar prevederea atacată să nu fi fost declarată neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Așadar, prin aceste dispoziții legale se atribuie instanței în fața căreia a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate o competență specială, limitată la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) și 3 ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, formularea excepției de neconstituționalitate obligă instanța în fața căreia aceasta este ridicată să verifice strict îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege și, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituțională cu soluționarea excepției.

Cum condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una din condiții nu este îndeplinită, instanța va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Instanța supremă reține că excepția de neconstituționalitate a fost invocată în fața Curții de Apel Constanța și vizează prevederile Legii nr. 260/2002 pentru ratificarea Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii privind statutul forțelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001, aceste prevederi legale fiind în vigoare.

Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel Constanța a reținut că prevederile legale a căror neconstituționalitate s-a invocat nu au legătură cu soluționarea cauzei al cărei obiect este o cerere de revizuire a deciziei civile nr. 351/CM din 11 noiembrie 2019. Revizuirea este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia analiza deciziei ce se dorește a fi retractată este limitată la motivele prevăzute de art. 509 C. proc. civ. și în care nu pot fi avute în vedere aspecte legate de fondul litigiului.

Totodată, se reține și că obiectul dosarului nr. x/2019 privește o acțiune civilă, în timp ce criticile recurentei vizează o pretinsă greșită aplicare în cauză a legii penale cu referire la omisiunea pârâtei US ARMY de a depune întâmpinare la dosarul cauzei.

Așa cum corect a reținut instanța de revizuire, art. 208 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres că sancțiunea nedepunerii întâmpinării în termenul prevăzut de lege este decăderea pârâtului din dreptul de a mai depune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

Prin urmare, cum raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de dispozițiile legii procesuale civile, în mod corect s-a reținut prin încheierea atacată că nedepunerea întâmpinării într-un proces civil nu constituie o infracțiune și nu se pune problema unei împiedicări determinate de legea a cărei neconstituționalitate se invocă de recurenta-revizuentă, pentru ca soluționarea cauzei să depindă de soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 13 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva încheierii din 13 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2021.